Delicatese Literare
Recenzii

Razbunarea de Arlette Geneve, Editura Lider – recenzie

RĂZBUNAREA
Arlette Geneve
Editura Lider, 2016
Traducerea: Otilia Carmen Spânu
Numar pagini: 300
Titlu original: Vindicatio
Moto-ul cărții: ”În iubire nu este de ajuns să ataci, trebuie să cucerești.” – Publius Naso
Pentru amatorii de historical s-ar putea să fie un mic şoc, de aceea recomand vizionarea în prealabil a filmului Gladiatorul sau a serialului Spartacus. De ce? Pentru a se familiariza cu atmosfera perioadei romane, căci la ce se pricepeau cel mai bine romanii? La pâine şi circ, o să-mi spuneţi! Da, şi la încă ceva: campanii militare nesfârşite, comploturi şi uneltiri pentru putere, asasinate la comandă, sigur aparţinând zonei historical dar prea puţin celei romance. Toate acestea se regăsesc cu prisosinţă în carte.
Acţiunea se desfăşoară în Roma anului 27 î.H., pe vremea împăratului Augustus şi începe cu o pace venită ca urmare a încheierii cu succes a unei campanii militare conduse printre alţii de generalul Maximus. Este momentul în care autoarea ne face cunoştinţă cu cele două familii vecine şi prietene în jurul cărora se va ţese întreaga intrigă: familia legionarului vestit Marcus Sila, împreună cu una bucată soţie Iulia, iubitoare de dragoste şi familie, un fiu Antoninus, bun prieten cu Maximus şi două fiice diferite între ele ca ziua de noapte – Aradia şi Sane; de partea cealaltă famila generalui roman Maximus condusă de mama acestuia Claudia, o femeie puternică, apărătoare a familiei, şi o fiica răsfăţată şi iubitoare de plăceri.
Pacea durează, dar începe războiul pe alte două fronturi: cel politic, tulburat de dorinţa lui Antoninus de a capătă funcţia de cenzor al Romei, dorinţă ce-i atrage mulţi duşmani şi pe frontul casnic, căci părinţii duc o luptă aprigă pentru a găsi perechea potrivită tinerelor fete şi sunt gata să semneze acorduri care să le asigure viitorul acestora fără ştirea sau acceptul lor.
În primele 25 de pagini e bine să aveţi la îndemână o umbrelă, căci vă paşte o ploaie de nume proprii latine imposibil de ocolit. Unele dintre ele sunt imposibil de pronunţat şi prea multe, căci scriitoarea pare să simtă nevoia de a ne menţiona numele fiecărui personaj: sclav, împărat, legionar, gardian, cenzor, chestor, senator… Mi-a trebuit ceva vreme să mă obişnuiesc şi să nu le confund între ele.
Acţiunea capătă destul de repede accente tragice. Drama este generată de uneltirile lui Antoninus, un tânăr senator care cade victima propriului temperament şi ambiţii, este acuzat de trădare, iar familiei lui îi este retrasă cetăţenia romană. În casa părintească a acestuia, o echipa de mercenari conduşi de Aquilinius sunt uneltele masacrului: părinţii sunt omorâţi, fiica violată sub ochii tânărului Antoninus şi vândută ca sclavă, iar acesta este înjunghiat şi se salvează în extremis. Singura care scapă nevătămată este fiica cea mică – Aradia, refugiată în casa lui Maximus și pe care mama acestuia o protejează, spunându-le gărzilor că au în faţă soţia generalului. Claudia nu se opreste aici, ci reuşeşte să facă rost de o gardă de corp Aradiei şi fiicei sale şi le trimite pe acestea departe de Roma, la casa fiului său din provincia Hispania.
Vestea masacrului îl surprinde pe Maximus la noul sau post din nordul imperiului, când prietenul său, fugit şi acuzat de trădare, vine să-i povestească drama familiei şi să mărturisească că a omorât un senator al Romei dar şi să-i ceară ajutorul pentru salvarea celor două surori ale sale, Sane şi Aradia. În numele prieteniei ce-i leagă, dar neputând să accepte crima acestuia, Maximus îl arestează și-l închide în lagăr alături de prizonieri sub un nume german pentru a i se pierde urma.
Întoarcerea lui Maximus acasă nu este glorioasă, ci încărcată de îngrijorare pentru viitorul familiei, fiind neliniştit că este trimis în misiune deprte de Roma şi frustrat pentru că se trezește însurat fără voia lui de mama sa, Claudia, care profită de împuternicirea lăsată de fiul său pentru a-l lega de Aradia pe care el o vede ca pe o copilă.
De aici povestea se concentrează mai mult asupra celor doi. Odată ajuns acasă, deşi este surprins de mai tânăra lui soţie, o vede tot ca pe o copilă. Singurul personaj care merită atenţia în roman este Aradia, pare personajul preferat al autoarei care nu se zgârceşte nici cu descrierea ei, nici cu scenele în care apare. De o frumuseţe moderată, cu un temperament nestăvilit, Aradia reuşeşte să captiveze. Inteligentă, determinată, hotărâtă să nu se lase doborâtă de drama familiei, Aradia se dovedește a fi un caracter puternic. Pentru a-şi înfrânge frica şi vrând să se poată apăra singură, ia lecţii de luptă alături de gărzile casei. Crescută într-o familie de militari, spre deosebire de sora sa Sane, Aradia adoră luptele, iubeşte săbiile pe care le preferă ca şi cadouri parfumurilor şi altor nimicuri femeieşti. Spirituală, vrednică, şi crezând în egalitatea tuturor oamenilor, ea permite sclavilor să o privească în ochi (obicei nepermis în vremea aceea). Fire veselă şi plăcută, reuşeşte să câştige admiraţia tuturor. Un singur om nu reuşea să impresioneze Aradia, soţul ei, care părea că o ignoră ziua şi o părăsea noaptea. Dar toate astea se sfârşesc când într-o zi află că Maximus a vizitat o cunoscută prostituată locală. Conform obiceiului epocii, orice femeie înşelată ar fi ordonat otrăvirea rivalei sau trimiterea ei ca sclavă în haremurile turceşti. Nu şi Aradia, care-şi adună curajul şi porneşte la luptă ca o adevărată soţie de general. Pentru a câştiga pacea familie sale şi a-şi ţine duşmanul la distanţă de soţul ei, Aradia negociază cu Kara – femeia de moravuri uşoare – şi o cumpără pe ea şi fiica ei, promițându-le un trai liniştit în schimbul unor sfaturi de seducție feminină. Cu o nouă coafură, o nouă garderobă şi accesul la spa-ul local, Aradia devine din tânăra nesigură de propria feminitate şi neinteresată de propriul corp o fiinţă seducătoare care-l atrage pe Maximus. Relaţia lui Maximus cu soţia lui întră pe un nou făgaş – din indiferenţă totală în abandon în braţele iubitei.
Maximus este motivul pentru care cartea nu are apogeu şi nici măcar o explozie întârziată. Am aşteptat, dar nimic… Militar de carieră, frumos dar cam atât, deşi nu lipsit de calități – loialitate – dragoste de familie şi putere de muncă – Maximus nu pare să strălucească. Prea rigid, închistat, nu reuşeşte să ni se înfăţişeze ca un perosnaj romance, ci mai degrabă şters, cu câteva izbucniri pătimaşe.
În ultima parte a cărţii ne delectăm cu încercarea Aradiei de a-şi însănătoşi sora aflată în pragul nebuniei după încercările prin care a trecut, comportamentul nepăsător al Aureei – frivola şi experimentata în plăceri soră a lui Maximus şi reuşita acestuia din urmă de a recupera copilul Sanei şi de a reabiliata numele Sila, familia Aradiei reuşind să-şi recapete cetăţenia romană cu toate drepturile aferente.
Un plus pentru încercarea de a zugrăvi o altă realitate historical şi o temă interesantă – dragostea în vreme de război şi politică la greu.

12499302_1709752162594778_2122622653_o

22 Comments

Spune-ți părerea!