Sabia destinului. Seria Witcher Vol. II de Andrzej Sapkowski, Editura NEMIRA – recenzie

Sabia destinului

Seria Witcher Vol. II

Andrzej Sapkowski

Editura NEMIRA

Nr. pagini: 352

Colecție: Nautilus

Data apariție: 2016

Titlu Original: Wiedzmin Miecz Przeznaczenia

Traducerea din limba poloneză: Mihaela Fiscutean

Genul: fantasy, aventuri, scurte povestiri

Seria care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER. Seria a cunoscut de asemenea ecranizări de succes, atât film, cât și serial TV.

Seria WITCHER, saga care l-a consacrat pe Andrzej Sapkowski:

1. Ultima dorință – Wiedźmin, Ostatnie życzenie -1990 – Last Wish – recenzie

2. Sabia destinului – Miecz przeznaczenia – 1992

3. Sângele elfilor – Krew elfów – 1994 – prezentare

4. Vremea dispreţului – Czas pogardy – 1995 – prezentare

5. Botezul focului

6. Turnul rândunicii

Seria a cuprins inițial trei volume de povestiri, publicate în mai multe ediții și sub mai multe titluri, autorul adăugându-i treptat și alte cărți.

Andrzej Sapkowski s-a născut pe 21 iunie 1948 în Lodz, Polonia. Ca scriitor, a cucerit publicul larg și criticii literari. Vorbind despre începuturi, scriitorul povestea: „Când am început să scriu eu Polonia nu avea scriitori de fantasy. Eu am fost un pionier. Nu e lipsa de modestie, e adevărul: a trebuit să inventez literatură fantasy în Polonia. A trebuit să las în urmă lecturile mele din domeniu, tot ce știam despre fantasy, căci cititorul polonez, care e pretențios, nu voia să accepte hibrizi, cărți la mijlocul drumului dintre fantasy și alte genuri sau pur și simplu o imitație după Tolkien. Caută ceva nou, ceva special. Nerăbdarea lui de a descoperi ceva nou, ceva special, m-a făcut să scriu”. Autorul a câștigat numeroase premii prestigioase. A primit două distincțîi de la The European Science Fiction Society și cinci premii Zajdel. În anul 2012 i s-a decernat Medalia de Merit pentru Cultură Gloria Artis în Polonia.

„Lumea lui Sapkowski, prin întinderea ei, ne aduce aminte de Pământul de Mijloc al lui Tolkien. Dar deși ea include personaje și trăsături tradiționale ale cărților fantasy, Sapkowski reușește să revitalizeze genul prin scrisul sau alert și captivant.“ –  Fantasybookreview.com

„Asemenea lui China Miéville și Neil Gaiman, scriitorul Andrzej Sapkowski ia ce e vechi și creează ceva cu totul nou.“ – Foundation

„Seria WITCHER reprezintă o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginația debordantă a autorului polonez cucerește orice cititor.“ – The Guardian

Geralt este un vânător, un om ale cărui puteri magice, obținute prin antrenamente lungi și cu ajutorul unui elixir misterios, l-au transformat într-un luptător genial și într-un asasin fără milă. Dar nu este un ucigaș ca oricare altul: țintele lui sunt monștrii întunecați care bântuie pământurile și îi atacă pe cei inocenți. Așa că el cutreieră ținutul în căutarea lor, până când își dă seama că nu toți monștrii sunt la fel: unii sunt răi până în măduva oaselor, grotesc de malefici, dar alții sunt doar victime ale păcatului, ale răului sau ale naivității.

Ca şi în primul volum, am fost impresionată de decorul acţiunii, de lumea magistral creată de Andrzej Sapkowski, în care întâlnim creaturi desprinse parcă din basme şi legende, o lume ce aduce cu Pământul de Mijloc al lui Tolkien. Atmosfera cărţii e magică, plină de suspans. Toate întâmplările sunt redate cu o mare atenţie la detalii, iar rezultatul este spectaculos, cinematografic. Timpul acţiunii e unul străvechi, ca din epoca feudală. Era pe vremea când oamenii împărţeau pământul cu tot felul de monştri, iar singura pavăză în calea acestora o constituiau vânătorii de monştri. Un astfel de vânător era Geralt din Rivia, „Lupul alb”, eroul poveștilor din carte, denumit astfel datorită părului său alb, deși e tânăr. E tânăr, dar înţelept. După cum vom vedea, nu toți monștrii sunt ceea ce par la prima vedere, iar partea bună e că Lupul alb știe să facă diferența.

Geralt din Rivia e un personaj interesant, un singuratic cu un ascuțit simț al dreptății și al binelui. Nu este vorbăreț, nu leagă prietenii pe parcurs, emană o senzație de siguranță și putere. Este în același timp un bărbat atrăgător, deloc rece în ciuda privirii de gheață.

În ultima povestire din primul volum al seriei – Ultima dorință – am cunoscut-o pe vrăjitoarea Yennefer, un personaj extrem de pitoresc şi interesant, o tânără atrăgătoare care l-a fascinat pe Geralt. Deşi par a nu avea nimic în comun, scânteia dintre ei e imposibil de ignorat. Spre bucuria mea, am asistat în acest al doilea volum la o nouă întâlnire dintre cei doi, iar interacţiunea lor e extrem de interesant de urmărit. Nu sunt un cuplu romantic tipic, şi nici povestea lor nu e una prea romantică sau pasională, însă sentimentele sunt acolo, şi sunt puternice chiar dacă, pe parcurs, nici unul nu şi le-ar dori, având în vedere viaţa pe care o duce fiecare.

Însă povestea de dragoste dintre Geralt şi Yennefer e doar unul din firele împletite ale poveştii – poveste în care accentul se pune pe partea de aventură, pe vânătoarea de monştri. Avem, şi de această dată, acelaşi stil al cărţii de poveşti în poveste, înşirate ca mărgelele pe aţă, şi nu lipsesc nici sursele de inspiraţie din poveştile clasice, însă autorul propune o altă viziune asupra lor, în contextul dat.

Ne reîntâlnim cu unele personaje din primul volum, cum ar fi bunul prieten al lui Geralt, simpaticul Jaskier, poet şi bard neîntrecut. În Sabia destinului personajele sunt mai complexe, foarte bine conturate, la fel şi dialogurile şi interacţiunea dintre acestea. Povestea capătă pe parcurs mai multă substanţă, firele acţiunii încep să se împletească din ce în ce mai strâns. Dacă în primul volum povestirile nu aveau prea mare legătură între ele, în afara luptei Lupului Alb cu monştrii, de această dată sunt mult mai cursive, există punţi de legătură între ele şi se îmbină armonios.

Foarte nostime numele personajelor din carte: Trei Găi, Taiepaie, Capremâncă, Vespula, Sacdeşoareci şi altele asemenea.

Volumul e structurat în şase capitole, povestire cu povestire.

În „Limitele posibilului”, avem o luptă cu un basilisc, o vânătoare de dragoni – dragonul auriu Villentretenmerth – şi îi cunoaştem pe Borch, numit Trei Găi şi pe însoţitoarele sale, fascinantele războinice Tea şi Vea. Şi, pe lângă lupte aprige, se întrevăd şi momente fierbinţi

Tot acum, ne reîntâlnim cu Yennefer. E supărată foc pe Vânătorul nostru, şi pe drept cuvânt, din câte se pare…

În „Sloiuri de gheaţă” – poveste inspirată din Crăiasa Zăpezii – avem o luptă cu un Zeugel, un monstru din gunoi, dar avem şi un triunghi amoros, căci în Târgul în care are loc acţiunea trăia vânătorul Istredd – fost, dar şi actual iubit al lui Yennefer, iar aceasta oscila între cei doi. Cum va alege, rămâne de văzut. Oricum, vă spun că drumurile lui Geralt şi Yennefer se vor despărţi din nou… pentru o vreme. Aştept cu interes următoarea lor reîntâlnire. Până atunci… să mai vânăm nişte monştri!

În „Focul cel veşnic”, apar pitici şi dopplerul Tellico Lunngrevink Letore, un mim care putea lua chipul oricui, şi stârni astfel multă confuzie.

Povestea din „Un mic sacrificiu” mi-a plăcut tare mult. E inspirată din Mica Sirenă. Acţiunea se petrece într-un ţinut aflat pe malul oceanului, iar creaturile din adâncuri erau vânate de oameni. Dar nu şi sirenele… Căci principele Agloval iubea o Sirenă. Şi o vroia de soţie. Dar trebuia făcut un mic sacrificiu. Cât de mic, şi cine îl va face, aflaţi în poveste.

În „Sabia destinului”, povestea care dă titlul volumului de faţă, acţiunea se petrece într-o pădure fermecată, Pădurea Brokilonului, unde trăiau driade, elfi, silfide şi spiriduşi. Şi îl întâlnim pe Freixenet, care se pare că era fratele mai mic al… Elizei din Cele 12 lebede

În „Ceva mai mult”, se continuă povestea „Chestiune de preţ” din primul volum: după cele petrecute în Cintra cu ani în urmă, Geralt trebuia să-şi întâlnească destinul, să formeze un nou vânător, să-i transmită cunoştinţele sale. Şi astfel, o reîntâlneşte pe micuţa Ciri. Spun o reîntâlneşte, pentru că o întâlnise şi cunoscuse în povestirea anterioară, Sabia destinului, micuţa rătăcind prin Brokilon şi fiind în pericol de a fi răpită de driade, care să o transforme într-una de-a lor, dar fusese salvată de Geralt. Mi-a plăcut foarte mult de simpatica năzdrăvană  şi am fost cucerită de acest fir al poveştii, care se va continua, cu siguranţă, şi în volumele următoare, pe care aştept cu interes să le citesc!

E o serie pe care o recomand cu drag tuturor iubitorilor de fantasy!

Fragment (din povestirea „Sloiuri de gheaţă):

„Geralt, înglodat și imobilizat, și-a răsucit șoldurile anevoie, retezându-i un alt tentacul. Celelalte două, groase că buștenii, au căzut peste el cu forță, afundându-l și mai adânc în murdărie. Trupul a alunecat spre el, rostogolindu-se prin gunoi că un poloboc urnit din loc. Vânătorul a văzut cum bulbul hidos și-a descleștat fălcile late, pline de colți mari, cubici.

S-a lăsat înfășurat de tentacule în jurul mijlocului, smuls cu un plescăit din mocirla fetidă și tras spre trupul care se apropia cu mișcări circulare de gunoi. Fălcile zimțate trosneau sălbatic și furios. Aflat lângă botul înspăimântător, vânătorul l-a lovit cu sabia ținută în ambele mâini, lama alunecându-i lent. Un damf dulceag i-a tăiat respirația. Monstrul a șuierat și s-a cutremurat i-a dat drumul din tentaculele care au început să fluture convulsiv în aer. Împotmolit în gunoi, Geralt a lovit din nou, botul rânjit a trosnit și a pârâit strident și sinistru. Creatură bâiguia și mătăhaia, dar dintr-o dată a țâșnit fluierând și împroşcându-l pe vânător cu noroi fetid. Cu o mișcare bruscă, Geralt și-a făcut vânt împingând cu picioarele scufundate în gunoi, s-a eliberat, s-a aruncat cu pieptul înainte că un înotător care iese din apă, a lovit cu toate forțele, de sus, împingând cu elan lama care a străpuns trupul între cei doi ochi spălăciți. Monstrul a gemut fără noimă, s-a zbătut, revărsându-se pe mormanul de gunoi că o vezica spartă, emanând rafale calde, înțepătoare, valuri de duhoare. Tentaculele zvâcneau și se zvârcoleau printre putreziciuni, Vânătorul a ieșit cu dificultate din pasta vâscoasă. A călcat pe ceva șubred și a simțit cum ceva lipicios și scârbos i s-a strecurat în ciubotă și i se urcă pe gambă. Să se ducă la fântână, și-a zis în sinea lui, să se spele cât mai rapid de toată murdăria. Să se curețe. Tentaculele creaturii au plesnit din nou pastă de gunoi tare și umed, apoi au amorțit.

O stea căzătoare a fulgerat înviorând boltă cerească întunecată, presărată cu luminițe neclintite. Vânătorul nu și-a pus nicio dorința.

 A respirat adânc, gâfâit, simțind cum trece efectul elixirului luat înainte de luptă.

Mormanul imens de gunoi și moloz de lângă zidul târgului, înclinat în pantă abruptă în direcția panglicii sclipitoare a răului, arată pitoresc și interesant în lumina stelelor. Vânătorul a scuipat.

 Monstrul era mort. Făcea parte de-acum din acel maldăr de gunoi, în care odată vieţuia.

  A mai căzut o stea.

    – O lepădătură, a spus vânătorul de monștri cu efort. Oroare, gunoi și rahat.”

Cartea Sabia destinului de Andrzej Sapkowski poate fi comandată pe librex.ro, ca şi de pe alte librării online şi de pe site-ul editurii