Delicatese Literare
Recenzii

Serenada amurgului de Tracie Peterson, Seria Cântec din Alaska, Editura Kerigma – recenzie

Serenada amurgului

Tracie Peterson

Editura Kerigma

(Twilight’s Serenade – 2010)

An apariție: 2018

Nr. pagini: 240

Seria Cântec din Alaska/ Song of Alaska:

  1. Preludiul zorilor – Dawn’s Prelude – 2009 – recenzie
  2. Refrenul dimineții – Morning’s Refrain – 2010 – recenzie
  3. Serenada amurgului –Twilight’s Serenade – 2010

Autoare a mai multor bestelleruri, Tracie Peterson a scris până acum peste șaptezeci de romane. Contextul istoric bine documentat, cât și aventura și poveștile de dragoste sunt elemente definitorii ale scriiturii ei. Tracie locuiește împreună cu familia ei în Montana.

Britta Lindquist a plecat din Sitka în urmă cu șase ani într-o încercare de a se distanța pe cât posibil de Yuri Belikov, dragostea vieții ei. Când revine, află cu surprindere că acesta nu e de găsit, iar soția sa este pe cale de a da naștere unui copil. În urma unei tragedii, Britta se trezește în situația de a lua în grija ei copiii lui Yuri - și astfel viața ei se împletește tot mai mult cu a bărbatului pe care a încercat atât de mult să-l uite.

Însă a doua dragoste a Brittei este vioara, iar talentul ei este apreciat de Brenton Maltese, un dirijor din Anglia. Postul atât de râvnit de prima solistă ar putea fi al ei... dar care este adevăratul dor al inimii sale?

Aflându-se la o răscruce de drumuri, Britta trebuie să își dea seama ce își dorește în adâncul sufletului — și dacă este dispusă să lupte pentru acel lucru.

Citind Preludiul zorilor și Refrenul dimineții, primele două volume din seria cu titlu atât de frumos, Cântec din Alaska, am descoperit cu plăcere o poveste scrisă cu multă sensibilitate despre puterea de a merge mai departe, despre încredere, demnitate și onoare, despre a doua șansă și miracolul unui nou început, așa că eram nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmplă în viețile personajelor, peste timp. Toată seria mi-a plăcut, în ansamblul ei, însă pot spune că a crescut de la volum la volum, iar ”Serenada amurgului” e preferatul meu!

Spre finalul volumului anterior am avut parte parte de un episod plin de tensiune care a pus pe jar atât familia Linquist, cât și familia Belikov, și vă spuneam în recenzia acelui volum că o replică a Brittei, fiica Lydiei Lindquist (protagonista primului volum) și sora cea mică a lui Dalton (protagonistul volumului al doilea), m-a făcut să vreau să citesc cât mai repede următorul volum, respectiv cel de față, a cărui protagonistă este. Ei bine, am avut dreptate să bănuiesc că povestea Brittei va fi una foarte inedită.

Sitka, Alaska, ianuarie 1906

Acțiunea din acest volum se petrece la șaptesprezece ani ani după evenimentele din volumul al doilea. Dacă atunci Britta era o copilă năzdrăvană de 7 ani, acum este o tânără încântătoare, care tocmai ce s-a întors acasă, în Sitka, după ce a fost plecată ani de zile, desăvârșindu-și educația muzicală, cunoscând o întreagă lume și cântând la vioară în orchestre renumite. Se poate spune că avea parte de un vis devenit realitate. Însă dorul de sălbaticele ținuturi natale o mânase înapoi acasă, unde spera să se poată hotărî ce vrea să facă mai departe. Era curtată de un apreciat dirijor din Anglia, care îi propusese postul de prim solistă în orchestra sa. Dar oare asta este ceea ce își dorește Britta cu adevărat? Venirea acasă îi va limpezi gândurile, emoțiile și dorințele? Căci gândurile sale erau acaparate, de ani de zile, de Yuri Belikov, prietenul din copilărie al fratelui ei, pe care îl cunoaștem din volumul trecut, un tânăr despre care nu am rămas cu cea mai bună impresie: tovărășia proastă, băutura și jocurile de noroc și-au pus asupra lui o pecete greu de înlăturat. Iar când, după o noapte de beție și o companie feminină de calitate îndoielnică, s-a trezit… însurat cu dama respectivă, viitorul părea că nu mai avea ce să-i ofere. Acela a fost momentul în care Britta, profund dezamăgită și cu inima rănită, a plecat din Sitka, unde nu mai revenise până acum.

La puțin timp de la revenirea acasă, mama ei este chemată în grabă să ajute la o naștere. Era vorba de Marsha Belikov, soția lui Yuri. Cei doi aveau o fetiță de 3 anișori, Laura, iar acesta era al doilea copil, însă slabe șanse să fie al lui Yuri, din motiv ce acesta nu mai dăduse de multă vreme pe-acasă, dacă aceea se putea numi ”casă”.

„Când se apropiară de bordeiul dărăpănat, auziră strigătele Marshei Belikov. Clădirea nu adusese niciodată cu o casă, nici măcar în anii gloriei de început, dar acum, alcătuirea aceea jalnică de bușteni bătuți de vreme arăta gata-gata să se prăbușească la cel dintâi vânt mai zdravăn.

Britta intră în urma mamei sale în casă, strângând din nas din pricina duhorilor. Abia dacă era loc să te răsucești în loc și, oriunde îți aruncai privirea, nu dădeai cu ochii decât de mormane de vase murdare, sticle de băutură și alte gunoaie.”

Britta venise să se ocupe de micuță până năștea Marsha, de Laura, pe care o găsește stând, speriată și murdară, ascunsă într-un cotlon. M-a impresionat profund interacțiunea Brittei cu fetița și sentimentele care s-au creat din prima clipă între ele. Marsha numai mamă nu știuse să fie, soție sau gospodină nici atât. Era o ființă vicioasă și rea. Nu l-am condamnat pe Yuri că plecase, însă l-am condamnat întrucâtva că o lăsase pe cea mică la cheremul unei asemenea femei. Nici el nu era cine știe ce soț sau tată, deși trimitea ceva bani pentru întreținerea lor. Din nefericire – sau poate că era o izbăvire aceasta – Marsha moare dând naștere unei fetițe, iar doctorul, sosit între timp, știind că cei doi copii nu mai au pe nimeni pe lume, de Yuri neștiindu-se nimic, a propus să-i trimită la orfelinat.

”Nu!” Izbucni Britta. Doctorul și mama ei o priviră amândoi cu surprindere, dar ei nu-i păsa. Aceștia erau copiii lui Yuri. Nu-i putea lăsa să ajungă într-un orfelinat, înainte de a încerca mai întâi să-l găsească pe tatăl lor. ”Aș putea avea eu grijă de ele.”

Și astfel, Britta a devenit mamă peste noapte, luând-o pe Laura și bebelușul acasă și asumându-și de bună voie responsabilitatea pentru ele.

După ceva timp, Yuri a venit acasă, fără să știe ce se întâmplase. Trecuse la rândul său printr-o experiență traumatizantă, un accident în care a fost cât pe ce să-și piardă viața, iar în urma acestuia se schimbase mult, în bine, lăsându-se de băut și regăsindu-și credința, de care se dezmințise atât amar de timp. Era încă măcinat de nesiguranță, de vină, și de frică, dar era hotărât să se desprindă de trecut. Nu se poate spune că l-a îndurerat moartea Marshei, singura de care îi păsa fiind mica Laura, care îi și semăna, de altfel.

Urmărim în același timp ce se întâmplă în viețile celorlalte personaje, majoritatea cunoscute din volumele anterioare. Kjell și Dalton, plecați într-o călătorie de afaceri la San Francisco, au fost surprinși de un cutremur devastator și erau dați dispăruți, iar Lydia și Phoebe erau topite de îngrijorare. Mama lui Phoebe a venit să-i fie alături și să o ajute cu copiii, iar împreună cu ea a venit și Theodore, fratele lui Phoebe, care devenise un bărbat încrâncenat, neîmpăcat cu trecutul, simțindu-se vinovat pentru felul în care murise tatăl lor, dar învinuindu-l în sinea lui și pe Dalton (nu dau mai multe detalii, dar cei care au citit volumul anterior știu la ce mă refer). Însă în Sitka își va găsi vindecarea, și chiar mai mult de atât!

Vă mai amintiți de Marston, ticălosul fiu vitreg al Lydiei? După evenimentele din volumul trecut, am crezut că a ieșit complet din peisaj, însă acesta revine pe neașteptate în Sitka, chipurile cu o ofertă de a face pace cu trecutul. Însă lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba!

Revenind la firul principal al poveștii, Yuri, deși îi era recunoscător Brittei, nu se simțea pregătit să-și asume întreaga responsabilitate pentru cei doi copii, mai ales că știa sigur că bebelușul nu e al lui. Lua în calcul să le găsească un alt cămin, considerând sincer că le-ar fi mai bine decât cu el. Însă Britta nu vede lucrurile astfel și e hotărâtă să-i schimbe perspectiva, ba, mai mult, e hotărâtă să-l facă să dea o șansă unei relații între ei doi, cu toate că el nu era conștient de sentimentele ei, iar la rândul lui, deși ținea la ea, nu era îndrăgostit de ea. Am urmărit cu plăcere, emoție și duioșie interacțiunea celor doi, a lor cu copiii, mai ales implicarea Lydiei cu copiii, dar și evoluția relației dintre Lydia și Yuri și povestea lor de iubire. Un episod însă mi-a adus lacrimi în ochi. Viața e atât de nedreaptă uneori!

Care este deznodământul cărții și ce se întâmplă cu fiecare personaj în parte, vă invit să aflați citind această minunată încheiere de serie. O poveste care arată că tăria de caracter și curajul nu înseamnă să nu greșești, sau să nu cazi, ci felul în care te ridici și mergi mai departe.

”Întotdeauna ai fost serenada mea și mai mult de-atât”

 

Cărțile autoarei Tracie Peterson pot fi achiziționate de pe librariadelfin.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți literatură creștină

11 Comments

      • familiasimionescuyahooro

        Cu mult drag, Oli, ma bucur tare mult ca ți-au fost pe plac aceste povesti și abia astept sa citesc și eu aceasta serie fermecatoare. ❤️Ți-am așteptat impresiile cu mult interes. ❤️

  • anasylvi

    Foarte frumoasa si aceasta poveste, la fel ca si celelalte din serie. O tentatie mare pentru iubitorii povestilor de viata, iar un plus pe care l-am remarcat si inainte este locul de desfasurare a actiunii. Multumesc pentru recomandarea inspirata!

    • Oli

      Multumesc, Ana, ti-o recomand cu drag! Si pe mine m-a atras locul de desfasurare al actiunii, apreciez povestile desfasurate in decoruri aparte, nu foarte cunoscute noua, avand ocazia sa aflam lucruri interesante despre locurile respective si oamenii lor.

  • MIRELA BARBALATA

    Ooo, ce recomandare plina de sensibilitate si caldura! M-ai tentat enorm cu aceasta serie! Ai transmis foarte bine cat de mult ti-a placut si te-a impresionat intreaga serie, povestile si personajele.
    Multumesc pentru tentatie si felicitari pentru recenzia minunata! Cu siguranta trec seria pe lista de dorinte.

Spune-ți părerea!