Prietena mea genială de Elena Ferrante, Editura Pandora M, Ediție Tie-in – recenzie

Prietena mea genială

(L’amica geniale – 2011)

Elena Ferrante

Editura Pandora M

Limba originală: italiană

Traducere: Cerasela Barbone

334 pagini

Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat şase cărţi, printre care Amore molesto şi I giorni dell’abbandono, descrisă ca „răvăşitoare” de către prestigiosul cotidian New York Times.

Prietena mea genială este primul roman dintr-o serie despre două fete inteligente şi descurcăreţe din Napoli, care încearcă să-şi construiască o viaţă într-o cultură violentă şi opresivă.

• Seria Prietena mea genială – L’amica geniale (The Neapolitan Novels)

1. Prietena mea genială – Editura Pandora M – My Brilliant Friend – 2011

2. Povestea noului nume – Editura Pandora M – The Story of a New Name – 2012 – recenzie

3. Cei care pleacă și cei ce rămân – Editura Pandora M – Those Who Leave and Those Who Stay – 2013 – recenzie

4. Povestea fetiței pierdute – Editura Pandora M – The Story of the Lost Child – 2014 – recenzie

O capodoperă modernă a uneia dintre scriitoarele italiene cele mai apreciate, Prietena mea genială este o poveste complexă şi emoţionantă despre două prietene, Elena şi Lila.

Acţiunea romanului este plasată în anii 1950, în mahalalele unui Napoli cenuşiu. Elena şi Lila cresc împreună pe străzile pe care se duc războaiele între bande rivale şi învaţă să aibă încredere deplină una în cealaltă. Prietenia lor rămâne profundă, în ciuda drumurilor diferite pe care le va purta destinul.

Prezentând vieţile a două femei, Ferrante spune povestea unei mahalale, a unui oraş şi a unei ţări care suferă transformări ce vor influenţa, la rândul lor, relaţia dintre protagoniste, memorabilele Elena şi Lila.

Cine va reuşi să lase în urmă universul dur al unei copilării pe jumătate condamnate - Lilla cea descurcăreaţă şi întreprinzătoare sau Elena cea sfioasă, îndrăgostită de romane şi pasionată de digresiuni filosofice?

Elena şi Lila simbolizează o naţiune supusă unor transformări majore, iar portretul pe care Ferrante îl face eroinelor sale reprezintă o impresionantă meditaţie asupra istoriei şi a prieteniei dintre oameni.

„Ferrante scrie sub semnul urgenţei, cu aviditate şi pasiune.” – The San Francisco Chronicle

„Prietena mea genială este unul dintre cele mai nuanţate portrete ale prieteniei dintre femei din memoria recentă.” – Vogue

Prietena mea genială este o carte bulversantă, care te răscolește, te pune pe gânduri și te face să-ți pui întrebări cu privire la condiția umană, la cât de mult din destinul nostru este hotărât încă din naștere și dacă, prin acțiunile și voința noastră, putem să îl modificăm. Din păcate însă, uneori, oricât te-ai zbate, circumstanțele vremurilor în care trăiești, coroborate cu acțiunile celor din jur, te împiedică să-ți depășești condiția socială…

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Elenei Greco și începe cu un prolog, a cărui acțiune se petrece în zilele noastre. Elena este contactată de Rino, un pierde-vară de aproape patruzeci de ani, disperat că mama lui, Rafaella Cerullo, Lila după cum o numea buna ei prietenă Elena, dispăruse fără urmă. Deși la început Elena nu se îngrijorează, crezând că Lila a dorit să-i dea o lecție fiului ei și să-l oblige să se descurce de unul singur, în momentul în care a aflat că dispăruseră toate hainele ei, computerul, toate actele, fotografiile în care apărea, Elena a devenit furioasă, considerând că Lila, ca de obicei, făcea totul în stil mare, dorind să anuleze orice urmă care amintea de trecerea ei pe acest pământ. Dar, de data aceasta, Elena era hotărâtă să nu o lase să izbutească.

”Lila, ca de obicei, vrea să exagereze, m-am gândit.

Exacerba peste măsură conceptul de urmă. Nu voia doar să dispară ea, acum, la șaizeci și șase de ani, ci să șteargă toată viața pe care o lăsase în spate.

M-am simțit dintr-odată foarte furioasă.

Să vedem cine izbutește de data asta, mi-am zis. Am deschis computerul și am început să scriu fiecare detaliu al poveștii noastre, tot ce mi-am amintit.”

Acțiunea se mută în urmă cu șaizeci de ani, într-un Napoli cenușiu al anilor 1950, o perioadă măcinată de frământări, în care mafia făcea legea și violența era un mod de viață. Bărbații își băteau soțiile, tații își băteau copiii, țipetele și jignirile erau la ordinea zilei, orice dispută de rezolva cu pumnii și bătele și cu toții acceptau acest lucru, ca un fapt inexorabil, bine împământenit. Diferențele între clasele sociale erau pregnante și era foarte greu să treci granița dintre ele. Resentimentele răbufneau adesea și neputința de a răzbi în alt fel ducea uneori inclusiv la crimă…

În acest context își petreceau copilăria Elena și Lila, două fetițe de șase ani, foarte diferite ca fire și înfățișare. În timp ce Elena era sfioasă și timidă, Lila era bătăioasă și mereu sigură pe ceea ce își dorea. Elena era blondă, cu o înfățișare angelică, Lila era brunetă, uscată și băiețoasă.

Tatăl Elenei era portar la primărie, iar mama ei, casnică. Elena își disprețuise de mic copil mama, strâmbă, șasie și lipsită de personalitate, acceptând cu stoicism bătăile pe care i le administra soțul ei. Ambiția ei de a învăța cât mai bine provenea din dorința arzătoare de a nu ajunge niciodată ca mama ei.

Tatăl Lilei era cizmar, iar fratele ei Rino, ce nu era din cale afară de inteligent, alesese aceeași meserie. De altfel, în acea perioadă, ca într-un cerc vicios, copiii repetau greșelile părinților lor, mergând pe aceeași cale obscură, lipsită de perspective, marcată de violențe, abrutizându-se la rândul lor. Nunzia, mama Lilei, era o persoană ștearsă, supunându-se cu totul voinței soțului ei și neavând curajul să ia atitudine, nici măcar pentru a-și apăra proprii copii.

Deși Elena învăța foarte bine, iar învățătoarea o lăuda adesea, în curând s-a dovedit că nu putea să se ridice la nivelul Lilei, care, fără nicio îndrumare, dovedea sclipiri de geniu, învățând din zbor noțiuni foarte grele și făcând, aparent fără nici un efort, calcule extrem de complicate. Prin urmare, ambiția Elenei s-a limitat a fi măcar pe locul doi, acceptând supremația Lilei, de care se simțea de-a dreptul fascinată.

Personalitatea Lilei a ieșit pregnant la iveală cu prilejul unui concurs încă din clasa întâi. Deși la început părea apatică, răspunzând când și când la întrebări, în momentul în care Enzo, băiatul vânzătorului de fructe, era pe cale să o învingă, adevărata ei fire a răzbătut din interior, neacceptând înfrângerea.

”…Lila se trezise definitiv și acum avea ochii aceia ca două crăpături, foarte hotărâți, răspundea cu precizie.”

În acel moment, chipul Lilei se însuflețise complet, luminat de ambiție iar Elena și-a dat seama cu tristețe că trebuia să accepte că era pe locul doi în toate, inclusiv ca frumusețe…

”În general, eu eram cea frumoasă, ea în schimb, era uscată ca o scrumbie, emana un miros de sălbăticiune, avea un chip prelung, îngust la tâmple, cuprins între două fâșii de păr lins și foarte negru. Dar când a decis să-i elimine atât pe Alfonso, cât și pe Enzo, se luminase ca o sfântă războinică. I se înroșise obrajii ca un semn al descătușării unei văpăi din fiecare colț al corpului ei, în așa fel încât pentru prima dată am avut acest gând: Lila e mai frumoasă ca mine. Eram deci a doua în tot. Îmi dorisem ca nimeni să nu remarce asta niciodată.”

De fapt, de-a lungul întregii copilării și adolescențe, acțiunile Elenei vor fi influențate de multe ori de personalitatea Lilei. Se spune adesea că trăim prin comparație cu ceilalți, iar deciziile Elenei par să întărească această idee. În mai multe momente din viață, ea a luat diverse hotărâri pornind de la ideea că Lila ar fi procedat în acel mod.

De asemenea, nici Lila nu era imună la influența Elenei. Relevant în acest sens este un episod din perioada în care se apropia sfârșitul școlii primare. Dacă tatăl Elenei luase hotărârea să facă efortul pentru ca fata lui să continue studiile la școala medie, părinții Lilei nici nu luaseră în considerare această posibilitate. Lila, deși se prefăcuse indiferentă, pretinzând că oricum nu o interesa să continue studiile, la un moment dat și-a dat arama pe față, demonstrând că era geloasă practic pe Elena pentru acest lucru și că ar fi vrut să-i ruineze această șansă, provocând-o să iasă afară din cartier și să se ducă la mare, deși părinții le interziseseră categoric acest lucru, sperând ca pedeapsa pentru naescultarea ei să fie interzicerea studiilor. Totuși, la jumătatea distanței, insistase să se întoarcă…

”Era posibil? Mă târâse după ea dorindu-și ca părinții mei, drept pedeapsă, să nu mă mai trimită la școala medie? Sau mă dusese înapoi în mare grabă tocmai ca să evit pedeapsa aceea? Sau – mă întreb azi – își dorise, în momente diferite, și una, și alta?”

Pe baza acestui episod, ca și a multor altele ce vor urma, s-ar putea face un adevărat studiu psihologic din interacțiunea celor două fete!

Elena și-a continuat studiile, iar Lila a rămas acasă să îl ajute pe tatăl ei la cizmărie.

Ambiția secretă a ambelor fete era să se îmbogățească, întrucât acest lucru le-ar fi putut oferi libertatea propriilor decizii. Astfel, Lila, dovedind multă ambiție, originalitate și inventivitate, l-a convins pe fratele ei să creeze un model de pantofi lucrat manual, în ideea dezvoltării atelierului lor de cizmărie la un alt nivel, care să le asigure prosperitatea.

Din păcate, reacția tatălui lor când a aflat acest lucru a fost complet descurajantă. Prea ancorat în rutină, lipsit de ambiții de mărire și neobișnuit să fie sfidat de copii, tatăl lor a reacționat cu multă violență, atât fizică, cât și verbală…

În carte sunt introduse multe personaje secundare, fascinante prin personalitatea lor și modul de gândire. Multe din acțiunile lor au motivații adânc înrădăcinate în mediul din care au provenit, în propriile idealuri și aspirații, dar și, în unele cazuri, în resemnarea de a mai încerca orice întrucât totul e zadarnic…

Finalul cărții este oarecum șocant. Încercând să scape de o căsătorie impusă de părinți, Lila a luat mai multe decizii pentru a-și hotărî singură destinul. Dar, întocmai ca un păianjen care își țese plasa, viața a prins-o într-o rețea de legături, iar toate zbaterile ei nu au făcut decât ca lațul să se strângă tot mai strâns în jurul ei…

HBO a început să difuzeze serialul Prietena mea genială, creat după romanul omonim de Elena Ferrante.

Am inclus cartea în Top 10 cărți fascinante din culturi diferite

Cărțile autoarei Elena Ferrante pot fi comandate pe pandoram.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Elena Ferrante

Cărțile apărute la Editura Pandora M se pot comanda pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M