Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella, Editura Polirom – recenzie

14

Povestea unei familii perfecte

(Storia di una famiglia perbene – 2018)

Rosa Ventrella

Editura Polirom

Traducere: Gabriela Lungu

Nr. de pagini: 312

An apariție: 2019

Rosa Ventrella s-a născut la Bari, în Italia, în 1974. A studiat istorie contemporană la Universitatea din Parma. Predă literatură în Cremona, unde locuiește împreună cu soțul și copiii ei. Interesată de figurile marginale, ignorate de „marile narațiuni” ale istoriografiei oficiale, a scris Innocenza e peccato (2010) și studiul Terra e vita(2011). Au urmat romanele de inspirație istorică Onorabila venețiană (Honorata cortigiana, 2011), La visionaria (2012) și Il giardino degli oleandri (2013).
Povestea începe în Italia anilor ’80, în cartierul vechi al orașului Bari, înconjurat de ape, unde străduțele vechi alcătuiesc adevărate labirinturi, o lume scufundată în violență. Protagonista este Maria, o fată micuță și cu pielea închisă la culoare, cu gura mare și ochi orientali strălucind ca niște vîrfuri de ac și un fel de a fi răzvrătit și obraznic care i-a adus porecla „Soi rău”. Mama ei este o femeie blîndă și supusă, iar tatăl, Antonio, zis și Tony Curtis (cu care seamănă izbitor), e un bărbat violent, autoritar, de meserie pescar. Maria crește alături de cei doi frați și învață că sub masca violentă a tatălui ei se ascunde o tandrețe pe care doar ea i-o poate vedea cîteodată. Singurul lucru de care se agață în viață e prietenia cu Michele, care provine dintr-o familie infamă și de care tatăl ei îi interzice să se apropie. Odată deveniți adulți, cei doi descoperă că ceea ce îi leagă e mai mult decît un sentiment fratern.
„Noul miracol literar italian.” (Elle)
„Roman de formare, de dragoste, odă a prieteniei, sondare psihologică a unui mediu pe cît de sărac şi de violent, pe atît de bogat în tandreţe şi umanitate. Nu, Rosa Ventrella nu este o copie palidă a Elenei Ferrante.” (Le Parisien)
„Povestea prieteniei dintre doi copii, Maria şi Michele, o prietenie care îi protejează de violenţa din cartierul în care trăiesc şi de loviturile vieţii. Un succes internaţional.” (la Repubblica)
„O realitate atemporală. O scriitură aspră, antrenantă şi evocatoare. O descriere dramatică a vieţii dure din sudul Italiei care aminteşte de filmele neorealiste.” (Corriere della Sera)

Recunosc că mă atrag ca un magnet cărțile a căror acțiune se desfășoară în Italia. Dacă sunt scrise de autori italieni, cu atât mai bine, fiindcă se măresc șansele de a surprinde cât mai veridic culoarea locală.
Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella este unul dintre acele romane care au capacitatea să te transpună într-un alt loc și timp, să te facă să percepi realitățile lumii respective, în acest caz lumea unui cartier sărac din Bari.
Deși autoarea nu oferă repere temporale concrete, am putut plasa acțiunea cărții undeva la finele secolului trecut. Am interpretat lipsa acestor repere clare drept o modalitate în plus de a accentua caracterul imuabil, neschimbat al cartierului. Aflat la o mică distanță, totuși, de centrul orașului sau de zonele rezidențiale mai bogate, cartierul are o viață proprie, care nu se amestecă cu celelalte, așa cum nu se amestecă apa cu uleiul.
În acest cartier, San Nicola, își duce traiul protagonista Maria de Santis, zisă Soirău, porecla primită chiar de la bunica sa Antonietta pentru accesele ei de furie, rare dar îndreptățite. Aceasta este fiica unui pescar pe nume Antonio, cunoscut în cartier drept Tony Curtis, și a Teresei. Locuiește într-o casă modestă cu părinții și cei doi frați mai mari, Vincenzo și Giuseppe.
În cartier toată lumea are o reputație, întărită prin porecle. De exemplu, pe strada Mariei locuiesc familiile Mărunțelu, Cacăndrum și Mâncotravă. Cu acești copii Maria își împarte spațiul de joacă și cel de școală, până în ziua când învățătorul aduce în banca ei un coleg pe nume Michele. Acesta se dovedește a fi unul dintre băieții lui Nicola Crudu, interlopul local. Michele este un băiat grăsuț, luat în râs de colegi până când aceștia află cine este tatăl său. Maria nu este nici ea o figură foarte populară, cum e colega ei Maddalena, nepoata vrăjitoarei. Slabă ca un băț, negricioasă, ușor sălbatică, micuța Maria știe că nu reprezintă o atracție pentru colegi. Se împrietenește însă cu Michele, celălalt neînțeles.
Fiecare dintre cei doi copii suferă din cauza taților lor. Antonio este un bărbat violent, cu accese de furie constante, cu o fire întunecată și melancolică ascunzând însă și rare momente de tandrețe, pe care fata le adună ca pe diamante în memoria ei de copil. Frații săi sunt și ei foarte diferiți unul de celălalt: cel mare, Giuseppe, este un băiat de treabă, muncitor și arătos, pe când mijlociul Vincenzo se ține numai de rele, preferând să bată străzile toată ziua cu alți băieți asemenea lui, cum ar fi unul dintre frații mai mari ai lui Michele, zis Tancu.
Mama este o femeie cumsecade, însă ușor abrutizată de muncă și de supunerea și răbdarea în fața deselor răbufniri ale soțului. Cu toate acestea, cei doi au fost și ei, bineînțeles, tineri, iar Maria descoperă cu duioșie povestea lor de iubire de odinioară. Singurul loc unde Antonio se simte liniștit este pe mare, pe barca sa numită „Ciao, Charlie”.
Maria se agață curând de două aspecte care să îi facă viața suportabilă: școala, acolo unde are rezultate bune, având mai ales o înclinație către materiile umaniste și Michele, tovarășul ei de joacă.
Astfel, ea ajunge la un gimnaziu bun, condus de călugărițe, unde se simte complet străină, înconjurată fiind de fiice de avocați, doctori sau funcționari. Tot Michele este cel care îi oferă momente de evadare, precum și primul sărut inocent.
Relația celor doi se întrerupe atunci când un eveniment dramatic strică cu totul relațiile între familia fetei și clanul Crudu. Este oare Antonio de Santis un tată în esență rău? Nu, este pur și simplu un tată imperfect, un om imperfect, sub povara propriilor defecte și slăbiciuni.
Autoarea ne oferă fragmente ale vieții din cartier care cuprind atât zilele obișnuite, cât și riturile de trecere: înmormântări, nunți. Deși nu există vreun gard care să îi țină înăuntru, majoritatea locuitorilor sunt captivi în cartier: unde altundeva să meargă și pentru ce? În afară de cei plecați peste mări și țări, cei care au ales să rămână în cartier îi sunt instinctiv loiali. Totodată, sunt foarte clar conturate relațiile de familie. Evident, oricât de departe de perfecțiune ar fi familia Mariei, totuși legăturile dintre ei sunt reale, dincolo chiar de dragoste sau ură. Maria și Michele sunt acei indivizi care nu se simt la locul lor în cartier, dar se simt la fel de stingheri și în afara lui. Numai timpul le poate da acea siguranță necesară să se rupă de anii copilăriei, de metehnele familiilor și de poreclele de odinioară.
Rosa Ventrella, ca și Elena Ferrante, descrie viața dintr-un cartier sărac al orașului natal. Situațiile pot fi pe alocuri asemănătoare, însă stilurile lor sunt diferite, iar Bari nu este Napoli, ceea ce face cu atât mai atractivă povestea, atât pentru fanii Elenei Ferrante, cât și pentru cei mai puțin împătimiți de scrierile sale.
Vă invit să pătrundeți în lumea cartierului San Nicola și a locuitorilor săi, să pășiți alături de ei pe străduțe și să admirați strălucirea mării, dar mai ales să descoperiți ce le rezervă destinul Mariei, lui Michele și celor apropiați lor.
„De ceva timp eu și Michele mergeam împreună la școală, eu vorbeam de tatăl meu și el îmi povestea de al său. Am descoperit că anumite povești, spuse după ce timpul le îmblânzise, puteau fi chiar amuzante. Ca, de exemplu, atunci când i-am spus că tata îi dăduse mamei o palmă, pentru că își făcuse permanent la tanti Angelina, susținând că părul ei era frumos natural și n-ar fi trebuit să-l strice cu porcăriile alea chimice, din cauza cărora riscă să chelească. La rândul lui, Michele mi-a povestit cum taică-su îi bătuse pe el și pe Carlo, fratele mai mare, pentru că o spionaseră, prin gaura cheii, pe sora lor goală în baie. I-am povestit și că în unele seri, când tata trecea prin fața mea în casă, în felul lui vijelios, simțeam un vânt rece, asemenea celor care îngălbenesc frunzele și îți provoacă dureri în gât. Crudu tatăl, în schimb, îi provoca dureri de burtă.

Cartea Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom

About Author

14 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Superba recenzia! Minunat ai creionat atmosfera din paginile cartii, Ana!❤ Te felicit si iti multumesc mult pentru recomandarea deosebita!❤

  2. Mirela Barbălată on

    Ca de obicei vii cu o nouă tentație pentru mine . Deși nu prea îmi plac cărțile cu descrieri, în ultima perioadă am descoperit multe povesti complexe. Recenzia ta îmi spune că această carte are o astfel de profunzime :).
    Mulțumesc pentru minunata recomandare!

    • Descrierile nu au o pondere atat de mare, autoarea reuseste sa contureze foarte bine culoarea locala fara nevoia de a folosi paragrafe intregi. Sigur ti-ar placea!

  3. Minunată recenzie! Foarte frumos ai punctat ideile! Cred că această carte ar fi pe gustul meu. Mulțumesc mult pentru recomandare!

  4. Carolina Bianca Moroianu on

    Îmi place foarte mult ce ai scris. Felicitări! Coperta este superba, ma duce cu gândul la vacanta!

  5. Minunata recenzia, imi plac cartile cu descrieri si romanele de atmosfera, cum clar este acesta. Ma atrage si coperta foarte frumoasa. Felicitari, Ana, si multumesc pentru tentatia irezistibila, am pus cartea pe lista de dorinte!

Spune-ți părerea!