„Convinsă de când mă ştiu că omul propune şi Dumnezeu dispune, cuminte şi modest nu mi-am făcut planuri. Viaţa m-a-nvăţat să tac şi să-nghit, m-a-nvăţat să nu-mi propun să depăşesc pe nimeni şi nici propria umbră, m-a-nvăţat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferinţe decât a mea, m-a-nvăţat să-mbătrânesc decent şi mai ales să pierd.
Când ai pierdut esenţialul vieţii tale, totul îţi devine egal. La aceşti ani ai mei, Îl rog pe Dumnezeu să mă ţină pe picioare (chiar cu două bastoane) şi-n toate minţile, până-mi va face semn să mă duc la El.
Aş fi vrut să fiu Lev Tolstoi şi altă lumea-n care-am trăit şi mai trăiesc. N-a fost să fie. Mult a fost, puţin a rămas. Curaj pentru acest puţin.
De când fiinţele cele mai apropiate sufletului meu m-au părăsit, nu-mi mai sare inima din loc când sună telefonul, ori când se-anunţă vreo catastrofă. Catastrofă destinată mie s-a petrecut. Am rămas pasăre singuratică privind cu ochi impasibili lumea.
Un preludiu al marii linişti.”
Preludiu este a doisprezecea carte scrisă de Ileana Vulpescu.