Purgatorio: Am murit, din fericire 4 de Theo Anghel, Editura Quantum Publishers- recenzie

22

Purgatorio

Autor: Theo Anghel

Editura: QUANTUM PUBLISHERS
FANTASY FANATIC – TEEN COLLECTION

 An aparţie: 2016

Număr pagini: 365
Face parte din seria ”Am murit, din fericire”: 1.”Întoarcerea”; 2. ”Chaos”; 3. ”Dincolo”; 4. Purgatorio; 5. Diabolic
Încă de când am terminat de citit volumul trei al seriei, ”Dincolo”, am așteptat cu mult interes să citesc continuarea, iar așteptarea mi-a fost răsplătită pe deplin cu un volum patru extraordinar! Povestea e din ce în ce mai amplă, acțiunea foarte captivantă, Oriana e la înălțime, iar interacțiunea dintre îngerii ei păzitori, Ama și Abel e delicioasă: se atrag și se resping într-o înfruntare a voințelor din care niciunul nu vrea să iasă câștigător, dar pur și simplu nu se pot abține să se tachineze și împungă reciproc!
Pentru început, o să fac o scurtă trecere în revistă a evenimentelor petrecute în primele trei volume ale seriei.
Oriana, o tânără rebelă și răsfățată , cu o viață normală, moare într-un accident, chiar în ziua nunţii ei, dar existența ei nu ia sfârșit: se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viaţă şi familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Și pentru ea, nimic nu va mai fi ”normal” vreodată.
Recuperatorii de suflete erau oameni care, după moarte, sunt aruncaţi într-o existență complet nouă, fără să fie întrebați sau avertizați în vreun fel.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Orianei, care, după moarte, se ”trezește” în lumea de dincolo, de unde este trimsă înapoi pe Pământ (Chaos) ca recuperator de suflete, însoțită de doi îngeri păzitori, unul din partea Raiului și unul din partea Iadului – Ama și Abel, o pereche foarte haioasă formată dintr-un înger și un drac, care aveau în permanenţă ceva de reproşat unul altuia, exasperând-o pe Oriana cu ciondăneala lor.
Întîmplările din carte se derulează pe granița subțire dintre bine și rău, iar liberul arbitru e greu de exercitat când dorințele, regulile și flerul se află într-un echilibru fragil pe o culme periculoasă. Ce să alegi? De care parte te situezi? Dacă și al cui sfat îl asculți? Rigiditatea binelui față în față cu ispita răului… După cum se știe, drumul spre iad e pavat cu intenții bune…
După o serie de misiuni cărora le face față cu succes, Oriana comite imprudența de a se lăsa văzută (deși fără voia ei) de cineva din fosta ei viață, lucru inacceptabil pentru un recuperator, așa că e extrasă și trimisă Dincolo, împreună cu cei doi îngeri ai ei, unde, în așteptarea judecății, e martora unor evenimente care răstoarnă toate ideile ei despre ce credea că i se poate întâmpla în acest plan al existenței, și astfel descoperă Transeo, cu așteptarea nesfărșită a…nimic, Purgatoriul, cu deșertul, stâncile și junglele sale cu animale fioroase, plante otrăvitoare, Gura Iadului cu demonii săi, și, mai rău decât toate, triburile de degenerați din care lipsea orice urmă de umanitate sau simț moral, canibali mâncători de îngeri ce își mâncau și propriile progenituri! Tuturor acestora sunt nevoiți eroii noștri să le facă față și în plus, propriilor slăbiciuni, regrete, amintiri și dorințe care îi hăituiesc!
Finalul volumului al treilea, ”Dincolo”, ne-a lăsat în suspans, într-un moment foarte tensionat al acțiunii:
Timpul parcă se oprise în loc și mă vedeam pe mine însămi alergând cu încetinitorul. Puteam să jur că imediat ce ritmul avea să fie reluat, sabia celui ce se afla la nici doi metri în spatele meu îmi va crăpa țeasta. Se întunecase de-a binelea. Nu mai vedeam la un pas în față. Deodată, pământul mi-a dispărut de sub tălpi și am plonjat în gol. M-am rotit în aer și după o plutire ce în același timp, mi-a părut și nesfârșită, dar și incredibil de scurtă, ca și cum două realități paralele s-ar fi intersectat pe nepusă masă, am căzut pe spate...”
Stilul cărții este la fel de savuros ca în primele volume, nu lipsesc situațiile dramatice, tensionate, întâmplări și fapte incredibile cărora Oriana trebuie să le facă față, iar umorul fin, de bună calitate este prezent în conversațiile personajelor. Ne reîntâlnim cu personaje pe care le-am cunoscut în volumul anterior, dar facem cunoștință și cu unele noi, foarte pitorești și bine conturate: Judecătorul, Olga, micuța Sandra.
Oriana este prinsă și ajunge în Umut, ”o fâșie de lume pe care n-o stăpânește nici Iadul. Nici Raiul. Se spune că nici îngerii și nici diavolii nu au acces acolo. E o bucată scăpată din greșeală. Se cheamă Purgatorio”, un loc unde rătăciții fugiți din Transeo puteau să o ia de la capăt, dacă reușeau să-l găsească și să fie primiți. Descoperim aici o altă lume, o orânduire destul de primitivă, dar guvernată de niște reguli impuse de Judecător, un bătrân înțelept cu o mare autoritate în comunitate, și asumate de ceilalți membrii ai acesteia.
Oriana trece proba interogatoriului obligatoriu la care sunt supuși de către judecător și este acceptată în comunitate, odată cu îngerul ei alb, Ama. Năstrușnicul înger negru, Abel, ajunge la infirmerie, grav rănit, iar recuperarea acestuia va fi anevoiasă. Sunt cazați la Olga, ”mama tuturor răniților”, un personaj de care mi-a plăcut foarte mult, și existența lor intră într-o oarecare normalitate, alături de ceilalți dezrădăcinați.
Mi-a plăcut modul în care autoarea a imaginat acest început de societate, interacțiunea dintre membrii săi, slăbiciunile omenești care ieșeau la iveală, și toate regulile cărora se supuneau de bunăvoie, în încercarea de a-și păstra umanitatea.
Aveau libertate de mișcare, cu o singură restricție: zona de dincolo de râu trebuia evitată cu orice preț, acolo sălășluiau nelegiuiții ale căror orori ne-au cutremurat în volumul precedent. Ei nu aveau de gând să încalce această regulă, dar reciproca nu era valabilă, din contră, Oriana era ținta acestor sălbatici, care încercau s-o captureze cu orice ocazie, având spioni infiltrați în aparent liniștita și inofensiva comunitate din Umut.
Ce o făcea pe Oriana atât de specială și râvnită? Vă las să descoperiți, și vă dau un indiciu: avea legătură cu harta lui Grim, pustnicul care trăia pe stânca de argilă roșie în ”Dincolo”.
”— Până acum ceva timp, Purgatoriul era un loc uitat de ambele forțe de Dincolo. Tot divinul sau diabolicul pe care îl întâlneai aici, era adus de recuperatori și îngeri. Și aceluia îi puteam face față. Dacă lipsa ochiului Lui te putea îngrozi, te consola gândul că nici Lucifer nu avea habar de existența noastră. Însă acum, din ce am auzit, de la tine și de la alții înaintea ta, Iadul caută ceva aici. Asta mă sperie.”
Vă aduceți aminte de Gura Iadului cu demonii săi, de care abia scăpaseră fugarii noștri în volumul anterior? Ei bine, se pare că nu scăpaseră, iar aceștia se aflau în spatele încercărilor de răpire a Orianei. Miza lor era foarte mare, iar Oriana era mult mai ”specială” decât s-ar fi crezut…
Viața Orianei în Umut este dată peste cap odată cu apariția mamei sale care plecase când Oriana era mică, fiind crescută de o mătușă. Pe mama ei o cunoaștem ca ”aducătoarea de ima” din Transeo, un fel de sfântă vegheată de doi dintre cei mai puternici îngeri, îngerii originari Abaddon și Tabris, pe care îi vom întâlni de asemenea în carte, în momente dramatice.
Apariția mamei demult dispărute o bulversează pe Oriana, scoțând la iveală toată suferința și frustrarea provocată de lipsa ei. Deși se pare că nu o abandonase de bună voie, Oriana refuză inițial să îi asculte explicațiile și să o ierte.
Iar aceasta nu a venit singură în Umut, ci însoțită de …Marc, seducătorul recuperator de care era îndrăgostită și căruia îi ducea dorul Oriana!
”Privirile mele se lipiseră de el și îi cercetau trăsăturile cu teama de a nu descoperi ceva străin, și cel pe care îl ghicisem ca fiind dulcea mea tortură din Chaos, să se dovedească, de fapt, a fi altcineva, iar inima mea să rămână iarăși goală.
Purta o jachetă de piele cărămizie peste bustul gol, brăzdat de răni, un rest de tricou îi atârna într-o parte, rupt fâșii, iar jeanșii îi erau pătați de sânge. Ochii lui întunecați mă prinseră în vraja aceea familiară, un pic surprinși să mă vadă, apoi îndurerați să mă găsească în asemenea stare. Însă, peste toate astea, căutătura lui exprima ceva ce-mi încălzea sufletul și care, chiar lipsit de acel signo ce ne făcea să ne recunoaștem între noi, tot mă făcea să simt batalioane de furnici mărșăluindu-mi sub tălpi.
– Oriana, mi-a rostit numele, și atunci am știut.
Era el. Doar din gura lui numele meu suna atât de frumos.”
Împărțită între prezența mamei și apropierea lui Marc, Orianei i se  declanșează un carusel de emoții. E la fel de îndrăgostită de Marc, dar el pare, și nu pare același, iar ea are momente când nu știe ce să mai creadă.
Un al element perturbator al echilibrului greu încercat al Orianei este Johnny Bravo, ticălosul, dar atrăgătorul recuperator pe care îl întâlnise mai demult, și pe care, în mod cu totul neașteptat îl găsește în Umut ca și comandant al gărzilor. Nu îl plăcea, îl antipatiza chiar, dar erau momente cînd simțea față de acesta o atracție copleșitoare, imposibil de controlat. Stați fără grijă, nu e vorba de vreun triunghi amoros, alta era explicația…
Răpiri, trădări, acte de curaj, dar și de lașitate, influențe malefice, atacuri ale  sălbaticilor, și momente perfecte de iubire, ca și de sacrificiu, de toate vom avea parte în această carte.
Ajungem până la urmă, alături de Oriana și o mână de curajoși, și pe malul interzis al râului, într-o misiune cu puține șanse de izbândă, dar de care depindea soarte mamei Orianei. Iar ceea ce vom descoperi acolo…
”- Chiar nu știți unde ne aflăm, nu? (…) Aici, dragii mei, este prima încercare a șefului de a trăi laolaltă cu oamenii. Împărăția asta dăinuie de la începutul vremurilor, cu mult înainte de Adam și Eva.”
Încă un mister de dezlegat…
Ce încercări vor avea de trecut eroii noștri, și cum le vor face față, vă invit să descoperiți.
Autoarea ne poartă în planuri ale existenței și în lumi de neimaginat cu o acuratețe a detaliilor și o cursivitate a povestirii atât de măiestrit redate, încât nu-ți vine să te îndoiești de realitatea lor. Ești acolo, printre personajele cărții, trăind alături de ei experiențe uluitoare.
În final, nu pot decât să spun că abia aștept continuarea poveștii!!! Noroc cu Abel, că distracția lui favorită e încălcarea promisiunilor, că altfel, chiar eram într-un impas…
Nu vă spun mai mult, citiți cartea și veți vedea despre ce e vorba. Citiți cartea, și veți fi, ca și mine, cuceriți de poveste și personajele ei.
Mulțumim Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii, de AICI.
Quantum

 

About Author

22 de comentarii

  1. Nu am citit decât primul volum….pana acum.
    Îmi place recenzia, se vede ca povestea este din ce in ce mai încurcată. Sunt curioasa ce Turnura ii va da Theo la final!
    Felicitări ella, o ispita in plus la capitolul must-trad!!

    • Ce bine imi pare ca ti-a placut Theo!
      Ma bucur ca am reusit sa transmit ce mult mi-a placut cartea/seria asta grozava! Abia astept continuare, sunt incantata ca va aparea si volumul 5!
      Mulţam si eu fain di tăt!

  2. Barbalata Mirela on

    Yuppiii!!! Dimineata am ridicat de la posta volumul 4 🙂 . Asa ca o sa il citesc si eu in curand 🙂

  3. Felicitări pentru recenzie! Eu sunt foarte încântată ca le-am citit pe toate 4. Apropo voi sunteți cele care m-a tentat cu această serie. Îmi amintesc si acum ce ciudă îmi era pe la jumătatea anului că nu le aveam. E greu sa faci rost de carti când esti plecat din țară, dar am reusit într -un final, asa ca voi tentati-ma, iar eu o sa le cumpăr când o sa reusesc.

Lasă un răspuns