Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur – recenzie

Războiul care mi-a salvat viața

(The War That Saved My Life – 2015)

Kimberly Brubaker Bradley

Editura Arthur

Colecția Violet History

Traducere: Iulia Arsintescu

Nr. de pagini: 296

An apariție: 2021

• Seria Războiul care mi-a salvat viața – recenzie serie

1. Războiul care mi-a salvat viața – The War That Saved My Life – 2015

2. Războiul care m-a învățat să trăiesc – The War I Finally Won – 2017 – recenzie

Roman laureat cu Newbery Honor.

Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi.

Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.

Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley este o minunată carte pentru copii și adolescenți, dar care oferă o lecție prețioasă de viață la orice vârstă.

Ada, din perspectiva căreia este scrisă cartea la persoana întâi, este un personaj cu totul remarcabil, o fetiță curajoasă care, până la vârsta de 10 ani, a fost nevoită să facă față mai multor greutăți decât, poate, un adult în întreaga lui viață.

Născută cu un defect fizic – un picior strâmb -, nu numai că a fost complet lipsită de dragoste și duioșie maternă, ci a fost tratată ca o ciudățenie de propria ei mamă, care o ținea închisă în casă de parcă era un monstru, o jignea, o lovea, o umilea și o pedepsea cu orice ocazie.

În afara frățiorului ei, Jamie, mai mic cu trei ani ca ea, Ada nu comunica cu nimeni. Vecinii o salutau cu amabilitate dar doar atât, fiind convinși că Ada era redusă mintal, după cum îi informase chiar mama ei.

Ocazia de a evada dincolo de răutatea mamei ei i s-a ivit Adei pe neașteptate. De teama bombardamentelor, mulți părinți au decis să-și trimită copiii din Londra la țară. Contactată de organizația care se ocupa cu refugiul copiilor, mama lui Ada le-a comunicat că are un singur copil pentru a fi evacuat, neavând nici cea mai mică intenție să-i dea drumul și lui Ada, pe care o trata ca pe propria ei servitoare.

Însă Ada, care își iubea enorm frățiorul, nu avea niciun gând să-l lase să plece singur. Făcând de luni de zile antrenamente de una singură, având grijă ca mama ei să nu prindă cumva de veste, Ada reușise să meargă șontâc-șontâc, călcând pe latul piciorului, ignorând durerile atroce pe care le provoca această activitate. Profitând de absența mamei, Ada și-a luat frățiorul de mână și, cu multe eforturi supraomenești, a reușit să ajungă împreună cu acesta la gară.

În momentul în care a ajuns în satul de destinație, Ada a constatat că problemele lor erau departe de a se fi terminat. Murdari și zdrențăroși, cei doi frați nu au fost aleși de nicio familie de acolo, rămânând ultimii pe peron. Noroc cu formidabila Lady Thorton, cea care se ocupase de organizarea întregii acțiuni, care i-a luat hotărâtă pe ambii copii și i-a dus la ferma lui Susan Smith, o tânără femeie tristă și nefericită după ce-și pierduse buna ei prietenă, Becky, în urma unei pneumonii severe. Ignorând protestele lui Susan, Lady Thorton a informat-o că va trebui să aibă grijă de cei doi copii până când mama lor va veni să îi ia.

Este deosebit de interesant să urmărești dinamica relației ce se dezvoltă între cei doi copii și Susan. În ciuda morocănelii ei inițiale, Susan a dat dovadă ulterior de o răbdare infinită, înconjurându-i pe cei doi copii cu multă grijă și afecțiune, neieșindu-și din fire indiferent de boacănele lor.

Pe Ada comportamentul lui Susan o debusola complet. Ea își dezvoltase până la nivel de artă autoapărarea, reușind să facă față cu brio la jigniri și umiliri, însă la iubire și la bunătate nu știa cum să reacționeze. Este absolut impresionantă scena când Ava izbucnește într-un plâns cu suspine în momentul în care primește un cadou mult peste așteptările ei de Crăciun. Mie mi-au dat lacrimile…

Dacă în relația cu oamenii Ada avea evidente dificultăți de comportament, nu același lucru se putea spune în relația cu animalele. Cu Untișor, calul lui Becky, pe care Susan îl lăsase să hoinărească în voie, a fost dragoste la prima vedere, Ada reușind să-l călărească cu ușurință, Untișor recunoscând-o imediat de stăpână.

Pe măsura trecerii lunilor și intensificării luptelor, războiul începe să-și lase o amprentă nemiloasă asupra tuturor, neliniștea plutind în aer pe măsură ce veștile rele se succed cu repeziciune. Apar primele victime dintre cunoscuți, fiecare temându-se că următoarea bombă ar putea să-i răpească fie propria lui viață fie a altcuiva drag…

Finalul este deosebit de dramatic, mama lui Ada și a lui Jamie apărând pe neașteptate și revendicându-și copiii, nu pentru că i-ar fi fost cumva dor de ei ci pentru că guvernul o somase să plătească suma de bani cuvenită pentru întreținerea lor.

Vă invit să descoperiți singuri în carte toate întâmplările palpitante prin care trec Ada și fratele ei, precum și deznodământul deosebit de emoționant.

Fragment:

“M-au strigat din nou, de mai multe ori. Jamie a alergat afară, pe urmă a dat fuga înăuntru. Afară se întunecase. Până la urmă, de după marginea patului a apărut fața lui Susan.

– Fată idioată! De ce te ascunzi?

M-am ghemuit lângă cel mai îndepărtat perete. Susan m-a apucat de mână și m-a tras afară.

– Ce-ai pățit? Cine te-a speriat?

Mi-am acoperit capul cu brațele.

– Nu o să te lovesc, a strigat Susan. Încetează să te mai porți așa!

Jamie a intrat și el în cameră.

– Au fost nemții?

– Sigur că n-au fost nemții, a zis Susan. Ada! Ada!

Mi-a prins încheieturile mâinilor într-o strânsoare de fier și mi le-a tras jos.

– Ce s-a întâmplat?

– Ai să mă trimiți înapoi, am zis. Ai să mă trimiți înapoi.

Cât stătusem sub pat, panică mea crescuse și mai mult. Urma să-l pierd pe Untișor. Să pierd libertatea. Pe Jamie.

– Nu te trimit înapoi, a zis Susan. Dar spune-mi chiar acum ce s-a întâmplat.

Mi-a ridicat bărbia cu un deget.

– Uită-te la mine și spune-mi!

M-am uitat la ea, dar numai o secundă. M-am zbătut în strânsoarea ei și, în cele din urmă, am șoptit printre suspine:

– Ți-am stricat mașina de cusut.

Susan a oftat.

– Uită-te la mine, a zis și mi-a ridicat din nou bărbia cu degetul. Ai încercat să foloseșți mașina mea de cusut? 

Am dat din cap că da. M-am zbătut să scap. Am lăsat ochii în pământ. Ea mi-a ridicat din nou bărbia.

– Și ai stricat-o?

Am dat din cap că da. Îmi era aproape imposibil s-o privesc în ochi.

– Nu-i nimic, a zis ea. Indiferent ce s-a întâmplat, nu-i nimic.

Nu mi-a venit să cred. N-aveam cum să scap așa.

– Te-ai comportat greșit, a zis. Ar fi trebuit să-mi ceri voie. Dar n-are de ce să-ți fie atât de frică. N-am de gând să te lovesc pentru că ai făcut o greșeală. Hai să vedem cât de rău ai stricat-o.

M-a făcut să cobor scările în camera mare. Aprinsese focul și încăperea se încălzea repede. S-a dovedit că stricasem numai acul, nu toată mașina.”

Cartea Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley poate fi comandată pe cartepedia.ro