Regina desculță, de Ildefonso Falcones, Editura RAO – recenzie

Regina desculță

(La reina descalza – 2013)

Ildefonso Falcones

Editura RAO

Ediție cartonată

An apariție: 2014

Nr. pagini: 704

Traducere după ediția originală, din limba spaniolă: Graal Soft

Ildefonso Falcones de Sierra (născut în anul 1958, pe 1 ianuarie) este avocat și scriitor spaniol din Barcelona. A devenit faimos cu thrillerul istoric „Catedrala mării”, publicat în 2006, a cărei acțiune se desfășoară în perioada medievală. Acest roman istoric a devenit repede bestseller, fiind vândut și tradus în 32 de țări. A studiat la Colegiul Iezuiților din San Ignacio din Spania, după care a început studiile universitare, obținând diplomă în Drept. Scriitorul spaniol a obținut Premiul Silver Euskadi in 2006, Premiul Que Leer 2007 pentru cea mai bună carte de limba spaniolă a anului și premiul italian de prestigiu, Giovanni Boccaccio, pentru cel mai bun autor străin din 2007.

Povestea a două femei care, fără alte arme decât curajul și demnitatea, lupta pentru libertatea lor și a bărbaților pe care ele îi iubesc, în Spania secolului al XVIII-lea.

În ianuarie 1748, Caridad, o negresă de curând slobozită din sclavie, rătăcește pe străzile Sevillei și o întâlnește pe Milagros Carmona, o tânăra țigancă din regiunea Triana, prin ale cărei vene curge sângele rebel al rasei sale.

Regina desculță, de Ildefonso Falcones, am găsit-o pe stoc la Libris – din fericire, căci nu prea se mai găsește, iar Catedrala mării și Mâna Fatimei, de același autor, nu se mai găsesc deloc, pe nicăieri, așa că sper la o reeditare la Editura RAO!

O călătorie fascinantă în Spania secolului al XVIII-lea, o călătorie antrenantă și plină de culoare într-o epocă dominată de prejudecăți și intoleranță, surprinzând cu multă finețe atmosfera vremurilor și locurilor în care e plasată acțiunea. Un roman istoric superb, o poveste amplă, complexă, minunat scrisă și, în același timp, o captivantă lecție de istorie. O carte foarte bine documentată, plină de informații extrem de interesante. Pentru mine, face parte din cărțile acelea unice, adevărate comori literare, de citit și recitit. Am pus-o între Ken Follett, Luca Di Fulvio și Sarah Lark.

Povestea ne poartă în trecut, în ianuarie 1748, și ne-o prezintă pe Caridad, o femeie de culoare, pășind, dezorientată, pe cheiul din Cadiz, Spania. Caridad este o fostă sclavă care și-a însoțit stăpânul în Spania, venind din Cuba, unde a lăsat în urmă trecutul de sclavă și fiul pe care nu-l va mai vedea niciodată. Pe drum, stăpânul ei moare dar, din fericire, pe patul de moarte o eliberează. Astfel, Caridad devine o femeie liberă! O libertate despre care nu știe nimic. Habar nu are cum să trăiască ca o persoană „liberă”. Nici măcar nu se consideră o persoană, stând mereu cu ochii plecați, temătoare și nesigură pe ea. Lipsită de orice stimă de sine, urmare a vieții petrecute în sclavie, ea consideră că nu merită nimic, iar cei din jur nu fac decât să-i întărească această convingere.

”- Nu sta locului, arăpoaico! o bruftului un matelot care, venind în urma ei, o depăși nepăsător. (…)

”- Bucură-te de slobozie, negreso! îi strigă alt bărbat când trecu pe lângă ea, îngăduindu-și să-i lipească o palmă surdă peste fese.”

Îndrumată de un preot care a călătorit pe același vas, de la Cadiz se îmbarcă pe un vas cu destinația Sevilla, unde va rătăci pe străzi, speriată și neajutorată. Caridad nu mai are un stăpân care să-i dea ordine, dar nici nu are un loc unde să se adăpostească și nici nu știe ce și unde ar putea să muncească.

”Nu se pricepea la nimic, în afară de a roboti pe o plantație de tutun, unde trăise de la zece ani când, adusă din regatul lucumi, în golful Guineea, fusese cumpărată de negustorii englezi de sclavi în schimbul a cinci suluri nenorocite de pânză, pentru a fi vândută din nou pe nesățioasa și nevoiașa piață cubaneză.”

Din nou abuzată și exploatată, la capătul puterilor, ajunge printr-o întâmplare – o mână binevoitoare a sorții, întinsă ei de un țigan, Melchor -, în cartierul Triana, în țigănime, în fundătura San Miguel, unde se înghesuiau familiile țiganilor fierari.

Aici o cunoaște pe Milagros Carmona, nepoata lui Melchor, o tânără țigancă prin ale cărei vene curge sângele răzvrătirii și arta celor din rasa ei.

Protagonistele cărții sunt Caridad – sclava eliberată, care a suferit întotdeauna abuzuri și nedreptăți, și Milagros – o fată care a fost întotdeauna înconjurată de familie și de dragoste. Aceste două femei atât de diferite sunt atrase una de cealaltă și, în curând, lumile lor se vor ciocni aducând un pericol grav și schimbări imense în viața lor. Prietenia dintre cele două tinere femei este punctul central al acestui roman dur și intens, plin de forță, pasiune și durere, de speranță și de dorință de libertate.

Cele două femei devin inseparabile și confidente, iar țiganca îi mărturisește noii ei prietene dragostea pentru frumosul și arogantul țigan Pedro García, de care este despărțită de o veche ură dintre cele două familii. Milagros, a cărei frumusețe și senzualitate nu este o binecuvântare, ci un blestem care va duce în cele din urmă la distrugerea ei aproape totală.

La rândul ei, Caridad se străduiește să reducă la tăcere sentimentul care se naște în inima ei față de Melchor Vega, bunicul lui Milagros, un om sfidător, mândru și seducător, dar și un apărător ferm al onoarei și loialității față de familia sa.

Spre dezaprobarea, dezgustul și furia celorlalți țigani, Melchor o ia sub aripa lui protectoare pe Caridad, nu din motive neclare, ci din simplă bunătate omenească. El însuși nu poate înțelege de ce face acest lucru, dar este una dintre acele întorsături ale sorții care va schimba atât viața lui și a ei, cât și a clanului Vega, din care provine Melchor. Fost condamnat la galere, datorită clanului García, unde a stat întemnițat ani și ani de zile, Melchor Galerianul a recunoscut n Caridad aceeași durere profundă care îl macină și pe el.

”- Cântă, negreso!”

Cântecul ei l-a vrăjit.

Alături de aceste două personaje  – Caridad și Milagros – întâlnim și caracterul foarte puternic al Anei Vega, fiica lui Melchor și mama lui Milagros, care duce o luptă constantă cu soțul ei, Jose Carmonas, frământată de loialități împărțite între tată și soț, ținând cel mai des partea tatălui, în fața reproșurilor constante ale soțului.

Ajunsă o proscrisă în ochii neamului său, din cauza unei întâmplări tragice, Milagros e luată sub ocrotirea bătrânei tămăduitoare Maria, mutându-se împreună cu aceasta în țigănimea din Cartuja. Bătrâna țigancă Maria e un personaj remarcabil, o femeie înțeleaptă și demnă, și bine ar fi fost ca Milagros să-i fi ascultat sfaturile cu mai multă atenție.

Când un decret emis de guvernul spaniol îi transformă pe toți țiganii în condamnați și întemnițați, viețile lui Milagros și a lui Caridad iau o întorsătură tragică.

După un torent de întâmplări, care mai de care mai dramatice, drumurile lor se separă, iar soarta le va purta într-un Madrid unde se amestecă contrabandiști și comedianți, nobili și răufăcători, măreție și desfrîu, un Madrid care se predă pasiunii care emană din vocile și dansurile acestei rase de prinți desculți.

Galeria de personaje e foarte bine construită, atât cele două protagoniste, pe care le urmărim evoluând și maturizându-se pe măsură ce trec prin încercările vieții, cât și celelalte personaje, atât feminine, cât și masculine. Un mare plus pentru galeria personajelor feminine aflate în prim planul poveștii, care, deși dezavantajate și vulnerabile, au o mare forță interioară. Caridad, Milagros, Ana Vega, bătrâna vindecătoare Maria, bătrâna Luisa Vega sunt, fiecare în parte, absolut remarcabile. Și dintre personajele masculine se disting câteva, avându-l în frunte pe Melchor Vega, Galerianul.

Povestea se ramifică pe mai multe fire, care apoi se întrepătrund, urmărind întâmplările prin care trece un personaj sau altul – Caridad, Milagros, Melchor, Ana Vega, Jose Carmonas -, nelăsând nimic la voia întâmplării.

Un roman fascinant din punct de vedere istoric, cu personaje pline de viață, magistral redate, dezvăluie o perioadă a istoriei Europei și a Spaniei, în special, în care țiganii sunt persecutați, vânați și întemnițați. Tristețea poveștii este enormă dar, deși eu una nu sunt pentru povești triste, nu am putut pune această carte jos, de la primul până la ultimul rând am fost pur și simplu acaparată de poveste și de personajele ei. De la Sevilla la Madrid, de la viața săracă și tumultoasă a țiganilor până la teatrele fastuoase ale capitalei, și, mai mult, până în diferitele locații unde țiganii vor fi închiși în condiții cumplite, cititorii se vor bucura de o frescă istorică populată de personaje care trăiesc, iubesc, suferă și luptă pentru ceea ce cred ei că este corect. Reflecția unui neam de bărbați și femei care nu și-au plecat capul și care și-au ridicat glasurile pentru a înfrunta ordinea stabilită.

„Noi, țiganii, am fost întotdeauna liberi. Toți regii și prinții din întreaga lume au încercat să ne supună, dar nimeni nu a reușit.”

Un neam rebel, cu o mare capacitate de adaptare la diferite medii, dar nu și de asimilare. Incapacitatea lor de a se integra și de a deveni parte a populației comune a fost marea lor slăbiciune, fapt care a atras furia aristocrației, legile împotriva lor și decretele emise fiind de anvergură și inumane. În carte se face referire la un fapt real, cunoscut sub numele de Marea Întemnițare a țiganilor, cu scopul exterminării lor. Într-o acțiune sincronizată, pe 30 iulie 1749, pe tot teritoriul Spaniei, mii de țigani au fost capturați și închiși, bărbații și băieții peste șapte ani separat, femeile și copiii mici separat.

Ildefonso Falcones este un povestitor genial și această poveste intensă – un splendid roman de atmosferă, cât și unul de aventuri romantice – este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, și nu numai. Viața clanurilor de țigani – obiceiurile, tradițiile și modul lor de trai – e redată în carte într-un mod romanțat. Îndeletnicindu-se cu lucrări de fierărie sau cu contrabanda (foarte bine și amplu surprins în carte acest aspect, contrabanda cu tutun), sau supraviețuind din furt, înșelăciuni, citit în palmă, cerșetorie sau dansând și cântând, au fost supuși constant marginalizării, disprețului și persecuției.

Două popoare asuprite și supuse, unii înrobiți, alții alungați, deopotrivă disprețuiți, victime ale discriminării constante și a nedreptății rasiale, și-au pus suferința în muzică și dans, având un imens talent nativ în acest sens.

Regina desculță – o poveste despre nedreptate și răzbunare, despre prietenie și iubire, despre suferință și trădare, despre libertate și speranță, o poveste pe care o recomand călduros tuturor iubitorilor de ficțiune istorică, și nu numai.

Povestea culminează cu un final minunat de satisfăcător, cu fiecare fir al poveștii dus cu succes la capăt.

”- Cântă țigane, murmură atunci cu glas aspru.

Trecură câteva clipe.

Începu cu un susur, care crescu tot mai mult, până când deveni un vaier lung și adânc ce răsună până în înaltul cerului. (…) Niciuna dintre ele nu cântă, toate trei erau cuprinse de vraja unui glas răgușit care se împletea cu adierea vântului, zburând în căutarea libertății.”

Cartea  Regina desculță, de Ildefonso Falcones, poate fi comandată de pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți istorice

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO