Precum în cer de Nina Marcu, Editura Național – recenzie
Precum în cer
Nina Marcu
Editura Național
Nr. de pagini: 512
An apariție: 2022
„Romanul albastru“ al Ninei Marcu, incitant și tulburător deopotrivă, nu numai că ne provoacă la o călătorie foarte dinamică și foarte vie al cărei scop este recuperarea unui artefact-cheie pentru istoria umanității, dar ne și face părtași la o poveste de dragoste a cărei incandescență latentă amenință să răstoarne orice echilibru. Într-un mozaic în care simbolurile idiosincratice se amestecă neliniștitor – și în secvențe cinematografice abundând de detalii de ordin documentar, cu iz mediteraneean –, povestea se conturează cu forță și persuasiune, într-un ritm alert și într-un registru susținut stilistic dincolo de orice gestionare conservatoare a limbajului. O doză serioasă de umor contrabalansează scepticismul „metodic“ ce ar putea transpărea din debutul insolit al relației personajelor principale, complexe și complicate, tributare unor situații care le forțează să acționeze la limitele ingeniozității. Fascinația pentru aceste personaje vine tocmai din naturalețea lor, din lipsa oricărei trivialități, din hotărârea deloc șovăitoare cu care își îmbrățișează destinul, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva pretextul acestei ample istorii cu tentă polițistă este de fapt o elegantă și rafinată mizanscenă a unei povești de iubire nemuritoare. Sau nu? Rămâne să aflăm. - Violeta Borzea, editor
I se spune „romanul albastru” și mi-a stârnit interesul de când am aflat de el. În special deoarece acțiunea se petrece la Roma, iar Roma este, se știe, orașul meu preferat din toată lumea asta mare.
Primul meu contact complet cu scrisul doamnei Nina Marcu a venit ca o experiență aparte. Din start, mi-am dat seama de un lucru, anume stilul scriitoarei. Îl simți de la primele rânduri, așa cum simți, de exemplu, de la primele acorduri ale unei piese interpretate de, să zicem, Julio Iglesias, că e el. El și nimeni altul. Așa se întâmplă și cu stilul Ninei Marcu. Viu, ritmat, format din enunțuri scurte, cu multe semne de exclamare. Efervescent. După părerea mea, s-a mulat de minune pe subiectul ales, cu doi protagoniști din țări diferite, o româncă și un italian, dar care împărtășesc sângele latin.
Autoarea aduce la un loc personajele în Cetatea Eternă, implicându-le într-o poveste amplă, care are ca punct de pornire dispariția misterioasă a coroanei cu spini a Mântuitorului, una dintre relicvele sacre ale creștinătății, tocmai de la muzeul Luvru. Gabi Vlad, subcomisar la secția care se ocupă de patrimoniu, a aflat printr-o anumită conjunctură de această dispariție, sau mai degrabă înlocuire cu un fals, înainte ca ea să devină de notorietate. Împreună cu colegul și bunul prieten Dan Daniel Dima (Dandana), aflați la Roma pentru a primi niște obiecte de patrimoniu aparținând țării noastre, din colecția aurului dacic, obiecte recuperate de către autoritățile italiene, își prelungesc șederea la Roma pentru a adulmeca pistele legate de coroana cu spini, despre care Gabi este sigură că se afla acolo și niciunde în altă parte. La ce nu se așteaptă ea? În niciun caz la o întâlnire plină de scântei cu un carabiniere local, care să deschidă calea atât spre aventuri palpitante în căutarea artefactului substituit, cât și la o iubire cu majusculă, de care niciunul dintre protagoniști nu se mai credea capabil.
Personajele împrumută efervescența stilului creatoarei lor. Fiecare este creionat în propriul registru, însă au în comun modul de adresare imprimat de autoare, introspecțiile intense, directe, oneste, presărate cu umor, pe ici, pe colo. Dialogurile sunt la fel de spumoase și de savuroase.
Gabi Vlad – un James Bond feminin. Ținută impecabilă, frumusețe, stil. Toate la pachet cu o inteligență sclipitoare, cu o personalitate puternică, cu un caracter remarcabil. Albastrul ochilor săi îi inundă lumea lui Ettore Conte, cel care se credea cum altfel decât imun la acest gen de farmec. Gabi Vlad îți dă senzația că e o superfemeie, ceva în genul producțiilor cu supereroi. M-a intimidat până și pe mine siguranța cu care pășește pe străzile Romei purtând stiletto albaștri, în ciuda pietrei cubice, ba mai reușește și să fie un agent operativ de poliție. Mai mult chiar, datorită (sau din cauza, aici merg amândouă) doamnei Gabi Vlad, iau în considerare să scot la interval din străfundul debaralei sandalele cu toc înalt.
Dan Daniel Dima, poreclit Dandana din motive evidente, este un tânăr de aceeași vârstă cu Gabi, tată a două fetițe pe care le crește singur și le iubește la nebunie. Părăsit de soție, merge înainte și, pentru el, în afară de ele, cea mai importantă e profesia. Prieten cu Gabi încă din copilărie, cei doi formează un cuplu polițienesc de invidiat, la fel de bun ca oricare vă vine acum în minte din literatură. Multe momente emoționante îl vor avea ca protagonist și pe el.
Ettore Conte? Șeful adjunct al carabinierilor, de loc din Ostia, la o aruncătură de băț de Roma, unde trăiesc sora mai mică, Sara, precum și bunica lui, aceasta din urmă de origine română. După moartea prematură a părinților într-un incendiu la spital, ei fiind medici amândoi, trebuie să jongleze cu profesia, pe care o iubește cu pasiune, dar și cu problemele personale: o soră debusolată și o prietenă posesivă. Momentul întâlnirii pline de scântei cu Gabi Vlad e cel care îi răstoarnă lumea cu susu-n jos.
Adăugați o galerie de personaje secundare fermecător conturate și veți avea un prim cadru al desfășurării romanului. Nu lipsesc trimiterile de ordin artistic, istoric, culinar, la fel de savuroase.
În atmosfera de neuitat a Romei, albastrul trece de un simplu acord cromatic, ajungând să-și creeze propria magie. Magia vieții, a iubirii, a trăirilor intense și sincere, autentice.
În plus, Gabi și Dan sunt doi minunați ambasadori ai țării noastre, ai poporului nostru. Într-un mod agreabil, lipsit de ostentativitate și de agresivitate, ei arată valorile noastre, fără să le desconsidere pe celelalte, cele italiene spre exemplu. Ar merita tradusă această carte, iar acesta e unul dintre motive. Poate cei însărcinați cu promovarea culturii noastre peste hotare ar putea bifa un astfel de demers.
În carte veți găsi câteva clișee cu rol umoristic. Asigurați-vă că aveți simțul umorului la purtător, dacă vreți să vă bucurați cum se cuvine de această lectură. Veți găsi însă și episoade de o mare sensibilitate, cum ar fi povestea bunicii lui Ettore, sau a bătrânei doamne Veronica, sau a Leliei, prietena Sarei.
O galerie de personaje de care ajungi să te atașezi, plimbări pe coasta amalfiană, dansuri în ploaie pe străzile Romei, zâmbete, lacrimi și noduri în gât, iubiri parcă predestinate. O explozie de albastru care m-a făcut să fredonez celebrul hit al lui Celentano, „Azzurro”… Dacă iubiți Roma, dacă iubiți viața, dacă doriți o lectură spumoasă ca un vino frizzante, asteptați-vă să fiți cuceriți de „Precum în cer”.
„Să mi-l dea pe ăla care știe și drumul asfaltat, și cărarea poticnită, și autostrada semeață către sufletul meu. Să mi-l dea pe acela care să-mi cumpere rujuri pentru zâmbete, nu batiste pentru lacrimi. Și pe acela care știe și când am nevoie de tigăi, și când mi s-a terminat parfumul. Să mi-l dea pe ăla care are chei la toate lacătele mele. Chiar și atunci când eu nu mai am. Să mi-l dea pe cel care știe să mă facă să râd și să râdă cu mine. Chiar dacă, uneori, râdem chiar de noi. Să mi-l dea pe ăla care știe să spună cu vorbe, cu argumente, tot din lumea asta. Să mi-l dea pe cel care e el, cu mine și cu alții, nu vreun purtător de mască pe chip. Să mi-l dea pe acela care știe să-mi fie și umăr, și pansament, și cânt de mandolină.”
„Tot ce vrea în clipa asta și în toate celelalte e să fie cu fata asta ca apa vie. Pe soare, în ploaie, sub vânturi, pe arșiță. Fata asta care-i seacă și-i umple, în egală măsură, venele cu sânge. Care arde ca focul și căreia viața îi e cea mai bună prietenă. Și care, acum, de parcă sunt încă pe țărmul Mării Tireniene, și-a scos, cu nonșalanță, pantofii din picioare și se mișcă, în ritmul unei muzici inexistente, desculță pe piatra cubică a Romei.”
Cartea Precum în cer, de Nina Marcu, poate fi comandată de pe edituranational.ro
12 Comments
Mirela Barbălată
Wow! Faină recenzia!
Am tot citit în mediul online că este o carte minunată, dar tentația de a o citi și eu nu era foarte mare .
M-ai convins că merită să mă delectez cu o poveste ,,albastră” și să îmi las sufletul să zburde pe străzile din Roma.
Mulțumesc pentru recomandarea plină de farmec!
anasylvi
Ma bucur mult ca te atrage ceea ce am scris despre carte! Autoarea are un stil aparte care adauga intensitate si anvergura oricarui moment. Mie mi-a placut si sunt curioasa cum va mai evolua povestea.
Daniela Balan
O carte superbă și o recenzie pe măsură ! Felicitări autoarei și dar și ție Ana ❤
anasylvi
Multumesc frumos, Daniela!
Ecoarta
Dacă mi-a plăcut?! O, da! Dar și la fel de mult regret că nu prea sper să pot s-o citesc, dar cine știe…
anasylvi
Multumesc, Aura! Never say never, se zice (nu pot sa iti day reply). Chiar si peste ocean cartile pot calatori, iar in timp probabil variantele electronice vor deveni din ce in ce mai populare pe toate meridianele si paralelele.
Tyna
Foarte frumoasă și convingătoare recenzia! Și mie îmi place mult Roma, iar intriga cărții pare foarte interesantă. Mulțumesc mult pentru recomandare!
anasylvi
Un stil original si o poveste frumos tesuta, peste care se adauga farmecul unic pe care il intuim in orice are ca si cadru de desfasurare Cetatea Eterna… Cu mult drag, Tyna!
Oli
Minunata recenzie si recomandare, m-ai tentat foarte mult cu recenzia ta, multumesc Ana! ❤
anasylvi
Ma bucur ca iti place! Multumesc frumos!
Nina Marcu
Ana, să găsesc o recenzie de la tine pentru Precum în cer este cea mai mare surpriză nu a zilei, nu a săptămânii, ci a lunii! Deși, dacă stau să mă gândesc bine, e a verii. Pentru care, dragă Ana, îți mulțumesc foarte, foarte mult. Ai surprins excelent totul. Tot ce-am spus, tot ce-am vrut să spun… Nici eu, care am robotit pe tarlaua romanului, nu puteam s-o spun mai bine și mai clar. Da, eu, ca și tine, dintre toate orașele lumii, iubesc cel mai mult Roma. Nu e cel mai frumos și cel mai curat oraș, dar mi-e lipit se suflet. Așa că, să plasez acțiunea aici, a fost, cred, lucrul cel mai indicat. Da, i se spune romanul albastru. Asta cu romanul albastru a pornit în joacă. Sau, mai bine spus, s-a ițit încercând să vorbesc public despre carte, dar fără să spun despre ce vorbesc. Printre rânduri, cum ar veni. Și s-a dovedit, pe măsură ce înaintam cu scrisul, a fi o exprimare nu doar adecvată, ci fericită. Pentru că, exact cum spui, albastrul a ajuns să fie magie, artă, mantra, sanctuar. Da, ai noștri, românii din roman nu ies ostentativ în față, dar ei, cum remarcabil ai observat, ne reprezintă cu toate ale nostre bune și deosebite, în carte. Pentru că, da, am făcut documentare pentru feliile istorice, artistice, spirituale, culinare ale Italiei, pe care le-am presărat prin roman. Dar mi s-a părut nedrept ca noi, românii să fim mai prejos. Și i-am creioant pe ai noștri convinsă fiind că toți cei care știu calea pe vale a cuvântului scris, înțeleg. Am scris Precum în cer pentru un concurs. Se promitea traducerea romanului într-o limbă sau mai multe de circulație internațională. Mi-am permis să cred că e momentul ca scriitura mea să fie citită și altcumva decât în română. Am lăsat Fata de tătar și am scris în două luni și trei săptămâni Precum în cer. Doar că, n-am câștigat. N-a câștigat nimeni, că nimeni nu s-a încadrat în standardele celor cu concursul. Mă felicit, de când a apărut romanul, că nu l-am șters, cum mi-a venit în cap să fac, când mi s-a spus că e prost. Pentru cuvinte ca ale tale merita să apară. A rămas la fel, ca la concurs. Doar, când m-am liniștit, am schimbat finalul. Ți-ai dat seama, cu siguranță, de cele câteva rânduri – mă rog, mai multe, care deturnează mersul lucrurilor. Îți mulțumesc încă o dată pentru tot. A… O să pun, cu voia ta, recenzia și la mine.
anasylvi
Acum, cu atat mai mult inteleg modul in care cei doi protagonisti romani au fost proiectati ca reprezentanti, intr-o oarecare masura, ambasadori, cum spuneam, ai valorilor si stilului romanesc. E cel putin bizara povestea acelui concurs, pentru care n-a fost suficient de bun niciun roman. Sincer, nici nu cred ca am mai auzit de asa ceva. Pana la urma, cartile se publica pentru cititori, pentru oameni, altfel spus, care iubesc lectura. Un motiv in plus sa privesc cu neincredere inspre fel si fel de premii si concursuri. Ar fi fost mare pacat ca acest roman sa fi fost sters si sa nu avem prilejul sa ii cunoastem pe protagonisti si aventurile lor. Felicitari, spor si inspiratie!