Sărutul care ucide de Tami Hoag, Editura Miron – recenzie

Sărutul care ucide

Tami Hoag

Editura Miron

Nr. pagini: 510

Ilustrator: Emil Pascu

Genul: romantic suspans

Seria Doucet:

1. The Resless Heart – 1991

2. Tandreţe (Lucky’s Lady – 1992)

3. Sărutul care ucide (Cry Wolf – 1997)

4. Ca firul de păr negru ( A Thin Dark Line – 1997. Face parte și din Broussard and Fourcade Series)

„Un roman minunat scris, un talent de-a dreptul spectaculos” – The Times

„Tami Hoag oferă întotdeauna ceva special cititorilor ei”  – Romantic Times

„Intr-adevăr o carte foarte bună…” – Chicago Tribune

Tami Hoag (Tami Mikkelson) este o autoare de origine americană, născută în 1959 în  Cresco – Iowa,  cunoscută și apreciată pentru romanele sale contemporan-romance şi thriller. Sărutul care ucide îmbină în mod armonios cele două genuri.

Acţiunea cărţii se desfăşoară în Golful Breaux – Louisiana, un ţinut înconjurat de ape, în vecinătatea mlaştinilor.

” (…) ape întunecate şi liniştite, la fel de negre precum cerul de noapte. La fel de negre ca inima unui ucigaş. Din apă ies la iveală chiparoşii, unul după altul, santinele înalte la fel de nemişcate şi de tăcute ca moartea.„

Stilul cărţii seamănă cu al Norei Roberts, are același dar de a crea atmosferă, de a descrie locuri și oameni, de a contura familii și personaje aparte.

Viața în acel ținut, departe de stresul şi aglomeraţia marilor oraşe, se desfășura într-o atmosfera boemă, specifică spiritului cajun, care îşi face simţită din plin prezenţa. E o poveste minunat scrisă, te captivează de la primul până la ultimul rând, suspansul și dramatismul sunt foarte bine gradate, iar acțiunea, deși contemporană, e impregnată de un rafinat parfum de epocă al vechiului sud, cu familii vechi, respectabile, cu educaţie şi maniere alese, unde casele nu erau doar case, ci proprietăţi cu nume pretenţioase ca Belle Riviere. Însă fațadele de multe ori sunt înșelătoare, iar manierele pot ascunde caractere vicioase, defecte.

Este povestea lui Laurel Chandler, o tânără de 30 de ani provenind dintr-o familie de vază, care a lăsat în urmă Georgia, unde își făcuse o carieră ca procuror, pentru a se întoarce acasă, în Golful Breaux, la Belle Riviere, în casa mătuşii Caroline, sora tatălui ei, în încercarea de a repara cioburile sparte ale vieţii şi stabilității sale mentale și emoționale în urma unui eşec dureros în carieră şi a divorţului prin care trecuse de curând.

La Belle Riviere, împreună cu mătușa Caroline, locuia şi sora lui Laurel – Savannah, mai mare cu doi ani, care îi fusese foarte apropiată în copilărie după ce tatăl lor murise, iar mama – Vivien – se recăsătorise cu Ross Leighton, un ”distins” membru al comunității, în realitate un nemernic care o molestase pe Savannah pe toată durata copilăriei, distrugându-i conștiința propriei valori și răpindu-i şansa la o viaţă normală, astfel încât acum se complăcea în a fi o târfă, necrezându-se demnă de nimic altceva. Mătuşa Caroline o accepta aşa cum era, fără să o judece, ea însăşi având o viaţă sexuală pe care prefera să o treacă sub tăcere. Sunt impresionante fragmentele din carte care aflăm despre copilăria distrusă a celor două surori, victime ale abuzurilor fizice și emoționale ale tatălui vitreg și ale nepăsării și egoismului mamei, pe care am detestat-o.

Laurel, în ciuda aspectului său fragil, avea o mare putere interioară, un neabătut simţ al dreptăţii, ştiind să facă diferența între lege şi dreptate și să dea dovadă de compasiune și înțelegere, deși idealismul său i-a adus nu de puține ori prejudicii.

“Are curajul unui tigru şi blândeţea unei turturele”.

Un personaj foarte controversat și preferatul meu din carte este Jack Boudreaux, un bărbat misterios, lunecos şi schimbător ca un cameleon, având atâtea fețe încât nu știai care din ele îl caracterizează mai bine. Era un romancier de succes, faimos pentru romanele sale de groază. Era totodată un fost rechin corporatist, care fusese dat afară din barou în urma unui scandal, iar acum, când nu scria, îşi pierdea timpul la Frenchie’s Landing, cântând în local. Era cunoscut de asemenea ca un afemeiat notoriu. Deviza lui în viaţă era “Laissez les bon temps rouler” (să înceapă distracţia).

Laurel îl cunoaşte pe Jack când se duce să-l tragă la răspundere pentru pagubele pe care câinele acestuia, Huey, le făcuse în grădina ei. Jack o ironizează, nu o ia în serios, se poartă cu neseriozitatea care-l caracterizează, ba , mai mult, nici nu recunoaşte că e câinele sau, spunându-i în faţă că nu poate dovedi acest lucru! Laurel este atât de afectată de comportamentul său, încât are o cădere nervoasă și fuge, nedorind să-l mai întâlnească vreodată. În ciuda acestui fapt, soarta are alte planuri…

Treptat, relația dintre ei evoluează cu suișuri și coborâșuri, având în vedere că amândoi proveneau din familii disfuncționale, aveau un trecut pe care preferau să-l ignore și se luptau cu proprii demoni interiori.

“Se opri şi îşi apropie faţă de a ei, privind-o cu duritate.

–   De ce nu mă întrebi de-a dreptul? Şopti el. Ai omorât-o, Jack, ţi-ai omorât soţia?

Laurel înghiţi în sec şi merse la cacealma, punându-şi inima la bătaie.

–   Şi ai făcut-o?

–   Da.”

“O împinse pe neaşteptate, iar Laurel aproape căzu. Se împletici speriată, sprijinindu-se în cele din urnma de o măsuţă şi călcând pe porţelanurile sparte de pe jos. Jack se întoarse spre ea, turbat de furie.

–           Ieşi! Ieşi! Dispari din viaţă mea! Urlă la ea. Pleacă înainte să te omor şi pe tine!

Laurel îi privi chipul schimonosit de durere şi mânie. Ar fi trebuit să fugă de acolo mâncând pământul. Ştia că pe dinăuntru Jack era la fel de spart precum porţelanurile de pe jos. Nici ea nu se afla într-o situaţie mai bună. Cu siguranţă nu era destul de puternică încât să-l ajute şi pe el să se vindece. Ar fi trebuit să plece de acolo. Dar n-o făcu. Se îndrăgostise de el.”

Mi-a plăcut foarte mult de Jack, e un bărbat foarte complex. Sub o aparenţă de anti-erou se ascundea de fapt un cavaler pe cal alb. Părea un cinic fără sentimente, dar era departe de a fi așa…

“Mica lui tigroaică, care scuipa foc pe gură şi zgâria rău. Nu voia ca el să se apropie prea mult, dar odată această barieră depăşită îi răspundea cu o dulceaţă care-l lăsa fără suflu.”

Cartea ne prezintă o galerie de personaje foarte interesante și bine conturate, cum sunt T-Grace şi Ovide Delahoussaye – patronii localului Frenchie”s Landing și fiica lor Annie. Pe de altă parte îl cunoaştem pe Jimmy Lee Baldwin, un predicator local ahtiat după îmbogăţire, un om prefăcut şi pervers, care făcuse o fixaţie împotriva localului Frenchie”s Landing, hărţuindu-i pe proprietari cu discursurile lui sforăitoare despre credinţă şi abstinenţă (pe care personal n-o practica, ba din contra, dar asta era cu totul altceva) ţinute în faţa barului. Dintre clienţii barului, mulţi făceau parte din şirul de amanţi ai lui Savannah, dar un loc aparte îl ocupa Conroy Cooper, care era destul de bătrân că să-i fie tată, şi pe deasupra căsătorit. Pe acesta îl iubea Savannah, iar el o iubea fără speranţă, la rândul său. Savannah era o victimă a sorții, e adevărat, și am compătimit-o sincer, dar mi s-a părut prea lipsită de discernământ și chiar răutăcioasă, iar purtările ei  erau extrem de deplasate.

La una din mesele organizate la Beauvoir, casa copilăriei lui Laurel, la care Laurel se simte constrânsă să participe, Vivien îi prezintă un bărbat frumos, dintr-o familie bună, dar cu un aer dur, care nu i-a plăcut lui Laurel, însă corespundea convingerii mamei sale că “o femeie trebuie să se mărite cu un bărbat puternic, nu cu unul bun şi blând”. Era Stephen Danjermond, un procuror cu influenţă, care va începe să fie interesat de Laurel, în ciuda reticenţei acesteia.

Întoarsă acasă în Golful Breaux, Laurel nu are parte de liniştea la care se aştepta, întrucât împrejurimile ţinutului erau cutremurate de ceva timp de o serie de crime comise de un ucigaş sadic, care maltrata şi omora femei din rândul celor de o moralitate îndoielnică, aruncând apoi cadavrele acestora în apele întunecate ale golfului.

”Ambarcațiunea alunecă cu eleganță peste apa întunecată spre malul cu iarbă deasă. Undeva, în depărtare, un urlet destrămă țesătura fină a nopții… Prădătorul zâmbește, mândru, încântat, gândindu-se nu la sursa acelui urlet, ci la femeia care zace moartă pe puntea bărcii lui. Un alt omor. Alt fior de plăcere. Altă porție de euforie.”

O femeie este ucisă. Încă una…

”Prea viclean, prea deștept, deasupra legilor omului, în afara oricărei suspiciuni, acest prădător își vede mai departe de treabă…”

Iar scenariile după care sunt ucise seamănă periculos de mult cu cele descrise în thrillerele de succes ale lui Jack Boudreaux.

Cine va fi următoarea victimă, ce rol are Laurel în scenariul țesut de mintea bolnavă a criminalului și cine este acesta, cum se întretaie poveștile personajelor cărții și deznodământul acestora, vă invit să descoperiți citind această frumoasă carte, pe care o recomand călduros tuturor iubitorilor genului romantic suspans. Acțiunea este alertă și antrenantă, iar povestea de dragoste din fundal, minunată!

“- Nu te pot avea, şopti el.

Laurel se apropie, privindu-l cu ochii ei mari şi albaştri care-l săgetau până în inimă. Continuă să-l privească, liniştită şi neînfricată, şoptind:

– Ba da, poţi.”

Cartea Sărutul care ucide de Tami Hoag poate fi comandată de pe targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți Tami Hoag