![](https://www.delicateseliterare.ro/wp-content/uploads/2022/04/Pastele-in-familie.jpg)
Recomandare de lectură de la Iepuraş: „Paştele în familie”, noul titlu al Editurii Creator
Recomandare de lectură de la Iepuraş: „Paştele în familie”, noul titlu al Editurii Creator
După „Jurnalul unei fane a sărbătorilor de iarnă”, autoarea Bianca Bujor revine cu un nou titlu de sărbătoare: „Paştele în familie. Tradiţii, reţete şi decoraţiuni”. Povestiri simpatice cu tâlc, versuri inspirate de primăvară, preparate delicioase şi idei creative pentru decoraţiuni – toate se regăsesc în noul titlu al editurii Creator. În plus, cartea aduce şi un strop de interactivitate, invitându-i pe cititori la o „vânătoarea de ouă” printre paginile colorate cu dichis.
Paștele în familie. Tradiții, rețete și decorațiuni
În primul capitol – „Povestirile de Paşte ale lui Bulgăraş” – cititorii vor (re)descoperi, alături de iepuraşul Bulgăraş, ce înseamnă Paştele, cum să ne pregătim pentru această perioadă, despre tradiţii, dar şi obiceiuri moderne. După atâtea întâmplări minunate alături de simpaticele personaje, trecem în bucătărie şi preparăm „Bunătăţi pentru masa de sărbătoare”. A doua parte a cărţii „Paştele în familie” ne propune o selecţie de reţete pentru gustări şi deserturi numai bune de pus pe masa festivă.
Pregătirile de sărbătoare nu se opresc aici, căci în continuare „Meşterim împreună cu iepuraşul”. În următorul capitol practic învăţăm pas cu pas cum să realizăm decoraţiuni în ton cu primăvara. De la coroniţele de Paşte, ce au devenit tot mai populare în ultima vreme, la ouă decorative, coşuleţe cu motive pascale, până la un mini copac decorat. Nici de această dată nu putea lipsi poezia cu ale sale „Versuri din primăvară”. Dar surprizele pentru iubitorii de lectură continuă, iar mai multe despre noua carte a povestit chiar autoarea braşoveancă, Bianca Bujor.
„Lansarea celei de-a doua cărţi de sărbătoare înseamnă bucurie şi emoţie la fel ca la debut. Şi de această dată mi-am dorit să aduc ceva nou şi special pentru cititori, tocmai pentru ca experienţa lecturii să fie şi mai deosebită. Alături de conţinutul divers care se adresează întregii familii, cărticica de Paşte este şi interactivă. Mai precis, anumite povestioare fac trimitere către o reţetă, un tutorial sau o poezie, ca într-o vânătoare de ouă distractivă, dar din care avem şi de învăţat. Surprizele nu se opresc aici pentru că am pregătit, împreună cu minunata echipă a editurii Creator, o mini-colecţie de felicitări ce pot fi dăruite drept cadou celor dragi nouă”, povesteşte autoarea.
Cartea Paştele în familie. Tradiţii, reţete şi decoraţiuni este disponibilă în librăriile online (Libris, Cărtureşti, BookCity, Bookzone), dar şi în cele fizice (Librăria Şt. O. Iosif), fiind o idee originală de cadou recomandată de însuşi… Iepuraşul de Paşte.
![](https://www.delicateseliterare.ro/wp-content/uploads/2021/12/Cat-de-destept-este-copilul-tau-75x75.jpg)
![](https://www.delicateseliterare.ro/wp-content/uploads/2022/04/nunta-neasteptata-75x75.jpg)