Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys (ediție de film), Editura Epica – recenzie
Printre tonuri cenușii
(Between Shades of Gray – 2011)
Ruta Sepetys
Editura Epica
Traducere: Gabriela Stoica
335 pagini
An apariție: 2019
Ediția de film a romanului ,,Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys este a IX-a ediție a cărții, ajungând bestsellerul absolut al editurii Epica Publishing House, iar romanul a început să fie studiat în școlile noastre.
Bestseller internațional, tradus în 37 de limbi, publicat în 53 de tari / Bestseller New York Times
Aflat pe lista scurtă pentru: Carnegie Medal/ William C. Morris Award/ The iTunes 2011 Rewind Best Teen Novel
Ales cel mai bun roman de către: Amazon UK / Publishers Weekly / School Library Journal / Booklist / Kirkus
Câștigător al premiului Prix-RTL LIRE, 2011 (Fran.a)
O mărturie frustă despre supraviețuire, speranță și demnitate.
În toiul noptii se aud la ușă bubuituri amenințătoare, și viața Linei se schimbă într-o clipă. Ea, fratele mai mic și mama sunt smulși din căminul lor din Vilnius de către poliția secretă sovietică și aruncați într-un vagon de vite cu destinația Siberia. Despărțită de tatăl ei, Lina trimite, din om în om, desene în care strecoară indicii despre locurile prin care trece, sperând că vor ajunge în lagărul în care este el prizonier. Însa vor fi oare de ajuns mesajele sau curajul ei pentru a-și reîntregi familia? Vor fi de ajuns să o țină în viață?
,,Superb.” – The Wall Street Journal
,,O reconstituire a unei tragedii reale, scrisa cu duiosie ii din inima.” – Los Angeles Times
„O cronica tulburatoare, menita sa demonstreze ca, pâna .i în inima întunericului‚ iubirea este cea mai puternica arma. ” – The Horn Book
RUTA SEPETYS este una dintre cele mai importante autoare de ficțiune istorică, romanele sale fiind traduse în peste 30 de limbi și vândute în milioane de exemplare în peste 50 de țări. A primit Carnegie Medal în 2017 pentru O mare de lacrimi (Epica, 2017), declarată ,,Cartea anului 2018” în cadrul competiției ,,Bătălia cărților” organizate sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor din România.â
Recenzie:
Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys este o carte cutremurătoare, care îți atinge toate corzile sufletului, o adevărată lecție de supraviețuire, iubire, demnitate și curaj!
Acțiunea cărții se petrece într-o perioadă neagră din istoria omenirii din timpul celui de-al doilea război mondial, când principiile umanității au fost crunt călcate în picioare, instaurându-se dictatura, care a permis grave abuzuri la adresa libertății și demnității umane. Însă, așa cum cartea ne-o demonstrează, într-o atmosferă de groază și teroare, adevăratele caractere se oțelesc, găsind resurse nebănuite pentru a rezista și a-și păstra principiile morale!
Este o perioadă pe care trebuie să ne-o aducem aminte mereu, în ciuda disconfortului psihic care ni-l provoacă, pentru ca, strângând rândurile, să avem grijă ca niciodată asemenea fapte terifiante să nu mai fie posibile.
”Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” – George Santayana
Lina, o tânără adolescentă lituaniană de cincisprezece ani, fiica unui rector universitar, avea în față un viitor luminos, alături de o familie iubitoare care o susținea necondiționat în pasiunea ei pentru pictură, urmând să înceapă cursurile Școlii de Arte din Vilnius. Într-o noapte însă, toată viața ei senină și echilibrată de până atunci avea să fie sfărâmată în bucăți, iar viitorul năruit într-o clipită. Într-o noapte, Lina împreună cu mama ei și frățiorul ei Jonas în vârstă de doar zece ani au fost săltați de poliția secretă sovietică, fără să li se spună vreun motiv și nici unde era tatăl Linei, lăsându-le doar douăzeci de minute la dispoziție pentru a-și pregăti bagajele. Elena, mama Linei, a dat dovadă de o prezență de spirit extraordinară în acea situație limită, încercând din răsputeri să-și păstreze cumpătul și să-i liniștească pe cei doi copii, în același timp adunând cu febrilitate toate obiectele de valoare de mici dimensiuni din casă și cusându-le în căptușeala hainei. Inspirația ei avea să fie salutară, ajutând-o într-o situație disperată, când, ajunși în gară, un ofițer a vrut să-l ia pe Jonas de lângă ele pentru a-l duce într-o destinație necunoscută, iar Elena l-a ”răscumpărat”, oferindu-i ofițerului un ceas de mare valoare.
”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineață aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”
Elena, mama Linei, este un personaj extraordinar, un exemplu de altruism, bunătate și demnitate umană! În ciuda tuturor situațiilor tensionate în care s-a aflat, Elena a reușit să-și păstreze conduita morală, debordând de iubire față de oricine și orice din jurul ei, inclusiv față de dușmani. Rămâi smerit în fața atitudinii ei în diferite situații, impresionându-te prin eleganța gesturilor, puritatea sufletească și sacrificiile pe care le-a făcut de dragul copiilor ei!
După ce l-au recuperat pe Jonas, Lina, împreună cu mama și frățiorul ei, au fost înghesuiți într-un vagon de tren alături de alte persoane, cu toții intelectuali, la fel de confuzi ca și ei în privința motivului pentru care fuseseră săltați din locuințele lor, pornind către o destinație incertă. Printre aceștia se aflau și Andrius, un adolescent de șaptesprece ani, față de care Lina simte o compatibilitate neașteptată, împreună cu mama lui, doamna Arvydas. În momentul în care trenul a făcut un popas, Lina și Andrius au constatat cu durere ce scria pe vagonul lor: ”Hoți și prostituate”!
”Hoți și prostituate. În vagonul acela erau mamele noastre, împreună cu o profesoară, cu o bibliotecară, cu oameni în vârstă și cu un copil nou-născut – hoți și prostituate.”
Cu toții erau confuzi iar teroarea era la cote maxime.
”Doi soldați târau un preot pe peron. Avea mâinile legate și sutana murdară. De ce un preot? Dar, la urma urmelor… de ce oricare dintre noi?”
Aflând că de locomotiva lor se atașaseră alte vagoane, Lina și Andrius se strecoară din vagonul lor pentru a cerceta celelalte vagoane, în speranța de a-și găsi, fiecare dintre ei, tatăl. Lina are marea șansă de a-și găsi tatăl intr-unul dintre vagoane, aflând de la acesta că vor fi duși cu toții în Siberia. Cu mult curaj, tatăl ei o încurajează să nu-și piardă speranța, indicându-i modalitatea prin care va putea să o găsească în viitor, anume să-și folosească talentul ei remarcabil de a desena și să-i trimită, cu mare băgare de seamă, din mână în mână, picturile realizate de ea.
Din păcate, Andrius nu l-a găsit pe tatăl lui și, îngrijorat pentru siguranța Linei, a îndemnat-o să se întoarcă singură la vagonul lor. După o vreme, Andrius avea să apară, desfigurat în bătaie, fără să fi reușit să-și întâlnească tatăl. Văzând în ce hal fusese lovit, Lina a fost cuprinsă de o ură puternică, ce-i mistuia sufletul și creștea în amploare.
”L-am studiat cu atenție pe Andrius. Colțurile buzelor și dinții îi erau mânjiți cu sânge uscat. Avea falca umflată. Îi uram pe ofițerii NKVD și pe sovietici. Îmi sădisem sămânța urii în inimă. Am jurat că se va transforma într-un copac uriaș ale cărui rădăcini îi vor sugruma pe toți.”
După o lungă călătorie, au ajuns în sfârșit la destinația lor. Autoarea reușește să scoată foarte bine în evidență discrepanța dintre frumusețea naturii și starea jalnică a prizonierilor, atât fizică, cât mai ales, psihică.
”Nu ne aflăm în vreo gara. Eram într-o vale largă și adâncă, înconjurată de dealuri împădurite. În depărtare se zăreau munții. Cerul nu fusese niciodată atât de albastru, atât de frumos. A trebuit să îmi pun mâna pavăză la ochi din pricina soarelui intens. Am inspirat adânc și am simțit aerul curat și înviorător umplându-mi plămânii îmbâcsiți. NKVD-iștii au grupat deportații din fiecare vagon pe iarbă, la vreo câțiva metri de vagon. Ne-au dat găleți cu apă și borhot. Copiii s-au repezit la ele.
Era pentru prima oară când îi vedeam pe ceilalți pasageri. Erau mii de oameni. Oare arătam și noi la fel de jalnic că ei? Mulțimi de lituanieni cu valize zdrențuite și genți burdusite se revărsau în vale, murdari și pământii la față, cu haine soioase, de parcă ar fi trăit prin șanțuri ani de zile. Cu toții mergeau cu încetinitorul, unii dintre ei fiind prea slăbiți că să își mai poată căra bagajele. Nu îmi puteam controla picioarele, la fel că majoritatea dintre noi. Mulți se prăbușeau la pământ sub propria lor greutate.
– Trebuie să ne dezmorțim picioarele înainte de a ne așeza, dragă mea, m-a povățuit mama. Mușchii ni s-au atrofiat în mod cert în ultimele săptămâni.”
Cu toții urmau să fie trimiși la muncă silnică.
Comandantul, aflând că Elena știa foarte bine limba rusă, îi propune un tratament preferențial cu condiția ca aceasta să devină practic informatoarea lui, lucru pe care Elena îl refuză categoric, cu multă demnitate, deși era perfect conștientă de consecințele acțiunii ei. Drept urmare, cei trei sunt trimiși să locuiască împreună cu o localnică, într-o colibă aflată într-o stare jalnică, trebuind să plătească și chirie pentru aceasta din munca lor.
”- Dar ai fi putut beneficia de un tratament preferențial, Elena, a pledat doamna Rimas. Și, cel mai probabil, de mai multă hrană.
– O conștiință încărcată nu valorează cât un supliment de hrană, a hotărât mama.”
Lina află cu stupoare că, în timp ce ea și mama ei săpau în condiții inumane, Andrius și mama lui stăteau în condiții de lux. Peste măsură de indignată, Lina refuză orice ajutor din partea lui Andrius, tratându-l cu mult dispreț. De multe ori, ne repezim să emitem sentințe morale, fără să cercetăm prea mult toate datele. Lina va avea o adevărată revelație a erorii ei, cuvintele lui Andrius prin care îi explica întreaga situație tăind în carne vie. Mama lui Andrius, o femeie foarte frumoasă cu forme voluptuoase, fusese nevoită să accepte să devină amanta ofițerilor ruși, alternativa fiind să-i împuște fiul în cap în fața ei, Andrius trăind zi de zi sufocat de vinovăția compromisului pe care mama lui îl făcuse de dragul lui.
”- Nu, n-ai nici cea mai mică idee. Nu ai habar cât de mult mă urăsc pentru că mama face ceea ce face din cauza mea. Nu ai habar cum mă gândesc în fiecare zi să îmi pun capăt zilelor ca să o eliberez pe ea. Dar, în schimb, mama mea și cu mine ne folosim de nenorocirea care s-a abătut asupra noastră doar ca să îi ajutăm pe alții să supraviețuiască. Dar nu ai cum să înțelegi, nu-i așa? Ești mult prea preocupată de propria persoană și nu ai ochi pentru alții. Biata de tine, sapi toată ziua. Nu ești altceva decât un copil răsfățat.”
Rușinată de eroarea ei de judecată, Lina și-a cerut scuze lui Andrius și mamei lui, înțelegând sacrificiul lor de a-i ajuta într-o cu totul altă lumină… Totuși, cu toate ajutoarele primite de la Andrius, Lina și familia ei se zbătea într-o sărăcie cumplită, foamea fiind la ordinea zilei, ajungând să consume și viermi pentru a supraviețui…
”Gândacii și viermii nu mai constituiau o problemă pentru nimeni. Îi strângeam între degete și îi îndesam în gură. Câteodată, Jonas se întorcea cu pachete de mâncare pe care Andrius și doamna Arvydas le ascundeau în noroi. Dar, pe lângă ocazionalele cadouri mărinimoase din partea lui Andrius, ne transformasem în boschetari, trăind din resturi de mâncare și putreziciuni.”
După o perioadă cumplită de teroare psihică și privațiuni fizice, o nouă lovitură avea să se abată asupra Linei, aflând că aveau să fie mutați într-un alt loc, selectați după criterii obscure. Nesiguranța zilei de mâine era o formă de manipulare psihică a lui Stalin, neștiind în orice moment la ce să te aștepți…
”Cum ne sortau pentru mutarea iminentă? Dar nu era nicio metodă. Psihologia terorii propovăduită de Stalin părea să se bazeze pe faptul că niciodată nu știai la ce să te aștepți.”
Lina și-a găsit puterea de a rezista la toate încercările terifiante la care a fost supusă refulându-și furia în desenele făcute pe furiș, în care transmitea toată intensitatea emoțiilor sale.
La un moment dat, Lina a aflat și motivul pentru care fuseseră deportați: tatăl ei ajutase familia verișoarei ei Joana să fugă în Germania, unde aveau rude, fapt pentru care fuseseră crunt pedepiți.
”Eu plătisem prețul libertății Joanei cu propria mea libertate.”
Povestea cutremurătoare a Joanei, cu toate mustrările ei de conștiință, o vom afla în O mare de lacrimi.
În ciuda atmosferei apăsătoare care domnește în întreaga carte, reușești să rămâi cu o stare de optimism la final.
În ciuda tuturor atrocităților la care este supus, spiritul uman reușește uneori să reziste și să nu se frângă, încăpățânându-se să spere într-un viitor mai fericit. Important este să nu uităm niciodată lecția pe care ne-a dat-o trecutul, pentru a nu-i mai repeta niciodată greșelile…
”Aceste înscrisuri s-ar putea să te șocheze sau să te oripileze, dar nu asta e intenția mea. Sper din tot sufletul că aceste pagini din borcan vor atinge cea mai profundă coardă a compasiunii. Sper să te îndrume la acțiune, să spui cuiva. Doar atunci vom putea fi siguri că toate aceste rele nu se vor mai repeta niciodată.”
Cărțile autoarei Ruta Sepetys se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net
Am menționat cartea în Top 10 cărți pline de forță scrise de femei și în Top 10 cărți de citit iarna
Recenzii și prezentări cărți Editura Epica
One Comment
Mirela Barbălată
Nu am citit cartea. Nu ştiu de ce dar nu mă simt pregătită pentru ea.