S.A. Chakraborty este o scriitoare newyorkeză și o mare pasionată de istorie. A debutat cu Trilogia Daevabadului, o serie fantasy a cărei acțiune se desfășoară în Orient, în secolul al XVIII-lea, din care au apărut: Orașul de bronz (2017) – bestseller finalist al prestigioaselor premii literare Locus și World Fantasy, declarat „cea mai bună carte fantasy a anului 2017” de Library Journal, The Verge și SYFY Wire – și Regatul de aramă (2019). În prezent, definitivează cel de-al treilea volum, Imperiul de aur, care va fi publicat în 2020, și a început o nouă serie, despre care nu dorește să spună decât că va fi „o combinație între Sindbad Marinarul și Ocean’s Eleven”!
Pasiunea pentru literatură a autoarei este demonstrată și de faptul că își dedică timpul prețios pentru a organiza evenimentele grupului Brooklyn Speculative Fiction Writers. Când nu e cu nasul în vreo carte, îi place să facă drumeții, să tricoteze și să recreeze complicate festinuri medievale pentru soțul și fiica sa.
O nouă poveste captivantă care se petrece în Daevabad, Orașul de bronz al djinn-ilor din O mie și una de nopți
Au trecut cinci ani de când Nahri a văzut cum preafrumosul ei Darayavahoush e-Afshin a fost ucis de idealistul și habotnicul prinț Alyzaid cel posedat de mariz-i, iar magicul Daevabad a trecut prin transformări profunde. Acum, djinn-ii din toată lumea se grăbesc spre orașul cu ziduri de bronz, pentru a sărbători trecerea într-un alt secol, fără să aibă habar că o forță misterioasă se pregătește de atac. Cei oprimați și târâți în sclavie sunt gata să stârnească un adevărat război civil, iar Nahri nu e sigură dacă va reuși să aducă pacea mult râvnită între triburile celor pursânge și neamul shafiț-ilor, în ciuda tuturor riscurilor pe care și le asumă sfidându-i nu doar pe preaputernicii preoți daeva, ci și pe ocârmuitorul djinn-ilor, nemilostivul Ghassan. Viitorul atârnă de un fir de păr, căci locuitorii Daevabadului sunt pe punctul să se confrunte cu o amenințare nemaiîntâlnită.
„Promisiunea făcută cu Orașul de bronz a fost respectată într-un mod impresionant!” – Kirkus Reviews
„În acest al doilea volum al Trilogiei Daevabadului, S.A. Chakraborty sporește tensiunea și mărește miza cu ajutorul dilemelor morale și al pericolelor pe care le au de înfruntat îndrăgitele sale personaje.” –Publishers Weekly
„O poveste fascinantă, de-a dreptul magică!”- Library Journal
Regatul de aramădeS.A. Chakraborty – o continuare spectaculoasă a poveștii din Orașul de bronz din Trilogia Daevabadului, o poveste superbă, exotică, în paginile căreia creaturi de legendă prind viață, te vrăjesc și te atrag în lumea lor. Autoarea construiește cu migală, piesă cu piesă, un univers fantastic extraordinar aparte de cel al oamenilor, până în cele mai mici amănunte, de o complexitate și frumusețe cum rar am întâlnit.
”Marele bazar era un vârtej de culori și de hărmălaie, plin de negustori care se ciondăneau , de vizitatori cu ochii căscați de uimire și de animale magice de toate soiurile. Gălăgia tocmelilor care se purtau în zeci de limbi îi împuiase urechile lui Ali, iar mirosurile amestecate – de shafiț-i asudați, de fum de la narghilele djinn – ilor, de parfumuri fermecate și de coșuri pline ochi cu condimente care se zăreau peste tot – îl făceau să devină nostalgic. A ocolit un pui de simurgh tocmai când scotea o pală de foc verde, a călcat-o din greșeală pe picior pe o femeie sahraynă înveșmântată cu o pelerină din piele de șarpe, iar aceasta l-a înjurat cu niște cuvinte atât de deocheate, de necuviincioase, încât păreau aproape măiestrite poetic.”
Dacă vă plac basmele orientale precum cele din 1001 de nopți, cu creaturi fantastice, dacă vă plac legendele stropite din plin cu magie, atunci această poveste vă va fermeca!
Pe mine m-a făcut să mă pierd în lumea ei și să rămân visând la ea mult timp după ce am terminat de citit ultimul rând. Însă romantica din mine nu a putut să nu remarce că, spre deosebire de Orașul de bronz, în Regatul de aramă stropul de romantism nu se află printre ingredientele poveștii, care în schimb se remarcă printr-o mai mare complexitate a acțiunii și diversitate a personajelor. Spuneam în recenzia la primul volum că o singură nemulțumire aveam, și anume că nu am putut să citesc imediat volumul următor. Acum, după ce l-am citit la mai bine de un an distanță, pot afirma că seria se savurează altfel citind volumele mai aproape unul de celălalt, pentru a nu te îndepărta prea mult de cele citite și a nu ieși din atmosfera cărții. De asemenea, recunosc că Orașul de bronz rămâne în continuare preferatul meu din această serie.
Deși, la fel ca la primul volum, și lectura celui de-al doilea a fost o încântare, un adevărat ospăț al simțurilor, recunosc că am intrat mai greu în poveste și în atmosfera acesteia, iar datorită întinderii cărții în cele peste șapte sute de pagini și a numărului mare de personaje, nu e o lectură ușoară, solicitând atenție și răbdare. De foarte mare folos este prezentarea personajelor de la începutul cărții, grupate pe apartenență – membrii familiei regale, curteni și membrii ai Gărzii Regale, nahizi (vindecători magici, a căror ultimă descendentă era Nahri), susținători ai acestora, shafiți (cei cu sânge amestecat, de oameni și djinni), ifriți (dușmani ai nahizilor, daev-i care în urmă cu mii de ani au refuzat să se supună profetului Suleiman), robii eliberați ai ifriților -, ca și harta ținuturilor. La fel de util e ghidul de la finalul volumului, unde sunt definițiile termenilor specifici folosiți în carte (pentru care s-au păstrat denumirile originale), ca și descrierea creaturilor de foc, de apă, de aer și de pământ ce populează lumea acesteia, și descrierea triburilor și popoarelor din care fac parte personajele poveștii.
Acțiunea volumului de față se reia la cinci ani de la dramaticele întâmplări care au zdruncinat din temelii pacea Daevabadului, Orașul de bronz. Povestea se dezvoltă de la capitol la capitol, pericolul și suspansul ating cote maxime, dramatismul situațiilor în care sunt puși eroii noștri ne pune nervii la grea încercare, iar personajele evoluează și capătă o mai mare consistență.
O reîntâlnim pe Nahri căsătorită cu emirul Daevabadului, Muntadhir, fiul cel mare al nemilosului rege Ghassan (un personaj complex și controversat, față de care am avut pe tot parcursul cărții sentimente amestecate).
Nahri e categoric mai matură, prudentă și chibzuită, însă recunosc că mie mi-a fost dor de acea Nahri din primul volm, imprudentă, plină de candoare, dar foarte șmecheră și profitoare. E la fel de inimoasă, dar mult domolită. Nu era fericită, era încă nostalgică după îndrăgitul ei Egipt din lumea oamenilor, unde își petrecuse cea mai mare parte din viață, și nu-l uitase pe iubitul ei Darayavahoush e-Afshin care murise sub ochii ei, ucis de cel pe care îl considerase prieten, prințul Alizayd, fratele mai mic al lui Muntadhir.
După cele întâmplate, Alizayd fusese surghiunit, nu doar alungat din cetate, ci cu asasini trimiși pe urmele lui, iar supraviețuirea lui ca să ajungă la oaza de la Am Gezira a fost un adevărat miracol, explicat însă prin legătura lui cu mariz-ii, demoni ai apelor care îl stăpâniseră atunci când îl ucisese pe Dara. Alizayd, cu tot felul lui imprudent și repezit de a fi, este un personaj care mi-a plăcut. Idealist, la fel de inimos ca Nahri, nedispus să facă nici un compromis, având o puternică viziune asupra a ce e bine și corect de făcut.
Însă, adevărul e că Dara nu murise! Creatură milenară, metamorfă, acesta a revenit la viață posedând noi puteri și eliberat totodată de blestemul lui Suleiman, care îl împovărase de-a lungul veacurilor. Cea care îl eliberase și căreia i se supunea de bunăvoie era banu Manizheh, una din cele mai puternice tămăduitoare nahide din istorie, despre care se credea că e dispărută definitiv, dar care plănuia în secret un atac sângeros asupra gezirilor din Citadelă pentru a-l înlătura pe regele Ghassan și a pune capăt domniei lui. De asemenea, Manizheh era, precum știți din primul volum, mama lui Nahri.
Avem parte de revolte, răzbunări și comploturi, rivalități și loialități, intrigi de palat și complicate relații și sentimente de familie, copleșitoare dileme morale, lupta și setea de putere și dominație, ca și setea de dreptate. Dar fiecare are dreptatea lui, propriile interese și propria versiune a evenimentelor care le-au marcat istoria de-a lungul îndelungatelor lor existențe de creaturi seculare, vechi precum legendele.
Cartea, scrisă la persoana a treia, împletește mai multe fire, aducându-i pe rând în prim plan pe Nahri, Ali și Dara. Fiecare în parte are propria poveste și propriile întâmplări uluitoare prin care trec, personaje care îi însoțesc de-a lungul acestora, pentru ca în final firele să se împletească odată ce se vor afla cu toții în Daevabad, în timpul celei mai mari sărbătoriri a cetății, Navasatem, ce marca trecerea într-un nou secol. Aliați sau dușmani? Cum se vor afla și cum se vor regăsi? Pe ce poziții îi va pune soarta și istoria sângeroasă a neamurilor lor? Războiul dintre daevi, shafiți, nahizi și geziri îi aduce față în față pe banu Nahri, prințul Alizayd, emirul Muntadhir, regele Ghassan, afshin-ul Dara, banu Manizheh, marele vizir Kaeva – tatăl lui Jashmid (iubitul lui Muntadhir, în privința identității căruia vom avea o adevărată revelație), de diferite părți ale baricadei. Cu o miză enormă precum a fi purtătorul sigiliului profetului Suleiman, cu toată puterea acestuia – care acum se afla la Ghassan – oare până unde ar merge și ce e dispus să sacrifice fiecare?
Finalul, complet neașteptat, mi-a plăcut foarte mult, deschizând calea spre volumul următor, pe care îl aștept cu multă curiozitate!
O poveste fermecătoare, plină de aventură, magie și mister, pe care o recomand iubitorilor genului!
Minunată recenzie! Felicitări! ❤ O poveste complexă și fascinantă, cu o intrigă interesantă, care cred că mi-ar plăcea și mie! Mulțumesc pentru recomandare!
M-a tentat inca de la inceput aceasta serie, o gasesc foarte interesanta. Deja am foarte multe serii incepute, de aceea nu ma reped inca la ele, dar recenziile acestea sunt o adevarata tentatie!
15 Comments
Mirela Barbălată
Într-adevăr, o poveste surprinzătoare și fermecătoare!
Felicitări pentru recenzie ! Captivantă și intensă! .
Oli
Mulțumesc mult, Mirela!
Tyna
Minunată recenzie! Felicitări! ❤ O poveste complexă și fascinantă, cu o intrigă interesantă, care cred că mi-ar plăcea și mie! Mulțumesc pentru recomandare!
Oli
Multumesc Tyna! Cu siguranta ti-ar placea, ti-o recomand cu drag!
Geo
Foarte faină recenzia, Oli. Felicitările mele! ❤️❤️❤️ Sigur este o carte încântătoare!
Voi avea răbdare sa am seria completa apoi citesc cartea.
Oli
Asa sa faci, asta este si sfatul meu. Mie mi-a fost greu ca a fost prea mare pauza intre cele doua volume. Multumesc de apreciere!
Geo
Cu drag! ❤️
anasylvi
M-a tentat inca de la inceput aceasta serie, o gasesc foarte interesanta. Deja am foarte multe serii incepute, de aceea nu ma reped inca la ele, dar recenziile acestea sunt o adevarata tentatie!
Oli
Ma bucur ca te-am tentat, Ana! O vei gasi pe placul tau, sunt sigura!
Carolina Bianca
Felicitări, Oli! Foarte captivanta recenzia! ❤️
Oli
Multumesc, Caro!
Daniela Balan
Foarte frumoasă și tentantă recenzia, felicitări ❤️
Oli
Multumesc, Daniela!
Alina Geambasu
Multumesc pentru recomandare, Oli!
Oli
Cu mult drag, Alina! Iti va placea maxim!!