Sfârșitul eternității de Isaac Asimov, Editura Paladin – recenzie

Sfârșitul eternității

(The End of Eternity – 1955)

Isaac Asimov

Editura Paladin

Serie de autor

Traducere din limba engleză de Iulia Anania

Nr. de pagini: 264

An apariție: 2021

Isaac Asimov a fost un scriitor american, evreu născut în Rusia, biochimist, autor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei. A trăit între anii 1920 și 1992. Cea mai faimoasă lucrare ce-i poartă semnătură este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale: Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris romane polițiste și fantasy, precum și foarte multe lucrări non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al genului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A activat ca și președinte al Asociației Umaniste Americane. Asteroidul 5020 Asimov este numit așa în onoarea sa.

Una dintre primele reguli pe care le învățase ca observator era că o persoană ce ocupă două puncte în același timp din aceeași realitate riscă să se întâlnească cu ea însăși.

În afară spațiului și timpului există Eternitatea, al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității. Sarcina lui Andrew Harlan este de a călători în timp și de a introduce în locul și la momentul potrivit câte o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totuși, sfârșitul Eternității pare să fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins că rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa în care întâlnește și se îndrăgostește de o femeie ce nu se numără printre Eterni, el va cauta să manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel încât iubirea să supraviețuiască.

Omenirea poate reuși să se înalte pe cele mai mari culmi doar supunându-se la încercări majore. Forță care o împinge spre cuceriri mai noi, mai înalte, vine din pericol și din insecuritate lipsită de odihnă.

Răsfoind oferta de pe libris.ro pentru a găsi noi delicatese literare, noi în sensul de necitite încă de mine, mi-a căzut privirea pe acest roman SF apărut în anii ’50, semnat de Isaac Asimov. Acesta nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind unul dintre cei mai celebri autori de SF din toate timpurile. „Sfârșitul eternității” m-a atras în primul rând datorită titlului oximoronic, apoi datorită numelui de pe copertă și nu în ultimul rând, a coperții în sine. Am descoperit astfel o poveste de-a dreptul surprinzătoare.

Trebuie spus din capul locului că este, probabil, cel mai romantic SF citit de mine până acum. Spun asta de la început pentru a atrage și atenția celor care, de obicei, ocolesc genul din cauza unei presupuse durități, a prezenței informațiilor de natură științifică în cantitate mare sau a altor detalii care ar putea duce la concluzia că latura umană este lăsată în plan secund. Această carte are o poveste complexă, care atinge mai multe chestiuni legate strâns de umanitate.

Cartea este, totuși, un SF în toată legea. Nu din cel care folosește tema călătoriilor interstelare sau interplanetare, nici a extratereștrilor sau a creaturilor bizare venite din spațiu, nici a meteoriților, cometelor, razelor gamma sau altor tipuri de calamități neștiute încă, așteptând să pice ca un nemesis pe capul pământenilor. „Sfârșitul eternității”, așa cum putem deduce încă din titlu, are ca temă călătoria în timp, în viitorul și în trecutul planetei noastre.

Nu e acesta, până la urmă, visul multora? Să poată să aibă acces la istorie și nu doar atât, să o și poată modifica, astfel încât să avem un fel de tehnică de optimizare a acțiunilor, pentru un rezultat mereu și mereu îmbunătățit? Cu asta se ocupă organizația Eternilor, oameni proveniți din diferite secole de-a lungul lungii istorii pământene, lucrând cu toții pentru a opri orice dezastre ar pune în pericol omenirea sau planeta, venite din interior, căci pe asta se axează, mai ales pe decizii total neinspirate luate la nivel înalt.

Apărută la zece ani de la bombardarea Japoniei cu arme atomice, se vede clar cum acest eveniment a avut un impact mare în mintea scriitorului, și până la urmă în mințile tuturor celor care au fost martorii acelor evenimente. De atunci s-a născut întrebarea: unde se poate ajunge cu acest tip de armament? Iar răspunsul cel mai pesimist, dar deloc improbabil, ar fi venit: distrugere totală. Ar fi o mare realizare dacă astfel de evenimente ar fi împiedicate din a se produce, înainte de a fi prea târziu. Cum? Aici interveneau Eternii, oamenii organizației fiind împărțiți pe secțiuni, fiecare cu rolul său: computatori, observatori, trasatori de vieți, tehnicieni, chiar și oameni de la mentenanță. Toți aceștia proveneau din secole diferite: puteau fi din secolul 95, 575 sau chiar secolul 30000. Totul fiindcă în secolul 24, un anume Mallansohn a inventat ceva, care a dus la altceva și uite așa, în secolul 27, oamenii au reușit să construiască o manieră de a călători în timp, cam așa cum mergem noi cu metroul, alimentată fiind toată treaba de energia novei care avea să devină soarele noastru. Nu o să intru în detalii tehnice, le găsiți în carte și sunt chiar interesante – nimic prea dificil de accesat.

Andrew Harlan este un astfel de bărbat, smuls din timpul său și antrenat să devină un Etern perfect, dedicat misiunii sale. Trebuie spus că Eternii erau, în covârșitoarea lor majoritate, bărbați. Asimov explică asta prin faptul că ruperea femeilor din timpul lor ar fi dus la dezechilibre prea mari, urmări mult prea dificil de gestionat, cumva că femeile ar avea o importantă prea mare în arcul evenimentelor. Totuși, să nu uităm că e un roman apărut în anii ’50, când mentalitatea era foarte diferită de cea de astăzi, chiar și pentru un scriitor de SF ar fi fost poate prea mult să introducă niște brave călătoare în timp, în aceeași proporție cu bărbații. Computaplexurile erau mai sigure (un fel de inteligente artificiale cu ajutorul cărora se puteau găsi optimizările de care vă spuneam). Femeile însă interferau uneori cu viețile agenților Eternității, care erau oameni, până la urmă, și care își doreau uneori legături de această natură. Aveau însă nevoie de aprobare pentru așa ceva, nimic nu era lăsat la voia întâmplării. De fapt, cam asta e ideea de bază: se încerca chiar și eliminarea întâmplării, a imprevizibilului, iar fiecare secol avea propriile caracteristici. Unele erau centrate pe materie, altele pe energie; oamenii din secole diferite aveau atribute diferite, nu atât fizice, cât legate de orice altceva, de abordarea științelor, artelor, cutumelor etc.

Viața destul de monotonă a lui Andrew se schimbă atunci când în calea lui apare Noÿs, o tânără din S 482 care îi dă toată existența peste cap. De ce e în stare Andrew pentru a o păstra alături pe această femeie care i-a luat inima și mințile? Răspunsul e simplu: de orice. El află că are un rol foarte important în însăși existența Eternității, iar acțiunile sale ar putea periclita toată această construcție milenară, ceea ce ar avea consecințe din cele mai dramatice. Fără intervenția constantă a Eternilor, omenirea s-ar autodistruge, fără doar și poate. Dar ce se petrece oare atunci când totul este prea programat, prea optimizat? O simplă utopie sau mai binele devine cel mai mare dușman al binelui?

Alegerile lui Andrew îi stau în față. De el depinde poate salvarea lumilor, atâtea câte se pot dezvolta și prospera pe planetă, cel puțin până în secolul 70000, fiindcă după aceea secolele sunt închise. Se poate călători la infinit cu cronoscaful, dar lumile acelea le sunt ascunse Eternilor. Ce o fi oare dincolo de acea barieră? Mistere peste mistere se adâncesc, toate peste întrebările deja clasice legate de paradoxurile călătoriilor în timp.

E loc în această ordine impecabilă a lucrurilor pentru ceva atât de mundan și tumultuos ca o poveste veritabilă de dragoste? Ce se va întâmpla cu Adrew și Noÿs? Cine este această misterioasă femeie, de fapt?

Pe lângă povestea care ridică multe întrebări și ne face să cugetăm la diverse aspecte ale vieții și ale circumstanțelor, de la cele individuale la cele de specie, așa cum îi stă bine unui SF, cartea are și un aspect foarte plăcut, o copertă cartonată și o supracopertă estetică, la un preț cât se poate de rezonabil pentru așa o ediție frumoasă.

Fie că sunteți fani consacrați ai genului, fie că vreți să încercați ceva nou, vă invit cu drag să parcurgeți acest roman!

„Tăcu o clipă, apoi continuă gânditor:

– Desigur, Twissell greșea în unele privințe. El considera că omul trebuie să evolueze, dar nu-i așa. Paleontologia nu este una dintre științele care-i interesează pe Eterni, dar îi interesa pe cei din primitivismul târziu, așa c-am prins și eu câte ceva. Măcar atâta știu: speciile evoluează numai ca să răspundă la presiunile mediilor noi. În medii stabile, o specie poate rămâne neschimbată milioane de secole. Omul primitiv a evoluat rapid, fiindcă mediul lui era dur și schimbător. Totuși, odată ce omenirea a învățat să-și creeze propriul mediu, a creat unul plăcut și stabil, așa încât a încetat în mod natural să evolueze.

– Nu știu despre ce vorbești, zise Noÿs fără a părea câtuși de puțin calmată, și nu spui nimic despre noi, iar eu despre asta voiam să discutăm.

Harlan reuși să rămână impasibil. Zise mai departe:

– Dar de ce bariera de la S 100000? Ce scop a avut ea? Tu n-ai pățit nimic. Ce alt rol putea să aibă? M-am întrebat: Ce s-a întâmplat din cauza prezenței ei și nu s-ar fi întâmplat dacă ea n-ar fi existat?”

Cartea „Sfârșitul eternității” de Isaac Asimov poate fi comandată de pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți SF