Povestea asta este despre Sarah de Pauline Delabroy-Allard, Editura Humanitas Fiction – recenzie

„Povestea asta este despre Sarah” surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară și o violonistă de o frumusețe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată și îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă și imprevizibilă, naratoarea trăiește o mare pasiune. Conceput în două părți, romanul mizează pe opozițiile viață și moarte, corpul fremătând și corpul bolnav, febra iubirii și ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenței ca un doliu.

Tânără profesoară într-un liceu parizian și mamă a unei fetițe  al cărei tată a dispărut fără un cuvânt, naratoarea duce o viață previzibilă, „latentă”, până la întâlnirea care îi va bulversa existența. Cu ocazia unei cine de Anul Nou, o întâlnește pe Sarah – o violonistă de 35 de ani, de o frumusețe aparte. Concertele la Filarmonică, ieșirile la teatru și cinema, conversațiile interminabile le apropie pe cele două femei, care vor cunoaște iubirea, aventura, teama, suferința. Împreună cu cvartetul ei, Sarah călătorește mult, absențele fiind resimțite de amândouă ca o adevărată tortură. Meteorologia iubirii o va face pe naratoare să se refugieze la Trieste. Însă poți oare merge mai departe după o asemenea pasiune devoratoare?

Povestea asta este despre Sarah este o călătorie a sufletului și a minții umane. Este călătoria prin tumultul vieții a femeii care are curajul să riște, este despre durere, viață și moarte, dar mai ales, despre iubire, pasiune.

”Pasiune. Din latinescul patior, a simți, a îndura, a suferi. Substantiv feminin. Exprimă durata suferinței sau a succesiunii de suferințe: acțiunea de a suferi. Exprimă lipsa de măsură, exagerarea, intensitatea: iubirea considerată o atracție irezistibilă și violență spre un singur obiect, degenerând uneori în obsesie, ducând la pierderea sensului moral, a spiritului critic care poate să provoace o ruptură a echilibrului psihic.”

Naratoarea – fără să-i cunoaștem numele – o tânără profesoară și mamă singură a unei fetițe, se deschide sufletește, în fața noastră, într-un mod rațional și totuși brutal, spunându-și povestea de iubire care îi va zdruncina echilibrul sufletesc, care o va arunca într-un abis al tristeții fără scăpare. După cum însăși recunoaște, povestea nu este despre ea ci despre Sarah, cea care o va ridica pe culmile fericirii, pentru ca la final să o aducă în pragul disperării. De la început și până la final, rămâne constantă întrebarea: își dorește eroina noastră să se vindece de o iubire „mistuitoare” ca focul?

”Povestea asta este despre Sarah, despre frumusețea ei inedită, nasul abrupt de pasăre rară, ochii de o culoare neobișnuită, ca de piatră, verzi, ba nu, nu verzi, ochi absint, malachit, de un verde-gri întrepătruns, ochi de șarpe cu pleoapele căzute. Povestea asta este despre primăvara în care ea a apărut în viața mea așa cum îți faci apariția pe o scenă, plină de avânt, cuceritoare. Victorioasă.”

”Povestea asta este despre asta, despre Sarah necunoscuta, Sarah fata cinstită, Sarah doamna precaută, Sarah femeia capricioasa, Sara femeia ciudată, Sarah femeia singură.”

Viața eroinei noastre – naratoarea – era una searbădă, liniștită, fără intensitate, până o va cunoaște pe Sarah, o tânără violonistă talentată, plină de viață și de o frumusețe deosebită, care ”vorbește tare, râde mult, este haioasă… se distrează, inventează expresii, îi place să facă rime… spune lucruri amuzante, povești pline de peripeții…”

Între cele două se aprinde brusc flacăra iubirii. Devin dependente una de cealaltă. Cariera muzicală a lui Sarah o ajută pe naratoarea noastră să călătorească, să iasă din conul de umbră, să privească viața cu alți ochi, să se privească pe ea însăși cu alți ochi. Când sunt împreună, lumea este a lor, timpul se scurge rapid. Nu există plictiseală.

Ritmul de viață agitat al iubitei Sarah o acaparează, inevitabil, și pe eroina noastră. Brusc viața ei nu mai este „latentă” ci numai în pas alergător. Sarah este ca un copil fără astâmpăr, capricios, când irascibil, când drăgăstos.

”În această nouă viață pe care o duc alături de ea sunt gări și trenuri, dar niciodată pentru mine. Povestea asta este despre asta. Despre trenuri, trenuri pe care vrei să le prinzi, trenuri pentru care ajungi la timp, trenuri aglomerate, trenuri de noapte, trenuri în întârziere. Sunt aeroporturi, avioane, ore de îmbarcare, ore de aterizare, benzi rulante unde îți aștepți valizele; taxiuri, metrouri, schimbări de metrou. Dar nu pentru mine, niciodată pentru mine.”

Dar, așa cum se întâmplă de multe ori, iubirea are „prețul” ei. Pentru eroina noastră totul în jur  devine copleșitor, sufocant; Sarah devine insuportabilă,  nocivă, plină de contraste, când foc, când apă, când zâmbet, când tristețe, când urlet, când tăcere.

Nu mai pot trăi împreună dar nici separat. Se iubesc. Se urăsc. Se resping reciproc dar se caută în același timp. Să fie iubire?  Sau obsesie? Sau doar două suflete chinuite ce se pierd prin hățișurile vieții, găsindu-și eliberarea, izbăvirea doar prin moarte?