Pragul de Doina Roman, Editura Tracus Arte – recenzie

24

Pragul

Doina Roman

pragul

Editura Tracus Arte
Nr. pagini: 280
Este primul volum din Trilogia Pragul.
O distopie genială! Un regal pentru iubitorii de fantasy!
Cartea nu se citește foarte ușor, trebuie să ai atenția concentrată pentru că descrierea personajelor, a locurilor și ceea ce se întâmplă acolo depășește orice închipuire.
Stilul cărții m-a cucerit! Este foarte captivant, te ”prinde” în paginile cărții și nu-ți dă drumul până la final. Suspans, tensiune, adrenalină, personaje extraordinare, dialoguri amuzante, o desfășurare spectaculoasă de întâmplări incredibile și, din loc în loc, stropi de poezie pură! O combinație unică, irezistibilă!
Căzuse peste cetate, în anul acela, o vară lungă, toridă și prăfoasă, de parcă nu se mai termina. Pe la amiază, aerul părea că se ridică din pământ și nisip, țâșnea din pietre fierbinte, curgea din crengi și frunzele pârjolite și cădea înapoi amețit de căldură.”
Cartea m-a ”teleportat” într-o lume uluitoare, printre clanurile care trăiesc peste 11 milenii, după anul 10269, într-un ținut de la marginea apelor – Ținutul Lacului Negru.
Universul descris în carte m-a dus cu gândul la cel din Matrix, iar lumea subterană – Subcetate – a krâcilor am asemuit-o cu peșterile gnomilor din Pământul de mijloc al lui Tolkien. Am zis bine ”Univers”, deoarece asta a reușit autoarea să făurească, cu multă măiestrie, în paginile cărții: un univers de sine stătător, atât de bine conturat încât devine credibil, și atât de fascinant, încât nu te poți opune să simți că faci parte din el cât timp ești pierdut în lumea cărții, și chiar mult timp după aceea…
Întâlnim oameni – ”civili” – dar asta e tot ce are legătură cu ceea ce cunoaștem. Pentru că toți ceilalți locuitori ai Cetății, grupați în clanuri, sunt: krabori, krâci, metamorfi, tărcaţi, gardieni, welstgi, clone, katene, colectori de sentimente.
Facem cunoștință cu o lume mâncată de lipsuri și nevoi, în care cea mai căutată monedă de schimb era … propriile sentimente. În afară de asta, oricum, nu mai aveau altceva, iar după ce le cedau și pe acestea, ce mai rămânea?
Puterea era reprezentată de Agenție, care încerca să mențină un echilibru stabil între Ligă și Consiliul Guvernor. Între acestea izbucnise un război mut, care era ținut în frâu de un tratat de pace încheiat pe 100 de ani.
Pe de o parte avem puternica Ligă, ce răspândește teroare prin oreade, mentori, legionari, vipere-suliță și neîndurătorii uri – uriași pociți, ce duhneau a hoit de la o poștă.
Pe de altă parte avem Consiliul, format din 17 membrii, a căror principală preocupare era proiectul Casetei. Ce era cu această Casetă, veți vedea, deocamdată vă spun că aproape toată acțiunea primului volum are legătură cu aceasta.
Pentru început, facem cunoștință cu Pisică, din clanul metamorfilor, hoț de ”meserie”, infractor de rang înalt, în timp ce aștepta să-i pice ceva ”de jumulit”, stând cu o bere în față pe terasa lui nea Sandu.
Savura berea ca pe lichidul tinereții veșnice, mângâia paharul și își admira printre gene pielea măslinie, netedă, frumoasă și tatuajele de pe brațe.”
Nu are mult de așteptat: două femei tinere, înalte și frumoase își fac apariția și se așează la o masă: o Civilă și o Katenă. Ochii lui antrenați imediat sesizează geanta Civilei:
Geanta era din piele neagră, ușor demodată, cu încuietori magnetice și ah…asta era…se vedea că sunt dublă amprentă…Deci avea ceva de valoare sau era ultima fiță.”
Pisică nu pierde timpul și intră în vorbă cu ele,  moment în care în scenă își face apariția un personaj care atrage imediat ateția tuturor.
Bărbatul se așezase pe scaunul din nuiele împletite și, ca toți ceilalți, pusese rucsacul greu lângă el, pe jos. Când ridică ochii, parcă năvăli o bucată de cer printre umbrelele terasei, și atunci amuțiră toți. Avea niște ochi imenși, albaștri, calzi, ca o ploaie de vară, parcă zăreai oceanul în ei.”
Era Algar, un fost legionar, eliberat din Ligă, lucru foarte rar. Însă eliberarea venise cu un preț: îi confiscaseră toate sentimentele! Era un exemplar masculin perfect, ca toți legionarii de altfel, dar sufletește era ca o carcasă goală. Însă le-ar fi vrut înapoi, dacă ar fi știu cum și de unde să le ia…
Profitând de momentul de neatenție creat, Pisică fură geanta, neavând habar ce lanț de evenimente va declanșa acest fapt!
Civila era Lia – ultima femeie din neamul ei, o Vindecătoare, crescută în secret de către mama ei într-un clan nomad – Clanul Călător, ce fusese exterminat până la ultimul membru imediat ce se aflase că o adăposteau. Ea reușise să fugă în ultimul moment …
Cealaltă, Kat, era însoțitoarea și păzitoarea ei, o Katenă-receptor din neamul kraborilor, ce avea abilități de medium, și ale cărei replici m-au amuzat pe tot parcursul cărții…
De ce o păzea pe Lia? Pentru că aceasta avea în geanta ei prețioasa Casetă, a cărei purtătoare era.
Ca să vă dați seama de miza cărții, în Casetă erau închise sentimentele pure, iar acestea trebuiau eliberate la un anumit moment, într-un loc anume (în Gara Părăsită), pentru a însufleți populația dezumanizată a Cetății și să distrugă maleficele Oreade ale Ligii. Însă Lia nu putea să deschidă caseta de una singură, ci doar împreună cu Crius, unchiul lui Kat, un krabor foarte influent, de care Lia era îndrăgostită până peste cap, în ciuda faptului că el era însurat, și încă cu o femeie Gardian!
Firele principale ale acțiunii îi urmăresc, pe de o parte, pe Lia, Kat, Algar și Crius în timp ce încearcă să recupereze geanta și să aibă grijă de casetă, iar pe de altă parte, pe Pisică, ce interacționează cu o serie de personaje foarte pitorești în încercarea lui de a fugi de kraborii pe care îi avea pe urme (care erau clan de copoi) și de șeful Colectorilor, căruia încercase să-i plaseze geanta, dar fără să finalizeze tranzacția.
”În faţa magazinului, coşurile mari cu marbe stăteau la umbră, pe un pat de gheaţă străvezie. Jumătăţi de un metru de marbe, tăiate felii, capete de marbe şi cozi şi aripioare erau puse separat pe categorii.
Răspândeau un miros proaspăt de peşte şi de alge.
Pisică intră în magazin şi se uită după Taiss Colectorul. Era în spatele tejghelei şi de cum îl văzu pe Pisică îşi frecă mâinile.
Vorbea stricat, avea un defect de vorbire care i se trăgea de la originea lui din adâncurile lacului Magne.
– Ce te aduce pe la mine maestre?
– Hai în spate, las-o pe Mina la servit şi hai puţin să stăm de vorbă.
Intrară în spatele magazinului acolo unde ar fi trebuit să fie un depozit. Era plin de scânduri ude, vâsle, coşuri nespălate şi frunze de sola…
– Ce dracu mă Taiss nu faci şi tu ordine aici, parcă e maidan de gunoi strâmbă din nas Pisică.
– Păi, dacă Mina e gravidă, nu mai face nimeni treabă.
– Zău, n-am ştiut… da’ cine mă a fost ăla care s-a îmbătat aşa de rău de a lăsat-o pe Mina cu burta la gură?
– Nu spune şarla, deloc…
– Aha, păi cred că nici nu mai ţine minte…
– Cui îi pasă? Ia zi Pisică ce ai?
– O Geantă, încuietori duble digitale cu amprentă. Aleargă mulţi după ea.”
Referitor la acești Colectori, urâți de toată lumea, mi s-a părut foarte interesantă ideea cu Banca sentimentelor, unde aceștia le depuneau, existând, sub formă de lingouri, sentimente în stare pură, ca bucuria, dragostea, curajul, onoarea. De cele nedorite, ca lașitatea, frica, teama de întuneric, depresia, trebuia să plătești ca să fii scăpat. Dar existau două sentimente care nu puteau fi luate cu nici un chip:
”Credința în Dumnezeu, acolo unde există, nimeni nu a reușit să o ia…și Speranța…”
Povestea  cărții ne va purta, alternativ, pe mai multe planuri, facem cunoștință cu diferite personaje ale căror acțiuni se împletesc către final, îmbinându-se ca un puzzle, piesă cu piesă.
Am urmărit cu mult interes evoluția cuplurilor formate pe parcursul acțiunii: Lia – Crius și Kat – Algar, a căror relație nu e lipsită de un strop de romantism, și nici de erotism, dar nici de momente tensionate…
Cât despre interacțiunea lui Pisică cu Blatistul, zis Slăninuță – fiul Colectorului Taiss – face sarea și piperul multor faze din carte. Se au precum câinele cu pisica, dar stau lipiți ca timbrul de scrisoare…
Nu lipsesc elemente de-a dreptul bizare, metamorfe: Liftul Nebun, care funcționează după niște reguli ale lui, proprii, poate vine când îl chemi, sau poate nu, iar de dus, n-ai nici cea mai vagă idee unde te poate lăsa…Ah, și avea și pui!!! Două lifturi mici și gălăgioase, care stăteau cu ”gurile” deschise, așteptând să fie hrănite…Simpatice foc!
Și să nu uităm de ”Podul Care se Termină Când Vrea El…” …și asta dacă-l rogi frumos!
Avem și animale în carte: de la simpatica pisică a fiicei lui Crius, sau câinele mutant al șefului Consiliului, până la omizile cât o pisică, pe care Mima le folosea pentru a lua orice formă dorea el, sau îngrozitorul grassen care lasă vid în urma lui…
Grassenul nu lasă urme nicăieri, nici măcar în memoria celor din jur. Putea să digere până la patru case pe noapte fără să se vadă ceva anume. Era ca o gaură neagră. Tot ce intra în gura lui dispărea fără urmă, după care se întorcea cuminte în cuşca lui.
Cât despre temutele Oreade ale Ligii, neîndurătoarele stăpâne ale cetăţii, ființe de o frumusețe nepământeană:
Erau imune la tot ce înseamnă sentimentele omeneşti. Reţeaua subţire şi extrem de fină de diamant care făcea parte din trupurile lor şi care era implantată atunci când erau oficial numite ca oreade le proteja de orice trăire sau sentiment şi prin ea erau hrănite şi veşnic tinere.
Distrugerea acestei plase însemna moartea (…) Reţeaua era practic injectată în vene şi în timp scurt se dezvolta singură în trupul gazdei.
Înlănţuia organele, oasele, nervii şi dezvolta o structură sensibilă şi puternică ce dădea trupului o rezistenţă uluitoare.
Funcţiona ca un sistem de rezervă, când ceda o bucată din organism, reţeaua prelua imediat funcţiile şi se substituia organului afectat.”
Și regnul vegetal e foarte inedit reprezentat în carte: întâlnim Copacii Plângători, sub care jelești fără să te poți opri, ca la înmormântare, care corespundeau Subcetate cu Copacii- Doică, la care creșteau puii de krâc cât timp părinții lor hibernau. Facem cunoștință în carte cu un pui de krâc adorabil şi pupăcios, Neell, care o va ”adopta” pe Kat să-i fie mamă timp de un an de zile, până se trezeau părinții lui din hibernare…
Tot Subcetate, în lumea krâcilor, întîlnim florile-felinar, sau uriașele sagave:
”- Înfloresc sagavele! Strigă barmanul din colțul în care stătea ca o buhă și își rotea ochii…Păzea! – și se aruncă sub bar – toată lumea la podea!…
Muguri uriași se ițiră din cărămizile vechi, cu zgomote amestecate  ca niște plânsete de copii împletite cu râsete voioase și întretăiate, își aruncară petalele cu forța în încăpere. Nu era cale să stai lângă ele, petalele erau grele ca niște covoare de cauciuc, te dărâmau de-a binelea.”
Să intrăm puțin în coridoarele subterane ale krâcilor, cel mai simpatic neam din carte, și să facem cunoștință cu aceștia:
Nu mai apucă să spună restul, că în sală năvăliră, cu chiote și veselie, krâcii…
Arătau ca niște cârtițe bipede, cu corpul acoperit de o blăniță scurtă și lucioasă, aveau ochii pe jumătate închiși, deși vedeau bine și ziua, și noaptea, așa le plăcea, să stea cu pleoapele lăsate pe ochii lor mari și negri, alungiți peste măsură.
În ciuda faptului că trăiau majoritatea timpului în întuneric, krâcii erau un clan vesel.  Nu era zi să nu dea o petrecere în cinstea cuiva din neamul lor și să nu se îmbete cu vin din rădăcina unei plante...”
Până la urmă, Lia, ajutată de Crius, Kat și Algar, a reușit să aibă grijă de Casetă, iar Deschiderea acesteia, în Gara Părăsită, a dus la un echilibru și la o stare de normalitate la care mulți nu mai sperau. Dar, pentru asta, a fost nevoie de un uriaș sacrificiu. Lia a plătit cu inima si dragostea, date de bunăvoie și a fost nevoită să treacă Pragul: să urce în trenul-fantomă către…nu se ştie unde. Cât despre Crius, vă las să descoperiți ce s-a întîmplat cu el.
”În ceea ce-i privește pe Lia și pe Crius, e simplu: o să-și găsească singuri o soluție, dacă există vreuna…”
Simbolic, Binele învinge Răul. Dar este oare ceva definitiv? Greu de crezut, și încă nu v-am spus nimic de Kor, perversul frate al Liei, un pion important în cele ce vor urma. Despre ce e vorba, vom vedea în volumele următoare. Deocamdată, să ne bucurăm de pacea vremelnică:
Cetatea era plină de flori şi de cântece.
Clanurile reveniseră la normal, vedeai zâmbete, auzeai râsete, în sfârşit nimeni nu mai avea ochii sticloşi şi fără sentimente.
Şi totuşi… mulţi priveau acest lucru ca pe un credit pe termen scurt. Teama că într-o dimineaţă colectorii vor apărea din nou nu trecuse.
Se zvonea chiar că oreadele, câte mai rămăseseră, deşi slăbite şi îmbătrânite, fără vlagă, se refugiaseră, după lovitura primită la deschiderea Casetei, undeva sub cetate, sub nivelul controlat de krâci.”
Sper că v-ați făcut o idee despre fabulosul Univers creat în carte, despre personajele fascinante și despre captivantele întâmplări în miezul cărora ne poartă povestea.
Eu nu pot decât să vă invit insistent să treceți ”Pragul”! Vă așteaptă o experiență unică!

colaj-pragul

 

 

About Author

24 de comentarii

  1. O recenzie frumoasa! Parca am vazut un film, asta mi-a fost senzatia cand citeam recenzia ta! Sincer, mi-a placut. Acum, abia astept si impresiile tale despre volumul 2.

    • Geo, daca tu, citind recenzia, ai simtit asta, da-ti seama cum e cartea! Are niste imagini vizuale atat de puternice si clare, incat chiar ma gandeam ca daca s-ar face un film dupa acest scenariu, ar fi cu siguranta un succes de box-office!

    • Geo, am terminat deja volumul 2, acum sunt la al treilea volum, sunt grozave, foarte echilibrate ca valoare, desi fiecare aduce ceva nou si inedit povestii. Chiar iti recomand insistent cartea!

        • E foarte bine! Dupa cum am mai spus, eu nu citisem fantasy, de exemplu, pana acum vreo doi-trei ani. Aveam o prejudecata, cum ca nu mi-ar placea. Acum imi vine sa zimbesc cand imi amintesc, avand in vedere ca fantasy-ul e devenit unul din marile mele favorite…

    • Leo, e fara indoiala una din cele mai bune carti/serii fantasy pe care le-am citit! Imaginatia mea a fost in extaz, pierduta in Universul cartii…

    • E fascinanta cartea! Nu stiu ce sa spun mai mult, depinde si de genul preferat de fiecare, dar daca iti plac cartile fantasy, nu are cum sa nu te „prinda”…

    • Ana, nu pot sa-ti spun decat atat: citeste-o!!! Si iti astept impresiile…
      E fantasy la un alt nivel, pe mine m-a cucerit, acum sunt deja la al treilea volum, ca nu am putut sa ma desprind de carte.

  2. Barbalata Mirela on

    Desi mereu am spus ca nu este genul meu se pare ca am inceput sa citesc si astfel de carti 😉 😛 . Am primul volum din „Pragul” dar inca nu m-am apucat sa il citesc 🙂 .
    Frumoasa recenzia !

    • Multumesc Mirela! Sa stii ca eu am avut o adevarata revelatie cand am inceput (acum doi-trei ani) sa citesc carti fantasy. Habar n-aveam ca va deveni unul din genurile mele favorite…

  3. Nu sunt iubitoare de fantasy, dar încet, încet începe sa îmi placă. Această serie încă nu o am,însă este pe listă pentru urmatoarele achiziții . Felicitări pentru recenzie!

    • Multumesc! Este o serie cu totul deosebita, in cel mai bun sens. Lumea descrisa in carte e unica, eu nu am mai intalnit ceva asemanator in nici una din cartile fantasy pe care le-am citit…
      E genul de carte la care conteaza mai mult calatoria decat destinatia…

      • Am reusit sa citesc si eu seria si cu toate ca nu sunt o mare amatoare de fantasy pot spune ca mi-a placut foarte mult.inca sunt fara cuvinte .in anul care a trecut am mai citit cateva carti din acest gen,dar aceasta e pur si simplu wow.

        • Mă bucur foarte mult că ti-a plăcut cartea, Cornelia! O carte bună are capacitatea de a-ți place chiar dacă nu ești fan al genului respectiv.
          Iar Pragul chiar e wow…

    • Dana, ma bucur ca te-am tentat. O sa vezi, citind cartea, ca e „altceva”…
      Un high -fantasy de calitate, care chiar mi-a „fortat” limitele imaginatiei.

  4. Nu are romantism, desi sunt cateva tatonari in acest sens in carte, insa nu m-a deranjat catusi de putin acest lucru, atat eram de fascinata sa descopar lumea in care ma pierdusem de bunavoie…

Lasă un răspuns