Savarine

20

Savarine

Cantități pentru 16/17 bucati:
-500gr făină
-400 ml lapte
-2 linguri zahăr
-1 plic drojdie uscată sau 1 cub proaspătă
-2 ouă medii
-1 praf sare
Făina se cerne într-un vas potrivit. Se amestecă drojdia în laptele puţin călduţ, se adaugă zahărul, praful de sare şi cele 2 ouă. Se adaugă peste făină şi se amestecă până se încorporează bine. La final se adaugă puţin ulei (3linguri). După ce se amestecă şi uleiul, se acoperă cu o folie alimentară şi se lasă la crescut. Când aluatul îşi dublează volumul, cu ajutorul a două linguriţe, adăugăm aluat în formele unse cu puţin ulei şi tapetate cu făină (nu foarte mult). Forma trebuie să fie cam trei sferturi cu aluat.Se mai lasă puţin la crescut, iar când forma este plină, se dă la cuptor la 180° pentru aproximativ 30 minute. Se scot din forme cât sunt încă puțin călduţe.
Până când ele se răcesc suficient, pregătim siropul.
-500gr zahăr
-1 litru apă
-2 esenţe rom
Se pune apă cu zahărul pe foc, se dă puţin în clocot, iar la final se adaugă esenţă.
Când siropul este perfect rece, se ia fiecare savarină, se taie un căpăcel (savarina o întoarcem cu partea mai îngustă deasupra, iar căpăcelul nu trebuie tăiat de tot) şi se scufundă în sirop.Se aşează pe platou şi apoi pregătim frişcă (eu am folosit 500 g frişcă Hulala). Ţinem căpăcelul savarinei puţin ridicat iar cu ajutorul unei seringi pentru ornat, umplem savarina cu o cantitate generoasă de frişcă. Pe căpăcelul savarinei am turnat sirop din dulceaţă.
Vă doresc poftă bună la savarine!

savarine

About Author

20 de comentarii

  1. Barbalata Mirela on

    Imi plac savarinele desi nu mananc foarte des. Nu am facut niciodata si nu stiu daca ma voi incumeta sa fac 😀 .

  2. Par usor de facut…
    Mie nu prea imi plac savarinele, dar bărbații casei se dau in vânt dupa ele…asa ca, voi incerca reteta cat de curand!

Lasă un răspuns