Seria Harry Potter de J.K. Rowling

J. K. Rowling este autoarea romanelor din seria Harry Potter, care au câștigat numeroase premii și au stabilit noi recorduri. Îndrăgite de fani din întreaga lume, romanele din serie s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi și au fost ecranizate în 8 filme de mare succes. Rowling a scris trei volume asociate, în scopuri caritabile: “Quidditch, o perspectivă istorică”, “Animale fantastice și unde le poți găsi” (ambele pentru Comic Relief) și “Povestirile Bardului Beedle” (pentru Lumos), al doilea dintre ele devenind sursa de inspirație pentru o serie de cinci filme produse de Warner Bros. A colaborat și la scrierea unei piese de teatru, “Harry Potter și copilul blestemat”, cu premiera la un teatru din West End în vara lui 2016. În 2012 a fost lansată compania digitală a lui J. K. Rowling, Pottermore, unde fanii se pot bucura de texte inedite și se pot cufunda în lumea vrăjitorilor. J. K. Rowling a scris un roman pentru cititori adulți, “Moarte subită”, și mai scrie romane polițiste sub pseudonimul Robert Galbraith. A primit multe premii și distincții, inclusiv OBE (Ordinul Imperiului Britanic) pentru servicii aduse literaturii dedicate copiilor, Legiunea de Onoare și Premiul Hans Christian Andersen.

Deși, la data publicării, povestea a fost încadrată ca fiind potrivită pentru copiii cu vârsta între 9-11 ani, în scurt timp de la lansare ea a cucerit milioane de cititori din întreaga lume, de toate vârstele, devenind un clasic atemporal.

Ținând cont de acest succes fenomenal, un amănunt deosebit de interesant mi s-a părut acela că, după ce a trimis manuscrisul în vederea publicării, 8 edituri au respins Harry Potter și Piatra Filosofală, doar Bloomsbury acceptând să-l publice, oferindu-i lui Rowling suma modică de 2.500£ avans. Poți să te pui cu teoria relativității! 😄

Prima carte Harry Potter a fost publicată în Marea Britanie de către Bloomsbury în iulie 1997 și în Statele Unite de către Scholastic în septembrie 1998, dar nu înainte ca Rowling să primească 105.000$ pentru drepturile Americane, o sumă fără precedent pentru o carte de copii, scrisă de o autoare necunoscută până atunci. Succesul romanelor sale a făcut-o pe J. K. Rowling cea mai bogată scriitoare din istorie. Toate cele șapte volume ale seriei au fost ecranizate de-a lungul timpului.

Lumea fantastică imaginată de J.K. Rowling este complet separată, dar există în același timp cu lumea noastră, având multe elemente magice analoage lumii noastre. Multe instituții și localități se află în orașe și sate din lumea reală. Acest univers magic este format dintr-o colecție fragmentată de străzi secrete, poteci vechi, conacuri singuratice și castele ce rămân invizibile în ochii persoanelor non-magice (mageamii), care nu au nicio posibilitate să pătrundă în ele.

Dacă pentru copii are darul de a le stimula imaginația, a-i ajuta să facă distincția dintre bine și rău, a înțelege valoarea prieteniei și a familiei, a curajului și loialității, pentru adulți reprezintă un prilej minunat de evadare din realitatea cotidiană într-un univers spectaculos care te captivează imediat și te absoarbe în interiorul lui, așteptând cu sufletul la gură să vezi ce mai urmează. Efectiv vrei să crezi că acea lume magică există cu adevărat și tu n-ai aflat încă de ea pentru că ești doar un mageamiu! 😉

Cartea reușește să-ți stârnească curiozitatea încă de la primele pagini. Într-o zi ce nu anunța nimic deosebit, străzile Londrei sunt cuprinse de o forfotă neobișnuită, mai mulți vrăjitori petrecând în ochii mageamiilor – lucru complet neobișnuit, întrucât ei încercau tot timpul să fie cât mai invizibili pentru aceștia -, neputându-și stăpâni bucuria că au scăpat de un lord al întunericului, Voldemort, care terorizase întreaga lume vrăjitorească ani de-a rândul, încercând să obțină puterea absolută, omorându-i pe toți care i se opuneau. Cu o noapte înainte, el descoperise refugiul secret în care se ascundea familia Potter, omorându-i pe Lily și James Potter. Totuși, când a încercat să-l omoare pe fiul acestora, Harry Potter, în vârstă de doar un an, vraja fatală s-a întors asupra lui, distrugându-i corpul. Asupra lui Harry, singurul semn al vrăjii lui Lord Voldemort a fost o cicatrice în forma de fulger pe frunte. Ca singurul supraviețuitor al blestemului fatal, Harry a fost numit de către comunitatea vrăjitorească „băiatul care a supraviețuit”(„The Boy Who Lived”).

Deși ajuns celebru în lumea vrăjitorilor, Harry Potter era doar un bebeluș, astfel că Rubeus Hagrid, un uriaș blând și inimos, a fost desemnat să-l ducă pe Harry la singurele lui rude în viață, familia Dursley, alcătuită din unchiul Vernon, un bărbat urâcios, înalt și mătăhălos, cu o mustață foarte bogată, mătușa Petunia, sora lui Lily, o femeie răutăcioasă, slabă și ascuțită, care nu avea niciun pic de bunătate sau afecțiune pentru nepotul ei, și Dudley, fiul lor obez și răsfățat, care aducea foarte mult cu un porc, atât la înfățișare cât și la caracter.

Pentru Harry au urmat 10 ani triști și nefericiți, în care a fost persecutat în permanență de rudele lui fără milă. Lui Harry nu i s-a permis să locuiască în vreo cameră, fiind exilat într-o firidă mică aflată sub scară, alături de păienjenii ce hălăduiau prin colțuri, purta doar haine vechi ce-i rămăseseră mici lui Dudley, mânca doar resturi și trebuia să se ferească în permanență de Dudley și gașca lui de prieteni nesuferiți, care-l fixaseră drept țintă pentru răutățile lor.

Harry nu avea nicio idee despre abilitățile lui vrăjitorești, însă fenomene stranii se petreceau când el era foarte tulburat, speriat sau supărat, ca atunci când părul i-a crescut brusc într-o noapte după ce-i fusese ciopârțit de mătușa lui, când se trezise brusc în vârful unui coș pe când era fugărit de Dudley și acoliții lui, sau când un geam s-a evaporat prin minune la grădina zoologică, eliberând un șarpe boa care l-a îngrozit pe Dudley, ce-l necăjise până atunci pe Harry.

Viața lui Harry avea să ia însă o turnură spectaculoasă după ce a împlinit 11 ani. Mai multe scrisori sosesc zile la rând pe numele lui, însă unchiul Vernon refuza să-l lase să le citească. Enervat, uriașul Hagrid a intrat din nou spectaculos în scenă, livrându-i personal scrisoarea prin care Harry era informat că a fost acceptat să studieze la Școala pentru Vrăjitoare și Vrăjitori Hogwarts.

Hagrid nu era propriu-zis un vrăjitor. Din motive deocamdată obscure, el fusese exmatriculat de la acea școală, ocupând în prezent funcția de paznic și Păstrător al cheilor de la Hogwarts. Deși teoretic el nu avea voie să facă vrăji, din când în când nu se putea abține, mai ales că nesuferitele rude ale lui Harry și-o căutaseră cu lumânarea aprinsă! Este foarte amuzantă scena 😅

Uluit, Harry încearcă să absoarbe noile informații. Însoțit de Hagrid, Harry pătrunde printr-un portal magic într-un univers paralel, populat de vrăjitori, cu o alcătuire similară cu lumea mageamiilor – existau magazine, ateliere, bănci, restaurante etc.

Cu această ocazie, Harry află cu surprindere că el era de fapt foarte bogat, părinții lui lăsându-i o mică avere într-un depozit la bancă. Ridicând o sumă de acolo, Harry și-a putut permite să-și cumpere haine noi, dulciuri și cărți.  

Pentru Harry, copleșitor era faptul că părea să fie era recunoscut de toată lumea datorită semnului ca un fulger de pe frunte, fiind tratat cu multă prietenie și respect. Cu această ocazie, Harry a făcut cunoștință cu un viitor profesor – Quirell, ce preda Tehnici de apărare contra Magiei Negre, un bărbat palid și timid, care rămăsese cam bâlbâit după o experiență nefastă cu un vampir din România, dar și cu un viitor coleg – Malfoy, care i s-a părut destul de asemănător în privința caracterului cu Dudley, fiind la fel de răsfățat, arogant și răutăcios.

Prima zi de școală a sosit repede, iar Harry a trecut din nou într-un univers paralel, luând trenul de la peronul 9 și un sfert.

Organizarea școlii este una interesantă, fiecare elev fiind repartizat într-una din cele patru case,  „Griffyndor” (Cercetași), „Hufflepuff” (Astropufi), „Ravenclaw” (Ochi de șoim) și „Slytherin” (Viperini), fiecare dintre acestea aflându-se sub patronatul unui profesor.  Fiecare reușită a unui elev avea să contorizeze puncte pentru casa din care făcea parte iar fiecare abatere urma să fie sancționată cu un număr de puncte penalizare, la sfârșitul anului trăgându-se linie și stabilindu-se casa câștigătoare.

Harry a fost repartizat la Griffyndor, bucurându-se în sinea lui că nu a ajuns la Slytherin , din care făceau parte Malfoy și alți nesuferiți ca el.

Harry și-a făcut, încă din prima zi, un foarte bun prieten – Ron Weasley, un băiat pistruiat cu părul roșcat, care făcea parte dintr-o familie numeroasă de vrăjitori. Charlie, fratele lui mai mare, absolvise deja și plecase să vâneze dragoni în România, iar alți trei frați mai mari studiau și ei la Hogwarts.

Deși Hermione, o fată aflată în aceeași casă cu ei, i-a enervat la început pe cei doi prieteni, părând o tocilară desăvârșită, care știa toate manualele pe dinafară, și o fanatică a respectării regulilor, curând un incident avea să-i apropie, devenind ulterior un trio formidabil, fiecare dintre ei având calități complementare celorlalți. 

Dacă la prima întâlnire, Harry a avut ciudata impresie că Snape îl antipatiza, la primul curs și-a dat seama cu stupoare că, de fapt, acesta îl ura de-a dreptul, căutându-i nod în papură cu fiecare ocazie și penalizându-l nedrept.

Cei trei prieteni vor avea parte de tot felul de aventuri care mai de care mai spectaculoase. Semnificația titlului o vom înțelege abia pe la jumătatea cărții. Pătrunzând din greșeală pe un culoar secret, au observat o trapă misterioasă păzit de un câine înfricoșător, ce avea trei capete.  Era evident că acolo era ascunsă o comoară, dar ce anume? Tulburător era faptul că Snape părea interesat să intre în posesia acelui bun de preț, făcând presiuni asupra lui Quirell să îl ajute.

Nu pot să nu fac referire la jocul de Quidditch, extrem de spectaculos. Jucătorii utilizează mături zburătoare pentru a se deplasa în aer. Scopul jocului este de a prinde cât mai repede smiciul, o minge mică și rapidă. Dovedind un talent nativ în a se deplasa pe mătură, Harry a ajuns gonaciul echipei din casa Griffyndor, însă la primul meci a avut dificultăți evidente în a se menține pe mătură, care se smucea în toate părțile, fiind evident sub acțiunea unei vrăji, Hermione intervenind la timp și salvându-l într-un mod ingenios.

Finalul este plin de adrenalină, pericolul atinge cote extreme și asistăm la o uluitoare răsturnare de situație. Aparențele sunt adesea înșelătoare, iar răul se poate ascunde sub multe forme…

Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte ce era și ce s-a întâmplat în cele din urmă cu piatra filosofală, însoțindu-i pe Harry, Ron și Hermione în aventurile lor extraordinare. Veți avea parte din plin de magie, vrăji, dragoni, unicorni, spirite malefice, mistere și ceva mai profund…

3. Harry Potter și prizonierul din Azkaban

De-a lungul seriei, J.K. Rowling ne-a purtat printr-un adevărat montaigne rousse de emoții. Lupta dintre bine și rău a crescut în intensitate odată cu fiecare volum, personaje îndrăgite au pierit în luptă, pericolul crește exponențial, iar misterul se adâncește tot mai mult, nimic nepărând a-ți garanta un final fericit.

La sfârșitul volumului precedent, Harry Potter și Prințul Semisânge, Harry Potter a rămas debusolat și cu inima frântă, pierzându-și principalul sprijin și sfătuitor de până atunci, dar care i-a trasat o ultimă misiune înainte de a pieri: aceea de a găsi toate horcrux-urile create de Voldemort și de a le distruge. Tot atunci am aflat și ce anume era un horcrux.

Horcrux este un obiect sau o persoană în care cineva și-a pus la păstrare o bucată din suflet. Harry și Dumbledore au descoperit că Lordul Voldemort își pusese sufletul în 7 horcrux-uri. Dintre acestea, jurnalul lui Tom Doodler a fost distrus de Harry, după cum știm din Harry Potter și Camera Secretelor, iar inelul familiei Gaunt, din care se trăgea Voldemort, a fost distrus de Dumbledore, după cum am descoperit în Harry Potter și Prințul Semisânge.

Pentru a-l putea anihila pentru totdeauna pe Voldemort, trebuiau distruse însă toate celelalte horcrux-uri. Conform deducțiilor lui Harry și Dumbledore, patru dintre acestea erau: medalionul lui Salazar Slytherin, cupa lui Helga Hufflepuff, diadema lui Rowena Ravenclow, Naghini (șarpele lui Voldemort), al cincilea horcrux urmând să-l descopere ulterior Harry.

La începutul acțiunii, îl regăsim pe Harry gata să plece la vânătoarea de horcrux-uri, alături de bunii lui prieteni, Ron și Hermione.

Însă, datorită incredibilei trădări a lui Snape, locația sediului Ordinului Phoenix – casa din Piața Grimmauld moștenită de Harry de la nașul său Sirius -, fusese deconspirată, astfel că era de presupus că Harry va fi imediat atacat de Mortivori – acoliții lui Voldemort -, imediat ce va încerca să plece de acolo. Prin urmare, membrii Ordinului Phoenix au organizat o diversiune, creând șase copii ale lui Harry cu ajutorul elixirului polisevă. Deși Harry, Ron și Hermione au reușit să ajungă cu bine la destinație, nu toți ceilalți au reușit…

Departe de a fi o aventură palpitantă, vânătoarea de horcrux-uri s-a dovedit a fi o căutare istovitoare, lipsită de satisfacții. Săptămânile treceau, iar cei trei prieteni rătăceau fără o țintă clară, dormind în condiții precare, în frig și umezeală, iar hrana era adesea insuficientă și aproape necomestibilă. În plus, medalionul lui Slytherin, unul dintre horcrux-uri, pe care cei trei prieteni îl găsiseră, dar pe care nu putuseră încă să-l distrugă, emana o energie malefică, sporindu-le temerile și incertitudinile.

La un moment dat, Ron a cedat acestei influențe nefaste, acuzându-l pe Harry că i-a atras într-o călătorie nesăbuită, fără sorți de izbândă și i-a părăsit, dezaparetându-se și frângându-le inimile lui Harry și Hermione. Deși amândoi erau convinși că Ron va regreta în scurt timp decizia lui nesăbuită, acesta nu avea cum să-i mai găsească pentru a li se alătura, ținând cont că nu aveau un traseu stabilit dinainte. Din fericire, cu incredibila lui intuiție, Dumbledore prevăzuse acest lucru… Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte modul în care va reuși Ron să-i regăsească pe Harry și Hermione.

Mi-a plăcut faptul că autoarea J.K. Rowling nu a creat personaje perfecte, binele și răul sălășluind în fiecare dintre ele, aflate într-o permanentă luptă. De partea cui era într-un final victoria depindea de esența fiecăruia și de circumstanțele prin care era nevoit să treacă.

Este foarte greu să menții calea corectă când anumiți factori perburbatori externi exercită o presiune imensă asupra ta. Temerile, nesiguranța, ambiția, orgoliul și dorința de putere se pot exacerba, făcându-te să nu mai distingi binele de rău.

Aflăm cu surprindere că până și Albus Dumbledore, un adevărat monument de înțelepciune și bunătătate, își pierduse la un moment dat busola în tinerețe, fiind atras de magia neagră, care-i influențase comportamentul, făcându-l să se abată de la principiile sale. Poate tocmai de aceea știa atât de bine că doar o căință sinceră îl poate ajuta pe cineva să-și repare sufletul…

Chiar și Harry va oscila, la un moment dat, pe muchia subțire dintre bine și rău, atunci când va cădea sub vraja întunecată exercitată de promisiunea puterii absolute oferită de Talismanele morții. Ce erau Talismanele morții? Legenda acestora este fascinantă și semnificația acesteia extrem de profundă, însă vă invit să o descoperiți singuri în carte.

Evenimentele se precipită, o parte din mister începe să se risipească, iar, pe măsură ce acțiunea se apropie de final, miza crește exponențial iar atmosfera devine tot mai sumbră. În ultima parte a cărții, dramatismul atinge cote inimaginabile iar suspansul îți taie răsuflarea.

J.K. Rowling ne năucește cu o răsturnare spectaculoasă în privința unui personaj, pe care până atunci îl detestasem din răsputeri. De altfel, am mai precizat și în recenziile la volumele precedente că nu trebuie să te atașezi prea mult sau să detești prea tare un personaj, întrucât majoritatea se ascund după măști impenetrabile, iar aparențele înșală adesea.

Ultimele pagini din carte le-am citit cu lacrimi în ochi și cu sufletul la gură. Câteva personaje pe care le îndrăgisem pier eroic în lupta apoteotică din final, iar în momentul în care am aflat care era al șaptelea horcrux creat de Voldemort, mi s-a strâns inima. Pentru ca totul să nu fie pierdut, sacrificiul suprem părea inevitabil… Însă J.K. Rowling m-a uluit încă o dată!

Este genială calea de salvare imaginată de autoare, iar concluziile sunt extrem de profunde și te provoacă la propriile meditații…

Epilogul, petrecut după nouăsprezece ani, este ca un soare strălucitor după o furtună întunecată, readucându-ți lumina și speranța în suflet.

Recomand cu mult drag această serie excepțională tuturor iubitorilor de fantasy!

Cărțile autoarei J.K. Rowling pot fi comandate pe cartepedia.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți J.K. Rowling

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria SERII