Sărutul câştigătorului de Marie Rutkoski, Editura Corint, Leda Edge – recenzie

Sărutul câştigătorului

Marie Rutkoski

Editura Corint

Leda Edge

An apariție: 2018

Nr. pagini: 480

Traducerea: Oana Chițu

Ultimul volum al Trilogiei Câștigătorului/ The Winner’s Trilogy:

1. Blestemul câştigătorului (The Winner’s Curse) – recenzia

2. Trădarea câştigătorului (The Winner’s Crime)– recenzia

3. Sărutul câştigătorului (The Winner’s Kiss)

Războiul împotriva imperiului a început și Arin se află în mijlocul lui, alături de aliați noi, în care nu se încrede. Deși s-a convins singur că nu o mai iubește pe Kestrel, nu a uitat-o, dar e încredințat că ei îi pasă mai mult de imperiu decât de viețile oamenilor nevinovați – și, cu siguranță, mai mult decât îi pasă de el.

În nordul înghețat, Kestrel este prizonieră într-un lagăr de muncă brutal. În vreme ce caută disperată o cale de a scăpa, își dorește ca Arin să știe ce a sacrificat pentru el, își dorește ca imperiul să plătească pentru chinul la care a supus-o.
Dar simpla dorință nu poate aduce nimănui ceea ce vrea…

Războiul devine tot mai nimicitor, iar Kestrel și Arin descoperă că lumea începe să se schimbe. Estul și vestul se confruntă într-o luptă nemiloasă, iar ei doi sunt prinși la mijloc. Cu atât de multe de pierdut, poate cineva să câștige cu adevărat?

UNELE SĂRUTĂRI AU UN PREȚ GREU DE PLĂTIT

„Sărutul Câștigătorului este o poveste amețitoare – un superb echilibru între dragoste, putere și sacrificiu –, redată în fascinanta proză senzuală a lui Marie Rutkoski. Un final perfect pentru o serie uluitoare.” Mary Pearson

După un excepțional prim volum, în volumul al doilea al trilogiei am avut parte de o continuare în forță a acțiunii, dar a pierdut la capitolul romantism și interacțiune a celor doi eroi ai noștri, Kestrel și Arin. Ei bine, în Sărutul câștigătorului, toate așteptările în privința acestei povești mi-au fost satisfăcute!

În Trădarea câștigătorului, deși cei doi protagoniști principali, Kestrel și Arin, ajung de câteva ori față în față, interacțiunea lor este sub semnul neîncrederii și dezamăgirii din partea lui și a neputinței și a amărăciunii din partea ei, ajungând să semene cu un joc de-a șoarecele și pisica. Se încurcă toate ițele, toată lumea e suspicioasă și manipulatoare, iar Trădarea e cuvântul de ordine. Am urmărit-o pe Kestrel pregătindu-se de căsătoria cu Verex, prințul valorian. Logodna cu prințul a fost prețul pe care l-a plătit pentru independența herranilor, în principal pentru libertatea și viața lui Arin. O independență condiționată și mai mult de formă, dar oricum era mai bine decât alternativa. Dar Arin nu știa și nu bănuia ce era în spatele acestei înțelegeri și se simțea trădat.

Deși crudul împărat valorian avea mai multă experiență în șantaj și prefăcătorie decât Kestrel, ea era extrem de abilă ca strateg, fiind și o fină manipulatoare a celor din jur atunci când interesul o cerea. În numele iubirii ei pentru Arin, nu a ezitat să spioneze și să trădeze interesele Valoriei, sub numele de cod ”Molia”. A trădat și a fost trădată la rândul ei de către cine se aștepta mai puțin: generalul Trajan, tatăl ei! Interceptând scrisoarea fetei către Arin – unde fata își punea sufletul pe tavă și îi spunea acestuia adevărul, nemaiputând suporta disprețul și neîncrederea lui – tatăl ei o deconspiră, dând-o pe mâna împăratului. Iar acesta o trimite în cumplitele lagăre din tundră.

Pe drumul spre tundră ea reușește, cu un risc enorm, să-i dea unui curier heranni o molie cu rugămintea să i-o dea lui Arin, sperând ca acesta să înțeleagă, în cele din urmă, adevărul.

”Cineva o zguduia. Kestrel își aduse aminte că era gardianul. Își aminti că era a optsprezecea aniversare a ei. Râse, înecându-se, imaginându-și-l pe împărat cum explica tuturor absența ei de la recital. Crezu că râdea, dar sunetul se toci apoi. Sunetul îi zgâria gâtul. Fața ei era umedă. Lacrimile îi înțepară buzele. 

Gardianul o lovi pe Kestrel peste față. 

– Te-am întrebat ce i-ai dat.

Kestrel scuipă sânge.

– Nimic, îi spuse gardianului. Se gândi la tatăl ei, se gândi la Arin, și-și murmură ultima minciună: Nu i-am dat nimic.”

În acest timp, poporului i se aduce la cunoștință moartea ei, o înscenare care dă roade. Iar Arin, în convingerea lui că ea îl trădase și pe el, și iubirea lor, și-a împietrit inima, privind vestea cu o indiferență impusă.

Când apare curierul, îl ignoră zile la rând, iar când acesta îi spune în sfârșit că are un mesaj din partea ”Moliei”, Arin e bulversat, neștiind ce să creadă. Însă nici măcar atunci nu pleacă pe urmele ei, refuzând să creadă că Molia ar putea fi Kestrel.  Iar când, în cele din urmă, un amănunt hotărâtor îi pune adevărul în fața ochilor, disperarea și regretul lui nu au margini.

”- Ai zis că prizoniera și-a întins mâinile printre gratiile furgonului ca să-ți dea molia.

– Poți să-mi spui ceva despre ea? Purta vreun inel cu sigiliu?

– N-am văzut, dar… avea un semn din naștere. Pe mână, lângă degetul mare. Arăta ca o steluță neagră.”

Realizează că a judecat-o greșit pe Kestrel, vede o sumedenie de fapte, gesturi și replici ale ei în altă lumină, își dă seama de sacrificiul ei și de pericolul în care se află și pleacă pe urmele ei în tundră, sperând, împotriva a ceea ce i se spusese, că ea este încă în viață și că o poate salva. Și spera ca ea să-i mai dea o șansă, chiar dacă era conștient că, prin felul în care se purtase, nu o merita.

Pe celalalt plan al cărții o urmărim în acest timp pe Kestrel și amănuntele captivității ei. Ajunge într-un loc izolat, unde prizonierii erau exploatați la sânge, fiind drogați până nu mai știau de ei.

”Lagărul era împrejmuit de un gard negru din fier, de înalțimea a trei oameni. Vulcani stinși se deslușeau în spatele celor două clădiri masive din piatră. Tundra se întindea la est și la vest: pături rare de mușchi galben și iarbă roșiatică. Era rece. Aerul era rarefiat. Totul mirosea a putregai.

Atât de departe în nord, crepuscului avea o nuanță verzuie. Un șir de prizonieri intrau în lagăr pe o poartă îngustă. Stăteau cu spatele la Kestrel, dar fata zări chipul unei femei în lumina palidă, verzuie. Ceea ce văzu o înspăimântă. Fața femeii era complet lipsită de expresie. Deși Kestrel își urmase paznicii în liniște, ochii aceia goi și sticloși o făcură să rămână locului.”

După o tentativă de evadare nereușită, Kestrel a fost biciuită, iar neînfricatul ei spirit a fost înfrânt.

Nu vă dau amănunte, pe care le veți descoperi singuri, însă, atunci când  Arin o salvează pe Kestrel, căci reușește să ajungă la ea și să o salveze, aceasta nu-și mai aduce aminte trecutul, nu știe cine e Arin, nu știe nici măcar cine e ea!

”- Cine ești? șopti ea.

Arin nu înțelese până ce Kestrel nu-i puse iar întrebarea. Înțelegerea îi străpunse inima ca o săgeată. Kestrel nu își amintea de el. Ea chiar nu avea habar cine era Arin.”

Perioada petrecută lagăr, bătăile și cele două feluri de drog administrate zilnic au transformat-o într-o umbră a celei ce a fost.

Iar Arin începe o luptă cu morile de vânt pentru a o ajuta să-și recapete memoria – în același timp temându-se de momentul în care ea își va recăpăta amintirile și va realiza cât de mult o nedreptățise el – Spera să-și aducă în cele din urmă aminte de ea, de el și de iubirea lor. O luptă pentru a-i recâștiga inima. Însă mintea lui Kestrel e un gol pe care ea instinctiv se ferește să-l umple, în subconștient fuge de amintiri și de bărbatul de lângă ea, deși realizează că inima ei îl recunoaște. Drumul prin tundră, înapoi spre casă, crează o apropiere între ei, dar Arin nu vrea să o preseze în nici un fel, iar ea se simte nesigură și amenințată de trecutul misterios care o sperie.

O mare parte a cărții este alocată planurilor de război, strategiilor militare și luptelor ce se dau între valorieni pe de o parte și herani, aliați cu dacranii, pe cealaltă parte.

Nota fantasy e marcată de teritoriile imaginare în care se petrece acțiunea – Herran, Valoria, Dacra. Și la începutul acestui volum avem o harta foarte interesanta cu acestea. Altfel, povestea ar putea să fi fost reală. Povestea unui popor cotropit și cucerit și a cuceritorilor săi, și lupta pentru recâștigarea libertății. O carte despre loialitate, putere, prietenii și relații de familie distruse, război, cuceriri și dreptul la adevăr și dreptate. Și despre dragoste și alegeri ce se fac în numele ei.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că, din momentul în care ajung în Herran, indiferent de ceea ce se întâmplă, Kestrel și Arin rămân în permanența unul în apropierea altuia, reconstruindu-și, treptat, relația, odată cu fragmentele de memorie ale lui Kestrel. Nu este ușor, însă…

”- Vreau să-mi amintesc de tine, spuse ea.

O emoție se aprinse pe chipul lui Arin. Îi îmbrățișă șoldurile și o trase mai aproape. Pleoapele lui erau grele, iar ochii întunecați. Gura lui era o lucire umedă. Kestrel nu-i recunoscu expresia. Era nouă. Se aplecă și îi sorbi necunoscutul. Sărutul lor se făcu feroce. Ea îl făcu așa. Îi simții dinții, gustă din bucuria de a ști că nu mai făcuseră nicicând asta. Totuși, în același timp, Kestrel simți fiecare sărut pe care și-l dăduseră vreodată, le simți vii, cuprinse în cel de acum.”

Un personaj important în carte este Roshar, prințul dacran pe care îl știm din volumul anterior. M-a intrigat și mi-a plăcut de acest personaj lunecos, cu chipul mutilat, dar care s-a dovedit a fi un prieten adevărat. Vă aduceți aminte, era fratele Rishei, care fusese răpită pe când era copilă si era sclavă la palat în Valoria. Cea de care era îndragostit prințul Verex. Totodată, Roshar era fratele reginei din Dacra, care, în timpul captivității lui Arin acolo (despre care știm de asemenea din volumul anterior), se îndrăgostise de acesta și încerca să forțeze o căsătorie între ei, în schimbul alianței heranno-dacrane. Cum se vor descâlci toate aceste ițe încurcate, vă invit să descoperiți în carte!

O încheiere de notă maximă a seriei, care mi-a satisfăcut toate așteptările.

În acest al treilea și ultim volum al seriei am avut toate ingredientele pentru o lectură senzațională: acțiune, adrenalină, suspans, dramatism, romantism, evoluție a personajelor în sensul maturizării acestora, descrieri minunate, poetice chiar, ale peisajelor și locurilor în care ne poartă acțiunea, răsturnări de situație și un final… glorios!

Iar muzica, ce în primele două volume are o semnificație aparte, dar fusese amuțită de război, revine în final ca un simbol al speranței, al bucuriei, și al iubirii.

”Arin își așeză o palmă pe pian, de parcă l-ar fi putut deja simți vibrând de muzică.

– Acum, că mă gândesc mai bine, sunt puțin emoționat.

– Vreau să fac asta de mult timp.

 Cuvintele ei îl reduseră pe Arin la tăcere și-l calmară.

Așteptarea se revărsă în trupul ei ca mirosul unei grădini în ploaie.

Kestrel se așeză la pian, atingând clapele.

– Ești gata?

Arin zâmbi.

– Cântă.”

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe site-ul Editurii Corint, ca și de pe librăriile on-line elefant.ro, libris.ro, librarie.net

De curând s-a lansat și Editura Corint Junior, cu un site oficial destinat: www.corintjunior.ro