Regăsire de Raluca Butnariu, Editura Librex Publishing – recenzie

Regăsire

Raluca Butnariu

Editura Librex Publishing

Nr. pagini 240

La șaptesprezece ani, imediat după debutul ei social, Nicolle își dăruiește inima și virtutea lui John, un tânăr fermecător, de care se îndrăgostește nebunește.

Însă destinul le separă viețile într-un mod brutal. Alungată cu cruzime de către cel pe care-l iubea, Nicolle este nevoită să se mărite cu contele de Clairmont, un bărbat iresponsabil și abuziv.

Cinci ani mai târziu Nicolle rămâne văduvă.

Înglodată în datorii, luptându-se să păstreze casa de la Claimont și să asigure un trai decent familiei sale, Nicolle nu are altă soluție decât să se angajeze ca guvernantă în case ducelui de Pembroke, unde devine în scurt timp extrem de îndrăgită și apreciată.

Aici Nicolle îl reîntâlnește pe John, devenit acum marchiz de Stamford, iar viața ei ajunge într-un alt punct de cotitură. Dincolo de resentimente și neîncredere, tânăra femeie realizează cu durere că iubirea ei pentru el era încă vie.

Regăsire este o spectaculoasă și emoționantă carte historical-romance, care reușește să-ți captiveze atenția încă de la primele pagini. Acțiunea cărții începe la Londra, în anul 1810, făcându-ne martori la o scenă tulburătoare. O tânără îl imploră pe iubitul ei să o asculte, să-i afle explicațiile. Neîndurător, insensibil la lacrimile și zbuciumul ei, acesta refuză să o asculte și o aruncă în stradă, sub o ploaie rece, lăsând-o zdrobită de durere și neputință. Te cutremură suferința tinerei femei și te indignează faptul că nu i s-a oferit nici o șansă la apărare, deși încă nu știm ce se întâmplase de fapt.

”Se adunase cu greu în capul oaselor și-și impuse picioarelor grele s-o asculte. Clătinându-se, porni ca-n transă în josul străzii, pierzându-se în întunericul dens al nopții, lăsând în urmă speranțele, visele și inima ei, dar ducând cu sine ceva mult mai prețios, ceva ce el habar n-avea că-i lăsase.

Ceva determinant făcea ca viața ei să capete sens.”

Acțiunea se reia după șapte ani, când facem cunoștință cu John Stamford, al doisprezecelea marchiz de Stamford, aflat în compania amantei sale, căreia îi împărtășește faptul că va trebui să se ducă împreună cu logodnica lui, Sarah, la botezul fiului verișoarei sale Charlotte, întrucât a acceptat să fie nașul acestuia.

John ”era tot ceea ce o femeie și-ar fi dorit de la alesul ei: înalt, extrem de chipeș, rafinat și senzual. Atent, generos, curtenitor și tandru. Temperamental și mândru, suficient de stăpânit pentru a face o femeie să se întrebe ce se ascundea dincolo de calmul acela desăvârșit. Și odată ce aflai, erai pierdută definitiv în vraja acelui spirit neîmblânzit.”

La Wilton House, reședința ducelui de Pembroke și a soției sale, Lady Charlotte, o cunoaștem pe Nicolle Clairmont, guvernanta celor cinci copii ai cuplului. Cu perseverență și răbdare, inventivă și sufletistă, reușise imposibilul, ceea ce nici o altă guvernantă de dinainte nu reușise: îmblânzirea progeniturilor ducelui de Pembroke, adevărate ”creaturi ale iadului.”

”Brooke, sub înfățișarea ei de înger bălai, avea apucături de scorpie, Miles era de o cruzime inimaginabilă, iar Duncan poseda o energie inepuizabilă, dublată de o minte incredibil de creativă.

Nicolle se simțise cuprinsă de disperare și neputință. Îi era extrem de greu să facă față acelor pușlamale scăpate de sub control. Așa că Nicolle învățase într-un timp foarte scurt adevărata putere a șantajului și a mituirii. Ce nu mergea cu una, mergea cu alta. Avusese nevoie de patru luni ca să-și impună voința în fața lor și reușise. Și, odata cu asta, venise și aprecierea stăpânilor de la Wilton House, care nu mai conteneau cu mulțumirile că le cumințise odraslele.”

Când Lady Charlotte a venit împreună cu vărul ei John pentru a-i prezenta copiii, Nicolle a crezut că are halucinații. Prin fața ochilor i-a trecut prima lor întâlnire, când el, amuzat, a ajutat-o să-și prindă pudelul care se încurca în picioarele trecătorilor. Acum însă în ochii lui de culoarea cărbunelui nu mai era nici urmă de râs sau de căldură.

”Privirea îi era distantă și rece, mai rece decât vârfurile înzăpezite ale munților din Highlands în mijlocul iernii.

Un gol imens i se căscă în stomac și Nicolle fu recunoscătoare cerului pentru faptul că stătea jos. Nu credea că picioarele ar fi susținut-o.”

Reacția lor o intrigă pe Lady Clairmont, care întreabă nedumerită dacă ei se cunosc. Cu o voce inexpresivă, John neagă că s-ar fi întâlnit vreodată. Cuvintele lui au rănit-o profund pe Nicolle, care se simțea de parcă ar fi fost pălmuită în public.

”N-ar fi trebuit ca acele cuvinte s-o doară atât de mult. Atât însemnase ea pentru el? Ceva mai puțin decât nimic?

Trecuseră șapte ani de atunci și crezuse că inima i se vindecase. Acum realiză speriată că el încă mai avea puterea s-o rănească…”

Ceva mai târziu, în camera lui, John încerca din răsputeri să depășească șocul revederii.

”Revederea lor după atâția ani avusese un impact devastator asupra simțurilor sale. Și, spre dezgustul lui, chiar și după cele două pahare de whisky, încă nu-și revenise din tremurat. De fapt, sufletul lui tremura. Și mâinile, își notă el cu un zâmbet strâmb, plin de o amară ironie.

Trecuseră șapte ani afurisiți!

Cum era posibil ca acea făptură atât de josnică, de lacomă și de ipocrită, să mai aibă încă o asemenea putere asupra lui?”

Frumusețea ei îi tăia și acum răsuflarea, la fel ca odinioară, tulburându-l și răscolindu-i sentimentele.

”Ochii migdalați și negri, mai adânci și mai înșelători ca oricând, tiviți de genele acelea ridicol de lungi, sprâncene delicat arcuite, nasul drept și îngust, gura rumenă și delicată ca o floare de mac, părul de culoarea mierii, moale și cârlionțat până mai jos de șolduri. Și irezistibila gropiță din bărbie, care adăuga un plus generos de farmec acelui chip incredibil de atrăgător.

O cunoscuse prea bine… sau crezuse că o cunoștea.”

Este evident că avem de-a face cu cuplul din prima scenă a cărții. Suferința amândurora este cumplită, sunt răniți până în străfundul sufletului, iar fiecare îl acuză în sinea lui pe celălalt. Ce se întâmplase oare în urmă cu șapte ani? Vom afla ceva mai târziu.

Viața nu fusese deloc blândă cu Nicolle în ultimii șapte ani. Fusese nevoită să suporte un soț violent și crud, îndurând cu stoicism bătăile și chinurile la care o supunea pentru a-și proteja fiul de furia acestuia. După moartea soțului în urmă cu doi ani, se trezise falită, având în grijă pe fiul său Andrew, pe mama sa bolnavă și două surori mai mici. Altă persoană poate ar fi fost copleșită, dar Nicolle ținuse capul sus, vânduse mobilierul și piesele de valoare pentru a achita datoriile, iar apoi se angajase guvernantă, deși suferea cumplit din cauza faptului că stătea departe de fiul său.

Frumusețea ei aproape nepământeană, firea ei sensibilă, dar în același timp mândră, i-au atras atenția lui Royce, fratele ducelui de Pembroke, care se îndrăgostise profund de ea, nutrind în secret dorința de a o convinge să se căsătorească cu ea.

Nicolle îl aprecia pe Royce, dar doar ca pe un prieten. Inima ei fusese dată cu mulți ani în urmă unui alt bărbat, care i-o făcuse însă bucăți, dar pe care nu putuse să-l uite nici după atâta timp.

Pasiunea dintre Nicolle și John mocnește, aerul se încinge când sunt unul în apropierea celuilalt și nu e nevoie decât de o scânteie pentru a aprinde vâlvătaia dintre ei. Într-o noapte, Nicolle se duce să se răcorească în râu, John o urmărește și ajung să facă dragoste cu pasiune.

Din păcate însă, după aceea, reacția lui John este revoltătoare. Îi propune lui Nicolle să devină amanta lui, dar în condițiile dure stabilite de el.

”- Fiul tău va duce o viață la fel de îmbelșugată ca a ta, dar va rămâne unde este acum. Vreau să mă bucur în liniște de ceea ce plătesc în avans și doresc să am parte de întreaga ta atenție. Și, ca regulă de bază, vei fi amanta mea și nu-ți vei împărți favorurile personale cu nimeni altcineva în afara mea. Dacă te miros c-o faci, ce ți s-a întâmplat acum șapte ani la Stamford House o să ți se pară nimic în comparație cu ce vei păți dacă îndrăznești să zâmbești măcar unui alt bărbat. M-am făcut bine înțeles?”

Îi dă și un termen limită până când trebuia să se hotărească – a doua zi seara.

Cu inima frântă, ajunsă în camera ei, Nicolle se simte profund rănită și bulversată. Aranjamentul ar fi rezolvat toate problemele ei financiare, dar cu un preț inacceptabil, și-ar fi pierdut mândria și respectul față de propria persoană, iar gândul că fiul ei ar fi avut o mamă prostituată o otrăvea.

A doua zi, Nicolle primește o nouă lovitură, complet neașteptată. Sarah, logodnica lui John, îi văzuse când se întorseseră noaptea în casă și turbase de gelozie. Ca să se răzbune, o acuzase pe Nicolle de furtul unei brățări, pe care reușise să o strecoare în camera acesteia. În salonul unde Nicolle a fost chemată să i se aducă la cunoștință acuzația, se aflau ducele de Pembroke și Lady Charlotte, John, Sarah și Royce. Din păcate, în afară de Royce, care și-a arătat sprijinul necondiționat, spunând că el nu crede în ruptul capului că ea ar fi fost capabilă de furt, toți ceilalți o priveau fie cu ostilitate, fie cu răceală.

Nicolle reușește să primească ofensa cu multă demnitate. Cu capul sus, se desparte de singura ei bijuterie de valoare, un diamant primit în dar în urmă cu șapte ani de la John și care, dacă l-ar fi vândut, i-ar fi rezolvat multe din problemele ei financiare, spunându-le celor prezenți că speră că astfel a acoperit orice prejudicii, inclusiv cel cauzat de plecarea ei dinainte de terminarea perioadei pentru care fusese plătită ca guvernantă. Iar răspunsul pentru John este un categoric ”NU”.

După plecarea ei, John se trezește ca dintr-un vis urât și își dă seama de nedreptatea pe care i-au făcut-o cu toții. Nicolle nu avea când să îi fure brățara lui Sarah, întrucât aceasta o purtase la mână seara și plecase cu ea la culcare. Furios, rupe logodna cu Sarah și pleacă la Clairmont după Nicolle. Acolo va avea parte de o surpriză de proporții. Andrew, fiul lui Nicolle, era copia fidelă a lui când era mic. Furios, îi reproșează lui Nicolle că avea dreptul să știe acest lucru. Toată amărăciunea, revolta față de nedreptățile suferite răbufnesc, iar Nicolle ripostează:

”- Aveai dreptul? Rosti Nicolle încet, privindu-l sălbatic. Aveai dreptul? repetă ea ascuțit, întorcându-se spre fructiera de pe consolă și, luând un măr, îl aruncă cu precizie în capul lui. Stamford abia avu răgazul să se ferească, înjurând. Nemernicul dracului, ți-ai pierdut acest drept cu mult timp în urmă, într-o noapte ploioasă de septembrie, când am venit la tine și te-am rugat să mă ajuți!… Eram disperată, singură și însărcinată și…, un alt măr vâjâi prin aer, cât pe ce să-l izbească între ochi, … și speriată! Te-am implorat să mă asculți. Și tu, ce-ai făcut?!… M-ai aruncat în stradă ca pe un câine…”

John face abia acum ce trebuia să facă în urmă cu șapte ani: o ascultă pe Nicolle.

”Gândurile i se învălmășeau în mintea cuprinsă de șoc și de durere, înțelegând dintr-o dată grozăvia. Înțelegând ce se întâmplase în urmă cu șapte ani și cât de mult o nedreptățise pe Nicolle.”

Ce se întâmplase în urmă cu șapte ani? Va reuși oare John să o facă pe Nicolle să îl ierte, ținând cont că greșise grav față de ea nu o dată, ci de două ori? Vă las să descoperiți singuri în carte.

Nicolle este un personaj care m-a impresionat. Mândră și hotărâtă, a reușit să depășească cu multă demnitate loviturile pe care soarta i le-a dat. Mi-a plăcut cum l-a pus pe jar pe John, care merita să sufere pentru toate greșelile și încăpățânarea lui. În același timp, firea ei bună, sinceră, generoasă a ajutat-o în final să ierte și să ia o decizie care va schimba în bine destinele celor implicați.

John a suferit și el cumplit, la rândul lui. Victima unui complot, a plătit din greu greșeala de a se lăsa condus de aparențe și a nu asculta explicațiile ce i-ar fi scutit pe amândoi de ani întregi de chin și suferință. Reacția lui când află adevărul este impresionantă.

”Stamford simți cum vinovăția, rușinea și dezgustul îi ard măruntaiele ca o otravă. Îi venea să-și dea pumni, să se dea cu capul de pereți pentru cât de nemernic fusese cu ea. N-avea nicio scuză pentru felul cum o tratase.”

Devastat, este hotărât să îndrepte lucrurile cu orice preț, inclusiv cu propria sa umilință.

”Știa ce avea de făcut, știa acum de unde să înceapă.”

Cartea te trece printr-o gamă largă de sentimente, te emoționează, suferi alături de personaje, iar la sfârșit te face să crezi în destin, în suflete pereche, în frumusețea purificatoare a dragostei, în puterea vindecătoare a iertării și în miracolul unei a doua (sau a treia?) șanse.

”Iar fericirea aceasta era cu atât mai prețioasă cu cât știa cât de greu fusese încercată. Dar o regăsise, iar acesta era lucrul cel mai important.”

Cartea Regăsire de Raluca Butnariu, Editura Librex Publishing se poate comanda pe site-ul Librex

Cărțile autoarei Raluca Butnariu pot fi comandate pe librex.ro, libris.ro, librarie.net

Recenzii cărți Raluca Butnariu

Recenzii și prezentări cărți autori români