Delicatese Literare
Recenzii

Prietenul armean de Andrei Makine, Editura Polirom – recenzie

Prietenul armean

(L’ami armenien – 2021)

Andrei Makine

Editura Polirom

Colectie: Top 10

An apariție: 2023

Nr. pagini: 240

Traducere din limba franceză de Alexandra Cozmolici

• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 1995

• Roman distins cu Prix des Romancieres (2021)

Andreï Makine (n. 1957, Siberia) se numără printre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani, după succesul răsunător al Testamentului francez (1995), distins cu Prix Goncourt, Prix Médicis şi Prix Goncourt des Lycéens. Scrise într-un stil sobru şi evocator inconfundabil, romanele sale au încântat publicul cititor, fiind traduse în peste patruzeci de limbi. La Editura Polirom au mai apărut: Iubirea omeneascăPe vremea fluviului AmurTestamentul francezCrima Olgăi ArbelinaPământul şi cerul lui Jacques DormeFemeia care aşteptaRecviem pentru EstViaţa unui bărbat necunoscutCartea scurtelor iubiri eterneO femeie iubităPatria locotenentului SchreiberArhipelagul altei vieţi.

Naratorul romanului, în vârstă de 13 ani, trăiește într-un orfelinat din Siberia la apusul URSS. În curtea școlii, îi ia apărarea lui Vardan, un adolescent ale cărui maturitate și fragilitate îl transformă în victima sigură a bătăușilor. Naratorul își conduce prietenul acasă, în zona cunoscută drept "Fundătura Diavolului". Aici este întâmpinat de o comunitate mică de familii armene, venite să aline viețile celor apropiați care au fost transferați sau întemnițați în acest loc. Personaje extraordinare se revelează din aceste întâlniri. Prietenul armean este un magistral roman al formării, ce reconstituie un episod de neuitat din tinerețe, când, într-o lume de o incredibilă brutalitate, naratorul descoperă valoarea inegalabilă a umanității și prieteniei.

Atmosfera romanului îl face pe cititor să plonjeze imediat într-un trecut îndepărtat. Nu doar în țara dispărută al cărei cetățean a fost autorul, nici în Armenia de unde sunt originare o parte din personaje, ci într-un trecut pe jumătate real, pe jumătate visat, pe care tânărul narator îl descoperă din întâmplare. Locatar al unui orfelinat, acesta s-a împrietenit cu Vardan, un băiat de vârstă apropiată dintr-o familie armeană aflată în exil. Pe măsură ce orfanul devine protectorul prietenului său bolnav, povestea tuturor acelor armeni persecutați ajunge să-i invadeze viața. – Le Monde

Magnificul tablou empatic pe care îl face romancierul imaginarului armean și relațiilor de solidaritate umană care se stabilesc în Fundătură Diavolului, acest cartier de la marginea orașului, este dublat de o reflecție discretă, însă necruțătoare privind conștiința popoarelor, identitatea lor, dreptul sângelui învins de altruism, adopția, cursul unei vieți ce poate fi deviat asemenea unui fluviu. – La Croix

Andrei Makine construiește în Prietenul armean un superb roman de formare. Întâlnirea naratorului cu un adolescent carismatic, tovarăș de nefericiri pe când se află la un orfelinat din Siberia, i-a schimbat concepția asupra lumii, stimulându-i gustul pentru poezie, libertate și justiție. – Les Echos

Cartea „Prietenul armean” de Andrei Makine poate fi comandată de pe Libris

Prietenul armean” de Andrei Makine – o mică bijuterie literară, o carte atât de delicată și de profundă! Un stil de scriere elegant, sobru, nu foarte intens, plin de duioșie și nostalgie. Nimic în plus, nimic în minus, o carte care transmite o lume întreagă de emoții și trăiri în doar două sute de pagini. Povestea unor vremuri apuse, prețioasă și importantă, marcate de tragedie, dar și de frumusețea lucrurilor simple și de valori precum bunătatea, prietenia, omenia, loialitatea. O carte de atmosferă, un extraordinar roman al formării și maturizării.

Protagonistul narator al cărții este un adolescent de 13 ani care trăiește într-un orfelinat din Siberia. În curtea școlii, îl întâlnește pe Vardan, un adolescent care e parcă ”din alt film”, care nu se potrivește în peisaj. Un băiat sensibil și matur, care devine ținta bătăușilor. Sare în apărarea acestuia, fără să știe că acest gest va fi definitoriu pentru formarea sa emoțională. Pătrunde într-o lume nouă, lumea comunității armene, un grup de câteva familii ce trăiau într-un cartier sărăcăcios, cunoscut drept ”Fundătura Diavolului”. Se stabiliseră aici de bunăvoie, veniți din patria lor din devotament și dragoste pentru cei dragi, care erau întemnițați în închisoarea din apropiere. Copil orfan, obișnuit cu brutalitatea și indiferența lumii înconjurătoare, o lume aspră, crudă și neiertătoare, în care nu ai voie să arăți nicio slăbiciune sau fragilitate, naratorul descoperă noțiuni precum bunătatea, altruismul și omenia. Căci totul pare altfel într-o lume în care poți atinge cerul cu propriile degete…

Scrisă în capitole foarte scurte, povestea surprinde, pe fondul creării relației speciale de prietenie dintre cei doi băieți, secvențe din viața de zi cu zi a micii comunități armene și aflăm despre un episod cutremurător din istoria acestora: genocidul săvârșit de turci asupra armenilor în 1915 – Genocidul armean, comis între aprilie 1915 până în iulie 1916 sau chiar 1923, în care două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit în urma deportărilor, foametei și masacrelor de mare amploare. Suntem purtați înapoi în acele timpuri și ni se oferă o relatare răvășitoare a modului în care viața a mii de armeni a fost distrusă – zdrobiți în praful drumului, uciși în casele lor; familii întregi, peste noapte, au fost trimise în exil, murind de foame sau de sete în pustiu. Doar câțiva supraviețuitori au reușit să se întoarcă acasă și să încerce să se reconecteze la o viață care nu mai era viața lor… Romanul gravitează în jurul ideii de națiune, ideea de identitate și cultură națională, căci patria o porți în suflet, oriunde te-ai afla.

O reflecție poetică asupra vieții prin prisma unei prietenii care este un prilej de cunoaștere a vieții însăși. Vardan, prietenul armean, este interpretul înțelept și martor al timpului său, știe să vadă și să simtă unde alții nu știu, sau nu pot, sau nu vor, știe să se bucure și să aprecieze măreția vieții, alcătuită din lucruri simple și momente prețioase.

Unele pagini sunt deosebit de emoționante, întreaga carte fiind un imn adus frumuseții vieții, forței sentimentelor, puterii amintirilor. O carte ”importantă”, care îți rămâne în minte mult timp după ce ai dat ultima pagină.

O carte pe care o recomand călduros!

”Efemerul regat armean și-a dezvăluit încetul cu încetul ritmurile și ritualurile, curgerea lentă a orelor sale atârnând la umbra tijei de pe cadranul solar. (…)

Cea mai mare parte a timpului mi-o petreceam din momentul acela în acest nou univers, unde zilele și locurile păreau foarte departe de lumea unde trăisem dintotdeauna. Masa lui Sarven în după amiezile acelea frumoase, șinele prăfuite ale vechii căi ferate, lumina difuză din încăperea ”orientală” a lui Shamiram… Și refugiul nostru, acel cub din placaj, ale cărui margini de sus decupau un petic de cer numai al nostru, mai intens și, ni se părea nouă, mai vigilent la prezența noastră.

Am descoperit că Vardan găurise panoul nu doar în locul ce ne îngăduia să vedem închisoarea, ci și pe partea cu orașul. Puteam să ne uităm, așadar, pe drumul ce mărginea meterezul, la trecătorii ce se perindau pe acolo, nu foarte mulți, de altfel, în acel cartier mărginaș.

Acest drum de centură avea un nume răsunător: Bulevardul Constructorilor Comunismului. Câteodată se iveau niște mașini care ne distrăgeau pentru câteva clipe de la ”țintele” noastre obișnuite, o adunătură de depozite abandonate, vechile case cu acoperișuri joase din Fundătura Diavolului, ba chiar și ferestrele școlii noastre și arborii ce-i împrejmuiau curtea, în depărtare. (…)

Gulizar a ridicat puțin capul, privirea i-a alunecat de-a lungul șirului de cuburi monumentale, chiar și asupra aceluia în care stăteam noi ascunși…

Pentru o fracțiune de secundă, am avut senzația că mă vede și mă recunoaște.

Iluzia a fost atât de puternică, încât m-am desprins de panoul găurit și m-am întors spre Vardan, cu speranța nebună că el ar putea să-mi explice această amețeală, muțenia în care cădeam când mă gândeam la tânăra asta. Îmbătat, l-am văzut aplecându-se ușor cu fruntea lipită de suprafața aspră a panoului. Avea ochii închiși!

Fără să-mi dau seama, l-am imitat, închizând pleoapele și descoperind din adâncul privirii mele imaginea identică, de neșters, a ceea ce tocmai văzusem. O femeie mergea prin praful drumului, și, dintr-o dată, a ridicat ochii spre mine. Da, de neșters: după atâția ani, sub pleoapele mele închise, ea încă se apropie în lumina zilelor din care nu mai există nicio urmă.”

 

Cartea „Prietenul armean” de Andrei Makine poate fi comandată de pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *