Serafina și toiagul răsucit – vol. 2 din seria Serafina de Robert Beatty, Editura RAO – recenzie
Serafina și toiagul răsucit
(Serafina and the Twisted Staff – 2016)
Robert Beatty
Editura RAO
Traducere: Cristina-Mihaela Tripon
Nr. pagini: 352
An apariție: 2017
Categorie: literatură pentru copii, aventuri, mister, pădure, magie
Seria Serafina (Serafina)
1. Serafina și mantia neagră – Serafina and the Black Cloak – 2015 – recenzie
2. Serafina și toiagul răsucit – Serafina and the Twisted Staff – 2016
3. Serafina și inima frântă – Serafina and the Splintered Heart – 2017 – recenzie
Serafina şi Braeden pornesc în noi aventuri după înfrângerea bărbatului în mantie neagră. „Prinzătoarea de şobolani” părăseşte subsolul conacului şi păşeşte în lumea plină de strălucire a aristocraţiei de la Biltmore. Unde este locul ei, în pădurea plină de primejdii sau alături de domnii şi doamnele elegante din lumea bună? Liniştea domeniului Biltmore este tulburată de un misterios om cu barbă, care îl caută pe „Cel Negru” şi care asmute o haită de câini-lupi împotriva Serafinei. Fata scapă cu ajutorul unui băiat necunoscut care îşi duce traiul în pădure. Când animalele de pe domeniul Biltmore încep să se comporte straniu, Serafina îşi dă seama că ţinutul se află sub controlul unei puteri malefice. În timp ce încearcă să-şi găsească adevărata identitate, Serafina caută o cale de a înfrânge forţele rele care vor să-i distrugă căminul.
Mulțumim Libris pentru cartea oferită pentru recenzie!
Vă spuneam zilele trecute despre descoperirea unei noi serii încântătoare pentru tinerii cititori, referindu-mă la „Serafina și mantia neagră„, primul volum al seriei Serafina, scrisă de Robert Beatty. Acțiunea ia amploare în următorul volum, „Serafina și toiagul răsucit„. Cei de la Biltmore credeau că s-a rezolvat problema mantiei negre care crease atâta groază în rândul rezidenților și a oaspeților de pe domeniu. Lucrurile nu stau însă așa. Se pare că acela fusese doar vârful icebergului, fiindcă în zonă poposesc forțe încă și mai întunecate.
Serafina se simte sfâșiată între două lumi: dorința de a aparține lumii oamenilor, reprezentată de cei din marele conac și cea de a fi alături de mama sa, schimbătoare de formă și de frații săi vitregi, străbătând pădurile la lumina lunii. Ea nu poate să se transforme, fapt care îi adaugă angoasei sale și mai mult zbucium. Nu numai atât, însă pădurea se schimbă sub ochii ei: toate viețuitoarele fug din calea a ceva necunoscut, dar extrem de amenințător. Personaje stranii se apropie noaptea de Biltmore: un bătrân sinistru care pare a avea puteri supranaturale asupra necuvântătoarelor, o caleașcă fără vizitiu trasă de patru cai și o bufniță care poartă un misterios toiag răsucit.
La Biltmore atmosfera este la fel de tensionată: a sosit un anchetator care vrea să afle misterul din jurul dispariției unui personaj din primul volum, care și-a găsit obștescul sfârșit. Serafina și Braeden sunt neliniștiți de concluziile la care ar putea ajunge. Pe deasupra, au pe cap și o musafiră inopinată: pe Lady Rowena, o tânără englezoaică arogantă și afectată. Din fericire, Serafina reușește să se împrietenească cu Essie, o servitoare de la conac apropiată ca vârstă.
Amenințarea planează asupra pădurii, dar și asupra conacului – animalele se comportă ciudat și încep să atace atunci când nu te aștepți. Până și Gidean, câinele loial al lui Braeden, o atacă pe Serafina. Forțele întunecate își fac de cap în pădure – ceva sau cineva controlează fiarele pădurii, însă nu poate controla și schimbătorii de formă, care sunt pe jumătate oameni. Aceasta îi transformă în dușmanii lor aprigi. Serafina îl cunoaște astfel pe Waysa, cel care călătorește alături de mama și frații ei.
Serafina și aliații ei au de dus o bătălie chiar mai dură decât în primul volum, purtând lupte pe muchie de cuțit. Miza este foarte mare, dușmanii dorind răzbunare și distrugerea conacului Biltmore.
Din nou, autorul ne poartă pe cărările pitorescului domeniu, atât în interior cât și în exterior. Nu numai atât, însă el aduce în prim-plan lupta dintre ocrotitorii naturii și cei care vor doar să o exploateze, dintre cei care doresc să protejeze și cei care doresc să subjuge. Natura este o forță, de modul în care oamenii aleg să interacționeze cu ea depind efecte majore. Orice decizie poate avea consecințe drastice, un mesaj binevenit în zilele noastre, când ne confruntăm în continuare cu aceste probleme.
Nu doar Serafina încearcă să se cunoască pe sine și să-și acceseze puterile. Braeden devine din ce în ce mai conștient de propriile abilități privind relația lui cu animalele.
De data aceasta, Robert Beatty îi implică mai mult și pe adulți în desfășurarea evenimentelor, chiar dacă tot copiii sunt cei care trag semnalele de alarmă. Noua generație are puterea să lupte pentru salvarea a ceea ce știu și iubesc, a lumii lor, a moștenirii lor, însă trebuie să fie un efort general, colectiv.
„Serafina și toiagul fermecat” este un roman care se citește pe nerăsuflate, plin de acțiune și de suspans. Confirmă pe deplin impresia pozitivă lăsată de primul volum și o duce mai departe cu succes.
Nu pot decât să vă recomand călduros această serie, din care cititorii de toate vârstele au câte ceva folositor de învățat sau, după caz, de reamintit.
„Privi în direcția în care zburaseră păsările, apoi în direcția dinspre care veniseră. Își plimbă privirea peste pădurea întunecată. Încerca să înțeleagă. Apoi și-a dat seama ce se întâmpla.
Păsările nu migrau.
Fugeau.
Inspiră adânc, în timp ce trupul ei se pregătea. Inima începu să îi bată cu putere. Mușchii brațelor și ai picioarelor i se încordară.
Indiferent ce era, se apropia.
Și se apropia în acel moment.”
11 Comments
Tyna
O recenzie foarte frumoasă și convingătoare! Felicitări! Pare tare faină această serie!
anasylvi
Multumesc, este foarte faina, m-a surprins in mod foarte placut.
Fratiloiu Dorina Petronela
Vad ca si volumul doi este interesant! Felicitari Ana!
anasylvi
Multumesc! Da, e plin de actiune si suspans.
Geo
Iar eu nu pot decât sa-ți mulțumesc pentru recomandare. O sa trec seria asta pe lista. Sunt convinsă ca Anei i-ar fi pe plac.
Felicitări! ❤️❤️
anasylvi
E o serie faina! Multumesc!
Oli
Încântătoare recenzie, Ana! Îmi place genul asta de povesti, pare o serie minunată.
anasylvi
Da, e chiar frumos scrisa! Multumesc!
Mirela Barbalata
Un volum doi captivant . Se pare ca seria te-a cucerit!
Felicitari pentru recenzie!
anasylvi
Da, m-a convins deja! Merita citita!
Oana - Crâmpeie de suflet
Sper să ajung și eu cândva la seria asta, pare fascinantă! Felicitări pentru recenzia extrem de tentantă!