Regatul dragonului de aur de Isabel Allende, Editura Humanitas – recenzie

14

Regatul Dragonului de Aur

(El Reino del Dragon de Oro – 2003)

Isabel Allende

Editura Humanitas

Colecția: Epic Books
Traducere din limba spaniolă: Lidia Dumitru
Nr. pagini: 335
An apariție: 2018
1. Orașul fiarelor – Editura Humanitas – City of the Beasts – 2002 – recenzia
2. Regatul Dragonului de Aur – Editura Humanitas – Kingdom of the Golden Dragon – 2003
3. Pădurea pigmeilor – Editura Humanitas – Forest of the Pygmies – 2004
Abia întorși din Orașul Fiarelor, Nadia și Alexander pornesc într-o nouă călătorie magică, de data aceasta spre Regatul Interzis din munții Himalaya. Misiunea lor: să ajungă la Dragonul de Aur, puternica statuetă – oracol ascunsă în subteranele palatului regal, înaintea unui personaj malefic numit Colecționarul. Când, din pricina acestuia, Nadia dispare, Alex pleacă în căutarea ei, sfidând primejdiile și provocând destinul la fiecare pas.
Atunci când unul din hobby-urile tale este cititul, cu siguranță viața nu îți va fi plictisitoare. Cel puțin, aceasta este părerea mea. Personal, datorită acestei pasiuni am avut parte de experiențe minunate, am fost un martor – tăcut – la întâmplări inedite, triste sau fericite iar viața mi-a devenit mult mai frumoasă. Este adevărat că nu întotdeauna o carte a fost pe placul meu, dar atunci când am avut parte de o lectură deosebită am profitat din plin. Am savurat fiecare moment cu inima deschisă.
O astfel de carte a fost „Regatul Dragonului de Aur” de Isabel Allende, volumul doi din trilogia Aventurile Acvilei și Jaguarului. Se știe că Isabel Allende imi este foarte dragă, ca și autoare dar și ca persoană, chiar dacă nu am întâlnit-o în viața reală 🙂 . De alungul anilor am întâlnit, „literar” vorbind, mulți autori pe care i-am îndrăgit dar Allende a avut ceva ce m-a atras de la început. Este o mare povestitoare, știe să se strecoare, tiptil, în sufletul cititorului. Ați putea spune că asta înseamnă să ai talent. Nu vă contrazic! Dar este și un mare dar. Iar autoarea îl împărtășește cu noi fără echivoc, fără rețineri, fără stilizări. Pe mine m-a cucerit 🙂 .
In primul volum al seriei, Orașul fiarelor, am făcut cunoștință cu Alex Cold, Nadia și excentrica Kate, bunica lui Alex și am călătorit alături de ei în Orașul Fiarelor din jungla Amazonului.
Am putea spune că întâmplările terifiante prin care au trecut i-au făcut pe eroii noștri să își dorească liniște și o viață normală alături de familie. Cu siguranța! Dar ce e prea mult strica 😉 . Atât Kate cât și Alex își doreau cu ardoare să plece într-o nouă călătorie dar niciunul nu știa cum s-o spună.
„M-am gândit că, dacă îmi plătesc eu biletul, ai putea să mă iei cu tine în următoarea ta călătorie. N-ai zis că mergi în Himalaya?”
S-ar zice că primul pas l-a făcut Alex, dar să fie oare așa? Cunoscând-o pe Kate, cu siguranţă nu! Cu măiestrie întoarce lucrurile după pofta inimii 🙂 , iar călătoria în Regatul Interzis este ocazia excelentă pentru a se bucura de compania nepotului, plus că are şi o surpriză pentru acesta 🙂 . Să devină oare bunica Kate mai sociabilă, mai „umană” ?
„Nici nu ieși bine din coridorul lung, că o și văzu pe Kate Cold. Nu se schimbase deloc: avea părul la fel de ciufulit, aceiași ochelari rupți și lipiți cu bandă adezivă… Băiatul o urmă docil către salonul VIP… Atunci văzu Alexander surpriza pe care i-o pregătise bunica lui: Nadia Santos era la trei metri în fața lui.”
Dacă în primul volum cei trei au făcut o echipă imbatabilă, iar Alex și Nadia au învățat să își depășească temerile, să se încreadă în propriile instincte, dar mai ales au învățat ce înseamnă puterea sacrificiului, era de așteptat ca și în acest volum echipa să se reunească.
Dar ce poate fi diferit de data aceasta? Nimic și totuși multe. Avem parte de aceeaşi poveste minunată, plină de frumusețe, bogăție și simplitate, transpuși fiind într-o lume mirifică prin imensitatea ei, dar, de data aceasta, experiențele spirituale prin care trec eroii noştri dau poveştii un farmec aparte. Dar cel mai important îți îmbogățeşti sufletul – cititor drag – așa cum s-a întâmplat și cu eroii noștri.
International Geographic, revista la care lucra Kate Cold îi cere acesteia să scrie un reportaj despre Regatul Dragonului de Aur, un loc superb, „ascuns între vârfurile munților Himalaya”. Ce este atât de deosebit la acest mic regat? Comoara sa cea mai de preț, statueta Dragonului de Aur  „un dragon de aur încrustat cu pietre prețioase pe care, de vreo o mie opt sute de ani, doar monarhii încoronați ai unui regat micuț și liber dintre munții și văile Himalayei îl mai văzuseră.”
Statueta atrăgea curioșii dar mai ales pe cei lacomi și dornici de îmbogățire. Atunci când lăcomia și ambiția își fac culcuș în inima omului, nimic nu mai are sens, iar bunătatea, compasiunea sunt uitate. Prin urmare, nu e de mirare că statueta era „vânată” iar cel mai aprig și de neoprit în a intra în posesia sa era Colecționarul, al doilea cel mai bogat om din lume. Ce urmărea de fapt acesta?
„Pentru Colecționar, faptul că statuia era din aur conta prea puțin, dat fiind că avea tot aurul pe care și l-ar fi putut dori. Îl interesau doar proprietățile magice ale dragonului.”
Iar de aici până la acțiuni care mai de care dubioase, crime, distrugeri, nu mai este decât un pas. Iar prima actiune: răpirea unor tinere inocente și apoi a regelui, singurul care deținea marele secret al statuii. Ce legătură există între rege și tinerele luate cu forța de pe stradă? Aparent niciuna! Dar, în cele din urmă se va dovedi contrariul.
Planul Colecționarului, ajutat de o echipă „colorată” de bandiți, conduși de Specialistul – omul bun la toate, în stare de orice atâta timp cât pretențiile financiare îi sunt satisfăcute – , este simplu: prin orice mijloace, statueta trebuie să fie a lui iar partea murdară a întregii acțiuni nu îl interesează. Din acest punct de vedere el este „acoperit” .
Din păcate, echipa plătită să fure celebra statuie face o „greșeală”: o răpesc pe Nadia care, la acel moment, se bucura de compania noii sale prietene, Pema – o tânără adorabilă, inocentă dar plină de viață – și își bucura ochii cu frumusețile oraşului Tunkhala – capitala Regatului Dragonului de Aur – . Viața aici este complet diferită față de tot ce ştia, motiv pentru care Nadia este fascinată complet, nebănuind în niciun moment că lucrurile vor lua o întorsătură urâtă.

Odată cu răpirea celor două tinere, acțiunea se precipită tot mai mult  Cum era de așteptat, Nadia nu va accepta cu ușurință situația și se va folosi de „darurile” sale pentru a se salva, atât pe ea cât și pe celelalte tinere răpite, dar, mai ales, pentru a împiedica furtul „Dragonului de Aur”.
Chiar daca Alex nu îi este aproape în aceste momente, este convinsă că acesta a pornit în cautarea ei dar, până atunci, se sprijină doar pe propriile instincte şi pe ajutorul PemeiCum se va dovedi ulterior, Pema are rolul ei în poveste, aparent unul mic și simplu, dar la final se va dovedi că nu este așa. Nu vă dau mai multe detalii pentru că îmi doresc să descoperiți singuri, citind cartea. Desi este un personaj secundar, pe Pema am îndrăgit-o mult, autoarea reușind să îi creeze o imagine fermecătoare, gingășia și dulceața contrastând puternic cu tăria de caracter și curajul de care dă dovadă în momentele culminante.
În continuare, asistăm la eforturile Nadiei de a scăpa din mâna bandiților, îl însoțim pe Alex care plecase în căutarea prietenei sale ajutat de Boroba, maimuțica Nadiei, tresărim la fiecare pas riscant pe care aceștia îl fac dar, mai ales, suferim alături de Nadia atunci când puterile o părăsesc iar moartea îi este aproape. Trupul cedează, este învins. Dar oare sufletul? Va  găsi puterea de a se ridica?
„Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce izvorăște din gândurile noastre. Ele alcătuiesc lumea.”
Interesante cuvinte!
În lupta lor pentru supraviețuire, într-o lume străină și plină de neprevăzut, urmăriți de asasinii angajați de către Colecționar, viața le este continuu în pericol iar curajul, încrederea le sunt puse de multe ori la încercare. În astfel de momente însă, singura lor salvare sunt animalele lor totemice – Jaguarul și Acvila – la care apelează ca ultimă soluție. Datorită lor, sufletele tinerilor noștri ajung să se întâlnească cu cele ale tânărului Dil Bahadur și ale călugărulului Tensing, doi călători, singuratici, întâlniți în inima munților Himalaya.
Este oare posibil? Ați putea spune că nu. Dar Isabel Allende are un talent deosebit în a transpune cititorul în poveste astfel încât ajungi să vezi cu ochii și cu sufletul  această uniune ireală dintre trup și minte.
„Cel mai mare dușman al nostru, dar și cel mai mare ajutor, sunt propriile noastre gânduri.” 
Frumoase cuvinte! Și cât adevăr exprimă! De acest lucru ne convingem împreună cu eroii noștri, călăuziți fiind la orice pas de Dil Bahadur – prințul moștenitor al Regatului Interzis, cum vom afla ulterior- și călugărul Tensing, mentorul său spiritual. 
Dalai Lama spunea că „dragostea și reușitele mărețe implică uneori și riscuri mărețe.”
Din dragoste pentru frumusețe, simplitate, eroii noștri sunt dispuși să riște totul chiar dacă lupta nu era a lor, chiar dacă secretele acestui popor magnific și desprins întru totul de lumea modernă, nu ii interesau. Dar întâlnirea cu prințul moștenitor și mentorul său spiritual, îi fac să își reconsidere gândirea de până la acel moment, acceptă că adevarata schimbare vine din interior iar lumea exterioară trebuie lăsată așa cum este ea. Toate se întâmplă cu un scop.
Poate Colecționarul trebuia să învețe lecția umilinței; poate prințul moștenitor trebuia să își depășească mentorul și regele – tatăl în gândire și trebuia să învețe lecția milosteniei pentru o cârmuire corectă și plină de măreție a Regatului Interzis; poate Tensing va avea un alt rol la fel de important ca cel de până acum. Poate eroilor noștri le era sortit să treacă prin atâtea încercări dure pentru a învăța o nouă lecție. 
În inima unui ținut îndepărtat, la poalele munților imenși și înfricoșători, Alex și Nadia învață lecția compasiunii, prieteniei necondiționate, își unesc existența încă o dată cu natura atât de frumoasă, primitoare dar și plină de capcane.
Asistăm la un dans senzual între om și natură, între trecut și prezent, între magie și realitate. Învățăm alături de tinerii noștri puterea transformării spirituale.
„Trebuie să te transformi în nimic , să-ți închipui propriul corp transparent, până când rămâne doar spirit pur. Era nevoie de concentrare și de liniște lăuntrică ca să se creeze un câmp în jurul propriei ființe.”
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ți pierde din valorile tale” este o povaţă a lui  Dalai Lama . Isabel Allende a creat o poveste fantastică, plină de culoare, frumusețe și seducție pornind de la aceste cuvinte. În Regatul Interzis, cu toții învățăm lecția supremă a umilinței, a eliberării sufletești, învățăm că, uneori, este suficient să vezi cu ochii minții ca să crezi în ceva anume, fără explicații. Uneori a zbura în neant este mai edificator decât a căuta raționalul într-o lume normală.
Alex si Nadia au parte de întamplări pline de dramatism dar si fascinatie, intalnesc in drumul lor oameni simpli dar frumosi, personaje de care au auzit dar nu credeau că există cu adevărat – cum ar fi Yeti, omul zapezii 🙂 😉 . Uneori, inimaginabilul este imaginabil.
Chiar dacă acțiunea cărții nu este la fel de intensă ca cea din primul volum, nu există niciun moment plictisitor. Totul este bine construit, stilul de scriere este simplu dar elegant, personajele sunt frumos creionate, fiecare cu povestea sa. Asistăm la trădări, bucurii, descoperim locuri fermecătoare, secrete bine păzite, facem cunoştință cu un stil de viaţă complet diferit de al nostru. Diferit dar fascinant!
„Regatul Dragonului de Aur” este o călătorie a sufletului, a credinței, este o încercare de a te depăşi pe tine însuți ca şi cititor. Este despre puterea de a ierta, de a crede în ceva intangibil, este despre pierderi, reuşite, despre prietenie, dar mai ales despre necunoscutul ce sălăşluieşte în inima noastră. 
Vor reuşi eroii noştri să salveze „Dragonul de Aur” şi pe împăratul Regatului Înterzis? Ce soartă vor avea cei cu inima împietrită?
Care este lecția de viață pe care tinerii noştri aventurieri o vor învăţa?
Citiți cartea! 🙂

Cartea „Regatul Dragonului de Aur” de Isabel Allende poate fi comandata pe Libmag

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

About Author

14 comentarii

  1. Foarte frumoasa recenzia, Mirela! Ai transmis cat de mult ti-a placut acest roman si seria in general, o serie foarte interesanta de altminteri, plina de aventura, locuri uimitoare si personaje frumos construite. E clar o tentatie, multumesc pentru recomandare!

  2. Daniela Balan on

    O carte interesantă și tentantă. Foarte frumoasă și captivantă recenzia, felicitări ❤️

  3. Chiar pare cea mai faina carte din serie, cu toate ca si volumele anterioare au avut doza lor de mister si suspans.
    Felicitări, deosebita recenzie! ❤️ Sper sa citesc curând aceasta serie!

  4. Superba recenzie, Mirela! A fost o incantare s-o citesc, cum sigur va fi seria asta, pe care am trecut-o deja pe lista dorintelor mele. Ai fost o ispita irezistibila, inca de la recenzia primului volum, iar povestea e din ce in ce mai captivanta!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: