Primul pas: căsătoria de Mary Balogh, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice – recenzie

Primul pas: căsătoria

Mary Balogh

Editura Litera/ Lira

Traducerea: Lavinia Șerban

Nr. pagini: 400

Colecția Cărți Romantice

Titlu original: First Comes Marriage

Mary Balogh este o scriitoare de succes de romane historical – romance, având peste 60 de romane publicate – multe dintre ele aflate în clasamentele New York Times.

• Seria: Huxtable   

1. Primul pas: Căsătoria – First Comes Marriage
2. Al doilea pas: Seducția – Then Comes seduction
3. La final apare dragostea – At last Comes Love – recenzie

4. Ispitirea unui înger – Seducing an Angel
5. O aventură secretă – A secret Affair

Când Elliott Wallace, irezistibilul viconte de Lyngate, sosește în Throckbridge, micul târg de provincie este cuprins de agitația provocată de mult așteptatul bal de Sfântul Valentin. Doamnele din oraș sunt ocupate cu pregătirea pentru eveniment, dar și cu bârfele legate de sosirea misterioasă a vicontelui.

Elliott însă are treburi prea importante ca să le acorde atenție – misiunea lui este să revendice titlul de conte de Merton, dar și să încerce să-și respecte promisiunea de a-și găsi cât mai curând o soție. Întâlnirea cu tânărul conte Stephen Huxtable și cu cele trei surori ale sale – dezagreabila Margaret, vesela Katherine și văduva Vanessa – îl atrage în complicațiile și secretele vieții de familie.

Este posibil ca această întâlnire să-l ajute să obțină și titlul dorit, și soția promisă? Dacă Elliott consideră că a împușcat doi iepuri dintr-un foc, care soră va fi ținta lui… și va cădea ea în capcană înainte să-i descopere adevăratul motiv? Sau sora respectivă are propriul scop, care nu are nimic de-a face cu dragostea?

Însă soarta le dovedește amândurora că planurile pot fi ușor dejucate când pasiunea are un cuvânt de spus.

O încântare! O poveste atât de frumoasă, și atât de frumos scrisă, încât te cucerește de la primele pagini. Iar personajele – de neuitat!! Îmi place foarte  mult stilul acestei autoare. Mary Balogh scrie cu o eleganță și cu o căldură sufletească ce învăluie povestea în sine într-un „veșmânt” irezistibil.

Povestea ne poartă, pentru început, într-un mic sat englezesc tipic – Throckbridge, din Shropshire – în ajunul unei sărbători îndrăgite și astăzi, Ziua Sfântului Valentin, iar locuitorii erau entuziasmați la gândul petrecerii ce va urma în seara respectivă: domnul Riggs își acorda vioara, femeile pregătiseră mâncare cât să sature un batalion, fetele își pregăteau exaltate ținutele iar bărbații, deși se prefăceau dezinteresați, se asigurau că pantofii lor de dans erau lustruiți, iar hainele aranjate. Iar cu toții visau cu ochii deschiși la povești de dragoste ca-n basme.

”Exista o singură excepție de luat în seamă.

– O petrecere sătească, pentru numele lui Dumnezeu!

Cu o oră înainte ca evenimentul să înceapă, Elliott Wallace, viconte Lyngate, stătea crăcănat, legănându-și nerăbdător piciorul pe care îl ținea aruncat peste brațul scaunului.

– Nici dacă am fi încercat, n-am fi putut alege o zi mai puțin favorabilă pentru sosirea noastră aici, George!”

Vicontele,  împreună cu secretarul său, George, venise să ”rezolve” o problemă de familie, o să vedem imediat despre ce e vorba.

În același timp, cunoaștem familia Huxtable: cele trei surori – Margaret, Vanessa (Nessie) și Katherine – și fratele lor de doar 17 ani, Stephen. Margaret și Katherine locuiau împreună cu Stephen, după ce părinții lor muriseră, iar Vanessa (24 de ani) era văduvă și locuia în casa socrului său – domnul Dew, care era baron, și cel mai de vază om din Throckbridge, după ce soțul ei, Hedley, pe care îl iubise nespus, murise de tânăr, în urma unei boli de plămâni.

Familia Huxtable trăia modest și cumpătat, strângând ban pe ban pentru a-l trimite pe tânărul Stephen la Oxford, în toamna care va urma.

Revenind la petrecerea de Sfântul Valentin, evenimentul serii va fi prezența lui Elliott, un viconte în persoană, lucru nemaîntâlnit în micuțul sat, despre care avea să se vorbească mult timp de atunci înainte. Din politețe, acesta a dansat cu una din doamnele prezente, iar ”norocoasa” a fost Vanessa. Dacă surorile ei erau niște adevărate frumuseți, ea era banală, în cel mai bun caz, asta până când zâmbea, iar atunci devenea cu adevărat drăguță. Și zâmbea des…

Vanessa era o persoană tonică și optimistă, răspândind și împărtășind bună-dispoziție cu cei din jur, văzând tot timpul jumătatea plină a paharului. Mi-a plăcut foarte mult acest personaj, și filozofia ei de viață, tradusă cam așa: fii fericit și ajută-i și pe ceilalți săi fie la fel!

Vanessa și Elliot nu s-au simpatizat prea mult la prima vedere, în ciuda atracției pe care ea a simțit-o pentru el de când l-a văzut (el era un exemplar masculin superb), și asta din cauza firii lui ursuze și cinice, exact opusul ei.

În ziua următoare petrecerii, vicontele împreună cu secretarul său le face o vizită și astfel au aflat cu stupoare scopul sosirii lor: Stephen, printr-un concurs de împrejurări, era noul – și foarte bogatul – conte de Merton, iar Elliott era tutorele său! Uluitoare întorsătură a sorții, care va purta unita lor familie de la Throckbridge din Shropshire la Warren Hall din Hampshire, iar mai apoi la Londra, după cum vom vedea. Elliott, viconte Lyngate, venise de fapt doar după Stephen, neavând nici o intenție să se lege la cap cu surorile acestuia, dar frații au fost de nedespărțit. Și soarta a vrut astfel…

Ajunși la noua și somptuoasa lor reședință, sunt întâmpinați de un alai de servitori la dispoziția lor, ca și de Constantin Huxtable, vărul lor, ce locuia acolo. Povestea acestuia mi s-a părut nedreaptă, el ar fi trebuit să fie moștenitorul legal, dar două zile (cât durase procurarea unei dispense speciale de căsătorie, din momentul în care tatăl său aflase de iminenta lui sosire pe lume) îl despărțiseră definitiv de acest statut. Purta stigmatul de copil nelegitim. Foarte rigide reguli! Deși în carte este descris ca un personaj profitor, cu două fețe, eu cred că nu asta este realitatea, dar vom afla acest lucru în volumele următoare.

Acum, pe lângă prezentarea oficială a tânărului conte, mai era și problema introducerii în societate a celor trei surori Huxtable, care erau prea sincere și nesofisticate, în comparație cu cerințele vremii. Iar acest lucru cădea, spre nemulțumirea lui, tot în sarcina lui Elliott. Nu știa ce influență feminină să folosească în acest scop, având în vedere că mama sa, vicontesa văduvă, era ocupată cu lansarea lui Cecily, sora lui, la primul ei sezon de baluri. Dacă ar fi fost căsătorit, acest lucru ar fi căzut în sarcina soției sale, dar așa, chiar nu știa cum să procedeze. Legat de problema căsătoriei, și aceasta era o prioritate pentru el, întrucât trebuia să-și respecte promisiunea făcută, de a se căsători până la împlinirea vârstei de 30 de ani (pe care îi împlinea în curând).  Luând toate aceste lucruri în considerare, s-a hotărât să o ceară în căsătorie pe cea mai mare dintre surorile Huxtable, preafrumoasa Margaret.

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar vicontele va avea parte de surpriza vieții lui când, ducându-se să îi ceară mâna lui Margaret, este luat deoparte de Vanessa.

”- Te-am văzut venind călare pe alee, zise ea. Am venit să te întâmpin, domnule.

El ridică din sprâncene.

– Mă simt flatat, zise. Sau nu am motive? S-a întâmplat ceva? Pari agitată, doamnă Dew.

– Nu, deloc. Ea zâmbi..și păru și mai nervoasă. Mă întrebam dacă aș putea discuta ceva în particular cu dumneata.

Ca să-l mai certe o dată? Ca să-i enumere și mai multe defecte ale personalității sale? Ca să-l irite și mai mult? Ca să-i strice și mai rău dispoziția? (…)

– Cu ce te pot ajuta, doamnă? Întrebă el din scurt.

– Ei bine, întrebă ea după ce trase adânc aer în piept, mă întrebam dacă ai vrea să te căsătorești cu mine.”

În fața reticenței și uluirii lui totale, ea îi expuse un  argument ”hotărâtor” în opinia ei:

” – Știu cum să fac un bărbat fericit, rosti ea aproape în șoaptă și își prinse buza de jos cu dinții.”

Bineînțeles că ea era aproape inocentă, în urma scurtului mariaj cu un bărbat foarte bolnav, iar el intuiește corect acest lucru, iar ca să se convingă o pune să-i dea o mică dovadă în acest sens. ”Demonstrația” și naivitatea ei sunt înduioșătoare, dar reacția lui a fost cea care l-a surprins:

”Când el nu se mișcă, ea îi prinse fața în palmele înmănușate, își ridică buzele țuguiate și îl sărută foarte ușor și delicat pe buze. Era cea mai jalnică încercare de sărut pe care el o primise vreodată de la o femeie care să nu fi fost mama sau una din surorile sale. Dar ăsta, își zise el în timp ce ea îl eliberă și îl privi nerăbdătoare în ochi, era categoric un fior de dorință carnală care îi fulgeră prin vintre. De fapt, mai mult decât un fior. Doamne sfinte!”

Iar gestul pe care l-a făcut el în continuare, e foarte romantic, dar vă las să-l descoperiți singuri. Oricum, amândoi sunt chinuiți de îndoieli în privința hotărârii luate, dar niciunul nu dă înapoi.

”Pentru numele lui Dumnezeu, era logodit cu doamna Nessie Dew! Care îl enerva aproape peste limita lui de suportabilitate, aproape de fiecare dată când se afla în compania ei. Al cărei nume îl făcea să se dea înapoi de teamă. Care condamna aproape tot ce făcea el – dar nu era ca și cum el nu i-ar fi făcut același compliment. Părea o legătură pecetluită în iad.”

Prin urmare, în urma unei incredibile întorsături a sorții, Vanessa a devenit în scurt timp vicontesă, iar spre stupoarea ei află că noul ei soț va deveni, după moartea bunicului său, duce de Moreland! Dacă ar fi știut acest ”amănunt”, probabil că n-ar fi avut curajul să-i facă această propunere, cu toată motivația din spatele ei (pe care nu v-o dezvălui).

Mi s-a părut semnificativă discuția dintre Vanessa și mama lui Elliott dinaintea nunții, în care Vanessa îi promite că îl va face fericit. ”I-am promis lucrul acesta. Eu am fost mereu capabilă să fac oamenii fericiți”. Vicontesa văduvă, la rândul ei, i-a spus ceva ce a pus-o pe gânduri, pe drept cuvânt : ”…sper că ai fost sinceră când mi-ai vorbit despre sentimentele pe care le ai pentru el și despre intenția de a-l face fericit. E cea mai bună speranță pe care o ai ca să-l păstrezi.”

E minunată scurta lor ”lună de miere”, care de fapt a durat trei zile, într-un decor idilic, în casa de pe malul lacului de pe proprietatea familiei. Pasiunea nu lipsea dintre ei, dar era oare suficientă pentru a se simți fericiți?

Apoi  a urmat întoarcerea la realitate și la viața de zi cu zi. Vom fi martorii prezentării  în societate a lor ca  și cuplu, a surorilor și a lui Stephen. Vanessa, în calitate de nouă vicontesă, va avea parte de memorabila experiență de a fi prezentată reginei!

Însă nu era totul roz, în ciuda hotărârii nestrămutate a Vanessei de a fi fericită și de a-l face pe soțul ei să se simtă fericit, confortabil, și…satisfăcut, după cum îi promisese. Între ei stătea amintirea primului ei soț, de care nu se putea detașa fără a se simți vinovată, dar ceea ce i-a stins zâmbetul de pe buze și din priviri a fost conștientizarea faptului că el avea o amantă, ba mai mult, aceasta era de o frumusețe răpitoare! Iar ea a aflat acest lucru într-un mod foarte stânjenitor. Vor reuși explicațiile să îndrepte lucrurile?

Cum vor evolua lucrurile între ei, dacă vor avea vreo șansă la promisa fericire ”până la adânci bătrâneți”, veți vedea…

M-a încântat cu totul lectura acestei cărți, povestea în sine ce aduce a basm, conversațiile spumoase dintre cei doi protagoniști, dar cel mai mult mi-a plăcut atitudinea și filosofia de viață a Vanessei, care oferă chiar o temă de gândire și de luat în seamă.

”De ce realismul este văzut mereu ca un lucru atât de negativ? De ce ne este atât de greu să avem încredere în orice altceva, în dezastre, violență și trădare? Viața este bună. Chiar și atunci când oamenii mor mult prea tineri, iar cei în vârstă ne trădează, viața este bună. Viața este așa cum ne-o facem. Noi suntem cei care alegem să o vedem într-un fel sau altul.”

Ea a ”ales” să fie fericită. Și i-a reușit!

Cărțile autoarei Mary Balogh pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Mary Balogh