Delicatese Literare
Recenzii

Povești de vară de Mieko Kawakami, Editura Litera – recenzie

Povești de vară

(Breasts and Eggs – 2019)

Mieko Kawakami

Editura Litera

Colecția Clasici contemporani

Traducere din limba engleză de Dana-Ligia Ilin

Nr. de pagini: 512

An apariție: 2021

Mieko Kawakami (n. 29 august 1976, Osaka, Japonia) este autoarea celui mai bine vândut roman la nivel internațional, Povești de vară / Breasts and Eggs, care a câștigat titulatura de New York Time Notable Book of the Year, și este una dintre cele mai bune 10 cărți din 2020 ale publicației TIME.

Născută în Osaka, Kawakami a debutat literar ca poetă în 2006 și și-a publicat prima carte, My Ego, My Teeth, and the World, în 2007. Scrierea ei este cunoscută pentru calitățile sale poetice și perspectivele sale asupra corpului feminin, întrebări etice și dilemele societății moderne.

Din 2015 până în 2017, Kawakami a realizat o serie de interviuri cu Haruki Murakami, în care ea l-a întrebat cu precădere despre cum abordează subiectele „femeie” și „sexualizare” în romanele sale. Volumul editat al acestor interviuri, intitulat Mimizuku wa Tasogare ni Tobitatsu / Haruki Murakami: A Long, Long Interview a fost publicat în 2017.

În 2020, romanul Breasts and Eggs a fost publicat de Europa Editions și a obținut o mare apreciere. New York Times a publicat o recenzie a lui Katie Kitamura în ziua publicării, în care aceasta specifică: „Mieko Kawakami scrie cu o lipsă de sentimentalism, în special atunci când descrie viața femeilor.”

Toate lucrările lui Mieko Kawakami au fost traduse în multe limbi și sunt disponibile în toată lumea. A primit numeroase premii literare de prestigiu în Japonia pentru lucrările sale, inclusiv Premiul Akutagawa, Premiul Tanizaki și Premiul Murasaki Shikibu.

Într-o dimineață fierbinte de vară, într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokyo, facem cunoștință cu trei femei: Natsuko, în vârstă de treizeci de ani, sora ei mai mare, Makiko, și fiica adolescentă a acesteia, Midoriko. Makiko, care-și câștigă existența ca animatoare, este îngrozită de efectele înaintării în vârstă, așa că a venit la Tokyo să-și facă o operație de mărire a sânilor. Midoriko a hotărât de curând să nu mai vorbească, simțindu-se incapabilă să facă față simultan transformărilor prin care trece corpul ei și obsesiei materne. Tăcerea ei domină apartamentul dărăpănat al lui Natsuko, reprezentând un catalizator pentru eforturile celor trei de a-și depăși anxietățile și de a ajunge la o relație funcțională.

Opt ani mai târziu, Natsuko, acum scriitoare, face o călătorie în orașul ei natal, rememorând vara aceea și trecutul familiei sale în timp ce-și înfruntă viitorul nesigur.

În Povești de vară, Mieko Kawakami zugrăvește un portret radical și intim al unor femei obișnuite din Japonia contemporană, descriind traiectoriile impresionante ale celor trei eroine într-o societate care nu le dă nici o șansă.

”Povești de vară prezintă o imagine aparte a Japoniei, cu sunetele, absurditățile și suferințele ei, însă tocmai acest lucru îi accentuează valoarea. Kawakami nutrește convingerea că romanul său are vocație universală.“ – Entertainment Weekly
”Cu o iscusință și o profunzime remarcabile, Kawakami pune sub semnul întrebarii ideile înrădacinate despre feminitate și familie – legăturile și abuzurile, așteptările și trădarile, alegerile și negările.” – Booklist
”Un portret înduioșător, de o finețe remarcabilă, al conditței femeii din Japonia și nu numai.” – Time
”Una dintre cele mai strălucitoare stele din Japonia este pe cale să explodeze pe firmamentul literaturii mondiale.” – Japan Times
În zilele noastre, că ne place sau nu să recunoaștem, societatea este supusă schimbării, din multe puncte de vedere. Sunt anumite teme care au ajuns să fie la ordinea zilei dintr-o necesitate, pentru că timpurile se schimbă, circumstanțele se schimbă, iar mentalitățile nu reușesc să țină pasul cu aceste schimbări, de multe ori.
Povești de vară” de Mieko Kawakama (traducerea titlului original japonez, Natsu Monogatari) își propune să aducă mai aproape de cititori anumite probleme cu care se confruntă femeia contemporană, din Japonia, dar nu numai, în redefinirea rolului său în societate, dar și în încercarea de a echilibra diversele aspecte ale vieții.
Îndrăgesc literatura niponă, pentru modul de expunere, pentru viziunea diferită, pentru complexitate și chiar pentru umorul lor specific, care nu este întotdeauna apreciat de noi, vesticii. De data aceasta am avut o surpriză, la începutul acestui roman. Recunosc că sunt obișnuită mai mult cu Japonia privită fie prin prisma istoriei și tradițiilor, fie, în cazul romanelor contemporane, dintr-o perspectivă a clasei de mijloc, foarte bine reprezentată în această țară. Aici, eroina cărții, Natsu, cea care se constituie în personaj-narator, provine dintr-o familie săracă și dezbinată. A trăit alături de sora Makiko la Osaka, alături de mama și bunica, după ce tatăl iresponsabil și bețiv s-a făcut nevăzut. Din păcate, mama fetelor moare din cauza unui cancer când Natsu avea doar 15 ani, iar curând piere și bunica, Komi, din același motiv. Makiko este mai mare cu nouă ani decât Natsu și își asumă răspunderea pentru ele două, lucrând ca animatoare în bar.
Acum, trebuie înțeles conceptul de animatoare în Japonia, destul de diferit de sensul care i se atribuie pe la noi. Animatoarele sunt femei plătite ca să țină companie clienților și să îi îndemne să facă pe cât de multă consumație se poate, să petreacă mult timp în localul respectiv și să lase acolo sume cât mai mari. Ele au vârste diverse, de la cele mai tinere, abia trecute de majorat și până la femei de 50 de ani. Așadar, aceasta este meseria pe care Makiko ajunge să o practice de-a lungul vieții, mai ales că se trezește curând și însărcinată, căsătorită, iar apoi divorțată, mamă singură pentru Midoriko. Natsu a lucrat și ea în bar ca spălătoare de vase și alte sarcini de acest fel, până când a plecat la Tokio, cu gândul de a deveni scriitoare.
Iată deci momentul în care Natsu este vizitată în capitală de Makiko și de Midoriko, aflată la pubertate. Romanul este structurat pe două părți, marcate de titlul în engleză – Breasts (Sâni) and Eggs (Ouă-aici cu sensul de ovule). Prima parte transpune evenimentele petrecute pe durata câtorva zile, într-o vară fierbinte, când Makiko își vizitează sora cu gândul de a-și face o programare pentru implant mamar. Aceste zile petrecute împreună determină un șuvoi de gânduri, de amintiri, de atitudini diferite din partea fiecăreia, constituind tabloul unor vârste și situații diferite. Stilul mi-a amintit întrucâtva de „Fugara”, a lui Alice Munro, aceeași privire intensă și totuși detașată asupra feminității, într-un moment de cotitură atât pentru personaje, cât și pentru societate.
Ideea este reluată în partea a doua, după trecerea unui deceniu de la primele relatări, unde se simte însă un alt fel de voce. Această parte este mai întinsă decât prima și deci registrul scade oarecum în intensitate, lucru compensat de momente puternic marcate, dar și de o expunere mai detaliată a condiției femeii nipone, în special a celei care sfidează normele sociale, așa cum o face Natsuko, o femeie singură, de aproape 40 de ani, care dorește să aibă un copil prin inseminare artificială.
Varianta clasică, care implică medici și spitale, iese însă din discuție, fiindcă persoanele singure nu găsesc sprijin în acest sens. Rămâne doar controversata variantă a donatorilor de spermă, anonimi sau nu. Natsu, care între timp a ajuns o autoare publicată, pe plan personal nu simte nicio dorința de a forma un cuplu. În jurul vârstei de 20 de ani a avut o relație oarecum de durată cu un tânăr numit Naruse, pe care l-a iubit, dar de care s-a despărțit pentru că ea nu simțea nevoile sexuale. Natsu a trăit de atunci singură, nefiind atrasă fizic nici de bărbați, nici de femei. Mi-a amintit, din acest punct de vedere, de Keiko Furukura, eroina din romanul „Femeia minimarket”, de Sayaka Murata. Totuși, ea simte din ce în ce mai mult nevoia copleșitoare de a avea un copil, de a nu mai fi singură. De aici, povestirea redă frământările lui Natsuko, îndoielile sale, multele argumente pro și contra pe care și le punctează, mai ales după ce îi cunoaște pe Aizawa, iar apoi pe Yuriko, adulți care fuseseră concepuți prin această metodă și care au avut de suferit, aflându-și la maturitate originile. Natsu trebuie să decidă ce anume să facă cu viața ei.
Prin vocea lui Natsu, autoarea invită la contemplarea diferitelor situații, face cunoscută această chestiune a donatorilor de spermă dintr-o serie de puncte de vedere, într-o societate avansată tehologic, dar condusă încă, în bună parte, de tradiții și chiar de tot felul de prejudecăți, mai ales în ceea ce privește parcursul tinerilor, al tinerelor în mod special. Partea a doua amintește mai degrabă de vocea Elenei Ferrante, prin toate acele întoarceri în trecut, la Osaka (orașul natal al autoarei), într-o copilărie sordidă, cu toate că stilul lui Mieko Kawakami diferă, Natsu neavând (și mi se pare normal) personalitatea vulcanicelor eroine napoletane ale autoarei italiene.
Feminitatea eroinelor autoarelor japoneze are ceva aparte, o fragilitate dublată de putere, o nostalgie și o dorință de a rupe vechile tare exprimată însă cu totul altel decât în cazul occidentalelor.
Găsesc inspirat atât titlul în engleză, care face o demarcație clară între cele două părți ale romanului, dar și cel original, preluat și de traducerea românească, chiar dacă a fost făcută din limba engleză. Vara este nu numai anotimpul în care se petrec cele mai intense momente ale romanului, dar chiar numele eroinei, Natsuko Natsume, provine de la cuvântul natsu, care înseamnă vară.
Coperta frumoasă, minimalistă, reprezintă femeia niponă redată prin forme geometrice și cromatică specifică.
Dacă vă plac autorii niponi sau pur și simplu doriți să schimbați registrul cu o lectură pe teme actuale, mai ales în ceea ce privește diferite moduri de a privi femininatea și maternitatea, vă invit să citiți romanul „Povești de vară”.
„Asta s-a întâmplat odată – acum un milion de ani, când eram de vârsta ei… pe o roată mare chiar că asta, privind în jos spre oraș. Urcând sus de tot în înserare, cu albastrul prefăcându-se în negru. Era acolo și Makiko? Oare mama ne adusese – sau Komi? Am încercat să mi-o imaginez pe mama fluturând mâna spre noi după ce ne-am desprins de pământ, să văd zbarciturile de pe mâinile lui Komi – dar cu cât mă străduiam mai tare, cu atât alunecau mai departe, topindu-se în întuneric. Păsărele desenau arcuri pe cer, apoi dispăreau. Clădirile înalte de departe păreau coloane de fum alb. Cine fusese cu mine atunci, când mă uitam cum cerul și orașul alunecă în noapte?”
„Midoriko s-a uitat în ochii mei și a arătat spre violetul pal care se vedea pe fereastra ei, după care s-a concentrat iar asupra priveliștii. Cerul intra în trecut și în întuneric, brăzdat de nori că niște urme lăsate de un deget obosit. Lumina care se prelingea printre nori avea nuanțe de violet, roșu blând și albastru adânc. Dacă priveai destul de departe, vedeai cum bate vântul. Părea că ar fi fost de ajuns să întindem mâinile ca să atingem acest strat înfășurat în jurul lumii. Își arăta culorile ca un cântec care nu se mai putea repeta niciodată.”

Cartea „Povești de vară” de Mieko Kawakama poate fi comandată de pe

litera.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro, librariadelfin.ro

Recenzii cărți Editura Litera

12 Comments

Spune-ți părerea!