Seria Războiul care mi-a salvat viața – Kimberly Brubaker Bradley
Seria Războiul care mi-a salvat viața
Kimberly Brubaker Bradley este o scriitoare americană născută în Fort Wayne, Indiana, în 1967. A studiat la Smith College din Northampton, Massachussetts, de unde a absolvit obţinând o diplomă în chimie. Un timp a lucrat ca redactor colaborator pentru diverse reviste şi apoi ca redactor cu jumătate de normă. În aceeaşi perioadă lucra ca cercetător în chimie şi scria noaptea sau dimineaţa foarte devreme. În cele din urmă, odată cu naşterea primului său copil, în 1994, a renunțat la postul de cercetător şi s-a concentrat pe cariera literară. Romanele ei istorice au fost foarte bine primite: Războiul care mi-a salvat viaţa a fost laureat cu Newbery Honor şi a câştigat premiul Schneider Family Book, premiul Josette Frank şi premiul Odyssey; Jefferson’s Sons (Fiii lui Jefferson) a fost înscrisă pe lista de cărţi notabile ale Asociației Americane a Bibliotecilor; Ruthie’s Gift (Darul lui Ruthie) a fost în topul revistei Publishers Weekly; iar For Freedom (Pentru libertate) s-a numărat printre recomandările celor de la IRA Teachers’ Choice şi pe lista celor mai bune cărţi ale anului întocmită de Bank Street College. Doamna Bradley şi soțul ei au doi copii mari şi locuiesc într-o fermă de cai de cincizeci şi două de pogoane din Bristol, Tennessee.
Seria Războiul care mi-a salvat viața
1. Războiul care mi-a salvat viața – Editura Arthur – The War That Saved My Life – 2015
2. Războiul care m-a învățat să trăiesc – Editura Arthur – The War I Finally Won – 2017
1. Războiul care mi-a salvat viața
Roman laureat cu Newbery Honor.
Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi.
Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.
Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley este o minunată carte pentru copii și adolescenți, dar care oferă o lecție prețioasă de viață la orice vârstă.
Ada, din perspectiva căreia este scrisă cartea la persoana întâi, este un personaj cu totul remarcabil, o fetiță curajoasă care, până la vârsta de 10 ani, a fost nevoită să facă față mai multor greutăți decât, poate, un adult în întreaga lui viață.
Născută cu un defect fizic – un picior strâmb -, nu numai că a fost complet lipsită de dragoste și duioșie maternă, ci a fost tratată ca o ciudățenie de propria ei mamă, care o ținea închisă în casă de parcă era un monstru, o jignea, o lovea, o umilea și o pedepsea cu orice ocazie.
În afara frățiorului ei, Jamie, mai mic cu trei ani ca ea, Ada nu comunica cu nimeni. Vecinii o salutau cu amabilitate dar doar atât, fiind convinși că Ada era redusă mintal, după cum îi informase chiar mama ei.
Ocazia de a evada dincolo de răutatea mamei ei i s-a ivit Adei pe neașteptate. De teama bombardamentelor, mulți părinți au decis să-și trimită copiii din Londra la țară. Contactată de organizația care se ocupa cu refugiul copiilor, mama lui Ada le-a comunicat că are un singur copil pentru a fi evacuat, neavând nici cea mai mică intenție să-i dea drumul și lui Ada, pe care o trata ca pe propria ei servitoare.
Însă Ada, care își iubea enorm frățiorul, nu avea niciun gând să-l lase să plece singur. Făcând de luni de zile antrenamente de una singură, având grijă ca mama ei să nu prindă cumva de veste, Ada reușise să meargă șontâc-șontâc, călcând pe latul piciorului, ignorând durerile atroce pe care le provoca această activitate. Profitând de absența mamei, Ada și-a luat frățiorul de mână și, cu multe eforturi supraomenești, a reușit să ajungă împreună cu acesta la gară.
În momentul în care a ajuns în satul de destinație, Ada a constatat că problemele lor erau departe de a se fi terminat. Murdari și zdrențăroși, cei doi frați nu au fost aleși de nicio familie de acolo, rămânând ultimii pe peron. Noroc cu formidabila Lady Thorton, cea care se ocupase de organizarea întregii acțiuni, care i-a luat hotărâtă pe ambii copii și i-a dus la ferma lui Susan Smith, o tânără femeie tristă și nefericită după ce-și pierduse buna ei prietenă, Becky, în urma unei pneumonii severe. Ignorând protestele lui Susan, Lady Thorton a informat-o că va trebui să aibă grijă de cei doi copii până când mama lor va veni să îi ia.
Este deosebit de interesant să urmărești dinamica relației ce se dezvoltă între cei doi copii și Susan. În ciuda morocănelii ei inițiale, Susan a dat dovadă ulterior de o răbdare infinită, înconjurându-i pe cei doi copii cu multă grijă și afecțiune, neieșindu-și din fire indiferent de boacănele lor.
Pe Ada comportamentul lui Susan o debusola complet. Ea își dezvoltase până la nivel de artă autoapărarea, reușind să facă față cu brio la jigniri și umiliri, însă la iubire și la bunătate nu știa cum să reacționeze. Este absolut impresionantă scena când Ava izbucnește într-un plâns cu suspine în momentul în care primește un cadou mult peste așteptările ei de Crăciun. Mie mi-au dat lacrimile…
Dacă în relația cu oamenii Ada avea evidente dificultăți de comportament, nu același lucru se putea spune în relația cu animalele. Cu Untișor, calul lui Becky, pe care Susan îl lăsase să hoinărească în voie, a fost dragoste la prima vedere, Ada reușind să-l călărească cu ușurință, Untișor recunoscând-o imediat de stăpână.
Pe măsura trecerii lunilor și intensificării luptelor, războiul începe să-și lase o amprentă nemiloasă asupra tuturor, neliniștea plutind în aer pe măsură ce veștile rele se succed cu repeziciune. Apar primele victime dintre cunoscuți, fiecare temându-se că următoarea bombă ar putea să-i răpească fie propria lui viață fie a altcuiva drag…
Finalul este deosebit de dramatic, mama lui Ada și a lui Jamie apărând pe neașteptate și revendicându-și copiii, nu pentru că i-ar fi fost cumva dor de ei ci pentru că guvernul o somase să plătească suma de bani cuvenită pentru întreținerea lor.
Vă invit să descoperiți singuri în carte toate întâmplările palpitante prin care trec Ada și fratele ei, precum și deznodământul deosebit de emoționant.
Fragment:
“M-au strigat din nou, de mai multe ori. Jamie a alergat afară, pe urmă a dat fuga înăuntru. Afară se întunecase. Până la urmă, de după marginea patului a apărut fața lui Susan.– Fată idioată! De ce te ascunzi?M-am ghemuit lângă cel mai îndepărtat perete. Susan m-a apucat de mână și m-a tras afară.– Ce-ai pățit? Cine te-a speriat?Mi-am acoperit capul cu brațele.– Nu o să te lovesc, a strigat Susan. Încetează să te mai porți așa!Jamie a intrat și el în cameră.– Au fost nemții?– Sigur că n-au fost nemții, a zis Susan. Ada! Ada!Mi-a prins încheieturile mâinilor într-o strânsoare de fier și mi le-a tras jos.– Ce s-a întâmplat?– Ai să mă trimiți înapoi, am zis. Ai să mă trimiți înapoi.Cât stătusem sub pat, panică mea crescuse și mai mult. Urma să-l pierd pe Untișor. Să pierd libertatea. Pe Jamie.– Nu te trimit înapoi, a zis Susan. Dar spune-mi chiar acum ce s-a întâmplat.Mi-a ridicat bărbia cu un deget.– Uită-te la mine și spune-mi!M-am uitat la ea, dar numai o secundă. M-am zbătut în strânsoarea ei și, în cele din urmă, am șoptit printre suspine:– Ți-am stricat mașina de cusut.Susan a oftat.– Uită-te la mine, a zis și mi-a ridicat din nou bărbia cu degetul. Ai încercat să foloseșți mașina mea de cusut?Am dat din cap că da. M-am zbătut să scap. Am lăsat ochii în pământ. Ea mi-a ridicat din nou bărbia.– Și ai stricat-o?Am dat din cap că da. Îmi era aproape imposibil s-o privesc în ochi.– Nu-i nimic, a zis ea. Indiferent ce s-a întâmplat, nu-i nimic.Nu mi-a venit să cred. N-aveam cum să scap așa.– Te-ai comportat greșit, a zis. Ar fi trebuit să-mi ceri voie. Dar n-are de ce să-ți fie atât de frică. N-am de gând să te lovesc pentru că ai făcut o greșeală. Hai să vedem cât de rău ai stricat-o.M-a făcut să cobor scările în camera mare. Aprinsese focul și încăperea se încălzea repede. S-a dovedit că stricasem numai acul, nu toată mașina.”
2. Războiul care m-a învățat să trăiesc
Continuarea romanului Războiul care mi-a salvat viața, câștigător al Newbery Honor.
Războiul nu e doar un eveniment istoric. El are loc și în inima Adei. Viața în izolare nu este ușoară, iar supraviețuirea într-o astfel de vreme, cu resurse limitate, este complicată.
Ada luptă cu sine pentru a accepta sensul nou pe care îl capătă pentru ea cuvântul familie, dar luptă și cu propria identitate, demonstrând că adevărata libertate nu este reprezentată doar de posibilitatea de a alege, ci de a face alegerea corectă. Odată ce descoperă că frica nu exclude curajul, devine invincibilă și își adună puterile pentru a le aduce speranță celor din jur, ba chiar și piloților din al Doilea Război Mondial.
„Rar ți-e dat să citești o carte atât de onestă și provocatoare. Un roman puternic tocmai pentru că arată că în viață există durere și, mai ales, că există viață după durere.“ – The New York Times
„În Războiul care m-a învățat să trăiesc, Brubaker Bradley descrie eforturile Adei de a accepta bunătatea și dragostea, după ce ani de zile a fost neglijată.“ – Publishers Weekly
Războiul care m-a învățat să trăiesc de Kimberly Brubaker Bradley este o superbă continuare a romanului Războiul care mi-a salvat viața, oferindu-ne o poveste minunată și înălțătoare despre familie, curaj, încredere, depășirea prejudecăților, solidaritate și speranță.
Autoarea Kimberly Brubaker Bradley creionează magistral o intrigă extrem de captivantă și emoționantă, precum și personaje credibile cu caractere interesante.
La sfârșitul primului volum din serie am asistat la reunirea impresionantă dintre Ada, Jamie și Susan. Cel de-al doilea volum din serie începe exact de unde s-a terminat primul. Susan reușește să devină tutorele legal al celor doi frați. Beneficiind de ajutorul financiar al lui Lady Thorton, Susan o internează pe Ada într-un spital unde este supusă unei operații de îndreptare a piciorului, în urma căreia a putut în sfârșit să meargă aproape normal.
Cum vechea fermă a lui Susan fusese bombardată, aceasta împreună cu cei doi copii se mută într-o cabană aflată în proprietatea familiei Thorton. Dificultățile războiului și necesitățile de raționalizare a alimentelor au forțat-o pe Lady Thorton să-și părăsească somptuoasa reședință a familiei și să li se alăture lui Susan și celor doi frați în cabana în care aceștia locuiau.
Deși Jamie reușește să se adapteze mai ușor, numind-o chiar ”mamă” pe Susan, Ada încă încă poartă în suflet cicatricile cauzate de abuzurile la care o supusese propria sa mamă. Cu multă răbdare și tact, Susan a reușit, după mult timp, să o convingă că ea nu avusese practic nicio vină, ci mama ei fusese cea incapabilă să o iubească.
Ada continuă să ne uimească și în acest al doilea roman. Dacă în Războiul care mi-a salvat viața Ada a contribuit la demascarea unui spion, în Războiul care m-a învățat să trăiesc Ada a devenit o adevărată sursă de inspirație și curaj pentru un grup de piloți. Vă las să descoperiți singuri în carte despre ce este vorba.
Pe măsură ce Al Doilea Război Mondial continuă să se desfășoare, micuța comunitate locală învață să se reunească și să se bazeze unul pe celălalt.
”- Mi-am dat seama că și mie îmi place să mă simt folositoare, a zis Lady Thorton și a zâmbit. Înainte de război mă distram pe cinste, dar nici vorbă să fi fost folositoare vreun pic.”
Circumstanțe neașteptate aduc în prim plan noi personaje. Ruth, o fată germană de origine evreiască, ce reușise să-și părăsească țara natală în ultimul ceas, este adusă de lordul Thorton să locuiască împreună cu Ada și familia ei lărgită, nou dobândită. Sunt foarte interesante discuțiile pe tema religiei dintre Susan, Ada și Ruth, ridicând teme de meditație fără o concluzie clară.
”Dar dacă eu credeam într-un Dumnezeu și Ruth credea în alt Dumnezeu, care dintre noi credea în Dumnezeul greșit?”
Sunt multe evenimente condensate în carte, atât fericite cât și dureroase, prezentate într-un mod foarte realist de către autoare. Vă invit să le descoperiți singuri în carte.
Vă recomand cu mult drag ambele cărți, pe mine m-au impresionat și m-au emoționat adesea până la lacrimi.
Citate:
”Poți înțelege lucrurile cum dorești, dar asta nu înseamnă că le și crezi.”
”Aveam nevoie de-o păpușă cu mult timp în urmă, am răspuns eu. Acum e prea târziu să mai am una.”
”Nu eram obișnuită să fiu invidiată. Spre surprinderea mea, nu-mi plăcea deloc.”
”Mama nu mă iubise niciodată și nu m-ar fi iubit. Asta îmi făcea rău pentru totdeauna.”
”Aș fi fost gata să pretind că avusesem singură grijă de mine. Mă simțisem singură, dar fără să fi fost. Ce ciudat părea! Avusesem încredere în Lady Thorton. Aproape la fel de mult cum aveam în Susan.”
”Poți înțelege lucrurile cum dorești, dar într-o zi s-ar putea să le și crezi.”
Seria Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley poate fi comandată pe cartepedia.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro
6 Comments
Mirela Barbălată
O recomandare caldă și sensibilă! Am seria în bibliotecă, dar nu am reușit să o citesc .
Tematica cărții este dureroasă, dar și plină de speranță.
Tyna
Mulțumesc! Ți-o recomand cu drag!
Oli
Excelentă recenzie, și o recomandare de top, felicitări Tyna și mulțumesc! M-ai tentat foarte tare cu aceste cărți și mă bucur foare mult că le-am citit, mi-au mers la suflet!
Tyna
Mulțumesc! Mă bucur!
familiasimionescuyahooro
Minunata recenzia si recomandarea! Felicitări, mulțumesc mult pentru tentatie! ❤️
Tyna
Mulțumesc! Cu mult drag! ❤