Septembrie poate aștepta de Susana Fortes, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

10

Septembrie poate aștepta

(Septiembre puede esperar – 2017)

Susana Fortes

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere: Cornelia Rădulescu

Nr. de pagini: 264

An apariție: 2019

SUSANA FORTES s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. Au urmat apoi Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento (2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), El amor no es un verso libre (2013) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi.
Un roman pasionant prin mister și intrigă psihologică, desfășurat în Londra haotică a spionajului din timpul Blitzkrieg-ului și imediat după război, dar și în frenetica metropolă actuală, care fascinează prin istorie, memoria locurilor și literatură.
8 mai 1955. Marea Britanie sărbătorește zece ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar străzile Londrei sunt pline de oameni. Din mijlocul mulțimii exuberante, în Trafalgar Square, dispare în plină zi o tânără scriitoare, Emily J. Parker. Talentul îi fusese remarcat de însuși Leonard Woolf, iar cariera i se anunța promițătoare. În ciuda căutărilor asidue, nimeni nu reușește să-i dea de urmă. Timpul trece, lumea se schimbă și povestea ei e uitată. După 60 de ani, Rebeca Aldán, o tânără doctorandă din Spania, obține o bursă la Londra pentru a redacta teza care o are ca subiect pe Emily J. Parker și romanul ei neterminat. Cercetând mai ales perioada petrecută de Emily la Bletchley Park, Rebeca descoperă o femeie seducătoare, cu o inteligență speculativă, o maestră a disimulării.
”Un roman splendid, emoționant, cuceritor.” – Mercurio
”O carte în care amintirile, lumea spionajului și sentimentele ascunse țes o tramă provocatoare ce ne poartă permanent între prezent și trecut.” – Que Leer
”O scriitoare din secolul XX care dispare în mod misterios; o cercetătoare hotărâtă să scoată la lumină secretele trecutului; o aventură cu spioni în Londra celui de-al Doilea Război Mondial; și umor proaspăt și inteligent la fiecare rând. Acesta este cocktailul pe care ni-l oferă Susana Fortes cu acest superb roman intitulat „Septembrie poate aștepta”.” – todoliteratura.es
Septembrie poate aștepta este o carte caldă, plăcută și emoționantă, cu o intrigă captivantă, condimentată cu mister, reflecții interesante și un strop de umor și romantism. Un mare atu al cărții este atmosfera pe care știe să o creeze autoarea. Prin această carte, Susana Fortes face o adevărată declarație de dragoste pentru Londra, acest oraș fascinant și tumultuos, încărcat de istorie, cu locuri splendide și personalități celebre din toate domeniile, inclusiv literatura.
Mi-au plăcut și micile povestioare și anecdote împletite într-un mod ingenios și elegant cu firul principal al poveștii, adăugându-i acestuia un plus de savoare.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Rebeca Aldán, o tânără spaniolă, care obține o bursă la Londra pentru a lucra la teza care avea ca subiect romanul neterminat al lui Emily J. Parker, o tânără scriitoare cu un talent sclipitor, dar care dispăruse fără urmă în data de 8 mai 1955, când Marea Britanie sărbătorea zece ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar străzile Londrei erau pline de oameni.
Rebeca fusese intrigată de mult timp de misterul care o învăluia pe Emily J. Parker. După un început extrem de promițător, talentul fiindu-i remarcat de însuși Leonard Woolf, Emily s-a retras subit, la scurt timp după război, într-un con de umbră. N‑a mai scris nimic. A încetat să frecventeze cercurile literare şi a refuzat să acorde interviuri, precum o actriţă care abandonează scena.
Deși în anul 1950, The Guardian publica un reportaj despre autoare în care anunţa că aceasta lucra la un nou roman, The Bridge, acesta nu a fost publicat și nici manuscrisul nu a fost găsit.
Totuși, dorința Rebecăi de a scrie o teză despre enigmatica scriitoare și romanul ei neterminat părea puțin probabil să se realizeze, mai mulți profesori găsind ideea fantezistă și refuzând să-i devină îndrumători. Apoi însă s-au petrecut două evenimente consecutive, aparent fără legătură între ele, care i-au oferit Rebecăi șansa de a-și îndeplini visul. Robert Whelan, un profesor britanic ieșit la pensie s-a oferit să-i fie îndrumător, manifestând un entuziasm ieșit din comun, iar Fundația Barrie i-a oferit o bursă de studiu pe o perioadă de șase luni la Londra pentru cercetare.
”Pentru mine, Londra era căminul literaturii. Aveam o bursă de stagiu postuniversitar de la Fundația Barrie de la Maza și șase luni ce-avea să fie preludiul perfect pentru teza mea de doctorat. O monografie despre o scriitoare practic necunoscută, o femeie frumoasă, roșcată și cu fire schimbătoare, care într-o zi scrisese fraza: ”Mi-am văzut capul servit pe tavă la ora ceaiului…”; una din romancierele cele mai originale și subtile din generația sa, care dispăruse fără urmă pe 8 mai 1955, pe când n-avea decât treizeci și doi de ani, în mijlocul unei imense maree de confetti, stegulețe și demonstrații aviatice, când Londra, alături de alte capitale europene, sărbătorea zece ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.”
Ajunsă la Londra, destinația ei de vis, Rebeca este plină de entuziasm, autoarea reușind să mă facă și pe mine părtașă la bucuria ei, de parcă aș fi ajuns aievea acolo. Îmi doresc de mult să vizitez Londra și, dacă nu am putut să o fac fizic până acum, sunt fericită să ajung prin intermediul cărților. 🙂
”Mai mult decât un cartier londonez, Notting Hill e un univers în sine. Are o piaţă celebră care apare într‑un film cu Hugh Grant şi Julia Roberts, nenumărate şcoli de limbi străine pentru străini, case de amanet de reputaţie îndoielnică, un palat regal, anticariate, străzi care miros a curry, cerşetori foarte înalţi, destui dandy îmbrăcaţi ca Sherlock Holmes cu cizme înalte, pardesiu cadrilat şi şapcă cu cozoroc dublu, dentişti australieni cu tarife imposibile şi accent fioros, restaurante trendy şi bombe dubioase în care poţi găsi de la şofran pur iranian până la certificatul de naştere al lui Winston Churchill.
Viitorul meu sălaş se afla într‑un soi de fundătură pitită în labirintul de străzi care înconjoară Portobello Road. La intrare avea o grădină mică şi o maşină hodorogită. Nu era chiar conacul sudic din Tara cu alee de stejari pe care ţi‑l puteai imagina de pe pagina web, dar nici eu nu eram Scarlet O’Hara, să ne fie clar. Clădirea avea două etaje şi un soi de mansardă la care ajungeai dinăuntru pe o scară îngustă şi spiralată pe care am făcut adevărate scamatorii ca să‑mi trag valiza. Jos locuia doamna Bartholomew, gazda mea, împreună cu motanul. Regatul meu se afla sub acoperiş; consta într‑o cameră cu conexiune la internet, cu o ferestruică spre coşurile caselor de vizavi şi o baie minusculă cu mochetă pe jos şi pereţii tapetaţi în roz‑căpşună, precis că de pe vremea Beatles‑ilor.
Una peste alta, un deliciu. Treizeci de metri pătraţi în care, înghesuite un pic, încăpeau toate visurile mele. Într‑un astfel de loc oricine şi‑ar putea scrie operele complete. Romancierul Martin Amis, ca să dăm un exemplu la îndemână, şi‑a început cariera literară într‑o chiţimie din cartier şi de atunci prestigiul său literar a mers in crescendo până la situaţia în care, în prezent, scriitorul ocupă conacul cel mai frumos din Notting Hill. Cine putea zice că nu era posibil să mi se întâmple și mie la fel? Iar dacă nu, măcar puteam să mă împăunez că am avut de‑a face cu marea literatură engleză contemporană, ceea ce e oricum un stimulent în viaţa asta.”
Rebeca pune multă pasiune în munca ei de documentare, cercetând evenimentele din trecut și formulând tot felul de ipoteze în minte.
”Sunt oameni pe care trecutul nu-i  interesează defel. Nici prin gând nu le trece să lege faptele istorice de persoane în carne și oase, oameni care se îndrăgostesc, merg cu autobuzul, se duc la dentist. Tare plicticoasă trebuie să fie viața celor care nu au decât prezent.”
Studiind materialele puse cu multă generozitate la dispoziția ei de către Robert Whelan, Rebeca a constatat cu surprindere că Emily lucrase la Bletchley Park, fiind angrenată în misiuni de spionaj în timpul războiului. Totodată, Rebeca a realizat și de ce Robert era atât de interesat de teza ei. Într-o fotografie de epocă, Rebeca a recunoscut-o pe Emily încadrată de doi bărbați – unul fiind Robert, iar celălalt Alan Pearson, un matematician genial, viitorul soț al lui Emily. Robert i-a dezvăluit faptul că toți trei fuseseră colegi la Blechley Park, Rebeca dându-și seama din nostalgia cu care povestea că Robert fusese, la rândul lui, îndrăgostit de Emily.
Să fi fost Emily victima unei răzbunări? Să fi intrat Emily în posesia unor informații confidențiale și să fi fost eliminată?
Rebeca susține fiecare ipoteză pe care o formulează cu exemple concrete cunoscute, petrecute în viața reală.
Intrând în posesia fișei medicale a lui Emily, Rebeca descoperă noi indicii contradictorii. Emily fusese internată de mai multe ori după război în spital, simptomele manifestate sugerând că începea să-și piardă mințile, comportamentul ei arătând o ființă labilă psihic, total în dezacord cu imaginea de femeie puternică și sigură pe ea din timpul războiului, când își asumase riscuri majore și dovedise o mare prezență de spirit.
Să fi suferit Emily de sindromul Shackleton?
Povestea lui Shackleton este bine cunoscută. Acesta a condus expediția spre Polul Sud în 1914, îmbarcându-se împreună cu treizeci de membri ai echipajului pe corabia Endurance (”rezistență”). În ciuda numelui său, corabia a fost strivită precum o nucă între doi ghețari uriași.
”Povestea e bine cunoscută, e vorba de una dintre cele mai mari isprăvi din istoria navigației. Cei treizeci de membri ai echipajului au supraviețuit aproape doi ani în condiții extreme, trecând de pe un iceberg pe altul, îndurând temperaturi de -40 grade C, lipsiți de provizii, adăpost și uneori chiar și de apă potabilă, în cele mai rele condiții imaginabile, suferind de boli înfiorătoare, scorbut, degerături, amputări sinistre, anemie polară cu halucinații monstruoase în noaptea eternă a iernii antarctice. Dar au reușit. Au reușit să supraviețuiască. Expediția a revenit acasă fără să fi pierdut un om.
Ceea ce mulți nu știu – și aici stă misterul de care vorbeam – este că majoritatea acestor eroi, odată pericolul trecut și ajunși cu bine pe malul celălalt al civilizației, s-au prăbușit. După ce s-au ținut tari în cele mai vrăjmașe condiții, nu au fost în stare să suporte întoarcerea acasă. După câteva luni au început să se îmbolnăvească, să se apuce de băut, au căzut pradă descurajării, și-au pierdut busola, au aruncat prosopul, mulți au murit cerșind pe străzile Londrei.”
Misterul se adâncește și indiciile devin tot mai greu de interpretat. Urmărind mai multe piste, Rebeca descoperă încă o persoană din trecutul lui Emily – Brenda Mulligan, care fusese atât colegă cu Emily la Blechley Park, cât și ulterior, după război, asistentă medicală la unul din spitalele în care fusese internată Emily.
Informațiile aflate de la aceasta o conduc pe Rebeca la o nouă ipoteză: să fi suferit Emily de Sindromul Munchausen?
Care ipoteză era corectă? Ce se întâmplase oare cu Emily? Unde era manuscrisul romanului ei neterminat?
Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte răspunsurile.
Spre finalul cărții, am descoperit și semnificația titlului.
Pe vremea când Rebeca era frământată de probleme existențiale, fiind îngrijorată să nu ajungă în întârziere la propria ei viață, bunicul, de meserie ceasornicar, care știa el ce știa în materie de timp, i-a rezolvat angoasa cu doar trei cuvinte – ”septembrie poate aștepta”, acesta fiind modul lui de a-i inculca răbdare și simțul măsurii.
O lecție de viață pe care ar fi bine să ne-o însușim cu toții!
Odată misterul rezolvat, eroina cărții s-a despărțit cu greu de Londra, plecând însă de acolo cu un plus de maturitate și multe satisfacții sufletești.
”Maturizarea înseamnă să te desprinzi de niște etape din viața ta, să te lași în urmă, să ridici ancora și să privești înainte.”
Cartea mi-a oferit o lectură deosebit de plăcută și o recomand cu căldură!

Septembrie poate aștepta de Susana Fortes poate fi comandată pe libhumanitas.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, dol.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

 

About Author

10 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Minunată recenzia!
    M-ai făcut curioasă! Mă tentează cartea plus că titlul este interesant.

  2. Minunată, captivantă și convingătoare recenzie, felicitări Tyna și mulțumesc pentru recomandare, îmi doresc să citesc și eu cartea!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: