Povestile Pelesului – Carmen Sylva, Editura Corint

Povestile Pelesului

Carmen Sylva

Editura Corint

Editura Corint şi colecţia Istorie cu blazon va prezintă un album-eveniment, care recreează lumea eleganţei şi a subtilităţii de la curtea Palatului Peleş din vremea Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta: Poveştile Peleşului de Carmen Sylva.

Regina Elisabeta a Romaniei, principesă de Wied si soţie a regelui Carol I, a ramas cunoscută în istoria culturii române sub pseudonimul Carmen Sylva. Cu o mare sensibilitate şi dăruire, regina scriitoare – cum a fost numită – s-a implicat adânc în istoria, cultura şi tradiţia  poporului român.

În „Povestile Pelesului” – apărut prima dată în 1883 la Leipzig – se observă influenţa poveştilor tradiţionale româneşti. Fiecare munte din Bucegi va fi în carte personaj de legendă: Peles e un voinic minunat cu parul cret si ochi adanci, albastri, Jipii, doi frati gemeni care iubesc aceeasi fata…

Felul în care Carmen Sylva isi construieste povestile dovedeşte cunoaşterea profundă a vieţii oamenilor obişnuiţi, a realităţilor satului românesc. De la horele din zilele de sărbătoare, când flăcăii işi alegeau miresele, şi până la aşezarea mesei şi la felurile de mâncare tradiţionale, regina nu omite nici un detaliu. Muntele Furnica, apoi Caraimanul, Vârful cu Dor sau Piatra Arsă, Jipii si Urlătoarea se nasc pe rând, repovestite (jurnalul.ro)

„Istoria familiilor este povestea suferințelor, istoria popoarelor este povestea luptelor! […] Singurul lucru pe care ni l-au lăsat popoarele sunt cântecele lor și acestea sunt vrednice să trăiască, căci altfel n-ar trăi nici popoarele, deoarece chiar și pietrele, ce par a fi durate pentru veșnicie, dispar” (Carmen Sylva)

„Am avut în partea mea rara fericire de a auzi cântecul României, când era încă ascuns în necunoscut. El m-a făcut de am pătruns in inima poporului meu, parc-aş fi din el născută. Da. Dintr-insa din nou m-am născut, căci ce simt, la ce şcoală am învăţat? Lumea basmelor româneşti m-a înconjurat cu tot farmecul şi versul românesc a cântat în inima mea.” (Carmen Sylva)

„Îndeosebi Poveştile Peleşului reprezintă din punct de vedere literar atât o simbioză reuşită între motivele germane şi româneşti din basmele populare, cât şi un succes sub aspectul medierii culturale şi al promovării turismului. De numele pârâului de munte, necunoscut până atunci, Regina reuşeşte să lege poveşti şi legende, dându-i o valoare simbolică asemănătoare Rinului din ţară ei natală. De asemenea, intenţia Reginei este de a ridică numele de Peleş la nivelul unui simbol al noii dinastii a României şi de a-l face cunoscut prin intermediul literaturii.” (Silvia Irina Zimmermann)

Fragment din povestea „Jepii”:

„În grupa Bucegilor răsar că doi colţi uriaşi puşi alăturea cei doi Jepi şi privesc îndărătnic unul la altul. Printre dânşii se aruncă la vale în cascade fioroase „Urlătoarea” şi-şi croieşte turbând drumul până la Prahova. Se zice că în timpurile străvechi cei doi Jepi fuseseră doi fraţi gemeni, care de mult ce se iubeau nu puteau trăi decât împreună, şi unul nu primea o bucată de pâine fără că s-o împartă cu celălalt, ba făcând unuia dintre dânşii vreo întrebare, primeai răspunsul de la celălalt. Dacă se întâmplă că unul să se lovească, plângea celălalt şi era nemângâiat. Erau amândoi frumoşi că dimineaţă şi seară, subţirei că nişte lănci, iuţi că săgeata şi ţări că puii de urs. Mama ce-i născuse privea mândră şi cu bucurie la ei şi zicea, netezindu-le pletele creţe:

— Andrei şi Mirea! Frumoşii mei copii, fire-aţi fi să va meargă vestea, încât să vorbească petrele de voi.

Erau de neam bun şi aveau o cetăţuie pe un pisc înalt, iar din acest scaun al lor stăpâneau parcă lumea toată, şi adeseori ziceau, aşa în glumă, că n-ar putea să-şi ieie amândoi decât o singură nevasta, fiindcă, desigur, nu vor fi găsind două care să fie deopotrivă la fel şi la făptură. Era mai bine să nu se însoare deloc. Dar, despre unele că acestea, maică lor nici nu voia să-şi facă vorba, căci ea dorea să-şi joace copiii copiilor pe genunchi şi să le cânte „Nani nani puişor!”.

Torcând seară, ea le cânta adeseori cântece din vechi, în vreme ce flăcăii petreceau cu dragoste în apropiere, Andrei, ingenucheat pe o pernă pusă la picioarele ei, iară Mirea, rezemat cu braţul de scaunul mamei sale şi inspirând parfumul părului ei, care sclipea în coade bogate castanii prin marama albă şi străvezie.”