Remarcabile făpturi inteligente de Shelby Van Pelt, Editura Trei – recenzie

După ce soțul ei a murit, Tova Sullivan a început să lucreze în schimbul de noapte la Acvariul din Sowell Bay, spălând podelele și făcând curat. Și-a găsit un refugiu în munca asta, ca să nu se simtă copleșită de singurătate și ca să mai uite întrucâtva că Erik, fiul său în vârstă de 18 ani, a dispărut misterios în noaptea în care a ieșit în larg cu o barcă, în urmă cu 30 de ani. Tova ajunge să-l cunoască tot mai bine pe Marcellus, o caracatiță gigantică de Pacific, care trăiește într-unul dintre bazinele de la acvariu, iar între cei doi se înfiripă o minunată prietenie. Gata oricând să facă pe detectivul, Marcellus știe ce s-a întâmplat în noaptea în care fiul Tovei a dispărut. Iar acum trebuie să se folosească de orice truc, ca să-i dezvăluie prietenei sale adevărul înainte să fie prea târziu.

Romanul de debut al lui Shelby Van Pelț ne reamintește cu blândețe că uneori să medităm la trecut ne poate ajuta să descoperim un viitor care cândva părea imposibil.

„Totul a început de la un videoclip de pe internet! Cu câțiva ani în urmă, am văzut un clip cu o caracatiță care era hotărâtă să evadeze din cușca în care era închisă și m-am gândit… iată un posibil personaj. Ceva mai târziu, la un atelier de scriere creativă, am avut ca temă să scriem ceva dintr-o perspectivă inedită, așa că mintea mi-a fugit imediat la caracatița aia. Exasperată și frustrată de oamenii care încercau s-o țină captivă. Scena pe care am scris-o atunci s-a transfor­mat în cele din urmă în primele pagini ale acestui roman.” – Shelby Van Pelt

Remarcabile făpturi inteligente este o memorabilă carte de debut, un debut ”la înălțime”! Fiecare pagină a fost impresionantă. Scriitura este impecabilă, dialogurile firești, încărcate de semnificație și presărate cu umor. Realismul magic este un alt ingredient forte al poveștii, foarte bine dozat. Intriga este complexă și foarte bine gândită, cu o surprinzătoare revelație spre final.

Cât despre personaje, Shelby Van Pelt are un adevărat dar atunci când vine vorba de crearea unor personaje credibile, complexe. Ea a reușit să construiască personalități unice, în care alegerile acestora se potriveau perfect cu descrierea lor, a felului în care se purtau cu cei din jur, dar și în care se raportau la ei înșiși.

Iar marele atuu al cărții este cel mai original și minunat personaj: Marcellus, o caracatiță gigantică de Pacific, o remarcabilă făptură inteligentă, conform informațiilor de pe plăcuța lui de la acvariu. A fost o încântare să citesc capitolele din perspectiva lui Marcellus, scrise la persoana întâi. Emoționante și de-a dreptul savuroase! Chiar am plâns după ce am citit despre ultimul lucru pe care l-a făcut pentru Tova și ea pentru el. Câți autori sunt capabili să te facă să plângi din cauza unei caracatițe?

Tova Sullivan, o femeie mărunțică, dar în putere, în vârstă de șaptezeci de ani, lucrează în schimbul de noapte ca menajeră la Sowell Bay Aquarium. Locuiește singură, recent văduvă, fără copii, căci fiul ei a dispărut pe mare în urmă cu aproape treizeci de ani, pe când avea doar optsprezece ani, iar această durere o măcinase toată viața. Un singur lucru n-am înțeles pe deplin: de ce păstrase supărarea și separarea față de fratele ei ani de zile, până la moartea acestuia?

Pentru Tova, găsirea acestui loc de muncă a fost ceva de-a dreptul salvator, un loc unde este nevoie de ea și de munca ei, unde este binevenită și prețuită de managerul acvariului. Și apoi se întâmplă ceva foarte special! Tova îl întâlnește pe Marcellus, o caracatiță uriașă din Pacific care trăiește la acvariu. Ea îl cunoștea deja pe Marcellus, la fel cum cunoștea toate celelalte creaturi din acvariu, dar nu l-a cunoscut niciodată înainte ca ea și Marcellus să se întâlnească față în față într-un mod uimitor. Astfel începe o prietenie pe viață între Tova și Marcellus. Pe tot parcursul vieții lui Marcellus, având în vedere durata scurtă de viață a acestuia, de doar patru ani, 1460 de zile, iar noi îl cunoaștem când era deja în a 1299-a zi de captivitate. Însă, printre rânduri, e transmisă o idee foarte frumoasă: chiar dacă nu putem păstra ceva pentru totdeauna, nu vrem să pierdem șansa timpului pe care îl putem petrece cu cei pe care îi putem iubi și prețui – oamenii dragi, dar și animalele dragi din viața noastră.

Un al doilea fir al poveștii ne poartă în California, unde îl cunoaștem pe Cameron Cassmore, un tânăr în vârstă de treizeci de ani, care nu și-a găsit cu adevărat locul în viață. Nu a știut niciodată nimic despre tatăl lui, iar mama lui l-a abandonat pe când avea nouă ani, lăsându-l în grija surorii ei mai mari, care nu avea copii și care l-a crescut cu dragoste și sacrificii, ca pe copilul ei. Am admirat-o foarte mult pe această doamnă!

Cartea este scrisă în capitole alternative, cele din perspectiva lui Marcellus la persoana întâi, iar cele din perspectiva Tovei, respectiv a lui Cameron, la persoana a treia.

Cameron nu este un tip rău, din contră, dar este imatur, în ciuda vârstei. Nu a făcut prea multe cu viața lui până acum, nu este capabil să păstreze un loc de muncă stabil și a fost recent părăsit de prietena lui, care s-a săturat de lipsa lui de inițiativă și de natura lui capricioasă și copilăroasă. Dar niște informații nou descoperite îl portă în Sowell Bay, Washington din Modesto, California, pentru a afla secretele trecutului său, în căutare de informații despre legăturile sale de familie.

Cameron, Tova și Marcellus se conectează atunci când el începe să lucreze la acvariu și ceea ce urmează este o poveste profund emoționantă despre prietenie, comunitate, familie și redescoperire. Autoarea redă cu blândețe legăturile dintre oameni într-o comunitate restrânsă dintr-un oraș mic, iar descrierea sensibilă a unor probleme precum pierderea, durerea, singurătatea și îmbătrânirea vă vor atinge inima. Chiar dacă unele din temele cărții pot părea destul de sumbre, cartea reușește să rămână luminoasă și pozitivă și să nu încarce negativ cititorul. Deși intriga este oarecum previzibilă de la un moment dat (deși nu pe deplin, am fost chiar foarte plăcut surprinsă la final), povestea este foarte bine spusă și mi-a menținut interesul viu de la primul până la ultimul rând. Marcellus este adorabil și este o reamintire a cât de prețioși sunt prietenii noștri animale pentru noi, mai ales în momentele de singurătate și tristețe. Povestea te sensibilizează, de asemenea, în privința animalelor aflate în captivitate. Deși niciunul dintre animalele din această poveste nu este rănit sau maltratat, ba, din contră, pentru unele era un adevărat refugiu, nu poți să nu simți simpatie pentru Marcellus atunci când se simte închis între pereții de sticlă ai acvariului, ducând dorul habitatul său natural.

Amplasată într-un pitoresc orășel de pe coasta Pacificului, cu o distribuție uimitoare, atât oameni cât și personaje necuvântătoare, cu o narațiune captivantă și bine ritmată și cu o combinație perfectă de emoție, umor, inteligență și înțelepciune, Remarcabile făpturi inteligente a lui Shelby Van Pelt este o poveste minunată care vă va atinge corzile inimii și vă va lăsa cu un nod în gât și cu un zâmbet pe față.

O recomand călduros!

Fragment din cartea „Remarcabile fapturi inteligente” de Shelby Van Pelt

„Ziua 1 299 de captivitate

Întunericul mi se potrivește.

În fiecare seară, aștept stingerea luminilor de deasupra, când rămâne doar strălucirea bazinului principal. Nu‑i perfect, dar pe aproape.

Aproape întuneric, la fel ca pe fundul oceanului. Am locuit acolo înainte de a fi capturat și întemnițat. Nu‑mi pot aminti, cu toate astea încă pot simți gustul curenților neîmblânziți din largul oceanului rece. Întunericul îmi curge prin sânge.

Cine sunt, întrebați? Numele meu e Marcellus, însă majoritatea ființelor umane nu mă numesc așa. De obicei, mă numesc tipul ăla. Spre exemplu: Uită‑te la tipul ăla, îi poți vedea tentaculele în spatele pietrei!

Sunt o caracatiță gigantică de Pacific. Știu asta de la plăcuța de pe peretele de lângă țarcul meu.

Știu la ce vă gândiți. Da, pot citi. Pot face multe lucruri la care nu v‑ați aștepta.

Plăcuța menționează și alte informații: dimensiunea, dieta preferată și unde aș trăi dacă n‑aș fi prizonier aici. Pomenește despre capacitatea mea intelectuală și înclinația mea spre ingeniozitate, lucru care nu știu de ce este o surpriză pentru oameni: Caracatițele sunt remarcabile făpturi inteligente, zice. Îi avertizează pe oameni în legătură cu camuflajul meu, le spune să fie foarte atenți atunci când mă caută, în cazul în care m‑am deghizat astfel încât să mă identific cu nisipul.

Plăcuța nu menționează faptul că numele meu e Marcellus. Însă ființa umană pe nume Terry, cel care conduce acest acvariu, le împărtășește uneori acest lucru vizitatorilor care se strâng lângă bazinul meu. Îl vedeți acolo? Numele lui e Marcellus. E un tip special.

Un tip special. Într‑adevăr.

Fiica cea mică a lui Terry mi‑a ales numele. Marcellus McCalamarus, numele complet. Da, este un nume ridicol. Îi face pe mulți să presupună că sunt un calamar, ceea ce e o insultă de cea mai joasă speță.

Cum să mi te adresezi, întrebi? Ei bine, asta depinde de tine. Poate mă vei numi automat tipul ăla, ca toți ceilalți. Sper că nu, însă nu‑ți voi purta pică. Doar ești om, la urma urmelor.

Trebuie să te avertizez că timpul nostru împreună e posibil să fie scurt. Plăcuța precizează o informație suplimentară: speranța medie de viață a unei caracatițe gigantice de Pacific. Patru ani.

Speranța mea de viață: patru ani — 1 460 de zile.