Roșu de rubin de Kerstin Gier, Editura Litera – recenzie

Roșu de rubin (Ruby Red)

Kerstin Gier

Editura Litera

Titlul original: Rubinrot

Traducere: Valentina Georgescu

302 pagini

Face parte din trilogia Culorile dragostei (Edelstein-Trilogie):

1. Roşu de rubin (Rubinrot) – 2009

2. Albastru de safir (Saphirblau) – 2010 – recenzie

3. Verde de smarald (Smaragdgrün) – 2010 – recenzie

Rosu de rubin este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Gwendolyn Montrose, o adolescentă în vârstă de șaptesprezece ani, care duce o viață obișnuită, în ciuda faptului că provine dintr-o familie cel puțin ciudată și plină de secrete. Astfel, pe linia maternă, existaseră de-a lungul timpului mai multe persoane ce avuseseră o genă ce declanșa călătoria înapoi în timp, independent de voința persoanei respective. Persoana care urma să moștenească respectiva genă se știa încă de la nașterea ei, în urma unor calcule complicate ce se făcuseră în urmă cu mulți ani în urmă. Până când se declanșa prima călătorie în timp, persoana respectivă era pregătită de Gardieni – o organizație secretă antică, numită și Loja Secretă a Contelui de Saint-Germain.

Din fericire, Gwendolyn nu urma să aibă această genă, ci verișoara ei, Charlotte, întrucât aceasta se născuse pe 7 octombrie 1994, dată când se calculase că se va naște următoarea purtătoare de genă, Gwendolyn fiind născută la o zi după aceasta.

Astfel, Charlotte primise o educație strictă, învățând mai multe limbi străine, luând lecții de scrimă, însușiindu-și regulile de comportament în societate din trecut și stăpânind istoria la perfecție, în timp ce Gwendolyn dusese viața unei adolescente obișnuite, neexcelând la nici o materie și având o bună prietenă, Leslie, cu care își petrecea cea mai mare parte a timpului, făcându-și confidențe, urmărind filme și bârfind fără răutate. Singura ei abilitate ieșită complet din comun, pe care nu i-o știau decât familia și prietena ei Leslie, era că putea vedea și vorbi cu fantomele, chiar și cu statuile. În timp ce Charlotte era roșcată, ca mai toate femeile Montrose, Gwendolyn era brunetă ca tatăl ei, care murise pe când ea avea doar șapte ani.

Mătușa ei Glenda și bunica ei, lady Aristia, așteptau cu multă nerăbdare declanșarea primului episod de călătorie în timp al Charlottei, întrucât se știa că acesta urma să se declanșeze în jurul vârstei de șaptesprezece ani.

O călătorie în timp este anunţată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzaţii de ameţeală ce afectează capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt în timp, numit şi saltul de iniţiere, are loc între al șaisprezecelea şi al șaptesprezecelea an de viaţă al purtătorilor genei.
(Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)

Glenda și lady Aristia făceau atâta caz în jurul oricărui simptom al Charlottei, pândindu-i orice amețeală, că lui Gwendolyn, mamei și fraților ei, cât și strămătușii Maddy, care locuiau cu toții în aceeași casă străveche, li se cam tăiase de-atâta teatru.

”Charlotte însăşi îşi ascundea sentimentele în spatele unui zâmbet misterios de Mona Lisa. Să fi fost în locul ei, nici eu n-aş fi ştiut dacă ar fi trebuit să mă bucur sau să mă necăjesc fiindcă nu am ameţeli. Bine, ca să fiu sinceră, eu cred că m-aş fi bucurat. Eu eram mai degrabă genul sfios, preferam să fiu lăsată în pace.”

De fapt, cea care începe să aibă simptomele este Gwendolyn, care ascunde însă acest lucru, neacordându-i importanță până când se trezește trimisă pe neașteptate într-un alt secol, neștiind prea bine anul în care se afla și ce ar fi trebuit să facă. Din fericire, în câteva minute este trimisă din nou în secolul ei, iar ea speră că a fost doar un episod izolat. În curând se va lămuri că nu era așa, ea suportând încă două călătorii în timp, prima pe când se afla în casa ei, iar a doua pe când era la școală. După a treia călătorie, Gwendolyn a realizat că nu era de glumă și a sunat-o pe mama ei, care a venit într-un suflet la școală și a dus-o la casa unde era sediul Ordinului Gardienilor. Aici se aflau mai multe persoane, cu toate cu rol în loja așa-numiților Gardieni. Aceștia au fost foarte sceptici la început, dorind să afle cum a fost posibil acest lucru. Grace, mama lui Gwendolyn, le-a mărturisit că modificase intenționat data nașterii fiicei ei, dorind ca aceasta să aibă o adolescență normală și sperând ca Charlotte să fie cea care deținea gena. Explicațiile ei nu îi conving pe Gardieni, mai ales că aceștia erau supărați pe rolul ei din trecut, când ea o ajutase pe Lucy, nepoata ei și precedenta deținătoare a genei, să fugă împreună cu Paul de Villiers, un alt deținător al genei călătoriei în timp, întrucât și în familia Villiers se transmitea respectiva genă, putând-o avea doar bărbații.

Însă, după un test reușit efectuat, nu mai încape nici o îndoială că Gwendolyn era cea de-a douăsprezecea călătoare în timp, cea care ar fi trebuit să aibă puterea corbului, deși nu se știa prea bine ce însemna acest lucru. O poezie ce provenea din vremuri străvechi definea cei doisprezece călători în timp, fiecare simbolizând câte o piatră prețioasă.

”Opalul şi Chihlimbarul, prima pereche, /Agatul cântă în şi bemol, lupul avatar, /Duet – solutio! Cu Acvamarinul. /Urmează puternicii Smarald şi Citrin, gemenii Cornaline în Scorpion, /şi Jadul, numărul opt, digestio. În mi major: Turmalinul negru, /Safirul în fa, cât de luminos părea. Şi aproape simultan, Diamantul, ca unsprezece şi şapte, l-a recunoscut pe Leu. /Projectio! Timpul curge, /Rubinul constituie începutul, dar şi sfârşitul.”

Gwendolyn află că acele călătorii în timp puteau fi făcute în mod controlat cu ajutorul unui dispozitiv numit cronograf, setările cronografului făcând însă imposibilă trimiterea înapoi în perioada propriei vieți, pentru a nu se încălca legile continuumului. De asemenea, nu se putea călători decât în trecut.

Se părea că un mare secret va fi dezvăluit în momentul în care în care câte o picătură din sângele fiecărui călător în timp va fi adăugată în cronograf. Gwendolyn urma să facă pereche în călătoriile în timp cu Gideon de Villiers, un tânăr superb, cu doi ani mai mare decât ea, care însă o tratează cu multă răceală la început, considerând-o mai degrabă o piedică pentru misiunea lui, fiind complet neinstruită.

”— Fetele ca tine nu sunt interesate decât de pieptănături, ţoale, filme şi staruri pop. Şi tot timpul chicotiţi şi mergeţi la toaletă numai în grup. Şi o invidiaţi pe vreo colegă numai pentru că şi-a cumpărat un tricou de cinci lire de la Marks and Spencer. Ştii bine ce vreau să spun.”

Deși ei doi erau ultimii doi călători în timp și cu sângele lor s-ar fi închis cercul, Lucy și Paul, precedenții doi călători dispăruseră cu tot cu cronograful cu sângele a zece călători și toată munca trebuise luată de la capăt. Gideon reușise în timpul călătoriilor în timp efectuate să adune, împreună cu ei doi, sângele a opt călători.

În prima călătorie în timp, Gwendolyn urma să îl cunoască însuși pe contele de Saint-Germain, fondatorul Lojei Gardienilor.

Gwendolyn este impresionată de decorul în care ajunge.

”Plimbarea cu caleaşca prin Londra a fost cel mai palpitant lucru pe care-l trăisem până atunci. Din nu ştiu ce motiv, îmi închipuisem Londra fără maşini foarte liniştită, cu oameni cu umbrele şi pălării plimbându-se pe străzi, din când în când câte o trăsură confortabilă trecând în tropotul cailor, fără duhoare de gaze de eşapament, fără taxiuri care dau năvală cu aşa o nesimţire, că ar fi în stare să te calce chiar şi dacă traversezi pe verde. În realitate, atmosfera era oricum, numai liniştită nu. În primul rând că ploua. Şi, în al doilea rând, traficul era, chiar şi fără automobile şi autobuze, extrem de haotic: trăsuri şi căruţe de toate felurile se înghesuiau una lângă alta, apa din băltoace şi noroiul săreau în toate direcţiile. E drept că pe străzi nu mirosea a gaze de eşapament, dar nici a altceva mai plăcut, un pic a alterat şi, în plus, a rahat de cai şi de altă provenienţă.”

Gideon se purta natural, în largul lui, în timp ce lui Gwendolyn i se făcea rău de la atâtea hurducături.

— Mersul cu caleaşca este extrem de distractiv, zise Gideon, parcă invidios pe omul de pe capră. Sigur că e şi mai distractiv cu una descoperită. Eu prefer un faeton.

Caleaşca se clătină din nou, iar mie mi se cam făcea rău. Chestia asta nu era nicidecum pentru cei cu stomacul sensibil.

— Eu cred că prefer un Jaguar, am spus cam fără vlagă.

Deși prevenită de mama ei să se ferească de conte, întrucât este un om foarte periculos, Gwendolyn i se pare că este doar un bătrânel inofensiv. Mai mult este înfricoșată de prietenul și fratele de suflet al acestuia, Miro Rakoczy, palid și cu ochi negri ce nu reflectau lumina.

N-am putut să nu mă distrez citind replicile și gândurile lui Gwendolyn când Rakoczy a întrebat-o ce mai face poporul curuților și cine domnește acum în Transilvania.

Hm, hm. Asta da, întrebare. Aparţinea Bulgariei? Sau României? Sau Ungariei?

— Nu ştiu, am spus eu sincer. Este atât de departe. O voi întreba pe doamna Counter. E profesoara noastră de geografie.

Rakoczy părea dezamăgit. Poate ar fi fost mai bine să-l mint. „Transilvania este condusă de contele Dracula de două sute de ani deja. Este rezervaţie naturală pentru specii de lilieci pe cale de dispariţie. Curuţii sunt cei mai fericiţi cetăţeni ai Europei.” Poate că asta i-ar fi plăcut mai mult.

La plecare, Gwendolyn își dă seama că l-a judecat complet greșit pe conte. Aflat la distanță de ea, fără să o atingă și fără să miște buzele, a început să o strângă de gât și s-o amenințe.

— Nu ştiu exact ce rol joci tu, fetiţo, sau dacă eşti în vreun fel importantă. Dar nu permit să-mi fie încălcate regulile. Ia-o cape un avertisment. Ai înţeles?

Strânsoarea degetelor se înteţi. Eram paralizată de frică. Nu puteam decât să mă holbez la el, gâfâind după aer. Chiar nu vedea nimeni ce mi se întâmpla?

— Am întrebat dacă ai înţeles.

— Da, am şoptit eu.

Gâtul îmi fu imediat eliberat din strânsoare, mâna îndepărtându-se.

Înainte de a face saltul înapoi în timp, cei doi sunt atrași într-o cursă, caleașca în care se aflau fiind atacată și vizitiul omorât. Gideon îi poruncește lui Gwendolyn să stea perfect nemișcată, el sărind din caleașcă și luptându-se cu sabia cu trei atacatori, reușind să-l omoare pe unul și fiind încolțit de ceilalți doi. Gwendolyn nu poate sta deoparte, înșfacă o sabie și reușește să-l străpungă pe unul dintre ei, dându-i un avantaj lui Gideon care îl omoară pe ultimul.

Prima călătorie controlată a lui Gwendolyn, care ar fi trebuit să fie complet sigură, se dovedise a fi o aventură riscantă și plină de capcane. Gideon îi reproșează mai multe stângăcii și încearcă să bagatelizeze experiența prin care trecuseră, moment în care Gwendolyn izbucnește.

— O să treacă şi faptul că tocmai am omorât un om? O să treacă şi faptul că mi-a fost dată peste cap toată viaţa… uite-aşa, cât ai pocni din degete? O să treacă şi faptul că un ticălos arogant, pletos, care poartă dresuri de mătase şi cântă la vioară nu are altceva mai bun de făcut decât să-mi dea ordine, deşi tocmai i-am salvat viaţa lui de rahat? Dacă mă întrebi, aş zice că am toate motivele din lume să vomit! Şi, dacă te interesează, şi tu eşti atât de dezgustător că-mi vine să vomit!

La următoarea călătorie în timp cei doi se întorc în anul 1912, încercând să o convingă pe stră-străbunica lui Gwendolyn, Margaret Tilney, și ea călătoare în timp, să doneze câteva picături de sânge în cronograf. Aceasta se pare că fusese avertizată de Lucy și Paul să nu cumva să facă acest lucru și refuză categoric. Mai mult, își fac apariția și Lucy și Paul (adică safirul și turmalinul negru), care insistă să stea de vorbă cu ei. Lucy și Paul o privesc cu multă emoție și duioșie pe Gwendolyn și ne dăm seama, din câteva replici schimbate între ei, că erau adevărații ei părinți, care, cu complicitatea lui Grace, recurseseră la acea înșelătorie pentru a o proteja și a o ajuta să ducă o viață normală, măcar primii șaptesprezece ani din viață. Gwendolyn nu realizează însă acest lucru pe moment.

Gideon se temea însă de la bun început de o cursă, ținând cont că Lucy și Paul aveau vechiul cronograf cu sângele a zece călători, nelipsindu-le decât sângele lui Gwendolyn și Gideon, și refuză să stea de vorbă cu ei, convingând-o și pe Gwendolyn să fugă cu el.

Aventurile prin care au trecut i-au apropiat pe Gwendolyn și pe Gideon, acesta din urmă cerându-și scuze pentru jignirile lui, mulțumindu-i că i-a salvat ”viaţa de rahat” și făcându-i o declarație surprinzătoare.

— Nu eşti o fată oarecare, Gwendolyn, şopti el, trecându-şi degetele prin părul meu. Eşti cu totul şi cu totul deosebită. Nu ai nevoie de nici o magie a corbului ca să fii specială pentru mine.

Chipul lui se apropie tot mai mult de al meu. Când buzele lui îmi atinseră gura, am închis ochii.

OK. Acum urma să leşin.

Aventurile continuă în volumul următor – Albastru de safir, iar eu abia aștept să le descopăr.

Iubitorii genului fantasy și young adult vor fi încântați de această carte, plină de mister și magie, cu aventuri extrem de palpitante, care te captivează imediat, punându-ți imaginația la încercare, iar stilul plin de umor în care este scrisă te cucerește irezistibil.

Cărțile autoarei Kerstin Gier pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro