Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Secretele Casei de iarnă de Ben Guterson, Editura Humanitas, Colecția Humanitas Junior – recenzie

Secretele Casei de iarnă

(The Secrets of Winterhouse – 2018)

Ben Guterson

Editura Humanitas

Colecția Humanitas Junior

An apariție: 2020

Nr. pagini: 352

Ilustrații de Chloe Bristol

Traducere de Anca Bărbulescu

Seria Casa de Iarnă/ Winterhouse Series:

1. Casa de Iarnă – Winterhouse – 2018 – recenzie 
2. Secretele Casei de Iarnă – The Secrets of Winterhouse – 2018
3. The Winterhouse Mysteries – 2019
Ben Guterson a fost profesor de literatură în Colorado și New Mexico timp de un deceniu. A lucrat mai mulți ani la Microsoft. Trăiește în apropiere de Seattle, la poalele Munților Cascadelor. Romanul Casa de iarnă (Winterhouse, 2018), primul volum al trilogiei cu același nume, este cartea sa de debut. De la apariție și până acum a fost tradus în 10 limbi și a fost finalist al Edgar Award (2019) pentru cea mai bună carte pentru copii și al Agatha Award (2019) pentru cea mai bună carte de mister pentru copii și adolescenți.
Înapoi la faimosul hotel Casa de Iarnă pentru încă o vacanță de vis, Elizabeth și prietenul ei Freddy sunt hotărâți să dezlege secretele unor artefacte ciudate și puternice lăsate aici de un oaspete excentric. Cu ajutorul acestora, malefica Gracella Hibernal ar putea încerca din nou să distrugă hotelul și familia lui Elizabeth. Ca s-o oprească, cei doi prieteni iau urma unui șir de indicii misterioase scrise codat în blazonul Casei de Iarnă. Odată descifrate, acestea îi conduc tocmai în subsolul hotelului, unde se întretaie vechi și misterioase tuneluri închise de zeci de ani, unde s-au activat puteri nebănuite.
„Acțiunea palpitantă și personajele puternice ne fac să dăm cu înfrigurare paginile cărții ca să rezolvăm întreg puzzle-ul care este acest roman, în vreme ce îl așteptăm nerăbdători pe următorul.“ – Booklist
Secretele Casei de Iarnă continuă în același stil viu, alert și captivant plin de suspans și mister, povestea începută în Casa de Iarnă, primul volum al acestei minunate serii pentru copii, și nu numai. Pentru mine a fost o încântare s-o citesc și să mă pierd în lumea ei fermecătoare.
În Secretele Casei de Iarnă ne reîntâlnim cu Elizabeth Estival, îndrăgita protagonistă a primului volum, o fetiță foarte inteligentă, îndrăzneață, chiar imprudentă uneori, pasionată de lectură, de jocuri de cuvinte, de șarade, și puzzle-uri, adeptă a listelor, pe care le întocmea pentru orice i se părea demn de urmărit. Elisabeth revine la Casa de Iarnă la un an după prima ei vizită aici, dar de data aceasta nu ca o orfană stingheră, ci ca ceea ce era de fapt, și anume nepoata proprietarului casei, venerabilul domn Norbridge Autumnal! Spre bucuria ei, se reîntâlnește cu prietenul ei Freddy, ce-și petrecea vacanța acolo, ca în fiecare an.
Suntem și de această dată copleșiți de atmosfera de mister ce domnește în interiorul casei și ne bucurăm să regăsim impresionanta bibliotecă unde se petrec o bună parte din întâmplările stranii și pline de suspans din carte. Și am savurat deliciosul desert preparat doar în bucătăria Casei de Iarnă!

Apar o serie de personaje misterioase, negative, având legătură cu un secret întunecat din primul volum,  ce păruse însă îngropat odată pentru totdeauna, împreună cu un personaj malefic, Gracella Hibernal. Se pare însă că nu e chiar așa, iar un mare pericol planează asupra Casei de Iarnă și a locuitorilor săi, iar Elizabeth e singura care poate sta pavăză în calea lui, având de partea ei un talisman magic – ”unealtă pentru bine sau pentru rău făcută”. Dar pentru asta, trebuie să dezlege, ajutată de Freddie, un puzzle de întâmplări ciudate, pe urma unor indicii care duc la descoperirea unor pasaje secrete care duc într-o mină părăsită de sub Casa de Iarnă. Iar ce se va întâmpla acolo va face cititorul să se înfioare!
”Talismanul fusese la gâtul ei de la început, de ani de zile, încă de când i-l lăsase mama ei. Nu fusese nevoie decât să îl vadă reflectat în oglinda aceasta ciudată ca să devină, în sfârșit, ce fusese menit să fie: un obiect cu puteri enorme, numai și numai al ei.”
Așa cum am spus și când am citit primul volum, stilul de scriere clar și captivant, subiectul inedit, personajele foarte bine creionate, decorul și atmosfera redate în detalii de mare finețe, ca si frumoasele ilustrații alb-negru inserate din loc în loc în carte recomandă această poveste ca fiind o experiență literară aparte.

Recomand cu drag cartea/seria ca lectură pentru întreaga familie, o minunată fantezie urbană, o poveste fascinantă plină de mister, aventură, elemente paranormale și magie, o carte cu frumoase mesaje, ce are printre temele cărții clasica luptă dintre bine și rău, binele învingând prin puterea prieteniei, a încrederii, a loialității și a simțului dreptății.
”- Chiar iubești biblioteca, nu?
– Iubesc toată Casa de Iarnă, răspunse Elisabeth.
– Și eu la fel. Și nu-mi vine să cred câte s-au întâmplat și anul ăsta. Trebuie să recunosc, Elisabeth, că tu ai fost marea salvatoare. Sigur Norbridge și toată lumea se bucură foarte tare că ești aici. (…)
– Mă bucur și eu că sunt aici, spuse ea.
Freddy ridică mândru degetele mari spre ea.
Nu își dorea altceva decât să meargă la înot cu Freddy, să stea de vorbă cu el, să rătăcească pe coridoarele Casei de Iarnă și să ia cina în sala de mese uriașă, ca să absoarbă toată magia zilei care o aștepta. Își câștigase dreptul la toate acestea – și simțea că aici era locul ei. ”

 

Cartea Secretele Casei de iarnă de Ben Guterson poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Humanitas Junior

 

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *