Prin ochii mei de Angela Dumbravă, Editura Aegyssus – recenzie

Prin ochii mei

Angela Dumbravă

Editura Aegyssus

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 347

”Aș putea spune multe despre mine și de bine, dar și de rău!

Însă dacă aș spune doar de bine, mama m-ar ironiza ușor, așa în felul ei: ”Lasă, mamă, mai bine să te laude lumea!”  

Eu m-am luat după ea și am lăsat lumea să vorbească, dar să lași lumea să vorbească despre tine nu prea cred că îi este la îndemâna orișicui, doar se știe că mai întotdeauna se vorbește prin prisma intereselor… Așa că îmi iau ”inima în dinți” și vă spun despre mine așa cum văd eu lucrurile, chiar dacă doar de bine.

Îmi asum riscul, chiar de a nu fi aprobată… Păi nu-i așa? Imaginea despre tine este bine să o vinzi frumos. Și, ca să vă spun drept, e prima dată când nu mă iau după mama.

Deci m-am născut acolo… știți… din locul acela dintre ape… Apele acelea curate și limpezi, într-o căsuță cu acoperiș de stuf, răcoroasă și primitoare, dar în care simțeam căldura oamenilor dragi lângă care trăiam.

Sunt de-acolo din lumea lucrurilor simple, plămădită cu dragoste din oamenii care m-au dorit, din apa și pământul reavăn și curat care-i primește pe toți că fiii lui iubitori, din locul acela dintre ape, cu oamenii cu ochii albaștri, culoare împrumutată de la cerul și apele de peste tot.

Și astăzi, după o viață în care am semănat cu dragoste cuvinte, idei, învățături și gânduri bune în mintea și în inima tinerelor vlăstare din generațiile mele, acum când timpul liber este prietenul meu (sunt pensionară) m-am gândit să fac o incursiune către rădăcinile din care mă trag și să povestesc cu fidelitate așa cum am fost, cum am trăit și cum am văzut totul, ”Prin ochii mei”! Și mă gândesc că poate dintre atâția ochi câți există în lume sau doar dintre cei de lângă mine, (tot este ceva și așa), dacă cineva își aruncă o privire spre trecutul nostru și ar spune: ”Da, asta vreau și eu să fac!” 

”Îmi place viața și traiul nealterat de-atunci, simplu și fără nicio poluare!”

”Deci, dragii și dragele mele, faceți-va comozi în fotolii și răsfoiți filele acestei cărți în care, cu mâna pe inimă vă spun, mulți vă veți regăsi și cred că ceva o să se miște în locul acela din partea stângă unde avem sufletul, iar inima o să se înmoaie de bucurie atunci când se vorbește de bine și de frumos.

Cred că fiecare, oricât de ocupați suntem în vremurile acestea de alergătură, ne aplecăm pe rândurile scrise timid și cu teama de a nu fi înțeleși…

Și totuși îmi asum riscul și vă îndemn cu încredere…

Citiți-o! N-o să vă pară rău!

Mă înclin în fața cititorilor mei! 

Cu apreciere și recunoștință!” – Angela Dumbravă

Angela Dumbravă este un talent înnăscut, o povestitoare autentică și surprinzătoare de o sensibilitate aparte care prin scrierile ei  ne introduce în lumea fascinantă și plină de farmec a ținutului natal. Dacă în primul volum autobiografic ”O altfel de copilărie, dar este a mea”, evocă anii copilăriei, în volumul ”Prin ochii mei” ne poartă prin perioada adolescenței  până la maturitate. Cartea beneficiază de o Prefață scrisă de doamna profesoară Floarea Calenic, de un Cuvânt înainte scris  de autoare  urmat de Mulțumiri tot ale autoarei adresate tuturor celor care au ajutat-o să publice această carte.

Primul  capitol al cărții intitulat ”Cu drag îmi amintesc de voi!” este dedicat în totalitate tuturor celor care i-au conturat și modelat personalitatea și caracterul: profesori, pedagogi, diriginți, cărora le poartă o sinceră și adâncă recunoștință.

Îmi place să cred că nuanțele fine care mi-au conturat personalitatea atunci când eram în formare au fost puse și de profesorii mei din liceu. De la fiecare primeam cunoștințele specifice obiectului pe care îl predau, dar doar de la unii dintre ei cu care rezonam pe aceeași undă primeam finețurile de care am amintit înainte și care poleiau în auriu tinerețea mea avidă de nou… Și astăzi, întorcându-ma în timp, parcă-i văd tineri cum erau și eu eleva curioasă cu ochii mari de uimire că sunt și altfel de oameni decât în satul meu.

La pedagogie învățam destul de serios pentru că voiam să-i las aceeași impresie bună pe care și-a făcut-o despre mine. Se prezenta în clasă într-un fel impunător, elegant și întotdeauna avea la buzunarul costumului o batistă albă cu dungi roșii și, atunci când era liniștit și cu chef de vorbă, avea un fel de a ne arăta asta. Scotea tacticos din buzunarul de la costum batista, o răsfira și o flutura prin fața ochilor ca un magician … Și mă gândeam că ar putea preface toate obiectele din clasă în ceva. Îl respectam atât de mult că îi dădeam puteri supranaturale. Și atunci aveam o imaginație de mă miram și eu de unde îmi venea. Fiind în prima bancă îmi închipuiam că aveam niște gene lungi și le puteam lungi până ajungeau la catedră ca să șterg o notă mai rea a unei colege la care țineam sau, din contră, genele se puteau transforma într-un evantai care usca nota proastă pusă unei colege pe care nu o prea aveam la inimă.

În prima zi de școală a venit și vestea pe care o auzisem la deschiderea anului școlar. Dirigintele clasei de educatoare este domnul profesor de științe sociale, Ioniță Dumitru. Diriginte? Cum o să-i spunem problemele noastre de fete? Dar chiar de la prima lecție de dirigenție ne-a venit inima la loc. Domnul profesor era un om cald, prietenos, cu privirea blândă și când se uita la tine avea în ochi o licărire jucăușă, dar ce îmi plăcea mult la el  era că știa să asculte. Poate că își amintea de anii de liceu sau se gândea la ghidușiile pe care le făcea și el în acea perioadă ca a noastră. Mie începuse să-mi fie drag dirigintele și profesorul de științe sociale. De ajutor domnului diriginte îi era și soția, doamna învățătoare Irina, mai ales în problemele delicate ale fetelor. Cu dumneaei puteam să vorbim fără frică, ca și cu o mamă. Știa cum să atenueze orice problemă care apărea până să ajungă la dirigu, cum îi spuneam noi. Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că erau înțeleși între ei ca problemele mai delicate ale fetelor să fie conciliate de doamna învățătoare. Erau pentru noi părinții de la liceu.

În al doilea capitol al cărții ”Zâmbiti, vă rog! Amintiri din liceu!” autoarea ne prezintă amintiri din perioada liceului: examenul de admitere, prima zi de școală, internatul cu problemele lui dar și lucrurile amuzante și întâmplările pe care le-a trăit alături de colegi și care i-au rămas în suflet.

Viața noastră din internat era destul de palpitantă: mesele împreună, serviciu o dată pe lună la bucătărie, somnul în dormitoare, studiul individual atunci când ne pregăteam în fiecare zi, după mesele de prânz și seară, într-o sală special pregătită pentru aceasta, supravegheate cu vigilență de pedagoga de serviciu. Altfel întâlnirile dintre noi se transformau în hârjoneală sau depănat amintiri sau povești adevărate despre: experiențe prin care au trecut unele dintre noi, prietenele lor sau întâmplările altor fete din satele de unde veneau sau povestea unei colege despre ultima întâlnire pe care a avut-o cu băiatul pe care l-a văzut în oraș întâmplător sau o nevinovată bârfă despre o colegă care nu intra în grațiile grupului.

În următorul capitol, ”Farmecul vacanțelor de altădată”, autoarea ne introduce în lumea fascinantă și fermecătoare  a satului românesc, acolo unde și-a petrecut vacanțele alături de familia ei numeroasă și frumoasă, prietenii din copilărie, vecinii și oamenii din sat, amintindu-și cu drag de vizita inoportună a colegelor de școală precum și de vacanțele petrecute la bunici.

În vara aceea, am ajutat-o mult pe băbica la toate treburile, mai ales că rămăsese singură. După munca prin curte, mergeam la tarlaua cu pepeni ca să facem mierea de pepeni. Acolo avea o plită făcută din chituci de bușteni uscați. Noi o ajutam ca să adune pepenii copți și îi duceam lângă băbica, care, într-un ceaun mare, punea miezul de la pepeni peste care arunca din ochi câțiva pumni de zahăr și cu un linguroi mare de lemn, mesteca de zor miezul de pepene din care ne făcea dulceața sau mierea de pepene, un dulce care ne plăcea mult. Și ca să-i fie mai ușor, o mai ajutam și la strâns găteje, vreascuri, coji uscate pentru foc de la buturugile de pe marginea canalului. Aruncam între timp și un chipcel la care vărul meu, Stelică , era foarte priceput și pentru seară aveam asigurată mâncarea la plita improvizată din doi chituci și o tablă. Coceam peștii pe tabla încinsa și așa încă fierbinți îi luam direct de pe plită și-i mâncam. Erau sățioși și foarte gustoși! Mirosul de pește copt, de mâl, de iarbă, de flori, de foc, de fum, parcă ne amețea. Ne adunam puterile ca să udăm gradina și obosiți, abia târșindu-ne picioarele, plecam spre casă fericiți…

Modul cum decurge călătoria spre maturitate, experiențele de viață ale autoarei, obiceiurile și sărbătorile petrecute în sânul familiei precum și frumoasa poveste de dragoste care se înfiripă alături de ”tânărul cu ochii verzi”, vă las să descoperiți singuri!

Cartea ”Prin ochii mei” este o adevărată lecție de viață, emoționantă și plină de sensibilitate în care autoarea ne-a dezvăluit trăirile, gândurile și sentimentele, dragostea de oameni și de ținutul natal. Cartea este lejer scrisă, ușor de citit, iar coperta este foarte frumoasă și potrivită. Personajele cărții sunt bine conturate și frumos portretizate.

Recomand această carte tuturor iubitorilor de carte, o carte frumoasă și relaxantă în care mulți dintre noi se vor regăsi!

Cartea Prin ochii mei de Angela Dumbravă poate fi comandată de pe librariaeminescu.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români