Scandalul secolului de Gabriel Garcia Marquez, Editura RAO – recenzie

10

Scandalul secolului

Gabriel Garcia Marquez

(El escándalo del siglo – 2018)

Editura RAO

Colecția RAO Clasic

Anul apariției: 2020

Numărul de pagini: 400

Traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură
Această antologie își propune să fie cea mai reprezentativă dovadă a îmbinării dintre jurnalism și literatură care a marcat întreagă carieră de reporter a lui Gabriel Garcia Marquez. Pe parcursul mai multor decenii, această călătorie prin cincizeci de texte arată cum jurnalismul, „cea mai frumoasă profesie din lume”, constituie centrul activității câștigătorului columbian al Premiului Nobel pentru literatură.
”Mai presus de orice, sunt jurnalist. Toata viata am fost jurnalist. Cartile mele sunt carti de jurnalist, chiar daca nu se prea vede.” – Gabriel Garcia Marquez

Delicioase, fierbinți, dureroase. Un cocktail de viață. Așa aș putea descrie foarte scurt, în câteva cuvinte, textele semnate de Gabriel Garcia Márquez din această antologie, care au apărut în presă între 1950 și 1984.
Citindu-le, am avut senzația că m-am îmbarcat, pentru o perioadă de timp, într-o călătorie inedită în secolul trecut, cel în care mulți dintre noi ne-am născut și pe care îl percepem cu familiaritatea filială a celui care descoperă amintiri din tinerețea părinților, a bunicilor – zbuciumatul secol XX, cel în care presa a căpătat o importanță de necontestat.
Cele 50 de texte au fost dispuse în ordine cronologică, având astfel posibilitatea de a trece rapid prin vârstele jurnalistului-scriitor (pentru că astfel e corect să îl numim citind acest volum), de a-i urmări stilul și parcursul. Cu cât avansăm cu lectura pe această scară cronologică, cu atât articolele devin mai personale, autorul mergând dinspre general înspre particular, permițându-și să se folosească de experiența acumulată, introspecția ia amploare. Jurnalismul se transformă, ușor-ușor, dintr-o meserie într-un act de confesiune, o legătură cu cititorii la care admite că nu poate renunța.
Gabriel Garcia Márquez reușește să fascineze de la primul articol apărut în antologie, „Bărbierul prezidențial”, scris la vârsta de 23 de ani. Uimește încă de atunci cu modul subtil în care reușește să capteze atenția cititorului, să transmită mesajul pe care îl dorește. Transpare foarte clar faptul că, încă din acele timpuri, tânărul jurnalist scria din vocație, fiindcă ceea ce avea de zis trebuia să ajungă la opinia publică, liberă apoi să interpreteze cele citite, să le asimileze și să ajungă la anumite concluzii. Talentul cu care au fost compuse textele respective arată, fără urmă de dubiu, stofa de scriitor mare pe care o va demonstra ulterior prin proza sa. Subiectele tratate sunt dintre cele mai diverse, majoritatea din societatea latinoamericană a acelor vremuri, dar fără a lipsi cadrul internațional, social și politic deopotrivă. Márquez are flerul suficient să preia știrile de senzație ale momentului și să le împacheteze într-o formă cu care cititorul său se delectează, îmbinând procesul de informare cu magia cuvântului scris, lucru de care o parte din presa actuală a cam uitat sau pe care îl ignoră în mod voit, considerând poate că publicul acestor vremuri nu mai merită să primească bijuterii jurnalistice sau, poate, nemaiputând susține acest demers, prin efort și talent deopotrivă.
Parcurgând aceste texte, devine evidentă importanța jurnalismului de calitate, felul în care surprinde pastile de viață care, puse la un loc, formează un tablou deslușit și vibrant al vremurilor respective. Ajuns în acest punct, textul are calitatea de a documenta, dar și de a păstra, ca într-o bulă a timpului, emoțiile și gândurile provocate de evenimentele pe care le tratează.
Colecția de texte care dă titlul volumului, „Scandalul secolului”, este de fapt o serie de cronici de la Roma apărute între 17 și 30 septembrie 1955 în publicația El Espectador, Bogotá. În cadrul acestora, Márquez prezintă desfășurarea uneia dintre cele mai spectaculoase anchete ale vremii, legate de moartea suspectă a Wilmei Montesi, o tânără din Roma al cărei cadavru fusese descoperit, în 1953, pe plajele de la Torvaianica, în apropiere de capitală. Acest eveniment s-a aflat sub semnul misterului încă de la început, moartea survenind prin înecare. S-a suspectat o sinucidere, apoi un accident, dosarul a fost clasat de mai multe ori și redeschis, până ce ancheta a scos la iveală o încrengătură de fapte care se petreceau în zonă, ai căror protagoniști erau persoane influente din viața politică și socială italiană, actrițe de cinema, dar și tinere precum Wilma, care sub aparența unei fete obișnuite, logodită și care își vedea de ale ei, ascundea multe secrete. Cazul probabil nu ar fi fost readus în atenția justiției dacă nu ar fi fost intervenția jurnaliștilor, care au investigat, la rândul lor, cele întâmplate și au descoperit multe inadvertențe. Deși nici în ziua de azi nu s-a stabilit cu certitudine ce s-a petrecut atunci, un lucru a rămas clar: intervenția presei a îngreunat simțitor încercările de acoperire ale unei crime, fie ea și ucidere din culpă, de către părțile interesate și a dus la aflarea multor nereguli la nivelul unor așa-zise elite sociale, care implicau traficul și consumul de stupefiante.
Fiecare articol merită toată atenția cititorului, fie că atinge teme generale sau particulare. E cu atât mai fascinant pentru noi, oamenii secolului XXI, să intrăm în culisele acelor timpuri, ca și cum am răsfoi tăieturi îngălbenite de ziar. Modul captivant în care relatează subiecte atât de diverse, din locuri atât de diferite, din Caracas până la Paris, de la Roma tocmai în Cuba frământărilor revoluționare, ține cititorul angrenat în acest vast domeniu reprezentat de știrile de senzație ale secolului trecut.
În „Numai douăsprezece ore pentru a-l salva” descoperim povestea emoționantă a unui copil mușcat de un câine turbat, pentru a cărui salvare s-au mobilizat forțe din mai multe țări. „6 iunie 1958: Caracas fără apă” surprinde tulburările care se produc într-un mare oraș într-o astfel de situație dramatică, pe când „Cubanezii confruntați cu blocada” desfășoară o bucată de istorie.
„Dar portughezul l-a anunțat că vânzarea de sucuri de fructe și de apă minerală era raționalizată din ordinul autorităților. Până la noi ordine, fiecare client avea dreptul la o cutie de suc de fructe și o sticlă de apă minerală pe zi. Burkart a cumpărat o cutie de suc de portocale și s-a hotărât pentru o sticlă de limonadă ca să se bărbierească. Numai că, atunci când s-a apucat s-o facă, a descoperit că limonada distruge săpunul și nu produce spumă. Astfel încât a declarat definitiv stare de urgență și s-a bărbierit cu suc de piersici.”
În multe dintre texte este prezentă amprenta inconfundabilă a realismului magic, descriind viața oamenilor simpli cu tot ceea ce are ea cotidian, mundan, cu întâmplări la granița dintre vis și realitate, sau chiar mult dincolo de ea, specifice pământului său de baștină. Multe dintre texte se bazează pe experiența de viață a autorului, implicându-l profund în scrierile sale.
În textul „Hemingway al meu” admite impulsurile diferite pe care i le dau cele două „profesii rivale” ale sale – cea de jurnalist și cea de scriitor. De fapt, în multe fragmente găsim părți din viziunea lui de scriitor și din modul în care se analizează pe sine în acest sens.
Una dintre favoritele mele este „Bogotá 1947”, unde reușește în câteva pagini să ajungă în miezul reprezentării acestui oraș, văzut de el încă din adolescență într-un anume fel, precum și esența spiritului locului, impregnate de magia care l-a inspirat întreaga viață.
„Singurii prieteni cărora le povesteam astfel de întâmplări erau Alvaro Mutis, pentru că i se păreau fascinante, chiar dacă nu le credea, și Gonzalo Mallarino, fiindcă știa că erau adevărate, chiar dacă nu erau sigure. Odată, toți trei văzusem în curtea Bisericii San Francisco o femeie care vindea niște broaște-țestoase de jucărie care-și mișcau capetele cu o naturalețe uimitoare. Gonzalo Mallarino a întrebat-o dacă țestoasele erau din plastic sau dacă erau vii, și ea a răspuns:
– Sunt din plastic, dar sunt vii.”
Aceste texte, indiferent că au fost publicate la Bogotá, Caracas sau Madrid, se remarcă prin stil și originalitate, transmițând un mesaj dincolo de timp, către jurnaliștii de azi. Acela de a scrie altfel, diferit, de a construi un stil propriu, de a produce mai mult decât o înșiruire seacă a faptelor, asezonată ici-colo cu tentative de sarcasm de proastă calitate sau indignări inutile. Goana după senzațional este străveche, precede cu mult apariția presei, însă sunt atâtea căi de a prezenta senzaționalul!
Citind antologia, dincolo de constatarea că societatea a bătut pasul pe loc, având aceleași reacții la provocări similare, desprindem o nostalgie a unor vremuri în care se punea accentul pe calitatea modului de transmitere a informației, dar și pe calitatea informației în sine.
Vă recomand călduros această lectură savuroasă, indiferent dacă sunteți sau nu fanii romancierului Garcia Márquez. Jurnalistul Garcia Márquez are toate șansele să vă convingă și să vă impresioneze.
„Adevărul e că nu trebuie să existe cărți obligatorii, cărți de penitență, și că metoda sănătoasă este să renunți la lectură la pagina în care devine de nesuportat. Totuși, pentru masochiștii care preferă să citească mai departe, în ciuda a orice, există o formulă sigură: să pui cărțile ilizibile la closet. Poate că, după mai mulți ani de digestie bună, pot ajunge la sfârșitul fericit din Paradisul pierdut, de Milton.”

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.rolibrex.ro, dol.ro

Recenzii, prezentări cărți și articole Editura RAO

About Author

10 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Foarte buna recenzia, extrem de tentanta recomandarea! Felicitari, Ana, multumesc!❤

  2. Mirela Barbalata on

    O recomandare interesantă ce suscită interesul . Mulțumesc!
    O carte ce ne arată o altă fațetă a celebrului scriitor! Cu siguranță lectura va fi captivantă!

Spune-ți părerea!