Povestea noului nume de Elena Ferrante, Grupul Editorial Trei, Editura Pandora M – recenzie

18

Povestea noului nume (Storia del nuovo cognome

Elena Ferrante

Editura Pandora M

Limba originală: italiană
Traducere de Cerasela Barbone
Nr. de pagini: 488
Al doilea volum din Tetralogia Napolitană
1. Prietena mea genială – Editura Pandora M – My Brilliant Friend – 2011 – recenzia
2. Povestea noului nume – Editura Pandora M – The Story of a New Name – 2012
3. Cei care pleacă și cei ce rămân – Editura Pandora M – Those Who Leave and Those Who Stay – 2013 – recenzia
4. Povestea fetiței pierdute – Editura Pandora M – The Story of the Lost Child – 2014 – recenzia
”Indiferent cine se ascunde în spatele numelui Elena Ferrante, misteriosul pseudonim folosit de autoarea romanelor napolitane, două lucruri sunt certe: e femeie şi ştie să descrie oraşul Napoli mai bine ca oricine. Stilul ei are finețea unei pânze de păianjen, dar totodată o forță a expresiei şi o magie aparte, cu care creează o întreagă lume.” – Huffington Post
Povestea celor două prietene, Lila şi Elena, continuă. Acum sunt două tinere ale căror drumuri se despart dramatic. 
Pe când Elena preferă să-şi continue studiile, Lila se mărită, obținând astfel o condiție socială şi financiară superioară originilor sale modeste, dar rămânând prizonieră într-o căsnicie nefericită. 
În ciuda căilor diferite pe care au luat-o viețile lor, legătura dintre Lila şi Elena rămâne complexă şi intensă, iar sentimentele fiecăreia oscilează, pe rând, între nepăsare, dispreț şi iubire reciprocă profundă.
”Elena şi Lila. Fiecare este pentru cealaltă prietena genială: o potențialitate neexprimată, un imbold şi un reproş, un obiect al invidiei şi un orizont al dorinței.” – L’indice dei libri
Ferrante descrie dialogul interior feminin cu o fervoare şocant de sinceră, tulburător de directă.” – Booklist
O carte ce se revarsă ca o erupție a vulcanului Vezuviu.” – La Repubblica

Intensă, profundă, cu multe implicații psihologice și personaje complexe, Povestea noului nume reușește să te captiveze de la prima până la ultima pagină.
Relația dintre Elena și Lila rămâne punctul central al romanului, ca un fir roșu ce străbate întreaga acțiune și în jurul căruia se împletesc alte fire secundare, alcătuind o țesătură complicată și fascinantă. Prietenia dintre cele două fete continuă să fie la fel de controversată ca în primul volum. În anumite momente par să țină foarte mult una la alta, se sprijină și se potențează reciproc, iar în alte momente se înfruntă cu multă forță, răzbătând la suprafață sentimente precum invidia, gelozia sau ranchiuna.
Traiectoriile celor două fete nu merg perfect îngemănate, sunt momente lungi de timp în care s-au despărțit, fără a avea vreo veste una de la alta, dar, chiar și atunci, fiecare dintre ele era influențată cumva la nivel mental de personalitatea celeilalte. Dar, în timp ce Elenei providența i-a scos în cale mai multe șanse la momentul oportun, iar greșelile făcute nu au avut consecințe grave, pentru Lila propriile fapte au avut un efect de bumerang, întorcându-i-se împotrivă și rănind-o.
La sfârșitul primei cărți, Lila își înfruntă familia afirmându-și încă o dată puternica personalitate, refuzând să se mărite cu Marcello Solara, un bărbat extrem de bogat și influent, dar pe care ea îl ura și îl disprețuia din tot sufletul. Pentru a scăpa de presiunea membrilor propriei familiei, care erau încântați să se înrudească cu Solara, întrucât acest lucru le-ar fi oferit posibilitatea unei vieți prospere, Lila alege să se mărite la doar șaisprezece ani cu Stefano Carracci, proprietarul unei mezelării prospere. Stefano părea îndrăgostit profund de ea și, în plus, cumpărase la un preț exorbitant pantofii de piele făcuți după ideile lui Lila. La nuntă însă, Lila a avut un adevărat șoc, întrucât Marcello s-a prezentat nonșalant încălțat tocmai cu acea pereche de pantofi.
La începutul volumului al doilea descoperim că Lila nu a putut trece peste trădarea lui Stefano, în ciuda argumentelor de ordin financiar pe care acesta le-a invocat, precizându-i că avusese și acordul familiei ei în acest sens. Cu un temperament aprig, Lila îl înfruntă violent în călătoria de nuntă pe Stefano, comunicându-i că refuză să-i acorde drepturile conjugale. Prin urmare, ajunge să fie pălmuită și violată de Stefano, care își arată o față brutală, pe care ea nu o remarcase până atunci.
Prinsă ca într-o pânză de păianjen, fără studiile necesare care i-ar fi putut oferi un loc de muncă decent și fără sprijinul propriei familii, Lila nu are ce face decât să accepte inevitabilul și să se întoarcă acasă alături de Stefano. Deși devine o adevărată maestră în a-și ascunde adevăratele sentimente și aparent pare să se bucure de bunăstarea obținută, folosindu-se din plin de banii familiei pentru propriile capricii, adevărata fire răzbate adesea la suprafață, exasperându-l pe Stefano, care o lovea adesea. Dar vânătăile ei nu impresionau pe nimeni, întrucât deși simțul onoarei le impunea taților și fraților să-și apere fiicele și surorile când acestea erau jignite, bătaia administrată de un logodnic sau un soț era considerată absolut normală și chiar necesară. De altfel, Lila ajunsese să ignore bătăile primite și, prin viclenia și perseverența ei înăscute, reușea să-l manevreze pe Stefano după cum dorea ea.
În același timp, Elena, deși își continuase studiile, fiind lipsită de concurența Lilei, nu reușea să-și găsească motivația să mai învețe, începând să ia note tot mai proaste și fiind tentată la un moment dat să abandoneze școala și să se căsătorească cu Antonio, logodnicul ei, un mecanic fără prea multă cultură generală și pe care nu îl iubea, fiind îndrăgostită în secret de Nino Sarratore, un student strălucit.
Lila pare să simtă momentul de cumpănă și o provoacă pe Elena la un pariu, miza fiind, dacă aceasta pierdea, să ia toate examenele cu note de peste opt. Mai mult, Lila îi oferă și un loc la ea acasă unde să poată învăța în liniște.  Din când în când, Lila se uita peste materialele ei de studiu și reușea să le înțeleagă în timp record, făcând diverse conexiuni strălucite și ambiționând-o din nou pe Elena. Nu poți să nu te întristezi de soarta Lilei, o fată de o inteligență excepțională, dar care nu avusese nici cea mai mică șansă de a-și continua școala! Deși își ascundea cu mult talent adevăratele sentimente, părând împăcată cu soarta ei, din mici întâmplări realizezi că Lila era profund decepționată și deprimată. Un moment sugestiv în acest sens a fost acela în care s-a hotărât ca poza ei, făcută în ziua nunții, să fie expusă în noul magazin de pantofi al familiei, pentru a atrage clienții. Lila a fost de acord doar cu condiția să fie lăsată să retușeze acea poză. Plină de frenezie, s-a apucat să acopere poza cu fâșii de carton negre și linii colorate, de parcă încerca să se șteargă cumva, să dispară…
”Lila era fericită și mă târa tot mai mult în fericirea ei mândră, mai ales că găsise brusc, poate chiar fără să-și dea seama, o ocazie care-i permitea să-și reprezinte furia împotriva ei înseși, apariția, poate pentru prima dată în viața ei, a nevoii – și aici verbul folosit de Michele era potrivit – de a se șterge.”
Mai mult, într-un moment de sinceritate, Lila chiar o previne pe Elena că nu trebuie să se încreadă în ea, recunoscând că este o maestră a înșelătoriei și a disimulării.
”- Stefano, când am deschis locul ăsta, mi-a arătat cum se înșală la cântar; și eu mai întâi am urlat la el că ești un hoț, iată cum faci banii, și apoi n-am știut să rezist, i-am demonstrat că învățasem și imediat am găsit modurile mele să înșel și i le-am arătat. Ba chiar mi-au venit în minte altele noi: vă înșel pe toți, înșel la cântar și la alte mii de lucruri, înșel tot cartierul, să n-ai încredere în mine, Lenu, să n-ai încredere în ce spun și ce fac.”
Caracterul duplicitar al Lilei va ieși la iveală în momentul în care, oferindu-se chipurile să o ajute pe Elena la slujba de vară pe care aceasta și-o luase, provoacă un accident, aparent fără voie, iar Lila își pierde locul de muncă.
O cotitură dramatică a destinului lor se va produce în acea vară, ambele având aproape optsprezece ani pe atunci. Întrucât Lila nu rămânea însărcinată, iar singura ei sarcină o pierduse într-o lună mică, doctorul i-a recomandat să se ducă la băi să se fortifice. Lila a insistat să o ia pe Elena cu ea, promițându-i că o va plăti cu aceeași bani pe care-i primea la noua slujbă, care era obositoare și plictisitoare. Elena, care se despărțise între timp de Antonio, logodnicul ei, acceptă cu o singură condiție: să meargă la băi la Ischia, unde aflase că va fi și Nino, pe care spera în secret să-l cucerească. Ajunse acolo, Lila încearcă s-o facă pe Elena să mărturisească faptul că dorise să meargă acolo pentru a-l întâlni pe Nino, dar Elena se eschivează. După puțin timp petrecut împreună, Stefano și Rino, fratele Lilei, ce se căsătorise între timp cu Pinuccia, sora lui Stefano, pleacă și le lasă pe cele trei fete singure să se fortifice, ei trebuind să se întoarcă la muncă. Imediat după plecarea lor, cele trei fete i-au întâlnit pe Nino și prietenul lui Bruno, petrecând cu toții momente relaxante împreună. În scurt timp, Elena a constatat cu stupoare că între Lila și Nino se înfiripă o idilă, sentimentele celor doi unul pentru celălalt crescând vijelios în intensitate, ajungând aproape să nu se mai ferească de ochii celorlalți.
Deși în carte nu spune clar, părerea mea este că Lila l-a încurajat pe Nino tocmai pentru că intuise că Elena era îndrăgostită de el, pentru a demonstra încă o dată că ea era prima în toate, că o depășea pe Elena în toate privințele, dacă își propunea acest lucru.
De altfel, doamna Nella, gazda familiei Sarratore și verișoara fostei lor învățătoare, a prevenit-o pe Elena în privința caracterului Lilei.
”- Fii atentă, Lenù. Știu că sunteți bune prietene, verișoara mea mi-a spus asta. Și eu nu vreau să mă bag în lucruri care nu mă privesc. Dar mie îmi e de-ajuns o privire ca să judec persoanele. Doamna Lina știe că ești mai bună decât ea și de aceea nu te îndrăgește cum o îndrăgești tu.
Am zâmbit prefăcut sceptică:
– Mă urăște?
– Nu știu. Dar ea știe să facă rău, e scris pe chipul ei, e de ajuns să-i privești fruntea și ochii.”
Bulversată, confuză și îndurerată, Elena nu poate totuși să o refuze pe Lila când aceasta îi cere să o acopere, furnizându-i un alibi pentru ca ea să poată să petreacă o noapte plină de pasiune în brațele lui Nino. În aceeași noapte, într-un gest de revoltă, ca o reacție la ceea ce știa că se petrecea în acel timp, Elena își pierde virginitatea pe plajă, cu un bărbat absolut nepotrivit și libidinos: Donato Sarratore, tatăl lui Nino, tocmai cel ce încercase să o molesteze cândva și pe care ea îl respinsese cu atâta furie și scârbă atunci… De altfel și acum, imediat după ce actul s-a produs, Elena l-a amenințat pe Donato că dacă va mai încerca să o caute vreodată, îl va da pe mâna unor persoane de care știa că acesta se temea.
În continuare, lucrurile vor evolua dramatic, cu consecințe importante, pentru ambele fete.
Lila, încercând să scape din lațurile ce o strângeau, tânjind spre o libertate nu foarte bine definită, ia mai multe decizii pripite, angrenând mai multe persoane în acțiunile ei. Încă o dată, puternica ei personalitate acționează ca un magnet, influențând destinele mai multor persoane, ce ajung să graviteze la un moment dat în jurul ei.
Elenei i se oferă o oportunitate neașteptată de a-și continua studiile la Pisa, oraș unde își lărgește mult orizonturile, cunoscând multe persoane interesante și logodindu-se cu Pietro, un viitor profesor universitar, provenit dintr-o familie de intelectuali.
Paradoxal, anumite evenimente neplăcute din trecut îți pot deschide o fereastră luminoasă spre viitor. Într-un moment de inspirație, pornind de la momentul degradant al pierderii propriei virginități, Elena a scris un roman la persoana a treia, împletind evenimente petrecute în realitate cu altele imaginare. Mama logodnicului ei, impresionată de forța și talentul ce răzbăteau din rândurile scrise, l-a predat unui editor care, entuziasmat la rândul lui, a decis să-l publice, chiar în forma inițială, neretușată.
”- Aveți încredere: nu atingeți o virgulă, e sinceritate, naturalețe și un mister al scrierii pe care-l au doar cărțile adevărate.”
Bula de fericire în care se înconjurase Elena, încântată de aprecierile primite, s-a spart brusc în momentul în care a realizat de unde se inspirase: după moartea fostei lor învățătoare, o rudă a acesteia i-a predat caietele ei și ale Lilei din adolescența. Recitind La fata blu, încercarea de roman a Lilei de la vârsta de treisprezece ani, Elena a recunoscut sâmburele propriului roman…
”Păginuțele infantile ale Lilei erau sufletul secret al cărții mele. Cine ar fi dorit să știe ce îi dădea căldură și de unde se năștea firul robust, dar invizibil, care lipea frazele, ar fi trebuit să înceapă cu fasciculul unei fetițe, zece păginuțe de caiet, cu boldul ruginit, cu coperta colorată vioi, titlul și fără nicio semnătură.”
Revelația acestui fapt o tulbură pe Elena, care, simțind că a luat mult mai mult de la Lila decât îi luase aceasta cândva, realizează că toată ostilitatea față de Lila îi dispăruse ca un fum și o caută, sperând să poată reînnoda vechea prietenie ce le întregea pe amândouă.
Deși situația Lilei, provocată de propriile acțiuni dar și de multe alte conjuncturi nefavorabile, era deosebit de dificilă în acel moment, vechiul orgoliu al acesteia iese la suprafață, refuzând să se lase compătimită și răstălmăcind lucrurile, astfel încât tot ea să pară în avantaj.
”Am înțeles că ajunsesem până acolo plină de mândrie și mi-am dat seama – cu bună credință, desigur, cu afecțiune – că făcusem toată călătoria aceea mai ales ca să-i arăt ce pierduse ea și ce câștigasem eu. Dar ea își dăduse seama de asta încă de când apărusem în fața ei și acum, riscând conflicte cu colegii de muncă și sancțiuni, reacționa explicându-mi de fapt că nu câștigasem nimic, că pe lume nu era nimic de câștigat, că viața ei era plină de aventuri diferite și fără criterii, exact ca a mea, și că timpul pur și simplu trecea fără niciun sens și era frumos doar să te vezi din când în când ca să auzi sunetul nebunesc al minții uneia dintre noi răsunând în sunetul nebunesc al minții celeilalte.”
Finalul ne aduce un nou element de suspans, astfel că abia aștepți să citești următoarea carte pentru a descoperi ce anume le-a rezervat viitorul celor două fete și cum va evolua relația dintre ele.

Cartea Povestea noului nume de Elena Ferrante a fost oferită pentru recenzie de  Editura Pandora M

 

About Author

18 comentarii

  1. Tyna, felicitări! Am citit aceasta recenzie cu mare placere si este impresionanta. Abia aștept continuarea. Lila si Elena par atât de asemănătoare in unele privințe si atât de antagonice in același timp!

  2. Sună foarte bine și mă tentează această serie… Cred că mi-ar plăcea! Felicitări pentru recenzia minunată! <3

  3. Doamne cat de mult îmi doresc cele 4 volume, uemăresc ofertele de ceva timp. Felicitări pentru recenzie! am citit-o cu mare placere. Acest gen de carte este exsct pe gustul, in plus sunt foarte curioasă cum este descris Napoli pentru ca l-am vizitat si mi-ar plăcea sa vad descrierile autoarei.

    • Îți recomand cu căldură întreaga serie! Scriitoarea are un talent remarcabil în a crea personaje complexe, prezentând realitatea fără să o îndulcească sau înfrumusețeze. Descrierea locurilor și redarea atmosferei acelor vremuri sunt făcute cu multa acuratețe.

      Chiar sunt curioasă de impresiile tale, te rog să revii cu o părere după ce o citești!

  4. Ce mă fac eu cu atâtea tentații? O recenzie minunată, dar trebuie să pun seria la coada unei liste lungi. Am mult de recuperat, nu știu când voi mai ajunge si la ea. 🙂

Lasă un răspuns