Secretul piramidei. Portalul Magic nr. 3 de Mary Pope Osborne, Editura Paralela 45
Secretul piramidei. Portalul Magic nr. 3
(Mummies in the Morning – 1993)
Mary Pope Osborne
Editura Paralela 45
Traducator: Bogdan Chirea
Nr. de pagini: 104
An apariție: 2018
Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.
Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.
După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.
De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.
Seria PORTALUL MAGIC
Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă printr-un portal magic, oferindu-le prilejul unor aventuri alături de creaturi uimitoare și personaje din epoci istorice diferite. Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria PORTALUL MAGIC au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii, devenind cărțile favorite ale tuturor fetelor și băieților din țările în care au fost traduse. Pentru că fiecare cititor devine o parte din poveste!
# 3. Secretul piramidei
Jack și Annie descoperă Egiptul antic. Călăuziți de o misterioasă pisică neagră, intră într-o piramidă și dau nas în nas cu fantoma reginei Hutepi. Ce îi roagă regina? Cum o să iasă copiii teferi din piramidă? Apare vreun nou indiciu despre misteriosul proprietar al căsuței fermecate?
Seria Portalul Magic este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.
Secretul piramidei este a treia carte din seria Portalul magic și reprezintă un mijloc foarte plăcut și amuzant de a le stârni curiozitatea celor mici în privința misterelor Egiptului antic. Recomand citirea cărții împreună cu cartea Mumii și piramide. Infojurnal, în care autorii Mary Pope Osborne și Will Osborne oferă copiilor mai multe informații prețioase despre Egiptul antic, oferind răspunsurile la întrebările: Cum a luat naștere civilizația Egiptului antic? Cum trăiau egiptenii în Antichitate? Care era religia lor? Cum construiau piramidele? grupate într-un INFOJURNAL special, plin de ilustraţii şi explicaţii.
Deși este o carte pentru copii, Secretul piramidei conține destule elemente de aventură, suspans și mister, menite să capteze interesul micilor cititori.
Aș dori să remarc și ilustrațiile foarte sugestive care însoțesc textul.
Cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, se completează foarte bine reciproc. Jack, în vârstă de 8 ani, este serios și studios, iubește foarte mult cărțile, asta îl ajută de foarte multe ori să iasă din situații periculoase. Annie, în vârstă de 7 ani, este curioasă și zburdalnică, comunică foarte bine cu animalele și nu ratează nicio ocazie de a-și atrage fratele în aventuri.
Lucrând în echipă, Jack și Annie vor reuși să finalizeze cu succes încă o misiune specială, după mai multe peripeții.
”- Uite, zise Annie, arătând pe fereastră.
Jack dădu fuga. În depărtare, lângă piramidă, o barcă luneca pe nisip, ca și cum ar fi plutit pe valuri. Apoi imaginea tremură și pieri.
Să fi fost un miraj?
Sau frumoasa Hutepi, regina-fantomă, își începuse călătoria spre Lumea de Apoi?”
Cartea are darul de a înflăcăra imaginația micilor cititori și de a-i provoca să descopere și alte lucruri noi pe diverse teme.
6 Comments
Simionescu Carmen
Minunata recenzie si recomandare, Tyna!❤O carte atat pentru cei mici cat si pentru cei mari! Imi plac tare mult cartile pentru copii.Felicitari si multumesc mult!❤
Tyna
Mulțumesc! Cu plăcere!
anasylvi
O lectura placuta si instructiva pentru tinerii cititori. Egiptul Antic este intotdeauna un subiect atractiv.
Tyna
Mul’umesc! Așa este! Chiar și pentru cei mai în vârstă
Oli
Minunata recomandare, foarte interesanta carte pentru copii, si nu numai, felicitari si multumesc!
Tyna
Mulțumesc! ❤ Cu mult drag!