Delicatese Literare
Recenzii

Profesorul de Charlotte Brontë, Editura Corint – recenzie

Profesorul 

(The Professor – 1857) 

Charlotte Brontë

Editura Corint

Anul apariției: 2018

Traducerea: Anca Irina Ionescu & Dragoș Zetu

Număr de pagini: 298

“… Strălucirea focului inimii este cea care iluminează paginile sale. […] Noi o citim pe Charlotte Bronte nu pentru observațiile sale despre caractere (căci personajele sale sunt robuste și rudimentare), nici pentru umorul său (căci îi este mohorât și nerafinat), nici pentru viziunea sa filozofică asupra vieții ( căci este aceea a fiicei unui pastor de la țară), ci pentru poezia sa. Probabil că acest lucru este valabil pentru toți scriitorii care au, așa cum și ea avea, o personalitate copleșitoare […].
În ei există o ferocitate veșnic neîmblânzită care e mereu în război cu ordinea general acceptată a lucrurilor și care îi face să dorească să creeze neîntârziat, în loc să stea și să observe, răbdători. Tocmai această ardoare, care respinge penumbrele și mărunțișurile, este aceea care prinde aripi și trece-n zbor peste traiul zilnic al oamenilor obișnuiți, alipindu-se doar de pasiunile cele mai nedeslușite. Și tot ea este aceea care îi transformă pe scriitori și poeți sau, dacă aleg să scrie în proză, îi face să fie pe deplin lipsiți de îngăduință față de constrângerile acesteia.” — Virginia Woolf
De scriitoarea Charlotte Brontë nu cred să mai existe cineva care să nu fi auzit. Renumită în întreaga lume pentru operele sale care au spart barierele timpului.
Charlotte Brontë s-a născut la Thornton, Yorkshire, în 1816, fiind al treilea copil al lui Patrick și Maria Bronte.
Mama ei moare în 1821, lăsând în urma sa cinci fiice și un fiu. Fetele, cu excepția lui Anne, sunt trimise la o școală cu internat pentru fete de parohi (care în “Jane Eyre” se va numi Lowood). Aici, surorile mai mari — Maria (în roman, Helen Burns) și Elizabeth se îmbolnăvesc — și sunt trimise acasă la Haworth, unde mor la scurt timp. Charlotte este profesoară între 1835 – 1838, apoi guvernantă, iar în 1843 — din nou profesoară.
În 1844 revine la Haworth. În 1846, apare volumul “Poems by Currer, Ellis and Acton Bell”, pseudonimele lui Charlotte, Emily și Anne. Primul roman scris de Charlotte, “The Professor”, a fost refuzat de mai mulți editori, rămânând nepublicat până în 1857. În 1847 este publicat romanul “Jane Eyre” (sub pseudonimul Currer Bell), bucurându-se imediat de succes.
În 1848 mor, pe rând, Branwell Brontë, apoi Emily, iar în anul următor, Anne.
În 1849 apare romanul “Shirley”, iar în 1853 “Villette”, ambele sub pseudonim.
În 1854, Charlotte Bronte se căsătorește cu reverendul A. B. Nicholls.
Scriitoarea moare un an mai târziu.
O autobiografie, capodopera inegalabilă a tinerei scriitoare, “Jane Eyre” se bucură de un succes răsunător, care dăinuie și astăzi.
În comparație cu Jane Eyre sau Villette — marile sale succese, “Profesorul” pare un roman lipsit de calitatea dramatică sau de tonurile gotice ale lucrărilor amintite și, din cauza accentului pus pe viața de zi cu zi a personajelor, este și cel mai puțin romantic. În acest prim roman de maturitate, Charlotte încearcă să subordoneze imaginația rațiunii. Deși majoritatea criticilor au subliniat realismul romanului, acest realism ia naștere, totuși, din conștiința romantică a scriitoarei.” — Lector univ. dr. Dragoș Zetu
În cadrul prefaței originale a cărții, autoarea spunea:
Mi-am spus în sinea mea că eroul meu ar trebui să-și croiască un drum în viață așa cum am văzut că o fac oamenii reali — că nu ar trebui să capete niciodată nici măcar un șiling pe care să nu-l fi câștigat prin muncă — și niciun fel de întorsături neașteptate nu ar trebui să-l propulseze într-o clipă spre bunăstare și spre un statut înalt;” — Currer Bell
Prefața de mai sus a fost scrisă de soția mea cu intenția de a publica Profesorul la puțin timp după apariția lucrării Shirley. Deoarece a fost descurajată în acest sens, autoarea a utilizat o parte din material în cartea următoare, Villette. Dar, întrucât cele două povestiri sunt, în mare parte, diferite, am considerat că nu trebuie să privez publicul de romanul Profesorul, motiv pentru care am fost de acord cu publicarea lucrării.” — A. B. Nicholls, Casa parohială Haworth, 22 septembrie 1856.
Profesorul” este o lucrare frumoasă și unică în felul ei, pe care mi-a făcut plăcere să o citesc. O experiență plăcută a fost faptul că m-am întors înapoi în timp, în Anglia secolului XIX, o perioadă care mă fascinează și despre care îmi place să citesc.
Este povestea lui William Crimsworth, un tânăr ce nu provine dintr-o familie bogată, dar cu studii la Eton și care-și povestește viața prin intermediul unei scrisori către un fost coleg de școală, Charles.
Stilul binecunoscut al autoarei se face simțit și de data aceasta, chiar dacă romanul este ușor diferit de celelalte opere ale sale.
William, după zece ani la Eton, își revede fratele mai mare…
“Încercam un sentiment de satisfacție interioară că, în primul moment al întâlnirii, nu manifestasem niciun fel de căldură sau entuziasm; că îl salutasem pe acest om cu o atitudine reținută și flegmatică.”
Personajele bine creionate și diagrama societății acelor vremuri sunt atât de realist scoase în evidență de autoarea Charlotte Brontë, încât pătrunzi imediat în atmosfera vremurilor respective. Uimitor este faptul că, pentru prima dată, Charlotte a ales ca personaj principal al romanului său, un bărbat. Un erou credibil, cu calități și defecte, pe care-l simpatizezi încă de la prima pagină.
“Timpul liber pe care îl am la dispoziție și pe care intenționasem să i-l dedic lui, îl voi consacra acum marelui public. Povestirea mea nu este emoționantă și, mai ales, deloc extraordinară.”
Un stil curgător și captivant, care ne prinde în mreje, o poveste alertă și plină de neprevăzut.
Relația lui William cu fratele său este rece și impersonală, mai mult a unui șef cu angajatul său — ceea ce și este — și nu cea normală, dintre rudele de sânge.
“Cât despre faptul că fratele meu adoptă față de mine o atitudine de stăpân îngâmfat și dur, asta este greșeala lui, nu a mea; și se cuvine oare ca nedreptatea lui, sentimentele sale urâte să mă abată de pe drumul pe care l-am ales? Nu; cel puțin, chiar dacă mă abat, voi înainta suficient de mult ca să văd spre ce anume înclină cariera mea. Deocamdată mă grăbesc numai să intru — și este o poartă suficient de largă; ar trebui să ducă spre un final bun.”
Mi-a displăcut total fratele lui William, l-am antipatizat datorită comportamentului său groaznic față de fratele lui. Era un parvenit, un om invidios și plin de frustrări.
Când tânărul nostru renunță la slujba pe care i-o oferise, m-am bucurat. Oricât de greu i-ar fi în altă parte, tot îi va fi mai bine decât aici.
Charlotte Brontë ne prezintă un tipar al societății acelor vremuri, asemănătoare cu cea din zilele noastre din mai multe puncte de vedere.
Apoi, cu pași mici dar importanți, viața lui William ia o altă turnură. Dacă este benefică sau nu, urmează să aflăm pe parcursul lecturii.
Am fost impresionată de acest tânăr idealist, bun la suflet și sincer; care a reușit să parcurgă un drum presărat cu piedici, învățând să nu se încreadă decât în el însuși și în propriile sale forțe. A avut de înfruntat viața și a reușit! Chiar dacă a fost sprijinit la început…
“— Prostii, domnule Hunsden. Știi sau ar trebui să știi că, și dacă aș fi dorit să mă supun dorințelor unchilor mei, nu aș fi putut să dau dovadă de suficientă bunăvoință ca să le câștig favorurile. Ar fi trebuit să-mi sacrific tot confortul și nu aș fi câștigat protecția lor în schimb.
— Foarte probabil — așadar ai făcut socoteala că cel mai înțelept plan era să te descurci imediat prin propriile forțe.”
Ei bine, sfătuit de Hunsden, cu o scrisoare de recomandare din partea lui, William ajunge profesor de engleză în Belgia.
Autoarea ne poartă la Bruxelles, unde întâlnim o societate cosmopolită, ceva mai modernă în gândire, o lume academică cu secretele ei, o nouă viață care-i oferă tânărului nostru o speranță.
Cariera de profesor îl împlinește, îi oferă momente încântătoare și clipe de supărare, dar William se simte mai energizat decât atunci când lucra la fabrica fratelui său… Și nu doar stat! O cunoaște pe domnișoara Reuter, directoarea școlii de fete.
“Am aruncat o privire spre casa de vizavi și am văzut că lumina solitară s-a stins în cele din urmă, și odată cu ea și încrederea mea în dragoste și în prietenie.”
O carte care te uimește, te ține captiv și te poartă pe aripile filelor de poveste spre o lume demult apusă, într-o societate ce se vrea manierată și educată, dar este o societate care are și ea persoane de proastă calitate. Cu toate acestea, în acea lume răzbați doar dacă ești perseverent în tot ceea ce faci!
Domnișoara Henri este o tânără de nouăsprezece ani căreia tânărul profesor îi predă limba engleză. O tânără profesoară nevoită să-și abandoneze postul atunci când mătușa ei se îmbolnăvește… Ceea ce este cu adevărat uimitor, este faptul că William o caută, fiind îngrijorat de soarta acesteia.
“Făcusem un efort considerabil ca să mă împotrivesc unui impuls interior puternic ce mă îndemna să-mi iau rămas- bun într-un mod cald, mai expresiv. Ce ar fi fost mai firesc decât s-o strâng o dată în brațe, dă-i depun o sărutare pe obraz sau pe frunte?”
De aici înainte, “Profesorul” ne predă o lecție despre viață, iubire, prietenie și grijă cu privire la soarta unei persoane… pe care vă las să o descoperiți singuri.
Personajul William este un personaj atipic pentru autoare, dar, mi-a plăcut cum a fost creat. Este unic!

Mulțumim Editura Corint pentru cartea Profesorul de Charlotte Brontë oferită pentru recenzie

Cărțile autoarei Charlotte Brontë se pot comanda pe edituracorint.rolibris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți clasice

 

16 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *