Regina zăpezilor de Joan D. Vinge, Editura Nemira – recenzie

Regina zăpezilor 

(The Snow Queen – 1980)

Joan D. Vinge

Editura NEMIRA

Colecția NAUTILUS

687 pagini

Traducere : Dana Pădurariu

An apariție în România : 2015

•  Seria The Snow Queen Cycle

1. Regina zăpezilor – Editura Nemira – The Snow Queen – 1980

2. World’s End – 1984

3. The Summer Queen – 1991

4. Tangled Up in Blue – 2000

JOAN D. VINGE s-a născut pe 2 aprilie 1948 în Baltimore, Maryland, a crescut în San Diego, studiind antropologia la San Diego University, după care a petrecut câtiva ani în California. A publicat prima povestire, The Soldier, în 1974, în numărul 14 al revistei Orbit. Considerată acum una dintre „reginele“ SF-ului, Joan D. Vinge a câstigat două premii Hugo pentru romanul scurt Eyes of Amber (1977) și pentru romanul Regina zăpezilor (The Snow Queen, 1980). Printre celelalte române pe care le-a semnat se numără Catspaw, The Summer Queen, Tangled Up în Blue sau The Heaven Chronicles. A scris, de asemenea, numeroase adaptări literare după scenarii de film.

Regina Zăpezilor a câștigat premiul Hugo pentru „Cel mai bun roman” în 1981, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii, și a fost nominalizat la premiul Nebula pentru „Cel mai bun roman” în 1980.

„Dacă vă plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice și ticăloși irecuperabili, atunci, sigur vă veți îndrăgosti de Regina Zăpezilor de Joan D. Vinge.“ – io9.com

După 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zăpezilor se apropie de sfârșit. În curând, poarta galactică ce leagă planetă Tiamat de alte lumi se va închide și vremea Iernii se va termină odată cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut dacă planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea coruptă și veșnic tânăra, se va împlini. De cealaltă parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsă în mrejele urzelilor Reginei și va trebui să lupte cu toate forţele pentru a împiedică un viitor sumbru.

Regina zăpezilor de Joan D. Vinge este un roman space opera, foarte interesant, bine scris, în care este ne sunt descrise interacțiunile mai multor culturi, mistere vechi de milenii, lumi fascinante, comploturi, trădări, caractere complexe și  tehnologii fantastice.

Din resturile unui vechi și puternic imperiu ce se prăbușise cu mult timp în urmă, un grup de  planete au constituit un consorțiu numit Hegemonia. Transferul între planete se făcea prin intermediul unor Porți negre, care permiteau călătoria instantanee între destinații aflate la mare distanță unele de altele.

Una dintre aceste planete este Tiamat, locuită de două popoare, iernaticii și văraticii, dar care, datorită unui fenomen solar unic, era accesibilă celorlalte planete doar pe o perioadă de 150 de ani dintr-un ciclu de 300 de ani.

”Dar Steaua Verii era deja vizibilă pe cerul zilei; primăvara se instalase oficial, Schimbarea era pe drum, lucru de care până și Văraticii trebuie să-și fi dat seama până acum. Planeta intra în sfârșit în miezul verii, vremea când tensiunile nefirești provocatede apropierea lor de gaura neagră determinau o intensificare a energiei Gemenilor, iar Tiamatul devenea insuportabil de fierbinte. Văraticii aveau să fie siliți să avanseze spre nord, părăsind arealele lor din insulele ecuatoriale și afluxul lor va distruge statu-quo-ul Iernaticilor pe măsură ce aveau să umple interstițiile din teritoriile acestora.

Aceasta nu constituia însă decât o parte a marii schimbări ce urma să pună stăpânire pe poporul reginei. Apropierea Gemenilor de gaura neagră făcea ca și Tiamat să devină o lume pierdută pentru Hegemonie…”

Importanța Tiamatului pentru Hegemonie era una foarte mare, întrucât reprezenta singura sursă pentru ”apa vieții”, un extract din sângele unor creaturi marine indigene, mersii, care reușea să stopeze complet procesul îmbătrânirii. Din acest motiv, Hegemonia împiedicase Tiamatul să-și creeze propria baza tehnologică, pentru a putea menține în permanență dependența planetei de marfa tehnologică provenită din alte lumi, în schimbul cărora aceasta le furniza acestora medicamentul minune.

Ironic, ”apa vieții” era strâns legată de moarte – moartea mersilor, aceștia fiind vânați fără milă. Nu este prima dată când am întâlnit ideea că, de dragul frumuseții și al tinereții veșnice, se calcă în picioare toate principiile morale, așa cum se constată cu amărăciune în carte…   

”La un nivel sau altul, toți consumatorii erau conștienți de acest lucru. Dar ce conta viața unui animal pe lângă șansa tinereții eterne?”

La conducerea politică a Tiamatului se afla o regină, care asigura domnia în fiecare perioadă de câte 150 de ani. Astfel, Regina Zăpezilor domnea în perioada de timp când Poarta Neagră erae deschisă către Hegemonie, iar Regina Verii domnea în perioada de timp când planeta era izolată de celelalte planete.

Cele două popoare existente pe planetă – iernaticii și văraticii – erau complet diferite unul față de celălalt și se urau reciproc. În timp ce iernaticii erau iubitori de tehnologie și urmăreau să-și facă viața cât mai confortabilă, văraticii erau mari iubitori de natură, având un nivel de trai bazat pe agricultură și pescuit, concentrându-și toate eforturile pentru a proteja mersii de exterminare.

În ceea ce privește celelalte planete, nu am putut să nu observ că, pentru descrierea acestora, autoarea s-a inspirat din cultura câtorva civilizații pământene.

Astfel, planeta Kharemough, extrem de dezvoltată din punct de vedere tehnologic, ai cărui locuitori sunt dominați de simțul onoarei, preferând să moară cu demnitate decât să cadă în captivitate, este evident inspirată de cultura japoneză.

”- Sunt un Kharemoughi. Pot să repar și legat la ochi orice piesă de echipament. Asta ne face să fim mai mult decât niște animale.

– Tu însă vei muri exact ca oricare dintre noi, străine! Vrei într-adevăr să mori?

– Sunt pregătit să mor.”

Obiceiurile planetei Ondinee te duc cu gândul la tradițiile lumii arabe.

”O țară unde femeile erau cumpărate și vândute precum mărfurile, locuiau în odăi separate din complexele familiale și fără să se amestece cu bărbații, care nu le erau parteneri, ci niște stăpâni geloși. Viețile lor urmau căi înguste, adânc întipărite de-a lungul generațiilor; vieți incomplete, dar liniștite și previzibile.”

De asemenea, mersii, creaturile marine inteligente și prietenoase, au o asemănare evidentă cu balenele, vânate și acestea, la rândul lor, fără milă pe Pământ…

”În intervalele dintre expirații ajungeau la ea cântecele mersilor, melodiile de sirene pe care le știa din legende și pe care le auzise doar în vise; o tapiserie de fluierături, vaiete și clincheturi, suspine și țipete… sunete singuratice, uitate, ce se distingeau separat, dar se împleteau laolaltă într-un cor care înălța imnuri de slavă Mării Mamă.”

Acțiunea cărții începe când mai era puțin timp până la terminarea ciclului de 150 de ani al domniei Reginei Zăpezilor – Arianrhod. Aceasta, la fel ca și precedentele regine ale zăpezilor de dinaintea ei, nu era dispusă să renunțe prea ușor la putere. Urzindu-și propriile planuri malefice în acest scop, Arianrhod a plantat nouă clone ale ei în femei văratice, pentru ca acestea să învețe obiceiurile văraticilor iar, la momentul oportun, să le manipuleze conform planurilor ei. Însă, din cele nouă clone, doar una a ieșit perfectă și a reușit să supraviețuiască – Moon.

Moon a crescut de mică alături de vărul ei, Sparks. Cei doi se iubeau nespus și își juraseră credință veșnică. 

Din păcate însă, când Moon a fost aleasă să devină sibilă, adică un oracol sacru al poporului ei, prin care se considera că se adresează Doamna – o zeiță a mării, Sparks nefiind ales, acesta s-a simțit umilit și a pleacat în Carbuncle, orașul iernaticilor.

În drumul lui, Sparks a trecut prin multe peripeții, fiind în pericol să-și piardă viața de câteva ori. Ajuns în Carbuncle, Sparks a fost capturat, destul de repede, de Arianrhod. Aceasta, știind cât de mult ținea Moon la vărul ei, a întrezărit oportunitatea perfectă de a o atrage pe aceasta să vină în Carbuncle, reușind astfel să-și îndeplinească planurile. Pentru aceasta, i-a trimis un mesaj lui Moon, aducându-i la cunoștință faptul că Sparks se afla în pericol. 

După cum era de așteptat, Moon n-a stat nicio clipă pe gânduri, pleacând imediat să îl salveze pe Sparks. Însă, după ce Moon a ajuns în Carbuncle călătorind pe o navă a unui traficant de tehnologie, a fost prinsă în mijlocul unei confruntări între poliție și traficanții de tehnologie, fiind nevoită să fugă, împreună cu aceștia, pe nava lor prin Poarta Neagră, ajungând în final pe Kharemough, o planetă extrem de dezvoltată tehnologic.

”Peste tot, de-a lungul drumului, se zăreau ecrane murale, pe care se proiectau peisaje schimbătoare din alte lumi. La nivelurile de jos, un număr inimaginabil de bunuri importate de pe toate acele planete așteptau transportul către suprafața Kharemoughului. Alte nenumărate încărcături de produse executate de industria sofisticată a planetei de dedesupt treceau prin portul stelar, fiind destinate exportului. Se proiectau și alte imagini, menite să-I impresioneze pe vizitatori, scene care glorificau culmile tehnologice ce puteau susține procese majore de fabricație chiar în spațiu. Lui Moon i se spusese că acesta era cel mai mare oraș plutitor, deși nu singurul, aflat deasupra Kharemougului; existau mii de șantiere de producție și fabrici, ai căror lucrători își duceau traiul mai mult dintre planetă și sateliții ei. Ideea de a-și petrece toată viața într-o izolare neagră o deprima.”

Arianrhod a fost cuprinsă de furie aflând că Moon a plecat prin Poarta Neagră, fiind convinsă că astfel a pierdut-o pentru totdeauna. Plină de cruzime, Arianrhod s-a răzbunat cumplit pe comandantul poliției, drogându-l și făcându-l să-și piardă mințile. În schimb, pentru Jerusha, inspectorul de poliție care o pierduse pe Moon în încăierare, a plănuit o pedeapsă lentă și dureroasă, numind-o comandant al poliției și sabotând-o în permanență, pentru a o umple de ridicol.

Se observă analogia evidentă dintre Regina Zăpezilor și alți dictatori nemiloși renumiți din istorie, care, înnebuniți după putere, au călcat fără scrupule în picioare destinele oricui se interpunea în calea scopurilor urmărite de ei.

După ce și-a pus la cale răzbunarea, Arianrhod, atrasă fiind de Sparks, a fost decisă să îl obțină. Deși Sparks a reușit să îi opună rezistență la început,  asemănarea lui Arianrhod cu Moon l-a făcut în cele din urmă să cedeze, devenind amantul reginei.

Noua lui poziție i-a atras însă dușmănia lui Starbuck – concubinul oficial al reginei și omul care făcea toate treburile murdare ale acesteia, spionând, adunând informații și vânându-i pe mersi pentru ”apa vieții”. Provocat la luptă de acesta, Sparks va reuși să îl va învingă și să îi ia locul.

În tot acest timp, Arianrhod nu a renunțat nicio clipă la planurile ei. Pentru că planul inițial nu mai era valabil, Arianrhod a conceput un nou scenariu, de-a dreptul cumplit, menit să-i asigure domnia în continuare.

Între timp, Moon a făcut o descoperire uluitoare pe Kharemough, aflând că existau sibili pe toate planetele Hegemoniei.

”Dar chiar în timp ce Imperiul se prăbușea, un grup de oameni remarcabili și plini de abnegație au creat un depozit, o bancă de date, în care au adunat tot ceea ce se știa din toate domeniile cunoașterii umane. Ei sperau că, având toate descoperirile umanității concentrate într-un singur loc inviolabil, vor face ca prăbușirea iminentă a civilizației lor să fie mai puțin dezastruoasă, iar reconstrucția cu mult mai rapidă. Și fiindcă și-au dat seama că pe multe lumi prăbușirea tehnologică putea fi practic totală, ei au inventat cele mai simple ieșiri pe care puteau să și le imagineze pentru banca lor de date: ființele umane… Adică sibilii, care-și transmiteau receptivitatea în mod direct succesorilor lor aleși prin sânge.”

Îngrijorată de soarta lui Sparks, Moon a cerut informații despre acesta de la un sibil, vorbele acestuia tulburând-o cumplit prin implicațiile sugerate.

”Tu ești aceea. Aceeași, dar nu la fel. Tu ai putea fi ea, ai putea fi Regina… El te-a iubit, dar acum o iubește pe ea – aceeași, dar nu la fel. Întoarce-te… pierderea ta este o rană ce transformă carnea bună într-una amară, aici în inima Orașului… o rană care nu se vindecă… Trecutul devine un viitor continuu, dacă nu întrerupi Schimbarea…”

Disperată să-l salveze pe Sparks și să contracareze planurile malefice ale reginei, Moon a reușit să găsească, în cele din urmă, o navă pentru a se putea întoarce pe Tiamat. Din păcate însă, în timp ce ea a petrecuse doar două luni pe Karemough, pe Tiamat trecuseră cinci ani, ceea ce înseamna că timpul pentru Schimbare venise deja…

Vă las să descoperiți singuri în carte ce dorea să facă Arianrhod, dacă va ajunge Moon la timp pentru a putea răsturna planurile reginei, cum ar putea fi posibil acest lucru și dacă mai exista vreo speranță pentru ca Moon și Sparks să ajungă împreună.

Recomand această carte fanilor SF/Fantasy, cu siguranță vă va captiva fascinanta lume imaginată de Joan D. Vinge!

Cartea Regina zăpezilor de Joan D. Vinge se poate comanda pe targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira