Proiectul Rosie de Graeme Simsion, Editura Polirom – recenzie

Proiectul Rosie

(The Rosie Project – 2013)

Graeme Simsion

Editura Polirom

An apariție: 2018

Nr. pagini: 312

Traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu

Primul volum din Seria Don Tillman/ Don Tillman Series:

1. Proiectul Rosie – The Rosie Project – 2013
2. Efectul Rosie – The Rosie Effect – 2014 – recenzie
3. Rezultatul Rosie – The Rosie Result – 2019 – recenzie

Născut în Noua Zeelandă şi stabilit în Australia, Graeme Simsion este, după cum se descrie el însuşi, autor de scenarii, povestiri, romane şi piese de teatru. Este specialist în data modeling, un domeniu software cu atît de multe necunoscute în viaţa de zi cu zi, încît scriitorul a avut nevoie de propria firmă de consultanţă ca să-i expliciteze posibilităţile. Proiectul Rosie, titlul care i-a adus celebritatea, s-a vîndut în mai bine de patru milioane de exemplare în întreaga lume. A mai publicat romanele The Best of Adam Sharp (2016), Two Steps Forward (2017) şi The Rosie Result (2019). Graeme Simsion trăieşte în prezent în Melbourne (Australia), alături de Anne Buist, psihiatru şi romancier, şi de cei doi copii ai lor.

Romanul de debut al lui Graeme Simsion, Proiectul Rosie, a fost tradus în patruzeci de limbi, recompensat in 2012 cu Victorian Premier’s Award pentru manuscrise inedite si s-a aflat printre finalistii la International IMPAC Dublin Literary Award. Continuarea romanului, Efectul Rosie, este de asemenea un bestseller, iar împreună, vânzările celor două romane au atins cifre record, de peste cinci milioane de exemplare.

Proiectul Rosie este o sublimă și, la prima vedere, imposibilă poveste de dragoste. La treizeci și nouă de ani, Don Tillman, un profesor de genetică suferind – fără să știe – de sindromul Asperger, e încă burlac. Deși e deștept și arătos, nu prea are noroc în dragoste. Dar de dată asta e hotărît să reușească. De aceea a inițiat Proiectul Soția, pe baza unui chestionar de șaisprezece pagini, care îl va ajută să-și afle partenera perfectă prin eliminarea pas cu pas a tipurilor feminine nepotrivite: veganele, microbistele, creationistele, fumătoarele, ignorantele, homeopatele... Numai că frumoasa Rosie, care dă buzna în viața lui, e exact pe dos: muncește într-un bar, e vegetariană, fumează și, în plus, încearcă să dea de urma tatălui ei biologic. „Cea mai incompatibilă femeie din lume”, conchide Don. Și totuși se lasă implicat, fără să știe prea bine de ce, într-un nou proiect: s-o ajute pe Roșie să-și găsească tatăl prin intermediul unor mostre de ADN prelevate pe ascuns. Și să descopere că dragostea și viața nu urmează întotdeauna regulile științei.

„Romanul de debut al lui Graeme Simsion e un basm din epoca noastră. La fel ca povestea frumoasei si bestiei sau cea a printului transformat în broscoi, e o parabola despre puterea izbăvitoare a iubirii… Avem de-a face cu un roman spiritual și amuzant, al cărui umor e accentuat de narațiunea la persoana întâi, într-un stil inexpresiv. Cititorul e mereu cu un pas înaintea lui Don – și totuși, acesta mai ascunde câteva surprize. Să sperăm că Simsion va continua în același fel.”  – Express

„Aflat într-o poziție privilegiată, cititorul poate observa fiecare gafă pe care o face Don, dar simte in același timp o simpatie acută față de acest personaj, a cărui evaluare rece a normelor sociale ilogice e reprodusă cu o detașare și o acuratețe ce stârnesc hohote de râs.”  – The Independent

Proiectul Rosie de Graeme Simpsion e o carte extraordinară, inedită, scrisă cu multă sensibilitate, empatie și umor, o lectură fermecătoare, făcând parte din cărțile care mi s-au cuibărit în suflet. Nu am cuvinte să spun ce încântată sunt că am descoperit, cu totul întâmplător, această carte, pe Cartepedia. Sinopsisul a fost cel care mi-a atras atenția, după care am văzut cotația pe goodreads și faptul că în străinătate a avut un succes fulminant. Ediția de față e din 2018, însă prima ediție apărută la noi e din 2013 și sunt sincer uimită că nu știam de această carte minunată… Am citit-o înduioșată și cu zâmbetul pe buze, dar sunt câteva faze la care am râs în hohote.

Personajul principal, Don Tillman, e foarte ușor de îndrăgit, deși poate fi extrem de exasperant uneori. Nu înadins, bineînțeles, având în vedere că suferă de sindromul Asperger – o afecțiune de spectru autist -, deși el nu e conștient de acest lucru. Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui și am fost impresionată de modul diferit – dar perfect logic – în care vedea el lumea înconjurătoare și interacțiunea cu ceilalți.

Don Tillman are 39 de ani, e un profesor de genetică genial și un bărbat atrăgător. Profesional, e foarte bine realizat, însă personal… ei, asta e cu totul altceva… E paralel cu convențiile sociale (faza cu sacoul de la restaurant a fost totală!! – veți vedea despre ce e vorba), nu înțelege sensul figurat al cuvintelor și expresiilor, practic e un handicapat social, incapabil de a relaționa cu cei din jur, iar la capitolul prieteni, e prieten cu Gene Barrow – șeful Departamentului de Psihologie -, și cu soția acestuia, Claudia.

”În perioada în care am lucrat împreună în Departamentul de Genetică, am purtat numeroase discuții interesante, care au continuat și după avansarea lui. Eu aș fi fost mulțumit de relația noastră chiar și numai din acest motiv, dar Gene m-a invitat și la o cină la el acasă, urmată de alte ritualuri de prietenie, astfel că ne-am creat o relație socială. Acum soția lui, Claudia, care este psiholog clinician, îmi este și ea prietenă. Am astfel un total de doi prieteni.”

După cum spuneam, Don, nefiind conștient de limitele comportamentului său – făcea gafe la greu, era tipicar, ”funcționa” pe bază de reguli clare, stricte, având un program inflexibil, nu avea simțul umorului, iar conversația sa se axa doar pe subiecte științifice – era sincer uimit că nu reușea să lege o relație romantică cu o femeie. Își scria regulile pe o tablă albă, purta același gen de haine (care nu-l avantajau deloc), mânca după un orar și meniu fix, aceleași în fiecare săptămână, gătindu-și singur. Marți, de exemplu, mânca homar, pe care îl fierbea de viu, ca să fie proaspăt.

”Am treizeci și nouă de ani, sunt înalt, în formă și inteligent, cu un statul social respectabil, de profesor asociat, și un venit peste medie. Din punct de vedere logic, ar trebui să fiu atrăgător pentru o largă varietate de femei. În lumea animalelor m-aș reproduce cu succes. Cu toate acestea, femeile găsesc ceva neatrăgător la persoana mea. Nu mi-a fost niciodată ușor să-mi fac prieteni și se pare că deficiențele care au cauzat această problemă mi-au afectat și încercările de a lega relații romantice.”

Drept urmare, Don inițiază Proiectul Soția, urmând să abordeze științific această problemă, urmând să se întâlnească cu posibilele partenere alese pe baza unui chestionar ca filtru preliminar. Dar ce filtru!! M-a pufnit râsul când am văzut cerințele lui Don în privința candidatelor, pe care el le considera perfect normale: să nu întârzie sub nici o formă, nici un pic, să mănânce orice (exclus vegetarienele), să nu poarte bijuterii și machiaj, să știe să-și calculeze indicele de masă corporală (ca să vadă dacă sunt bune la matematică), să aibă o bună condiție fizică, să nu fumeze, să nu bea (deși aici era cam ipocrit, că el însuși bea, chiar destul de mult), și alte câteva asemenea. M-am amuzat copios la cele câteva întâlniri la care a ieșit, cum își chestiona ”subtil” companioanele.

Ei, să vedem acum ce se întâmplă când în peisaj apare Rosie. I-a fost recomandată de Gene și el a crezut că acesta i-a ales-o fiindcă îndeplinea criteriile Proiectului Soția. Nimic mai greșit! După cum va descoperi destul de repede, Rosie lucrează într-un bar, fumează, bea, nu face sport regulat, e varză la matematică și, cel mai grav, e vegetariană! Deci nu se califică pentru Proiectul Soția.

”- Gene mi-a trimis cea mai incompatibilă femeie din lume. O barmaniță. A întârziat, e vegetariană, e dezorganizată, irațională, are probleme de sănătate, e fumătoare… fumătoare!… are probleme psihologice, nu știe să gătească, e incompetentă la matematică, are o culoare cu totul nenaturală de păr. Presupun că lui i s-a părut o glumă bună.”

E de făcut o precizare: Rosie habar n-avea de proiectul lui Don, ea se întâlnise cu el în urma unui pariu pus cu profesorul Gene, care se cam dăduse la ea (cum făcea de obicei, fiind un adevărat Casanova, deși își iubea soția), fără succes, însă. Și e adevărat că lucra într-un bar, dar cu jumătate de normă, de fapt era masterandă la psihologie.

Din momentul în care exuberanta Rosie dă buzna în viața lui Don, i-o întoarce cu susul în jos, el făcând eforturi disperate să se adapteze din mers relației cu ea. Nu pentru Proiectul Soția, evident, dar, împotriva felului său de a fi și de a gândi, îi făcea o neașteptată plăcere să interacționeze cu Rosie. Așa că acceptă să o ajute cu ”Proiectul Tata” – aceasta dorea să-și găsească tatăl biologic cu ajutorul unor mostre ADN. Și cine era mai indicat să le analizeze decât un genetician? Dar mai era o problemă: trebuiau obținute respectivele mostre. Și cine se oferă să o ajute? Din nou, Don! Scenariile puse la cale pentru a le obține și modul în care le pun în scenă cei doi – Don și Rosie – ca și interacțiunea și dialogurile acestora, fac sarea și piperul acțiunii. Episodul cu cockteilurile e de un haz nebun! Nu vreau să vă spun prea multe, dar mă străduiesc să vă fac curioși în privința cărții, sper să reușesc să transmit ce mult mi-a plăcut și ce poveste deosebită este!

Inevitabil, Rosie se simte atrasă de atrăgătorul, nonconformistul și ciudatul profesor, dar, conștientă de blocajul acestuia în privința sentimentelor și a legăturilor afective, încearcă să se distanțeze.

E impresionant modul în care Don își depășește limitele și își încalcă propriile reguli și chiar principii, motivat de ceva peste puterea lui de înțelegere. Era conștient de incapacitatea lui de a recunoaște sau exprima sentimente, iar când începe să se uite la filme clasice de dragoste (recomandate de Claudia, un personaj cald și sensibil, de care mi-a plăcut foarte mult) pentru a ”înțelege” cum funcționează acest sentiment, m-a topit de tot…

”- Spune-mi, m-a întrebat ea, tu simți ceva când te uiți la un film? Ai văzut Casablanca? Eram obișnuit cu această întrebare. Mi-o puseseră și Gene, și Claudia, după ce ne uitaserăm odată împreună la un DVD. Prin urmare, răspunsul meu a fost rezultatul unui proces de reflecție.

– Am urmărit mai multe filme romantice. Răspunsul este nu. Spre deosebire de Gene și Claudia, precum, se pare, și de majoritatea rasei umane, eu nu sunt afectat emoțional de poveștile de dragoste. Se pare că nu am structura necesară pentru o reacție emoțională.”

Și totuși…

În ce constă și cum se va derula Proiectul Rosie și care este deznodământul acestei imposibile – la prima vedere – povești de iubire, vă invit să descoperiți citind cartea.

După cum am aflat din nota autorului de la finalul cărții, aceasta a fost finalizată inițial într-o altă variantă, cu o unguroaică tocilară, Klara, în locul lui Rosie, iar povestea era una dramatică, nu comică, suferind ulterior modificări semnificative și devenind minunata poveste de față. Iar faptul că autorul ales ca povestea definitivă să fie una stropită din plin cu un savuros umor sec, în genul umorului englezesc, e un mare plus. Proiectul Rosie e cu siguranță una din cele mai frumoase și emoționante comedii romantice pe care le-am citit (cu atât mai de apreciat cu cât e cartea de debut a autorului) și o recomand călduros tuturor cititorilor care îndrăgesc acest gen și care apreciază umorul ca ingredient forte al unei povești.

Cartea Proiectul Rosie de Graeme Simsion poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți cu umor

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom