Delicatese Literare
Recenzii

Razbunarea de Arlette Geneve, Editura Lider – recenzie

RĂZBUNAREA
Arlette Geneve
Editura Lider, 2016
Traducerea: Otilia Carmen Spânu
Numar pagini: 300
Titlu original: Vindicatio
Moto-ul cărții: ”În iubire nu este de ajuns să ataci, trebuie să cucerești.” – Publius Naso
Pentru amatorii de historical s-ar putea să fie un mic şoc, de aceea recomand vizionarea în prealabil a filmului Gladiatorul  sau a serialului Spartacus. De ce? Pentru a se familiariza cu  atmosfera  perioadei romane, căci la ce se pricepeau cel mai bine romanii? La pâine şi circ, o să-mi spuneţi! Da, şi la încă ceva:  campanii militare nesfârşite, comploturi şi uneltiri  pentru putere, asasinate la comandă, sigur aparţinând zonei historical dar prea puţin  celei romance. Toate acestea se regăsesc cu prisosinţă în carte.
Acţiunea se desfăşoară în Roma  anului 27 î.H., pe vremea împăratului Augustus  şi începe cu o pace  venită ca urmare a încheierii cu succes a unei campanii militare conduse printre alţii de generalul Maximus. Este momentul în care autoarea ne face cunoştinţă cu cele două familii vecine şi prietene  în jurul cărora se va ţese întreaga intrigă: familia legionarului vestit Marcus Sila, împreună cu una bucată soţie Iulia, iubitoare de dragoste şi familie, un fiu Antoninus, bun prieten cu Maximus  şi două fiice diferite între  ele ca ziua de noapte – Aradia  şi Sane; de partea cealaltă  famila generalui roman Maximus condusă de mama acestuia Claudia, o femeie puternică, apărătoare a familiei, şi o fiica răsfăţată  şi iubitoare de plăceri.
Pacea durează, dar  începe războiul pe alte două fronturi: cel politic, tulburat de dorinţa lui Antoninus de a capătă funcţia de cenzor al Romei, dorinţă ce-i atrage mulţi duşmani şi pe frontul casnic, căci  părinţii duc o luptă aprigă pentru a găsi perechea potrivită  tinerelor fete şi sunt gata să semneze acorduri care să le asigure viitorul acestora fără ştirea sau acceptul lor.
În primele 25 de pagini e bine să aveţi la îndemână o umbrelă, căci vă paşte o ploaie de nume proprii latine imposibil de ocolit. Unele dintre ele sunt imposibil de pronunţat şi prea multe, căci  scriitoarea pare să  simtă nevoia de a ne menţiona numele fiecărui personaj: sclav, împărat, legionar, gardian, cenzor, chestor, senator… Mi-a trebuit ceva vreme să mă obişnuiesc  şi să nu le confund între ele.
Acţiunea capătă  destul de repede accente tragice. Drama este generată  de uneltirile lui Antoninus, un tânăr senator care cade victima propriului temperament şi ambiţii, este acuzat de trădare, iar familiei lui îi este retrasă cetăţenia romană. În casa părintească a acestuia, o echipa de mercenari conduşi de Aquilinius  sunt uneltele masacrului: părinţii sunt omorâţi, fiica violată sub ochii tânărului Antoninus şi vândută ca sclavă, iar acesta este înjunghiat şi se salvează în extremis. Singura care scapă  nevătămată este fiica cea mică – Aradia, refugiată în casa lui Maximus  și pe care mama acestuia o protejează, spunându-le gărzilor că au în faţă  soţia generalului. Claudia nu se opreste aici, ci reuşeşte să facă rost de o gardă de  corp Aradiei şi fiicei sale şi le trimite pe acestea departe de Roma, la casa fiului său din provincia Hispania.
Vestea masacrului îl surprinde pe Maximus la noul sau post din nordul imperiului, când prietenul său, fugit şi acuzat de trădare, vine să-i povestească  drama familiei şi să mărturisească  că a omorât un senator al Romei dar şi să-i ceară ajutorul pentru salvarea  celor două surori ale sale, Sane şi Aradia. În numele prieteniei ce-i leagă, dar neputând să accepte crima acestuia,  Maximus îl arestează  și-l  închide în lagăr alături de prizonieri sub un nume german pentru a i se pierde urma.
Întoarcerea lui Maximus acasă nu este glorioasă, ci încărcată de îngrijorare pentru viitorul familiei, fiind neliniştit că este trimis în misiune deprte de Roma şi frustrat pentru că se trezește însurat fără voia lui de mama sa, Claudia, care profită de  împuternicirea lăsată de fiul său pentru a-l lega de Aradia pe care el o vede ca pe o copilă.
De aici povestea se concentrează mai mult asupra celor doi. Odată ajuns acasă, deşi este surprins de mai tânăra lui soţie, o vede  tot ca pe o copilă. Singurul personaj care merită atenţia  în roman este Aradia,  pare personajul preferat al autoarei care nu se zgârceşte nici cu  descrierea  ei, nici cu scenele în care apare. De o frumuseţe moderată, cu un temperament nestăvilit, Aradia reuşeşte să captiveze. Inteligentă, determinată, hotărâtă să nu se lase doborâtă de  drama familiei, Aradia  se dovedește a fi un caracter puternic. Pentru a-şi înfrânge frica şi vrând să se poată apăra singură, ia lecţii de luptă alături de gărzile casei. Crescută într-o familie de militari, spre deosebire de sora sa Sane, Aradia adoră luptele, iubeşte săbiile pe care le preferă  ca  şi cadouri parfumurilor şi altor nimicuri femeieşti. Spirituală, vrednică, şi crezând în egalitatea tuturor oamenilor, ea permite sclavilor să o privească în ochi (obicei nepermis în vremea aceea). Fire veselă şi plăcută, reuşeşte  să câştige admiraţia tuturor. Un singur om nu reuşea să impresioneze Aradia, soţul ei, care  părea că o ignoră ziua şi o părăsea noaptea. Dar   toate astea se sfârşesc când într-o zi află că Maximus a vizitat o cunoscută  prostituată locală. Conform obiceiului epocii, orice femeie înşelată ar fi ordonat otrăvirea rivalei sau trimiterea ei ca sclavă în haremurile turceşti. Nu  şi Aradia,  care-şi adună curajul şi porneşte la luptă ca o adevărată soţie de general. Pentru a  câştiga pacea familie sale şi  a-şi ţine duşmanul la distanţă de soţul ei, Aradia negociază cu Kara – femeia de moravuri uşoare –  şi o cumpără pe ea şi fiica ei,  promițându-le un trai liniştit  în schimbul unor sfaturi de seducție  feminină. Cu o nouă coafură, o nouă garderobă  şi accesul la spa-ul local, Aradia devine din tânăra nesigură de propria feminitate şi neinteresată de propriul corp  o fiinţă seducătoare care-l atrage pe Maximus. Relaţia lui Maximus cu soţia lui  întră pe un nou făgaş –  din indiferenţă totală în abandon în braţele iubitei.
Maximus  este motivul pentru  care cartea nu are apogeu  şi nici măcar o explozie întârziată.  Am aşteptat, dar nimic… Militar de carieră, frumos dar cam  atât, deşi nu lipsit de calități – loialitate – dragoste de familie şi putere de muncă – Maximus nu pare să strălucească. Prea rigid, închistat, nu  reuşeşte să  ni se înfăţişeze ca un perosnaj romance, ci mai degrabă şters, cu câteva izbucniri pătimaşe.
În ultima parte a cărţii  ne delectăm cu încercarea Aradiei de a-şi însănătoşi sora aflată în pragul nebuniei după încercările prin care  a trecut, comportamentul nepăsător al Aureei –  frivola şi experimentata în plăceri soră a  lui Maximus  şi reuşita acestuia din urmă de  a recupera copilul  Sanei şi de a reabiliata numele Sila, familia Aradiei reuşind să-şi recapete cetăţenia  romană  cu toate drepturile aferente.
Un plus pentru încercarea de a zugrăvi  o altă realitate historical  şi o temă interesantă – dragostea  în vreme de război şi politică  la greu.

12499302_1709752162594778_2122622653_o

22 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *