Delicatese Literare
Prezentari carti

Rivali în croazieră de Angie Hockman, Editura Leda Bazaar

Rivali în croazieră

(Shipped -2021)

Angie Hockman

Editura Leda Bazaar

384 pg.

Traducerea: Alexandru Maovescu

Angie Hockman este câștigătoare a premiului RWA Golden Heart 2019. A lucrat în domeniul juridic, educațional și ecoturism, dar în prezent scrie romane de dra­goste, bucurându-se de fiecare activitate în aer liber în care reușește să își implice familia sau visând la următoarea călă­torie palpitantă

O poveste de dragoste modernă și captivantă care celebrează puterea celei de-a doua șanse și magia noilor începuturi. Perfectă pentru fanii romanelor Paradis de împrumut și Te urăsc, te iubesc.

Jonglând în permanență cu obositoarele cursuri de la masterat și solicitanta sa slujbă la o agenție de turism, Henley Evans abia are timp pentru ea, darămite pentru familie, prieteni sau întâlniri. Însă când ajunge pe lista scurtă pentru promovarea la care visează, pare că toate sacrificiile pe care le-a făcut au meritat.

Dar există o problemă! Graeme Crawford-Collins, colegul care se ocupă de rețelele de socializare, candidează pentru același post. Deși nu s-au întâlnit niciodată în persoană, bătăliile lor prin e-mailuri și mesaje telefonice sunt la ordinea zilei.

Când șeful le încredințează sarcina de a elabora câte o propunere pentru a crește numărul de rezervări în Galápagos, miza e uriașă: autorul celui mai bun proiect va câștiga promovarea. Există însă un șiretlic: cei doi rivali trebuie să plece într-o croazieră în insulele Galápagos… împreună. Când în sfârșit se întâlnesc pe navă, Henley este șocată să descopere că adevăratul Graeme nu este deloc așa cum și l-a imaginat ea. Pe măsură ce explorează insulele în tandem, tânăra descoperă curând că limita dintre ură și iubire e mai subțire decât o carte poștală.

Țintind în continuare să avanseze în carieră, în timp ce e tot mai atrasă de rivalul ei, Henley începe să-și pună la îndoială alegerile pe care le-a făcut în viață. Pentru că ce rost are să lucrezi tot timpul dacă nu trăiești niciodată?

Rivali în croazieră – desemnată cea mai bună poveste de dragoste a anului 2021 de Entertainment Weekly, Goodreads, PopSugar, Marie Claire, Real Simple, Insider, Vulture,CNN, Bookreporter, BookBub

„Ceva spații înguste, vastitatea oceanului și destinațiile de vis oferă fundalul unei veritabile bătălii a sexelor. […] Alunecă ușor, asemenea unui cocktail tropical.” Kirkus Reviews

„[Un] debut absolut sclipitor […] Rivali în croazieră este o poveste divină despre dușmani care devin iubiți, plasată pe fundalul unei călătorii în care personajele fac snorkeling alături de lei-de-mare și drumeții care se termină cu priveliști uluitoare […] O poveste la fel de însorită și îmbietoare ca și fermecătorul său decor de vacanță […] Dacă cititorii doresc să evadeze din cotidian, cu siguranță romanul de față este soluția. Rivali în croazieră este o vacanță literară care mi-am dorit să nu se mai termine. Nota: 10.” Entertainment Weekly

„Debutanta Hockman creează un paradis în decorul senin și cu totul special din Galápagos, învățându-și cititorii câte ceva despre fauna sălbatică a insule­lor, precum și despre eforturile de conservare ale cercetărilor, care devin o parte însemnată a poveștii. Potrivită pentru fanii unor scriitoare precum Helen Hoang și Sophie Kinsella, aceas­tă fermecătoare aventură la bor­dul unei nave de croazieră îi va face pe cititori să-și dorească să rămână alături de personaje mult după sfârșitul poveștii.” Library Journal

„Cu personaje imperfecte, dar adorabile, și locuri exotice, această poveste de dragoste ciudată și bine gândită îi va prinde în mreje pe cititori.” Publishers Weekly

„Această comedie romantică este fermecătoare, savuroasă și cu siguranță te va năuci.” CNN

„O poveste amuzantă și sexy.” PopSugar

„[Un] roman de dragoste cu totul fermecător, perfect pentru vremea caldă.” Real Simple

„O poveste clasică despre dușmani care se îndrăgostesc unul de altul… Un roman deopotrivă inteligent și încântător!” USA Today

 

PRECOMANDĂ 30% REDUCERE

LIVRARE DIN 31 MAI

Cărțile apărute la Editura Corint pot fi comandate edituracorint.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii, prezentări și articole Editura Corint

Recenzii și prezentări cărți cu umor

Spune-ți părerea!