Delicatese Literare
Recenzii

Rațiune și simțire de Jane Austen – recenzie

Rațiune și simțire

(Sense and Sensibility – 1811)

Jane Austen

Editura Litera / Alma

Colecția Cele mai frumoase romane de dragoste /

Colecția Iubiri de poveste

Viața a două surori se schimbă dramatic la moartea tatălui lor, când sunt nevoite să ia totul de la început în altă parte.
Trăindu-și fiecare experiența de iubire și riscul de-a o pierde, cele două surori încearcă să-și găsească fericirea într-o lume în care statutul social și banii dictează regulile iubirii.

Marianne Dashwood nu face un secret din sentimentele ei, iar atunci când se îndră­gostește de John Willoughby, un tânăr galant, dar nepotrivit pentru ea, ignoră avertismentul surorii sale, Elinor, care îi atrage atenția că purtarea ei impulsivă o face vulnerabilă la bârfe și calomnii.
Între timp, Elinor, întotdeauna sensibilă la convențiile sociale, se străduiește să-­și ascundă propria dezamăgire în dragoste, chiar și de cei apropiați.
Trăindu­-și fie­care experiența de iubire – și riscul de ­a o pierde –, cele două surori învață că trebuie să combine rațiunea cu sensibilitatea dacă vor să găsească fericirea personală într­-o lume în care statutul social și banii guver­nează regulile iubirii.

Jane Austen s-a născut în Steventon, comitatul Hampshire, pe data de 16 decembrie 1775, fiind cel de-al şaptelea copil al reverendului anglican George Austen și al soției acestuia, Cassandra. Educația și-a primit-o în mare parte acasă, de la tatăl ei, o persoană foarte cultivată. Cu excepția câtorva ani petrecuți la Bath (oraș care va fi scena multor episoade din cărțile sale) și Southampton, a trăit toată viața la țară. De altfel, acest mediu a constituit izvorul său de inspirație, personajele din operele sale fiind oameni simpli, a căror existență este cât se poate de banală. A început să scrie încă din adolescență, pentru amuzamentul familiei, parodii după literatura vremii. Primul său roman, First Impressions (Primele impresii), definitivat în 1796, este refuzat un an mai târziu de editor. De-abia în 1811 îi apare prima operă, Sense and Sensibility (Rațiune și simțire). Cu siguranță că succesul acesteia a înlesnit publicarea în 1813 a manuscrisului refuzat în 1797, având de data aceasta titlul Pride and Prejudice (Mândrie și prejudecată), care, de altfel, va deveni cea mai apreciată și mai cunoscută scriere a autoarei, primind multe critici pozitive. Mansfield Park a fost publicat în 1814, iar în 1816 a urmat romanul Emma, care a fost dedicat prinţului regent.

1265

La începutul anului 1817 starea sănătăţii autoarei a început să se înrăutăţească.  Se presupune că Jane Austen a fost bolnavă de maladia lui Adinson, o afecţiune pentru care nu exista leac la vremea respectivă. Autoarea s-a stins din viaţă în luna mai a anului 1817, lăsând lumii întregi opere de mare valoare. Romanele Persuasiune şi Mănăstirea Northanger au fost publicate postum în 1818. Romanul Sanditon, început în 1817, a rămas neterminat, fiind publicat de-abia în anul 1925.

Mândrie și prejudecată, una din cărțile mele de suflet, am menţionat-o în Top 10 cupluri romantice din cărțile historical și în Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance, iar pe Raţiune şi simţire am inclus-o în Top 8 cărţi clasice care ne-au încântat, scrise de femei.

Ca și în celelalte cărți ale sale, și în Rațiune și simțire Jane Austen a abordat viața burgheziei clasei mijlocii, a scris despre moravurile și obiceiurile oamenilor din timpul în care trăia, despre căsătoriile din interes, iar idilicul și realismul, prezente amândouă în anumite proporții, formează un amestec deosebit de interesant.

Intriga cărții e destul de simplă. Domnul Dashwood moare, lăsându-și fiicele și soția în grija fiului său din prima căsătorie, John Dashwood. Din păcate, acesta era complet sub influența soției sale, astfel că nu își onorează promisiunea de a le asigura acestora o siguranță financiară.

Cele două fiice mai mari ale domnului Dashwood, Elinor și Marianne, deși foarte inimoase, sensibile amândouă și extrem de devotate una alteia, se deosebesc radical prin modul cum își stăpânesc sentimentele. În timp ce Elinor întruchipează rațiunea, bunul simț în orice situație, Marianne întruchipează simțirea, lăsându-se condusă de pasiune.

”Elinor, fiica ei cea mare, ale cărei sfaturi avuseseră atâta efect, avea o putere de înțelegere și o judecată rece care o îndreptățeau, deși avea numai nouăsprezece ani, să fie sfătuitoarea mamei sale, dându-i deseori posibilitatea să stăvilească, în folosul tuturor, înflăcărarea doamnei Dashwood, care, în general, ar fi dus la nechibzuință. Avea o inimă de aur; era sensibilă din fire și avea sentimente puternice, dar știa să și le stăpânească, lucru pe care mama ei îl mai avea de învățat și pe care una din surorile ei hotărâse să nu-l învețe niciodată.

În multe privințe, însușirile lui Marianne erau întru totul egale cu cele ale lui Elinor. Era sensibilă și deșteaptă, dar năvalnică în toate cele; tristețile, bucuriile ei nu cunoșteau moderație. Era generoasă, caldă, interesantă; avea toate calitățile în afară de prudență.”

Elinor-and-Marianne-sense-and-sensibility-10084362-2000-1482

Elinor se înțelegea foarte bine cu Edward Ferrars, fratele cumnatei sale, căruia îi aprecia mult inteligența și bunul simț. Mama ei nutrea mari speranțe într-o căsătorie intre cei doi, deși Marianne nu era de acord că Edward ar fi potrivit pentru sora ei, părându-i-se lipsit de pasiune.

”- Poate că mă surprinde oarecum, spuse Marianne. Edward este foarte plăcut și îl iubesc din toată inima. Și totuși… nu e genul de tânăr… îi lipsește ceva… înfățișarea lui nu e izbitoare, nu are nimic din acea grație la care m-aș fi așteptat de la bărbatul care se putea atașa serios de sora mea. Ochilor lui le lipsește acea însuflețire, acel foc care trădează imediat inteligența și destoinicia.”

Cu toată inocența celor șaptesprezece ani ai săi, Marianne declară că ea nu crede că își va găsi vreodată bărbatul potrivit pentru ea, întrucât are așteptări atât de mari de la el!

”Mamă, cu cât cunosc mai mult lumea, cu atât sunt convinsă că n-am să întâlnesc un bărbat pe care să-l pot iubi cu adevărat. Cer atât de mult!”

Elinor, căreia Marianne îi mărturisește temerile sale cu privire la Edward, îi ia apărarea acestuia, dovedind un spirit practic și rațional.

”M-am văzut mult cu el, i-am studiat sentimentele și i-am auzit părerile în materie de literatură și gust; și, una peste alta, mă aventurez să spun că este instruit, că îi place să citească și are o imaginație vie, un spirit de observație corect, gusturi fine și pure. Pe măsură ce îl cunoști, îi apreciezi mai mult calitățile, precum și manierele și persoana. La prima vedere, sigur că purtarea lui nu impresionează, iar persoana lui cu greu poate fi numită frumoasă, până îi percepi expresia ochilor, care au o bunătate neobișnuită, și blândețea înfățișării. În prezent îl cunosc atât de bine încât îl consider cu adevărat frumos, sau, cel puțin, aproape frumos.”

6a00d8341c7f0d53ef016760a688e3970b

Din păcate, cumnata lui Elinor nu vedea cu ochi buni afecțiunea celor doi și câteva insinuări și remarci răutăcioase aruncate au determinat-o pe doamna Dashwood să accepte oferta lui John Middleton, o rudă a sa înstărită și de condiție bună din Devonshire, care i-a oferit o vilă micuță drept locuință.

John Middleton s-a dovedit a fi un om deschis, prietenos și amabil, spre deosebire de soția sa, care le-a tratat cu răceală. În schimb, doamna Jennings, mama acesteia, era foarte volubilă și mai mult decât dornică să facă pe Cupidonul pentru tinerele fete.

La John Middleton acasă, tinerele l-au cunoscut pe colonelul Brandon, un burlac de treizeci și cinci de ani, tăcut și serios, având o ținută de adevărat domn. Totuși, pentru cei din jur a fost evidentă atracția lui față de Marianne, iar doamna Jennings nu s-a putut abține să nu o tachineze in acest sens, dornică să înlesnească o uniune între cei doi. Cu candoarea specifică vârstei, Marianne a respins categoric ideea, spunându-i-se că i se pare prea bătrân și, în plus, mai suferă și de o infirmitate, făcând aluzie că acesta se plânsese de reumatism la un umăr într-o zi.

”- Dar cel puțin, mamă, nu poți să negi absurditatea acuzației, deși poate nu crezi că a fost făcută cu rea intenție. Colonelul Brandon este cu siguranță mai tânăr decât doamna Jennings, dar e destul de bătrân să-mi fie tată; și dacă a fost vreodată suficient de însuflețit pentru a se îndrăgosti, toate sentimentele de genul acesta trebuie să fi murit de mult. E prea caraghios! Dacă nici vârsta, nici infirmitatea nu-l apără, când o să fie un bărbat la adăpost de astfel de glume?”

Destinul i-l scoate în cale lui Marianne pe tânărul Willoughby. Într-o zi, aflată la plimbare cu sora ei Elinor, s-a pornit din senin o ploaie puternică și, alergând spre casă, Marianne a alunecat și și-a scrântit glezna. A apărut un tânăr care a luat-o în brațe și a dus-o în casă. Tinerele au aflat despre el că este un băiat strașnic și are un mic domeniu al lui în Somersetshire.

Willoughby, la rândul lui, părea a nutri sentimente puternice pentru Marianne. Prin ochii lui vedem o descriere a celor două surori.

”Domnișoara Daswood avea un ten delicat, trăsături regulate și o siluetă deosebit de frumoasă. Marianne era și mai frumoasă. Formele ei, deși nu atât de desăvârșite ca ale surorii sale, erau mai impresionante, beneficiind de avantajul înălțimii; iar fața ei era atât de fermecătoare încât, atunci când se folosea limbajul laudelor și se spunea despre ea că era frumoasă, adevărul era mai puțin insultat decât se întâmpla de obicei. Pielea îi era foarte oacheșă, dar datorită transparenței ei, tenul era strălucitor; trăsăturile ei erau frumoase toate; zâmbetul ei era dulce și atrăgător, iar ochii ei foarte negri aveau o vrajă, o inteligență și o nerăbdare care nu puteau să nu te încânte.”

În ciuda temerilor că nu-și va găsi niciodată un tânăr potrivit pentru ea, Marianne se îndrăgostește până peste cap de Willoughby, care în ochii ei părea fără de cusur, iar mama ei îi împărtășea cu mult entuziasm părerea. Doar Elinor avea propriile ei rezerve referitoare la modul în care acesta spunea tot ce gândea, fără a se cenzura în vreun fel.

”După părerea doamnei Dashwood, ca și după a lui Marianne, el nu avea cusur; iar Elinor nu vedea nimic de criticat la el în afară de înclinația, care îl făcea să semene mult cu sora ei și care o încânta în mod deosebit pe aceasta, de a spune prea mult ce gândește cu orice prilej, fără a ține cont de persoane sau de împrejurări.”

Greg Wise and Kate Winslet in a scene from Ang Lee's 1995 film Sense and Sensibility

Un exemplu în acest sens este o conversație între el și cele două surori, în care el a făcut o remarcă răutăcioasă la adresa colonelului Brandon, fiind susținut întrutotul de Marianne, care s-a arătat perfect de acord cu el.

”- Brandon este exact genul de om despre care toată lumea vorbește de bine și de care nimănui nu-i pasă; pe care toți sunt încântați să-l vadă, dar cu care nimeni nu-și aduce aminte să vorbească.”

Rațională și cu mult bun simț, Elinor i-a luat imediat apărarea, subliniind calitățile acestuia.

”- Protejatul meu, cum îl numești tu, e un om inteligent; și inteligența mă va atrage întotdeauna. Da, Marianne, chiar și la un bărbat de treizeci și cinci de ani. A umblat prin lume; a fost în străinătate, a citit și are o minte iute. Am constatat că e în stare să-mi dea multe informații pe teme diferite, întotdeauna mi-a răspuns la întrebări cu promptitudinea pe care ți-o dau buna creștere și caracterul.”

Evenimentele se vor precipita în continuare, vor apărea noi personaje, iar fiecare soră va trece prin mica ei dramă. Aparențele înșeală de multe ori, iar Willoughby se va dovedi un caracter slab, iar Marianne va suferi enorm din cauza lui, îmbolnăvindu-se grav și ajungând la un moment dat într-o stare critică. La rândul ei, Elinor va suferi și ea, dar în tăcere, neputând-o încărca pe sora ei și cu propria durere. Edward se va dovedi că era logodit în secret cu Lucy, o tânără cu un spirit îngust. Logodnă fusese încheiată în urmă cu patru ani, când Edward era prea tânăr și nu avea mult discernământ. Când însă mama lui află despre acest logodnă și îi cere imperios să o desfacă, altfel îl va dezmoșteni, simțul onoarei îi impune să-și apere logodnica, deși acum o iubea profund pe Elinor.

Ițele se vor descâlci în final, când vom avea parte de un surprinzător happy-end, ce părea neverosimil să se mai întâmple la un moment dat, și asistăm și la maturizarea lui Marianne.

”În loc să se sacrifice pe altarul unei pasiuni irezistibile, așa cum îi plăcuse odată să creadă că s-ar putea întâmpla, în loc să rămână de-a pururi lângă mama ei și să-și găsească singurele plăceri în izolare și studiu, la nouăsprezece ani se pomeni supunându-se unui nou atașament, asumându-și noi îndatoriri, instalată într-o nouă casă, stăpână a unei familii și protectoare a unui sat.”

Dialogurile bine construite, personajele bine conturate, puterea sentimentelor, limpezimea rațiunii, ironia fină și sarcasmul ușor înţepător al lui Jane Austen fac din operele ei adevărate bijuterii literare, la care te întorci iar și iar, delectându-te de fiecare dată.

O ecranizare de excepție a cărții Rațiune și simțire a fost realizată în anul 1995, cu Emma Thompson – Elinor, Kate Winslet – Marianne, Hugh Grant – Edward Ferrars, Alan Rickman – colonelul Brandon, Greg Wise – John Willoughby.

Ratiune

Am menţionat cartea în Top 8 carti clasice care ne-au incantat, scrise de femei

Cărțile autoarei Jane Austen se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți clasice

25 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *