Secretul soțului de Liane Moriarty, Editura Trei – recenzie
Secretul soţului
(The Husband’s Secret – 2013)
Liane Moriarty
Editura Trei
Colecția Fiction Connection
Traducere: Luminița Gavrilă
Numar pagini: 478
An apariție: 2014
Liane Moriarty (n. 1966) și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nu-și mai amintește când a scris prima sa povestire, dar ține minte perfect primul contract pentru o carte: tatăl ei a angajat-o să scrie un volum despre el și i-a plătit un avans de un dolar.
După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing. S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că-şi va publica prima carte. Romanul său de debut, Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney, a fost publicat de Pan Macmillan. De atunci, a mai scris șase romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 39 de limbi și vândute în peste șapte milioane de exemplare în întreaga lume.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Am uitat să fim fericiți, Când vina ne desparte și Ultima aniversare.
Imaginează-ţi că soţul tău ţi-a scris o scrisoare pe care nu trebuie să o deschizi decât după moartea lui. Mai mult, imaginează-ţi că acea scrisoare conţine secretul lui cel mai întunecat şi mai bine ascuns – ceva atât de teribil, încât poate să distrugă nu numai viaţa pe care aţi construit-o împreună, ci şi vieţile altora. Imaginează-ţi apoi că dai peste acea scrisoare în timp ce soţul tău este încă în viaţă…
Un roman tulburător despre secretele pe care alegem să nu le împărtăşim cu partenerul nostru de viaţă.
”Una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2013.” – Entertainment Weekly
”Captivant, incisiv, provocator şi amuzant.” – Marie Claire
”Secretul soţului e o carte atât de grozavă, că n-o vei putea ţine doar pentru tine.” – USA Today
”O lectură ce te prinde cu forţa unui magnet.” – She
”Unul dintre cele mai bune zece romane ale anului 2013, perfect pentru vacanţă.” – People Magazine
„Şi după ce vor dispărea, va rămâne totuşi dragostea. Un sentiment absolut diferit de adoraţia simplă şi totală pe care o trăise că tânăra mireasă păşind spre bărbatul serios şi chipeş care o aştepta în faţă altarului. Dar ştia că, indiferent cât de mult îl ura pentru ceea ce făcuse, ea îl va iubi mereu. O simţea în adâncul inimii ei că pe un ascuns filon de aur. Întotdeauna va fi acolo.“
Secretul soțului de Liane Moriarty este un roman cu gravitate, dureros, despre minciuni, dar mai ales despre secrete pe care le ţinem ascunse în suflet şi alegem să nu le împărtăşim cu partenerul nostru de viaţa.
Cu toții avem secrete pe care le ținem ferecate în căușul inimii. Ceea ce ne diferențiază este gravitatea lor, motivul pentru care decidem să nu le dezvăluim, dar mai ales efectele lor atunci când ele ies la suprafață. Mulți dintre noi suntem predispuși a crede că un secret bine păstrat nu are cum să se afle. Din punctul meu de vedere, am da dovadă de multă ignoranță dacă am crede la nesfârșit acest lucru.
Viața își urmează cursul, chiar dacă de multe ori este „parșivă”; întotdeauna, însă, își încheie „socotelile”, mai devreme sau mai târziu. Ca o ironie, tot ea, viața, ne poate demonstra , oricând, că un secret poate rămâne „ascuns”, de nepătruns, dar și acest lucru poate avea consecințe grave asupra noastră, unele chiar tragice.
Ce poate fi mai rău? Un secret bine păstrat sau unul scos la suprafață? Este un drum cu două direcții. Dar vom putea ști vreodată unde este capătul?
“Secretul soţului” este un astfel de exemplu atunci când vorbim despre cealaltă față a monedei, despre motivație, bună sau rea, despre aparențe, dar mai ales despre consecințe.
„Nimeni dintre noi nu poate ști în ce direcții ar fi putut, și poate ar fi trebuit, s-o ia viața noastră.”
„Te-ai prefăcut că totul este bine. Ai ignorat durerea aceea ascunsă, ca o crampă în stomac. Te-ai anesteziat cumva, astfel încât nimic nu ți se mai pare atât de rău și totodată nimic nu ți se mai pare atât de bine.”
Cele trei eroine ale romanului – Cecilia, Tess și Rachel –, femei simple, cu caractere complexe și vieți complet diferite, sunt legate una de cealaltă prin tumultul creat în jurul lor de tainele sufletului . Toate trei duc în spate secrete care le macină sufletul, care le zdruncină, încet, încet ritmul propriilor vieți.
Cecilia este soția devotată, mamă formidabilă, femeia puternică, stâlpul familiei. Nimic nu îi este imposibil. Viața ei este una „perfectă”, de invidiat. Dar, într-un mod brutal și șocant, viața Ceciliei se destramă odată ce secretul soțului iubit iese „accidental” la iveală. Ironic, însăși Cecilia, măcinată de curiozitate, decide să afle ce conține misterioasa scrisoare a lui John-Paul. Rezultatul? Un secret zguduitor.
„Nu, n-avea de gând să-l deschidă. Era absolut clar că nu trebuia să-l deschidă. Era cea mai hotărâtă persoană pe care o cunoștea și se decisese deja să nu deschidă scrisoarea, așa că n-avea rost să se mai gândească.
Deși, acum pe bune, dacă ar deschide-o, ce mare scofală? Orice femeie s-ar grăbi s-o facă.”
O scrisoare banală, avea să distrugă liniștea sufletească a Ceciliei, dar mai ales avea să schimbe, într-un mod dramatic, destinul unor vieți nevinovate.
Pe de altă parte, Tess, o femeie cu o carieră frumoasă în comunicare și marketing, mama unui băiețel adorabil, dar o fire închistată și complexată din multe puncte de vedere, este nevoită să facă față aventurii amoroase dintre soț și propria verișoară și, totodată, cea mai bună prietenă, adevăr care îi este dezvăluit chiar de către cei doi amorezi.
”– Tess, nu știu cum să-ți spun, a zis el, dar eu și Felicity ne-am îndrăgostit unul de altul.
– Foarte amuzant. Tess a grupat cănile de cafea și a zâmbit. Comic.
Dar se pare că nu era o glumă.”
După ce decide să se mute cu fiul său la mama sa, departe de Will și Felicity, viața lui Tess ia o turnură surprinzătoare. Lucrurile se precipită tot mai mult, iar întâlnirea cu un fost iubit din trecut o determină pe Tess să acționeze într-un mod neașteptat. Aventura soțului are consecințe de nebănuit asupra lui Tess, dar mai ales pentru viitorul lor ca familie.
Rachel – cea de a treia figură feminină de impact în desfășurarea întregii acțiuni a romanului – este secretara școlii unde învață fiicele Ceciliei și unde va învăța, ulterior și fiul lui Tess, bunica unui băiețel încântător dar, mai ales, o mamă profund îndurerată care nu a încetat să își plângă fiica moartă în urmă cu mulți ani, ucisă, fără a se afla nici până în prezent cine este vinovatul.
Ani întregi și-a plâns fiica în tăcere, neputând depăși durerea, fapt ce va lăsa răni adânci asupra relației cu soțul, dar mai ales cu fiul său. De alungul timpului, neputința, disperarea, îi vor amărî sufletul, iar dorința de a afla cine i-a ucis fiica devine obsesie, fapt ce va avea consecințe de nebănuit asupra ei dar și a celor din jur.
”Uneori, după ce o întreba iar și iar, sfârșea prin a plânge în hohote de furie și frustrare. Rachel nu mai suporta. Nu mai voia să audă de durerea lui. Nu mai voia să știe de ea, s-o simtă, s-o împărtășească. Îi ajungea durerea ei. Cum s-o mai suporte și pe a lui?”
”Acum se întreba de ce n-au reușit să se apropie unul de altul ca să-și împărtășească durerea. Știa că se iubeau, dar când a murit Janie , niciunul n-a suportat să-l vadă pe celălalt plângând. (…) Iar bietul Rob a fost prins la mijloc, un adolescent care încerca stângaci să facă totul bine, numai zâmbete false și jovialitate prefăcută.”
Trei femei diferite ale căror drumuri se vor intersecta, inevitabil, printr-un joc crud al destinului.
Asemeni Cutiei Pandorei, secretul lui John-Paul va declanșa un cumul de evenimente a căror finalitate va provoca răni de neimaginat. Consecințele sunt dezastruoase, fizice dar mai ales sufletești. Nimeni nu este de neatins. Durerea te lovește, te paralizează. Te mai poți ridica? Există viață și după? Speranță? Iubire?
“Secretul soţului” de Liane Moriarty te lovește, te zdruncină sufletește, știind că nimic nu este imposibil, că poți fi oricând Cecilia, Tess sau Rachel. Secretele pot distruge vieți. O confruntare cu trecutul este inevitabilă. Conștientizarea acestui lucru poate aduce însă speranța, poate schimba ceva.
Secretul soțului de Liane Moriarty este un roman profund, chiar dacă acțiunea nu este una intensă sau plină de adrenalină. Cu un stil de scriere lejer, autoarea reușește să contureze o poveste dramatică, pornind de la un fapt atât de comun, real: toți avem secrete. Narațiunea, relatată la persoana a treia din perspectiva celor trei eroine, este chinuitoare, tristă. Nu poți rămâne indiferent la zbuciumul sufletesc al Ceciliei, la haosul emoțional al lui Tess, dar mai ales la durerea cutremurătoare a lui Rachel.
Chiar dacă romanul dezbate teme variate – adulterul, lipsa de comunicare într-o relație, duplicitatea, obsesia, egoismul – de la început și până la sfârșit, trecutul și prezentul, viața și moartea, merg mână-n mână. Întâlnim tipologii umane variate, creionate fiecare într-un mod distinct, dar de așa manieră încât emoțional nu te poți detașa.
Adrenalina nu este cuvantul cheie pentru acest roman dar dramatismul da. Pentru acest aspect, dar și pentru multe altele, vi-l recomand cu drag.
Ce le rezervă viitorul Ceciliei, lui Tess și lui Rachel, cum se întrepătrund destinele lor , dar mai ales care este secretul soțului Ceciliei, vă las pe voi să descoperiți.
14 Comments
familiasimionescuyahooro
Foarte frumoasa recenzia! Imi place mult! Si imi place si subiectul cartii! Felicitari, Mirela ! Multumesc pentru recomandare.❤
Mirela Barbalata
Mulțumesc, Carmen!
Tyna
Minunată recenzie! Felicitări! ❤️ O carte cu un subiect foarte interesant, pe care vreau să o citesc și eu. Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤️
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Tyna!
anasylvi
Interesant subiect si foarte frumoasa recenzia, te face sa iti pui intrebari. Cred ca mi-am dat seama care era secretul sotului, dar s-ar putea sa ma insel. Recenzia incita la lectura, multumesc!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Ana!
Daniela Balan
Foarte frumoasă,tentantă și emoționantă recenzia! felicitări ❤️
Mirela Barbalata
Multumesc, Daniela!
Geo
Îmi place recenzia si cred ca aceasta carte ar fi si pe gustul meu. Felicitări!
Mirela Barbalata
Multumesc, Iubita!
Oli
Felicitari, Mirela, foarte frumoasa recenzie! Multumesc pentru recomandare, cred ca mi-ar placea aceasta carte!
Mirela Barbalata
Multumesc, Oli!
Carolina Bianca
Foarte frumoasa recenzia! Felicitari!
Mirela Barbalata
Multumesc, Caro!