Regatul inocenților. Cartea întâi de Theo Anghel, Editura Quantum – recenzie

12

Regatul inocenților

Cartea întâi

Theo Anghel

Editura Quantum

An aparitie: 2019
Nr. pagini: 352
Cu peste șase sute de ani în urmă, Esrendellul era locuit în bună înțelegere de oameni și elfi. Cu timpul însă, din rândul seminției oamenilor s-au ridicat voci care au cerut independența, inoculând în conștiința poporului convingerea că, astfel, muritorii o vor duce mai bine.
Conducătorul elf al regatului s-a opus, dar oamenii au pus la cale o lovitură de stat, care, într-un final, a dus la un război nimicitor. Cum soldații elfi erau luptători redutabili, iar rezistența lor în lupta, imposibil de egalat, balanță a înclinat copleșitor în favoarea vechii ordini.
Totuși, impresionat de îndârjirea cu care oamenii îmbrățișaseră cauza separării celor două seminții, regele elf a consimțit să-și retragă poporul dincolo de Pădurea de Smarald, tărâm locuit doar de elfi, și să-i lase pe muritori să se descurce singuri.
S-a încheiat un tratat care îi asigura pe oameni că, atâta timp cât se vor orândui în pace și bună înțelegere, niciun picior de elf nu va calcă pe pământul noului stat format, Erfenor.
Lucrurile au mers bine o vreme, dar, cum firea oamenilor poate fi cu ușurință coruptă de putere, nedreptățile au început să capete accente grotești.
Familia Toril, una dintre casele nobile ale Erfenorului, stăpână de sute de ani a domeniului Toril din statul Arnor, își ducea viață în liniște și armonie la hotarul cu Esrendellul.
O întâmplare căreia, inițial, nimeni nu i-a dat vreo importantă, a atras după sine o avalanșă de nenorociri care au zguduit din temelii echilibrul acestei vechi familii.
O carte spectaculoasă, uluitoare și emoționantă, o poveste plină de adrenalină, suspans și dramatism, un început de serie la înălțime care a ridicat foarte sus ștacheta pentru următoarele volume.
Scriitoarea Theo Anghel nu mai are nevoie de nici o prezentare, este un nume cunoscut și recunoscut în rândul autorilor români de cărți fantasy. Am citit toate cărțile ei de până acum și fiecare lectură în parte a fost o experiență în sine. Așa cum mă așteptam, și Regatul inocenților m-a cucerit cu povestea și personajele sale. Stilul cărții se remarcă prin aceeași scriitură rafinată, frazare frumoasă, dialoguri firești, personaje bine construite și decoruri cinematografice că și la celelalte cărți ale autoarei. Povestea aș încadra-o drept fantasy medieval, și, dacă la celelalte serii ale ei personajele fantastice au fost demoni, de această dată intrăm în lumea elfilor.
Lectura cărții necesită un plus de atenție din partea cititorului datorită personajelor numeroase și numelor mai neobișnuite ale acestora. Firul acțiunii poate fi delimitat în două părți distincte. În prima parte aflăm contextul în care e plasată povestea și facem cunoștință cu clanul Torililor, o familie numeroasă și închegată – boierul Ishaan Toril, soția sa Brinda și cei doisprezece copii ai lor. 
Familia mea nu se deosebea prea mult de celelalte din Arnor. O duceam binișor, chiar dacă în jurul mesei se adunau de trei ori pe zi nici mai mult, nici mai puțin de paisprezece persoane: mama, tata și doisprezece copii.
Lui Khalu i-au urmat încă șapte băieți, Chandan, Kalian, Kiran, Bimal, Chaka, gemenii Aghor și, cel care poartă cu mândrie numele tatălui nostru, Ishaan, apoi, ca un făcut, Torilii s-au pricopsit cu patru fete, Gita, Yanti, eu – Nayan și mezina Satya.
Povestea, la persoana întâi, ne este spusă de către Nayan, cea de-a treia fiică a boierului Ishaan Toril, o tânără de șaptesprezece ani, simpatică, curioasă, isteață și inimoasă dar foarte băiețoasă, un personaj ușor de îndrăgit.
Acțiunea e plasată într-un ținut fictiv, Erfenor, un regat aflat la granița cu Esrendell, tărâmul elfilor, unde era interzis să pătrunzi. Pe vremuri, oamenii și elfii trăiseră împreună în bună înțelegere, dar apoi cele două seminții se separaseră definitiv și se semnase un tratat în acest sens. Iar tratatul fusese atât de strict respectat, încât generațiile tinere nici nu credeau în existența elfilor, spunând că-s doar legende… Iar Nayan auzise despre ei doar în poveștile bunicii. Până când, într-o zi, când colinda călare la granița domeniului, a intrat în Pădurea de Smarald, deși știa că nu are voie. Nu era prima dată când făcea acest lucru și ar fi plecat și de această dată nestingherită, dacă nu ar fi auzit niște strigăte de ajutor. Neputând să le ignore, a mers pe urma strigătelor și a dat peste o fată care fusese atacată de un mistreț. Curajoasă, nu a stat pe gânduri și a reușit să o salveze, urcând-o apoi pe calul ei și aducând-o acasă să primească îngrijiri. Nu știa ce necaz putea aduce astfel asupra alor ei, până când a fost lămurită de bătrânul sfetnic Adain.
— Doamna mea, o opri Adain, am dat de bucluc! (…)
— Ce este, Adain? se enervă mama, dornică să treacă peste asta și să treacă la beștelirea mea. 
Bărbatul nu spuse nimic, ci îndepărtă câteva șuvițe albe și arătă cu degetul spre urechea fetei. Nu am realizat de prima oară ce voia să zică, însă, când m-am apropiat, am observat că nu erau rotunjite în partea de sus, așa cum erau ale mele, ci ușor țuguiate.
— E din neamul elfilor, spuse Adain. Și dacă ai dat de ea în Pădurea de Smarald, e o Esrendell.
— Pe ce limbă vorbești, Adain? se postă Yanti înaintea sfetnicului. Elfi? Cei despre care se vorbește în legende?
— Elfii nu sunt deloc legende. Doar că niciun muritor n-a mai interacționat cu ei din vremuri demult îngropate. Rege Kaeras, cel despre care v-am povestit la orele de istorie, a dus ultimul război cu ei. S-a făcut pace cu o singură condiție, niciuna dintre cele două rase să nu mai facă un pas pe tărâmul celeilalte. Orice încălcare a teritoriilor se consideră un act provocator. Dacă o vede cineva aici, se va porni război. Dacă ar fi prins elfii pe unul de-al nostru pe tărâmul lor, ar mai fi fost cum ar mai fi fost, dar oamenii sunt mai țâfnoși și mai prostănaci decât elfii și n-o să țină cont de faptul că e vorba de o copilă rănită. Ca să nu mai spun că adăpostirea unul elf de către o familie de nobili e considerată trădare și se pedepsește cu moartea.
Numai că necazul acestei familii nu de aici se va trage, ci dintr-o întâmplare incomodă și neplăcută, dar aparent nevinovată: Aro, fiul unui nobil vecin a cerut-o în căsătorie pe Yanti, sora mai mare a lui Nayan. Deranjată de tonul superior și obraznic al acestuia, Yanti l-a refuzat, însă a făcut marea greșeală să-l înfrunte și să-l ridiculizeze. Iar răzbunarea acestuia a fost cumplită, mai ales că sora lui, Kira, a fugit și s-a căsătorit pe ascuns cu unul din frații Toril, Kalian, inflamând astfel și mai mult spiritele și așa peste măsură de încinse. Despre lanțul de nenorociri care a îngenunchiat și împuținat mândra familie Toril am citit cu greu, cu lacrimi în ochi. Nu vă dau amănunte, vă avertizez doar că sunt fragmente în carte foarte solicitante emoțional.
Ironic, tocmai de unde credeau că va veni primejdia le-a venit scăparea.
Elfii Findor, Raeran și Gladhwen, adică frații și sora lui Saelind, fata elf salvată de Nayan, au venit pe urmele ei, neștiind la ce să se aștepte. Iar când au găsit-o bine, recunoștința lor a fost pe măsură. Domeniul Toril era sub asediu, iar șansele de scăpare ale celor rămași erau ca și inexistente. Așa că elfii le-au propus să fugă, ocrotiți de ei, și să-și caute refugiu pe tărâmul elfilor, asigurându-i că vor fi primiți cu brațele deschise.
În a doua parte a cărții, ritmul se schimbă și povestea devine din dramatică, magică, odată cu intrarea în regatul elfilor, prin Pădurea de Smarald. Descrierile pline de culoare ne aduc în fața ochilor un ținut feeric, de basm.

Micul grup al fugarilor era format din Nayan, Gita, Yanti, Kira, Aghor, plus bucătăreasa Yamal, care era ca și un membru al familiei, și care, în ciuda situației disperate, nu-și îngăduise să-și lase domnițele să meargă neînsoțite cu chipeșii elfi. Nu se cuvenea! Și chiar erau chipeși și atrăgători! Iar Raeran de-a dreptul irezistibil!
După un drum nelipsit de peripeții, despre care nu vă dau detalii, vor ajunge la destinație. Cum vor fi primiți acolo, rămâne să descoperiți.
Pe lângă firul acțiunii, am urmărit cu plăcere interacțiunea dintre personaje, formarea relațiilor de prietenie dintre acestea, tachinări, dialoguri spumoase pline de umor, flirturi nevinovate, dar și ivirea primilor fiori ai dragostei.
Colțurile buzelor i se ridicară, simulând umbra unui zâmbet.
— Câți ani ai? întrebă.
— Mai am câteva luni și fac optsprezece, m-am grăbit să par mai mare decât eram.
— Ești un copil. Lumea asta are multe să-ți dezvăluie. E aproape supărător să știu că naivitatea cu care te mândrești acum va dispărea.
— Vrei să spui că mă paște pericolul de a deveni… tu? Pe mama tuturor zeilor! Prefer să mor înainte.
Zâmbetul elfului se lărgi puțin, dar nu deveni întreg.
— Te-am văzut relaxată înaintea regelui și a reginei, spuse, mângâindu-și bărbia. Puțini reușesc să-și țină firea în fața lor, iar aceia sunt hărtăniți de viață și unși cu toate alifiile. Tu cum ai reușit?
— Promiți să nu te superi? m-am întors spre el vijelios, fluturându-mi fustele în jurul gleznelor.
Ridică o sprânceană, gest care mă enerva la culme, căci îi dădea un aer autoritar, dar înclină din cap a acceptare.
— Yamal are acasă două pisici negre…
După prima sprânceană, am văzut-o ridicându-se și pe a doua.
— Le dau întotdeauna mâncare pe ascuns, căci Yamal nu mă lasă, dar eu, pur și simplu, nu pot rezista mutrițelor adorabile ale celor două mâțe miloage. Mi-am imaginat că părinții tăi sunt pisicile bucătăresei, ridicându-se pe picioarele dinapoi și privindu-mă cu ochi rotunzi, imploratori, să le dau o bucată de brânză.
Raeran își îndreptă spatele și își fixă privirile pătrunzătoare asupra mea. Le-am simțit ca un pumn în stomac. M-am gândit că dacă tot căutasem cu lumânarea să-l șochez, iată că mă pricopsisem cu premiul cel mare. Am înghițit în sec când și-a coborât piciorul de pe spătarul băncii și a lăsat brațele să-i cadă pe lângă trup.
Iute, am gândit că ofensa nu putea fi achitată decât cu viața mea. Cum nu avea nicio armă tăietoare la dispoziție, am dedus că mă va sugruma.
El în schimb a izbucnit de-a dreptul în râs. Am făcut ochii cât cepele, necrezându-mi simțurilor.
— Uau! am exclamat. Așteptam un zâmbet, iar tu ai râs și, culmea, nu ți-a crăpat pielea de pe față.
Vor întâlni, spre marea lor surprindere, oameni ca ei stabiliți în Esrendell de ani de zile, care își întemeiaseră o viață printre elfi. Asta li se oferă și lor, ospitalitate totală și posibilitatea de a se stabili acolo. Însă ei nu asta își doreau, ci ajutor pentru a-și răzbuna morții și a-i salva pe cei dragi lor despre soarta cărora nu știau nimic, cei care fuseseră înrolați cu forța în armata regelui sau luați prizonieri și care aveau nevoie de ajutorul lor. În plus, încălcaseră legile oamenilor intrând în Esrendell. Vor cere ajutor, dar oare îl vor primi? Ce va decide regele Annador al Esrendellului în privința cererii lor?
O descoperire făcută de Saelind schimbă însă totul, o anexă a tratatului de pace dintre elfi și oameni,  care ar putea aduce salvarea lor… cu o condiție! Curioși? Nu vă spun mai multe, citiți și veți vedea despre ce e vorba!

După cărțile lui Tolkien, e prima poveste cu elfi pe care o citesc. Fascinant subiect, fascinante și frumoase creaturi! A fost prima mea lectură din luna martie, am auzit că primăvara e foarte frumoasă în regatul elfilor, asa că am pornit într-acolo și am fost încântată de călătorie!
A fost o bucurie lectura ei, mi-a plăcut, o recomand! Și abia aștept volumul următor!

Cartea Regatul inocenților de Theo Anghel poate fi comandată de pe quantumpublishers.ro, carturesti.ro, elefant.ro

Recenzii cărți Theo Anghel

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii Editura Quantum

 

 

 

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Felicitări, Oli!
    O recenzie palpitantă și antrenantă!
    Se anunță o nouă serie fantasy fermecătoare!

  2. familiasimionescuyahooro on

    Splendida recenzie, Oli!❤O poveste fermecatoare ! Felicitari si multumesc pentru foarte frumoasa recomandare!❤Am trecut cartea in wishlist!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: