Provincialii de Jonathan Dee, Editura Litera – recenzie

12

Provincialii

(The Locals – 2017)

Jonathan Dee

Editura Litera

Colecția: Carte pentru toți

Traducere: Irina Negrea

Nr. de pagini: 544

An apariție: 2020

Jonathan Dee este un scriitor american. Romanul său Privilegiații (The Privileges) a fost finalist la Premiul Pulitzer pentru ficțiune în anul 2011.
Mark Firth este un constructor din Howland, Massachusetts, care, după ce este escrocat de un consultant financiar, încearcă să treacă, împreună cu familia lui, peste dificultățile create. Ce viitor poate să le promită soției lui, Karen, și fiicei lor, Haley? Când Philip Hadi, un om de afaceri prosper, se mută în Howland pentru a scăpa de povara evenimentelor din 11 septembrie 2001 din New York, acesta îl angajează pe Mark să-i transforme casa într-un loc foarte sigur.
Coliziunea dintre cele două lumi cărora le aparțin cei doi – cea rurală și cea urbană – se manifestă acut din momentul în care Hadi se decide să candideze pentru un mandat de consilier local și, pas cu pas, începe să transforme mica așezare liniștită în ceva străin, cu implicații neașteptate în viața lui Mark și a tuturor celor apropiați.
Provincialii este una dintre rarele cărți de ficțiune care reușesc să surprindă în timp real un moment complex din viața societății americane.
”Prezintă un orășel american într-un moment reprezentativ din istoria noastră… un roman îndrăzneț, vital și care ne lărgește perspectivele.” – George Saunders
”Nimeni nu se poate sustrage acestei analize morale incisive, făcute cu un strălucit spirit de observație.” – People

Provincialii” de Jonathan Dee este o  poveste care exploatează trăiri, sentimente, slăbiciuni, o radiografie a societății americane de după evenimentele din 11 septembrie 2001, un roman în care detaliile mai puțin plăcute despre existența societății moderne se contopesc cu fragmente din viața locuitorilor ei.
11 septembrie 2001 înseamnă nu numai o tragedie majoră în existența americanilor dar și un nou început pentru mulți dintre ei. Pentru Mark Firth, un antrepenor de succes din micul și liniștitul orășel Howland-Massachusetts, această zi coincide cu sosirea la New York pentru întâlnirea cu avocatul ce se ocupa de cazul în care el, împreună cu alți „naivi”, au fost escrocați de către un șarlatan de la bursa de valori ce și-a însușit prin fraudă milioane de dolari.
Drept urmare, viitorul lui Mark și al familiei lui se întrevede extrem de dificil, plin de dificultăți financiare, motiv pentru care apar disensiuni între el și soția lui, care nu prea avea încredere în flerul de om de afaceri al soțului ei. Mark are un renume în domeniu, construit cu multă muncă, este talentat și insuflă încredere clienților. Dar cum economia este afectată după evenimentele tragice din 11 septembrie, are dificultăți în a obține proiecte și implicit bani pentru a asigura un trai decent familiei. Pe de altă parte, neîncrederea pe care o manifestă soția lui, Karen, față de  deciziile lui financiare determină o presiune și mai mare pe umerii lui Mark.
Phil Hadi este un prosper om de afaceri din New York, care se mută împreună cu familia în liniștitul Howland, după catastrofa din 11 septembrie, pentru că New York-ul nu mai este un oraș sigur pentru el și familia lui. Astfel, omul de afaceri îl angajează pe Mark să aducă îmbunătățiri casei pentru o securitate maximă, considerând că el și familia lui reprezintă o țintă. Și cum Hadi este un tip calculat și inteligent, se gândește la toate scenariile posibile, luând ca atare toate măsurile care se impun.
Decesul neașteptat al actualului primar din Howland îi da impulsul necesar lui Hadi de a candida la alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Local, alegeri pe care le și câștigă. Pe de altă parte, Mark se frământă încontinuu pentru a găsi modalități de a ieși din criza financiară, nu știe ce face greșit, de ce nu poate să-și îmbunătățească existența, fiind nemulțumit de statutul lui social. Vrea să prospere așa că, lucrând pentru Hadi, ajunge să-l admire considerându-l  un model de urmat.
Drept urmare, Mark începe să-și asume riscuri în afaceri pentru a-și ridica viața la un alt standard. Karen însă este sceptică în privința abilităților lui, așa că ia decizii care măresc și mai mult distanța dintre ei, lucru ce se reflectă și asupra fiicei lor, Haley.
Dintre personajele secundare schițate de autor l-aș evidenția pe Gerry Firth, fratele lui Mark, un om dezordonat, cu o viață haotică, veșnic nemulțumit, neîmplinit profesional și sentimental, care suferă de mania persecuției, personaj ce va juca un rol destul de important atât în afacerile lui Mark cât și în viața politică a micului orășel de provincie.
Ideile noului primar Hadi, modul și mijloacele prin care le implementează în existența provincialilor din Howland, vor determina transformări în stilul de viață al acestora, transformări care vor atrage atât susținători cât și opozanți!
„Orașul începea să nu mai semene cu ceea ce fusese înainte (…). Era suficient să te uiți cum arătau oamenii. Localnicii făceau tot posibilul să atragă indivizi cu bani, iar apoi, când veneau, îi detestau. Bogătașii se înființau acolo în căutarea unui specific rural, dar pe urmă simțeau nevoia să se protejeze, să se izoleze complet de ceea ce intenționasera să savureze sau să absoarbă.”
Ce se va întâmpla însă când localnicii  vor refuza „să fie tratați că o turmă”, să li se ia libertatea de a lua decizii pentru ei și pentru orașul lor? Ce se va întâmpla când forma de guvernare a micuțului oraș va deveni mult prea puternică și va scăpa de sub control? Vă las vouă plăcerea de a afla invitându-vă să lecturați acest roman îndrăzneț pe care îl recomand cu plăcere.

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Mulțumesc pentru frumoasa recomandare!
    Imi place cum ai evidențiat acele aspecte ale cărții care pot "mișca " sufletește cititorul. Felicitări!

    Cred că nu e doar o poveste, ci și o lecție de viață!

  2. Chiar mă ispitește recenzia ta! Deja mă întreb ce se întâmpla până la urma. Mulțumesc, Carmen! ❤️ Felicitări pentru recenzie!

  3. Recenzia este foarte buna, iar subiectul unul de interes, pentru ca toate evenimentele de mare impact genereaza diverse urmari si sunt curioasa cum a vazut autorul aceasta chestiune.

  4. Felicitari, Carmen, o recenzie foarte buna, imi place cum ai surprins atmosfera si tema cartii! Multumesc pentru recomandarea deosebita!

Spune-ți părerea!