Răzvrătiții de Cristina Nemerovschi, Editura Herg Benet – recenzie

13

Răzvrătiții

Cristina Nemerovschi

Editura Herg Benet

Colectie: Radical din 7

An apariție: 2019
Nr. pagini: 341
„Tot ce ai nevoie ca să detești viața e să ajungi să o înțelegi. Să pătrunzi în adevărul ei absolut, acela că ea, în esență, nu duce nicăieri. Că suntem aici printr-un accident, și că oricât ne-am chinui să dăm un sens existențelor noastre, acel sens nu ar fi decât o forțare nefirească, o găselniță, o consolare. Că noi, oamenii, în sine suntem niște accidente. Că suntem dotați să înțelegem prea mult. Să aflăm că murim și să ne chinuie spaima asta în fiecare minut al vieții. Toată așteptarea nimicului care va să vină. Că suntem o ironie sadică a naturii. Că ar fi fost mai bine pentru toată lumea ca omul să nu existe niciodată. Că nu facem decât să tulburăm echilibrul celorlalte specii – ne pendulăm pe aici fără niciun sens, sângerăm pe interior și așteptăm, cuminți, să nu mai fim.
Peste tot, oamenilor le trecea prin cap să se sinucidă. Sau, cine știe, eram noi ăștia o specie aparte, răzvrătiți împotriva vieții, tocmai pentru că o iubeam, tocmai pentru că ne păsa. Tocmai pentru că ne doream să fie mai mult decât atât. Să fie reală tot timpul, să nu ne mai amăgească. Să merite.“
Daria este o adolescentă inteligentă, sensibilă, curajoasă și originală. Este implicată, apreciată de cei din jur și uneori luată drept model, și nu se dă niciodată înapoi de la a-și face vocea auzită. Îi pasă enorm să corecteze nedreptățile de toate felurile și vrea să trăiască într-o lume diferită, în care oamenii să fie mai interesanți și mai colorați, nu doar oameni-umbră, morți pe dinăuntru, care continuă să existe doar pentru că s-au trezit pe lume. Împreună cu gașca ei de răzvrătiți, Daria organizează proteste sociale menite să-i ajute pe oameni să descopere cum e să gândești pe cont propriu.
Adolescenta locuiește cu bunica ei excentrică, dar duce dorul mamei plecate de ceva vreme din România, la muncă, mamă care nu prea mai ține legătura cu fiica ei. Pe lângă bunica Adele, Daria îl mai are și pe cel mai bun prieten al ei, Puppy, care ar face orice pentru a o împiedica să se sinucidă.
Pentru că, în ciuda bucuriei de a gândi și a fi vie, Daria și-a propus să-și ia viața.
O poveste despre intensitate și strălucire, despre multele semnificații pe care le poate avea viața, dacă știi să cauți cu adevărat în interiorul tău.
Răzvrătiții de Cristina Nemerovschi este prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc. Recunosc că îmi doream de mult timp să îi descopăr stilul de scriere iar când mi s-a oferit ocazia am profitat. Nu știam la ce să mă aștept. Da, sunt păreri pro și contra – ceea ce este normal pentru că nu putem mulțumi pe toată lumea 🙂 – dar eu voiam să mă conving singură. Și așteptările nu mi-au fost înșelate.
Cartea mi-a stârnit un amalgam de emoții: tristețe, furie, deznădejde, dar mai ales durere. Aș spune că „Răzvrătiții” a fost ca un duș cu apă rece, mi-a „trezit” toate simțurile, m-a făcut să conștientizez încă o dată realitatea zilelor noastre, societatea asta „nebună” și „bolnavă” în care trăim.
Probabil vor exista persoane care nu vor agrea cartea, povestea ce se ascunde printre filele sale. Nu le condamn, nu le judec. Dar, din punctul meu de vedere, nu putem ascunde sub preș, la nesfârșit, mizeriile din jurul nostru, urâțenia care ne acaparează tot mai mult, iar noi, de cele mai multe ori, suportăm, ne complacem fiind complici într-o lume, pe zi ce trece, fără valoare, fără conștiință, fără sentimente, emoții.
Autoarea are un stil profund, care ascunde atâta emoție și durere încât te cutremuri. Îmi doream să pot citi cartea repede dar, recunosc că, au fost momente când a trebuit să o las din mână. Pur și simplu sufletul o lua la goană, strigând, suferind, sperând, filă cu filă, că Daria – eroina noastră – va reuși să vadă luminița de la capătul tunelului.
Nu sunt părinte și nu pot spune că știu ce înseamnă să suferi pentru copilul tău, dar sunt un om plin de iubire care luptă zi de zi pentru viață, pentru un zâmbet, pentru o îmbrățișare, pentru ziua de mâine. Iubesc viața, iubesc oamenii. Am iubit-o pe Daria ca și cum ar fi fost sora mea. Citeam și strigam în mintea mea să lupte, nu e singură, să creadă, să spere din nou.
Uneori, iubirea, dorința unuia, tăria sa, nu este, însă, de ajuns ☹️.
Asa a fost pentru Daria, o adolescentă de șaisprezece ani, cu un suflet chinuit, care simte că nu mai are pentru ce trăi, de aici și dorința de a se sinucide. Deși își dorește să găsească bucuria zilei de mâine, nu reușește. De aceea are totul bine stabilit: ziua, locul, modalitatea. A mai încercat o dată, dar acum va fi diferit. Nimeni și nimic nu o vor opri.
” E atât de ciudat. Ce diferență fragilă este între a fi viu și a fi mort. Aș putea în clipa asta să-mi întorc picioarele spre podea, să fac o săritură pe gresie, câțiva centimetri, apoi să cobor pe scările rulante, să ies din mall și să fiu o adolescentă de șaisprezece ani și aproape o zi încă în viață, încă având un viitor înainte. Da, aș putea.
Simt cum palmele îmi transpiră. Mi-e frig. Mă simt singură, dar știu că eu am ales asta.”
Inteligentă, cu o fire pătrunzătoare, sensibilă și totuși puternică, Daria luptă zi de zi cu lumea din jurul ei: colegi de liceu, mulți dintre ei odrasle pline de ifose, fără caracter, profesori îmbătrâniți prea devreme și copleșiți de un sistem învechit, bolnav, o mamă plecată în lumea largă incapabilă să își iubească fiica.
Daria debordează de energie, este curajoasă, originală, gata oricând să sară în ajutorul celor asupriți, stigmatizați. Este o luptătoare. Și, totuși… !
Ați fi tentați să credeți că mă contrazic : vrea să se sinucidă dar este puternică, o luptătoare ?! Pentru a înțelege ce vreau să spun, pentru a o înțelege pe Daria trebuie să citiți cartea. Nu sunt de acord cu sinuciderea, dar nici nu judec. Nu sunt in măsură. Trăim într-o lume plină de contraste, mereu pe fugă, de cele mai multe ori în direcții contradictorii, suntem înconjurați tot mai mult de ipocrizie, snobism, vulgaritate, minciună, încât ce este normal, firesc, a ajuns anormal, fără valoare.
Oricât de puternic ai fi, dacă ți-ai pierdut speranța, ceea ce trăiești nu se numește viață. Daria nu mai crede in ziua de mâine, nu mai speră. Este conștientă că va aduce suferință bunicii, Adele, femeia care a crescut-o , a iubit-o necondiționat, i-a dat libertate de mișcare, a îndrumat-o, la bine și la greu, i-a fost pavăză și scut; știe că dragul ei prieten Puppy va suferi o viață, va rămâne cu întrebări, fără să găsească răspunsuri, va tânji mereu după clipele petrecute împreună; știe că Tedy, Vicky, Coco, prieteni dragi, ciudați, dar plini de viață, își vor aduce aminte de ea; știe că nimic nu va mai fi la fel; știe că cei mai mulți vor condamna, unii vor analiza, alții vor uita. Cu toate acestea, Daria nu mai vrea să meargă înainte.
„Cumva, fiecare dintre oamenii pe care îi iubeam și care mă iubeau, unul câte unul, se transformaseră pe rând într-o piatră de încercare, mă aduseseră până aproape de a renunța la ce aveam de gând să fac, chiar și atunci. Adele, Puppy, apoi Tedy, Vicky, Coco… Dar boala dinăuntrul meu era mai puternică decât iubirea lor.”
Gândurile Dariei m-au cutremurat atât de mult încât citeam, strigam în gând și… speram… că finalul nu va fi cel dorit de eroina noastră. Nu am putut să nu mă întreb câți adolescenți, ca Daria, nu sunt în jurul nostru? Îi vedem poate, dar, cu siguranță, nu îi recunoaștem. Ei sunt diferiți pentru că, orice le-ai spune, ei se simt singuri. Cândva, undeva, în sufletul lor s-a produs un „click”. Toți avem „demonii” noștri, toți ducem o luptă imensă, zi de zi, dar nu toți reușim să o scoatem la capăt, să răzbatem.
Sinuciderea nu este o soluție, nu aduce rezolvare, dar pentru Daria și mulți alți tineri ca ea, este un fapt, este ultima bătălie. În această crudă luptă cu viața putem vorbi, oare, de învingători și învinși? Cine câștigă? Cine pierde? Cei care își iau viața? Cei care rămân în urmă? Cei care reușesc să răzbată?
„Dar nimeni nu avea cum să salveze pe nimeni.
La asta se reducea de fapt absolut tot, asta era concluzia vieților noastre. Nimeni nu salvează pe nimeni. Nimeni n-a făcut-o vreodată.
Pentru că nimeni nu e atât de puternic încât să salveze viața cuiva care nu vrea să fie salvat, și nimeni nu e atât de slab încât să se lase salvat, dacă nu-și dorește asta.”
Cristina Nemerovschi aduce în prim plan nu povestea Dariei, ci povestea multor adolescenți, plini de viață, cu zâmbet pe buze, dar în sufletul lor singuri, triști, fără speranță. Ei sunt acei „Răzvrătiți” ai sorții. Tot ce își doresc este „să știe că pentru cineva poate că sunt întreaga lume și rațiune de a trăi. Pentru cineva, poate că ei trăiesc.”
Răzvrătiții de Cristina Nemerovschi ne vorbește despre sinucidere, dar nu doar atât. Este o poveste cu și despre adolescenți, despre slăbiciunile lor, despre trăirile lor; este o poveste pentru părinți, frați, surori, prieteni. Prin vocea Dariei, autoarea trage un semnal de alarmă, dar în același timp ne vorbește despre moarte, supraviețuire, iubire, prietenie și speranță.
” Mă întreb uneori ce o să rămână din anii ăștia. Din anii noștri.
Poate singurătatea. Barierele pe care trebuie să le treci pentru a te apropia de oameni. Așteptarea. Imposibilitatea de a găsi un sens nou. Lupta pentru a fi diferit.
Nebunia. Momentele în care ai fi putut fi totul. Vulnerabilitatea, lacrimile, pierderile.
Lumina. Alcoolul. Speranța.
Spațiile închise, în care rămâi fără aer.
Senzația că totul a fost spus înainte să apucăm noi s-o facem, spus în toate felurile posibile.
Râsul pe seama oamenilor care nu pricep nimic din viață. Tristețea. Goliciunea.
O barcă goală care plutește pe o apă liniștită, o barcă în care nu se urcă nimeni, pentru că e mult prea târziu.
Viața.
Moartea.
Strălucirea.
Depărtările.”
Recomand din suflet această carte. Dar, vă asigur că nu va fi o lectură ușoară. O să vă zguduie din temelii, o să vă străpungă sufletul. După ultima filă dată, sper, că va aduce, totuși, speranța în inima voastră. Pentru că, răzvrătiți suntem cu toții, indiferent de alegerile noastre de zi cu zi.
Citiți cartea! Simțiți! Învățați! Dar mai ales nu judecați!
Și, priviți în jur… poate există un adolescent care are nevoie de ajutor; tot ce își dorește este să fie înțeles, să simtă că nu e singur în lumea asta… frumoasă!!!… dar atât de sufocantă!

Cărțile autoarei Cristina Nemerovschi pot fi comandate de pe hergbenet.ro, libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

About Author

13 comentarii

  1. WAW! Superbă recenzia, Mirela! O temă de actualitate, iar din ce ai scris tu îmi dau seama că această carte ar fi pe placul meu. Felicitări! ❤️

  2. Carolina Bianca on

    Mi-au dat lacrimile! Familia noastră trece zilele acestea printr-o astfel de tragedie. Nepotul lui DANIEL în vârstă de 17 ani s-a sinucis. Te felicit ca ai avut putere sa scrii despre un astfel de subiect. Eu încă îmi șterg lacrimile și nu cred ca as reuși vreodată sa citesc aceasta carte.

  3. Un subiect foarte puternic, pe care l-ai prezentat cu multa sensibilitate. E un subiect chiar teribil, l-am intalnit si eu in „Sa nu razi :((„, de Raluca Feher, chiar daca acolo protagonista era trecuta de 40 de ani. Ma intreb ce solutii ar putea fi aplicate pentru a ajuta oamenii, pentru a-i opri din a lua o masura atat de definitiva. De a-i convinge sa nu grabeasca un deznodamant care oricum va veni, intr-o buna zi, pentru oricare.

  4. Superbă recenzie! Foarte sensibilă și emoționantă! Felicitări! Un subiect bulversant, dar din păcate foarte actual…

  5. Minunata si sensibila recenzie, pe masura cartii. Ce subiect dureros! Ai transmis multa emotie, felicitari si multumesc de recomandare!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: