Scrisoarea pentru rege de Tonke Dragt, Editura Paralela 45 – recenzie

17

Scrisoarea pentru rege 

(De brief voor de koning – 1962)

Tonke Dragt

Editura Paralela 45

Traducere: Irina Anton
Nr. pagini: 432
Tiuri, un tânăr de 16 ani, trebuie să-i ducă regelui Unauwen o scrisoare. Calea e lungă și trece peste râuri învolburate și prin păduri pline de pericole, pe lângă castele sinistre și prin cetăți străine. Dușmanii sunt aprigi și pregătiți să ucidă pentru a pune mâna pe scrisoare. Dar în cele mai neașteptate locuri se găsesc și prieteni. Însă Tiuri nu poate avea încredere în nimeni. Trebuie să-și ascundă identitatea. Mai presus de orice, nu poate dezvălui mesajul pe care îl poartă. Ce-o să se întâmple? Cum poate s-o scoată la capăt?
Atenție! Oricine citește această carte o să uite de tot ce se întâmplă în jur!“ – Die Zeit
O carte plină de detalii vizuale cinematografice.“ – Irish Time

Am început romanul „Scrisoarea către rege” cu gândul că voi găsi un fantasy young adult, impresie care mi-a fost întărită de harta de la începutul cărții, care înfățișează lumea creată de autoare – două regate, fiecare cu cetățile ei, forme de relief, cursuri de apă, păduri mărețe. Ceea ce am descoperit însă citind romanul a fost o minunată legendă medievală, o poveste cu cavaleri, scutieri, aventuri și înfruntarea binelui cu răul, toate însă sub înfățișare umană. Nu, nu veți găsi în paginile cărții ființe de basm, zâne, elfi sau căpcăuni fioroși, în schimb veți găsi o acțiune intensă, bine gândită, care acaparează treptat cititorul și îl cufundă în mrejele povestirii.
Eroul cărții, Tiuri, este un tânăr de 16 ani, aflat într-unul dintre cele mai importante momente ale vieții sale: noaptea de dinaintea învestirii în rangul de cavaler. În această noapte specială, scutierii din regatul lui Dagonaut care urmează să fie înălțați în rang a doua zi trebuie să vegheze o zi și o noapte în capelă, fără să aibă voie să vorbească sau să deschidă ușa, indiferent de situație. În miez de noapte, Tiuri aude o chemare în ajutor și o bătaie la ușă. Mintea și inima se luptă, însă conștiința îl face să dea curs acelei chemări. Astfel, deschide ușa și iese afară, unde un bătrân ii cere să ducă o scrisoare unui cavaler misterios, la un han aflat la o anumită distanță de capelă, indicându-i cum să ajungă acolo și insistând că este o misiune secretă de cea mai mare importanță. Teoretic, ar fi avut timp să îndeplinească rugămintea bătrânului și să se întoarcă până la orele șapte ale dimineții, când urma să înceapă ceremonia de învestire. Tiuri, urmând indicațiile bătrânului, încalecă pe un cal care se dovedește a fi al unui localnic care nu avea știință de folosirea lui în acest scop. Ajungând la han, descoperă că destinatarul scrisorii, Cavalerul Negru cu Scut Alb, a fost provocat la duel de un alt cavaler, Cavalerul Negru cu Scut Roșu. Pornește prin pădure în căutarea lui, găsindu-l muribund, atacat fiind mișelește de oamenii rivalului său, care se pare că voiau chiar scrisoarea cu trei peceți aflată asupra lui Tiuri. Cu limbă de moarte, misteriosul cavaler îl pune pe băiat să promită că va duce scrisoarea regelui Unauwen, în regatul de peste munți fără să dezvăluie misiunea sa sau mesajul secret. Îi dă inelul lui, spunându-i să i-l arate pustnicului Menaures, care îl va ajuta să treacă dincolo de munți. Dacă cineva vrea să pună mâna pe scrisoare și nu se poate altfel, va trebui să o deschidă, să învețe mesajul pe dinafară și să îl redea prin viu grai regelui, distrugând scrisoarea.
Tiuri, care este fiul lui Tiuri cel Viteaz, unul dintre cei mai nobili cavaleri ai regelui Dagonaut, pornește astfel pe un drum plin de primejdii, singur, doar cu armăsarul negru al cavalerului. Urmărit de nemiloșii Cavaleri Roșii, dușmanii care îl atacaseră pe nobilul Cavaler Negru cu Scut Alb, trece printr-o sumedenie de aventuri pe drum, unde găsește însă și aliați de nădejde. Uneori, prietenii par dușmani, alteori dușmanii par prieteni. Pin păduri, prin fiefurile bandiților la drumul mare, prin mănăstiri și castele, singur sau însoțit, adesea în primejdie de moarte, tânărul ajunge la pustnicul Menaures, unde va primi o călăuză, un alt băiat apropiat de vârsta lui, să îl conducă printre munți. Obstacolele însă sunt departe de a se sfârși, cu cât se apropie de ținta călătoriei, cu atât pericolul devine mai mare.
„Scrisoarea către rege” este deci un roman de aventuri, o călătorie captivantă alături de tânărul Tiuri, care pe drumul său către îndeplinirea misiunii întâlnește prietenia adevărată, primii fiori ai dragostei romantice și cea mai potrivită introducere în viața de cavaler. În ceva mai mult de o lună, cât durează această aventură, primește lecții neprețuite și vede lucruri uimitoare, mai mult decât în toți anii săi de pregătire ca scutier. Va descoperi cine este misteriosul cavaler Negru cu Scut Alb, ce hram poartă inamicii și importanța mesajului pentru regele Unauwen.
Cartea amintește de vechile romane de capă și spadă, cu protagoniști ceva mai tineri decât eroii lui Dumas sau Zevaco. Scrisă în 1962, are și în zilele noastre același farmec, întruchipând idealurile nobile ale vechilor cavaleri, onoare, loialitate, curaj. Pe de altă parte, prin Tiuri și Piak, adaugă încă un duo al prieteniei în pleiada celor deja existente.
Tema misiunii deosebit de importante și periculoase încredințată unui tânăr cu inimă bună, mai degrabă decât unor oameni mai experimentați, este de asemenea una foarte îndrăgită și plină de însemnătate. Tiuri dă dovadă de mult altruism, punându-și în pericol învestirea drept cavaler pentru a-și urma conștiința și codul onoarei.
Eu o recomand cititorilor de toate vârstele care încă mai pot degusta farmecul unei astfel de lecturi, totodată cred că poate fi o excelentă lectură de vacanță pentru elevii de gimnaziu. Regăsiți farmecul povestirilor cavalerești, citind acest frumos roman!
„Cavalerul tăcu, apoi reluă după un timp, cu o voce mult mai slabă:
– O să duci scrisoarea?
– Da, domnule.
– Jură pe onoarea ta de cavaler, șopti bărbatul.
– Jur pe onoarea mea de cavaler! Doar că, adăugă el, încă nu sunt cavaler.
– Vei deveni. Și acum te rog să-mi scoți masca… un cavaler întâmpină întotdeauna Moartea cu viziera ridicată.
Cu mâini tremurânde, Tiuri făcu ce i se ceruse. Când văzu chipul senin și nobil al Cavalerului Negru, fu atât de impresionat, încât îl luă de mână și jură că va înmâna scrisoarea în siguranță.”

Cartea Scrisoarea pentru rege de Tonke Dragt a fost oferită pentru recenzie de Editura Paralela 45

Cărțile autorului Tonke Dragt se pot comanda pe edituraparalela45.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net

 

 

About Author

17 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Nu am auzit de această carte. Mulțumesc pentru recomandare . În liceu citeam carti de capă și spada . Genul acesta era relaxant. Mi-ai adus aminte de acele timpuri . Nu strica o astfel de lectura din cand în când .

  2. Ce frumoasă recenzie! Felicitări! Mi-am adus aminte cu plăcere de cărțile de capa și spadă pe care le-am citit mai demult. Mulțumesc pentru recomandare! Cred că mi-ar plăcea și mie această carte.

  3. Încântătoare recenzie! Mi-a făcut multa plăcere s-o citesc și sunt convinsă că mi-ar plăcea și cartea, mulțumesc pentru recomandare! Cred că dacă ar fi astfel de cărți în bibliografia școlară, ar fi tentați mulți copii/tineri să citească mai mult…

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: