Rivali divini. Seria Scrisori fermecate de Rebecca Ross, Editura Corint – recenzie
Rivali divini
Seria Scrisori fermecate
(Divine Rivals -2023)
Rebecca Ross
Editura Corint
Colecția CorinTeens
Nr. pagini: 448
Traducere din limba engleză de Loredana Voicila
De la autoarea cărții Ascensiunea.
Rivali divini este primul volum din seria Scrisori fermecate/ Letters of Enchantment Series:
- Rivali divini – Divine Rivals – 2023
- Ruthless Vows – 2023
După secole de adormire, zeii se războiesc din nou. Tânăra Iris Winnow, în vârstă de 18 ani, nu vrea însă decât să își țină familia laolaltă. Mama ei a căzut pradă dependențelor, iar fratele, care a fost trimis pe front, a dispărut. Singura ei șansă este să câștige promovarea de la Gazeta de Oath, unde lucrează ca ziaristă.
Pentru a mai uita de griji, Iris îi scrie lungi epistole fratelui ei, pe care le strecoară pe sub ușa șifonierului, de unde dispar... direct în mâinile lui Roman Kitt, fermecătorul și deopotrivă nepăsătorul ei rival de la ziar. Când acesta din urmă îi răspunde la scrisori sub protecția anonimatului, între cei doi se naște o legătură care o va însoți pe Iris până în prima linie a frontului, unde ajunge hotărată să-și salveze fratele, omenirea, dar și dragostea.
Rivali divini este un roman fantasy plin de speranță, dar și de suferință, despre puterea de neegalat a dragostei.
Cartea Rivali divini de Rebecca Ross poate fi comandată de pe Libris
Iris Winnow și Roman Kitt sunt doi foarte tineri jurnalişti rivali, ambii foarte talentați. Foarte simpatici și ușor de îndrăgit. Fiecare din ei speră că el va fi cel promovat la Gazeta de Oath, având motivații diferite, dar la fel de puternice.
Am remarcat și apreciat stilul Rebeccăi Ross de când am citit prima ei carte apărută la noi, Ascensiunea (romanul de debut al autoarei), însă trebuie spus că a evoluat mult de atunci. Dacă Ascensiunea mi-a plăcut, Rivali divini m-a încântat! Construcția lumii fantastice în care e plasată acțiunea e ușor de înțeles, nu foarte diferită de lumea noastră, personajele sunt foarte bine conturate, iar intriga cărții e originală, bine condusă, cu o peniță fermă.
Iris suferă după fratele ei plecat pe front, de la care nu a primit nicio veste. În plus, situația ei familială e un dezastru, după ce mama ei a căzut pradă alcoolismului, rămânând și fără serviciu, astfel încât Iris a fost nevoită să renunțe la școală și să se angajeze pentru a se întreține. Însă muncește cu plăcere, având o adevărată pasiune pentru scris. Detaliul ăsta atinge întotdeauna inimile cititorilor împătimiți, nu-i așa? Am apreciat faptul că, în ciuda tuturor aspectelor dureroase ale cărții, aceasta nu este o poveste sumbră sau întunecată, din contră, transmite o energie pozitivă.
Relația dintre Iris și Roman a început poticnit, cu ei ca rivali. Au făcut schimb de mici împunsături, sarcasme și ironii, dar fără răutate. A fost o rivalitate decentă, rezonabilă, fără tușe îngroșate, ceea ce e un plus al cărții. Și să nu uit să amintesc dialogurile delicioase dintre cei doi!
Roman, la fel ca Iris, e un personaj talentat, pasionat, dedicat și muncitor, cu o busolă morală foarte echilibrată, la cei nouăsprezece ani ai săi.
Pentru a-și alina adorul de fratele său, Iris a început să-i scrie lungi epistole emoționante, pe care le strecura pe sub ușa șifonierului, ca într-o cutie poștală, iar acestea dispăreau instant. Iris a sperat că, prin magie, ajungeau direct la fratele ei, însă acestea au ajuns în mâinile lui Kitt! Chiar dacă evident era magie la mijloc, mi s-a părut inițial prea mare coincidența, dar mi-a plăcut la nebunie ”explicația” acestui fapt, legenda mașinilor de scris fermecate. Nu v-o spun, vă las plăcerea s-o aflați singuri. Când Kitt începe să-i răspundă la scrisori – fără a-i spune cine este el, recunoscând doar că nu e fratele ei – între cei doi începe să se formeze o legătură care îi va lega sufletește. El dedusese din scrisori cine este ea, dar Iris habar n-avea cine e corespondentul ei misterios.
Urmează o promovare mult-așteptată (care din cei doi o va primi?), o logodnă neașteptată (v-am făcut curioși?) și o plecare pe front.
A doua parte a cărții ne poartă într-o stranie localitate din apropierea frontului, unde Iris ajunge ca și corespondent de război, încercând să dea de urma fratelui său. Zvonurile despe soldați dispăruți de parcă i-ar fi înghițit pământul iau amploare. Ritmul cărții și dramatismul cresc treptat, ajungând la cote ”periculoase” pe măsură ce dramele războiului își arată urâta față. Personaje noi își fac apariția în scenă, iar creaturi mitologice înspăimântătoare terorizează ținuturile din apropierea frontului.
Cum se reîntâlnesc Iris și Kitt, cum va evolua relația lor, dacă fata își va regăsi fratele, la toate aceste întrebări veți afla răspunsul citind cartea. Nu vreau să vă dezvălui mai multe, vă spun doar am avut parte de câteva întorsături de situație complet neașteptate. Iar finalul, acel cliffhanger de la sfârșit? Wow, m-a făcut să am emoții! Abia aștept să aflu ce se întâmplă în continuare, ce curs va lua povestea! Sper să apară cât mai repede volumul următor.
Rivali divini – carte pe care o recomand călduros tuturor cititoarelor romantice și celor care le plac poveștile fantasy young adult!
Iris alerga prin ploaie, cu tocul de la pantof rupt și un trenci zdrențuit pe ea. Speranța care i se zbătea nebunește în piept îi conferea viteză și noroc în timp ce traversa șinele de tramvai din centru. Așteptase ziua aceasta săptămâni întregi, și se știa pregătită. Chiar dacă era udă până la piele, șchiopăta și îi era foame.
Primul fior de disconfort a apărut atunci când a pășit în foaier. Era o clădire veche, ridicată înainte să fi fost alungați zeii. Câteva dintre aceste divinități moarte erau pictate pe tavan și, în ciuda crăpăturilor și a luminii slabe de la candelabrele joase, Iris își ridica mereu privirea spre ele. Zeii și zeițele dansau printre nori, îmbrăcați în robe lungi, aurite, cu stele sclipindu‑le în păr, în vreme ce privirile le alunecau spre pământ. Uneori i se părea că ochii aceia pictați o urmăresc, și Iris încerca să‑și alunge fiorii. Acum, fata și‑a scos pantoful scâlciat din piciorul drept și s‑a grăbit spre lift, șchiopătând, gândurile despre zei împrăștiindu‑se rapid odată ce a început să se gândească la el. Poate că ploaia îl încetinise și pe Roman, așa că încă mai avea o șansă!
Iris a așteptat un minut întreg. Liftul hodorogit era probabil blocat tocmai astăzi, prin urmare fata s‑a hotărât să urce pe scări, grăbindu‑se spre al patrulea etaj. Când a împins în cele din urmă ușile grele de la Gazeta de Oath, Iris era asudată și tremura. A fost întâmpinată de lumina galben spălăcită a lămpilor cu gaz, de aroma ceaiului tare și de agitația matinală pe care o implica pregătirea ziarului.
Întârziase patru minute.
Iris a rămas nemișcată, în mijlocul zumzetului, privirea alunecându‑i spre biroul lui Roman.
Era gol, așa că Iris s‑a bucurat, asta până când ochii i s‑au oprit asupra panoului cu sarcini de lucru și l‑a văzut pe Roman acolo, așteptând‑o să‑și facă apariția. De cum li s‑au întâlnit privirile, tânărul i‑a zâmbit leneș și s‑a întins spre capătul de sus al panoului, smulgând o bucată de hârtie din piuneză. Ultima sarcină.
Iris nu s‑a clintit; nici măcar atunci când Roman Kitt a dat roată nișelor ca să o întâmpine. Bărbatul era înalt și suplu, cu pomeți cizelați, care ar fi putut să taie în piatră, și a fluturat hârtia în aer, astfel încât Iris să nu poată ajunge la ea. Foaia aceea de hârtie pe care ea și‑o dorea atât de tare.
— Ai întârziat din nou, Winnow! a întâmpinat‑o el. A doua oară în această săptămână.— Nu știam că ții socoteala, Kitt.Rânjetul i‑a dispărut de pe chip atunci când privirea i s‑a oprit la mâinile ei în care Iris își legăna pantoful rupt.— Se pare că de această dată ai avut ceva necazuri.— Chiar deloc, a răspuns ea, ridicându‑și bărbia. Am plănuit să se întâmple, desigur.— Ai plănuit să îți rupi tocul?
— Ca tu să primești această ultimă sarcină.— Atunci, mă iei cu binișorul? a ridicat din sprânceană tânărul. Surprinzător! Ar fi trebuit să ne duelăm până la moarte.Iris a pufnit.— O exprimare hiperbolică, Kitt. Lucru pe care, apropo, îl faci adesea în articolele tale. Ar trebui să fii atent la această înclinație dacă vei ajunge editorialist.Era o minciună. Iris citea arareori ceea ce scria el. Dar Roman nu știa asta.Băiatul și‑a mijit ochii.— Ce e așa „hiperbolic” în faptul că soldații dispar pe front?Lui Iris i s‑a făcut stomacul ghem, dar a reacționat zâmbind vag.— Acesta este subiectul ultimei sarcini? Mersi că mi‑ai spus!Iris i‑a întors spatele lui Roman și a pornit printre nișe, spre biroul ei.— Nu are nicio importanță că îl știi! a insistat el, urmând‑o. Eu am primit sarcina.Iris a ajuns la biroul ei și și‑a aprins lampa.— Desigur, Kitt. (…)
Curând, toată lumea a început să se pregătească de plecare în afară de ea și Roman. Lămpile de la birouri se stingeau una câte una, dar Iris nu se clintea, bătând la mașină încet și anevoios, de parcă fiecare cuvânt ar fi trebuit desprins din măduva ei, în vreme ce Roman, la două nișe depărtare, lovea tastatura cu rapiditate. Gândurile i‑au alunecat la războiul zeilor. Era inevitabil: războiul părea să‑i stea mereu pe creieri, chiar dacă se desfășura la 600 de kilometri depărtare de Oath. Cum se va sfârși? s‑a întrebat. Cu distrugerea unui zeu sau a amândurora?Sfârșiturile puteau fi adesea citite în începuturi, așa că Iris a început să scrie ceea ce știa. Fragmente din știrile care circulaseră prin ținut, ajungând în Oath la săptămâni bune după ce se petrecuseră evenimentele.
«A început într‑un orășel mic și somnolent înconjurat de aur. Cu șapte luni în urmă, lanurile de grâu erau gata de recoltă, aproape înghițind un loc numit Sparrow, în care numărul oilor îl întrece pe al oamenilor cu patru la unu și unde nu plouă decât de două ori pe an din cauza unui bles‑tem vechi aruncat de un zeu furios – acum răpus – cu se‑cole în urmă.
Acest orășel idilic din Comitatul de Vest este locul în care Dacre, un zeu Subpământean înfrânt, a fost depus într‑un mormânt pentru somnul de veci. Acolo a dormit vreme de 234 de ani, până când, într‑o zi, pe vremea recoltei, s‑a trezit în mod neașteptat și s‑a ridicat, răzbind prin pământ și arzând de furie.
Zeul a întâlnit un fermier pe câmp, iar primele lui cuvinte au fost o șoaptă rece și răgușită:
— Unde este Enva?
Enva, o zeiță Celestă și dușmana de moarte a lui Dacre. Enva, cea care la rândul ei fusese înfrântă cu două secole în urmă, când cei cinci zei rămași căzuseră pradă puterii muritorilor.
Fermierul s‑a înspăimântat și s‑a plecat în umbra lui Dacre.
— Este îngropată în Comitatul de Est, a răspuns acesta în cele din urmă. Într‑un mormânt nu foarte diferit de al tău.
— Nu, a rostit Dacre. Este trează. Și, dacă refuză să mă întâmpine… dacă alege să fie o lașă, atunci o voi atrage eu la mine!
— Cum, domnul meu? a întrebat fermierul.
Dacre l‑a privit de sus pe bărbat. Cum atrage un zeu pe un altul?»
Cartea Rivali divini de Rebecca Ross poate fi comandată de pe libris.ro
Recenzii și prezentări cărți Editura Leda Edge
4 Comments
Ana Sylvi
O recenzie care tenteaza si pe cei mai putin inclinati spre romance si YA. Am citit numai lucruri bune despre carte, daca nu e prea siropoasa poate mi-ar placea si mie.
Oli
Multumesc, Ana! Cu siguranta nu e prea siropoasa, chiar cred ca ti-ar placea!
Tyna
Foarte frumoasă recenzia! Cred că și pe mine m-ar încânta această carte. Mulțumesc mult pentru recomandare!
Oli
Ti-o recomand cu drag, sigur iti va placea! Sper sa apara cat mai curand volumul urmator, ca finalul ne cam lasa cu ochii-n soare! Multumesc si eu!