
Recomandări Editura RAO: DRUMUL SPRE MACONDO de Gabriel García Márquez și RĂMAS-BUN, GABO ȘI MERCEDES. Amintirile unui fiu despre Gabriel García Márquez și Mercedes Barcha
Editura RAO lansează
DRUMUL SPRE MACONDO
Gabriel García Márquez
Nr. pagini: 624
Gabriel García Márquez (6 martie 1927-17 aprilie 2014) a fost un scriitor columbian, cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Gabriel García Márquez poate fi considerat părintele realismului magic.
„Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu.” – Gabriel García Márquez
Drumul spre Macondo este un compendiu al scurtelor lucrări în care autorul a introdus satul mitic care avea să fie ulterior locul central al nenorocirilor familiei Buendía. Așadar, volumul este o antologie unică, realizată cu scopul de a urmări cariera scriitorului și de a cuprinde toate textele în care se conturează acest univers fictiv, dar de un realism profund.
Locul apare în peste douăsprezece lucrări ale autorului; Macondo este un oraș de pe malul unui râu, centrat pe exportul de banane și fondat de José Arcadio Buendía. Pe străzile sale au avut loc evenimente uimitoare, războaie, bătălii politice, morți, nașteri, iubiri și ură. Fără îndoială, cea mai cunoscută dintre aceste epopei este Un veac de singurătate, un roman apărut în 1967 în care se regăsește cea mai complexă descriere a orașului.
Vă propunem o carte emoționantă, scrisă de Rodrigo García, fiul lui Gabriel García Márquez
RĂMAS-BUN, GABO ȘI MERCEDES
Amintirile unui fiu despre Gabriel García Márquez și Mercedes Barcha
Autor: Rodrigo García
Nr. pagini: 144
RODRIGO GARCÍA este regizor, scenarist și producător de filme pentru marele ecran, dar și de televiziune, cunoscut pentru nenumărate pelicule la care a colaborat, dar și pentru faptul că este fiul cel mare al scriitorului Gabriel García Márquez.
„Aș da orice să petrec o oră cu tatăl meu când era un ștrengar de nouă ani, sau cu mama când era o fetiță plină de viață, în vârstă de unsprezece ani, amândoi incapabili să bănuiască vieţile extraordinare care îi aşteptau. Și așa, îngropată în adâncul minții mele, se află preocuparea că poate nu i-am cunoscut suficient de bine și, cu siguranță, regret că nu le-am pus mai multe întrebări despre detaliile din viața lor, despre gândurile lor cele mai ascunse, despre cele mai mari speranțe și temeri ale lor.” – Rodrigo García
Fiul mai mare al lui Gabriel García Márquez a simțit nevoia, după moartea mamei sale, să-și ia rămas-bun de la ambii lui părinți, care s-au stins la doar câțiva ani diferență.
Rezultatul nu este nicidecum o carte tristă, ci reprezintă expresia unei iubiri profunde, deși reținute.
Fiecare rând reflectă un omagiu tăcut, deseori amuzant, adus atât tatălui celebru, cât și mamei care a fost un adevărat stâlp al familiei. Și totul alcătuiește o imagine fină, subtilă și elegantă a unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX și a familiei sale.
„Un omagiu cald, încărcat de amintiri plăcute și, în același timp, dureroase…“ – Kirkus Review.
„În ciuda naturii sale gregare și a unei aparente acomodări cu viața publică, tata era o persoană destul de retrasă, uneori chiar secretoasă. Asta nu înseamnă că nu se bucura de faimă sau că, după decenii de adulare, n‑a fost atins de narcisism, dar a avut întotdeauna o lipsă de încredere față de celebritate și de succes literar…
Adesea i se părea că succesul lui nu era un rezultat al realizărilor lui, ci doar o întâmplare. Până târziu în viață, pe măsură ce memoria îi pălea, nu și‑a recitit niciodată cărțile, de teama că le va găsi stânjenitor de imperfecte și că l‑ar paraliza din punct de vedere creativ.” (p.33)
Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, libris.ro, librex.ro, cartepedia.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro
Recenzii, prezentări cărți și articole Editura RAO
Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune

