Sărutul ispitei de Sandra Brown, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice – recenzie

– Da, e-n regulă. Pot să mă văd cu domnul Bennett câteva minute.

Închise telefonul şi încercă să–şi adune gândurile, dar îi roiau toate în minte ca nişte licurici, răspândindu-se într-o mie de direcţii. Se gândi să se ridice, apoi se răzgândi şi se aşeză din nou, căci i se înmuiaseră picioarele. Nu mai avea timp să se pregătească pentru confruntarea cu cel pe care voia să se răzbune, înainte ca acesta să intre agale pe uşă, cu siguranţa arogantă pe care şi-o amintea atât de bine.

Domnul Bennett închise uşa în urma lui. Megan căzu imediat victimă ochilor lui de culoarea topazului cu zeci de nuanţe. El o privi preţ de o clipă interminabilă înainte să-i zică domol: 

 – Bună, Megan.

 – Bună ziua, domnule Bennett.

În loc să fie descurajat de primirea ei glacială, el păru amuzat. Apoi Megan îşi aminti că pe el îl amuza aproape orice. Ca întotdeauna, condescendenţa lui arogantă o enervă, iar mânia pe care o simţea de fiecare dată începu s–o cuprindă din nou. Se bucura că era aşa. Măcar nu mai era în starea aceea catatonică în ghearele căreia căzuse în clipa când îi auzise numele.

Îl studie cu toată obiectivitatea de care era în stare. Din punct de vedere fizic, nu se schimbase de când îl văzuse ultima oară – la înmormântarea soţului ei. 

Totuşi, cele câteva fire argintii apărute în părul lui negru îl făceau mai atrăgător ca oricând. Avea un farmec sălbatic, nu tocmai înspăimântător, dar totuşi periculos. O făcea deopotrivă curioasă şi prudentă, de parcă şi-ar fi pus în joc virtutea rămânând singură cu el. Ce bine ştia Megan cum îşi folosea el farmecul! Tot ce putea face era să nu se strâmbe de scârbă.

Trupul lui înalt era încă în formă, musculos şi puternic. Se părea că încă merge la sală în fiecare zi, în timp ce ritmul pe care îl impunea angajaţilor lui nu le permitea şi acestora să aibă grijă de ei cum se cuvine. Megan detesta fiecare muşchi bine lucrat care se zărea pe sub costumul de culoare gri petrol la comandă şi sub cămaşa albastru pal.

Rămase în prag, cu acelaşi calm şi încredere în sine cu care făcea faţă oricărei situaţii. Megan n–avea altă soluţie decât să se poarte la fel de civilizat ca şi el.

 – Nu vrei să iei loc, domnule Bennett?

 – Mulţumesc, zise el cu o politeţe studiată, care o făcu să–i fiarbă sângele în vene.

Măcar o dată ar fi dorit ca el să–şi dea arama pe faţă şi să râdă dispreţuitor de întreaga lume, în loc să se joace de–a şoarecele şi pisica mereu cu umilii ei locuitori. Ştia că asta simţea el cu adevărat. Universul şi toţi cei care îl populau erau jucăriile lui, cu care se distra după pofta inimii, ca un zeu păgân.

Ochii lui de chihlimbar o cercetau cu insolenţă după ce se aşeză în faţa ei. Îi studia alene părul arămiu care îi încadra chipul. Privirile li se întâlniră pentru o clipă, înainte ca ochii lui să coboare spre gura ei, unde rămase stânjenitor de mult timp. Îi fu aproape recunoscătoare când îşi mută privirea mai jos, până când o simţi aţintită pe sânii de sub bluza de mătase galbenă, cu pliseuri verticale elegante şi cu nasturi mici din perle. Spre groaza ei, îşi simţi sfârcurile întărindu-se, de parcă ar fi ascultat de un ordin rostit cu blândeţe. De ce nu-şi lăsase pe ea haina de la taiorul gri-deschis?

 – Arăţi bine, Megan.

 – Mulţumesc. 

– Dar tu ai arătat bine întotdeauna, rosti el repede, de parcă n-ar fi auzit-o.

Ea se hotărî să răsfoiască de îndată dosarele pe care i le adusese Ariene mai devreme.

 –  Am un program încărcat astăzi, domnule Bennett. Ce…

 –  Amuzant, o întrerupse el, ridicându-şi o sprânceană într-un fel care le zăpăcea pe femei. O cicatrice îi brăzda sprânceana deasă şi frumos arcuită, dându–i un aer şi mai îndrăzneţ şi viril. Secretara mi-a spus că n-ai nimic programat azi. De aceea mi-a acordat această întrevedere fără programare.

Pe Megan o durea maxilarul de la forţa cu care strângea din dinţi. Stăpânindu–şi impulsul de a urla la el că programul ei nu era câtuşi de puţin treaba lui, îl întrebă printre dinţi:

 – E vreo problemă cu felul în care ne ocupăm de contractul vreunui client al tău?

 –  Nu, deloc, zise el pe un ton calm, deschizându-şi nasturii de la haină şi aşezându-şi glezna unui picior peste genunchiul celuilalt.

Poziţia lui relaxată o jigni şi mai mult. Dacă ei îi bubuia inima în piept şi îi transpiraseră mâinile, putea şi el măcar să pară un pic neliniştit. O obseda gândul că el nu ştia cât o tulbura. Dar probabil că ştia. Cunoştea efectul devastator pe care îl avea asupra femeilor şi se folosea de el fără nicio milă. Îşi amintea fără îndoială de noaptea în care îi cedase…