Sfârșitul poveștii de Lydia Davis, Editura Univers – recenzie

Sfârșitul poveștii

(The end of the story – 1994)

Lydia Davis

Editura Univers

Colecția Globus

Anul apariției: 2014

Traducerea: Veronica D. Niculescu

Număr de pagini: 196

“Epuizată după ce și-a căutat ore în șir fostul iubit pe străzile unui oraș necunoscut, o femeie intră într-o librărie și acolo, printre cărțile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceașcă de ceai. Este acesta sfârșitul poveștii?

Cum poți ști care e adevăratul sfârșit? Când te părăsește iubitul, când te împaci cu gândul, când renunți să-l mai urmărești, când închei cartea despre el? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubești un bărbat? Poți învăța din cărțile scrise de alții? Poți scrie apoi povestea pentru alții?

Totul începe cu sfârșitul în acest roman hiper- lucid și tulburător despre o dublă obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câștigătoare a Premiului Man Booker 2013.”

“Bucurie mare: Lydia Davis a câștigat Premiul Man Booker International. Niciodată nu a nimerit un premiu literar ținta atât de bine, aproape la fel de bine cum o nimerește ea în povestirile ei, ingenioase, jucăușe, inventive din punct de vedere formal și neașteptat de puternice ( față de cât de scurte sunt)… E o plăcere s-o citești. Nu mai e alt scriitor ca ea.” — The Guardian

Lydia Davis s-a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă și romanul “Sfârșitul poveștii”, pe lângă eseuri și traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincții internaționale pentru opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul premiu Man Booker International Prize, care i s-a acordat în 2013. A predat literatură și scriere creativă la universități americane cu tradiție. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.

“L-a cunoscut în timp ce locuia și lucra într-un oraș de pe coasta de Vest. El, poet publicat în reviste obscure și student angajat part- time la o benzinărie, era cu doisprezece ani mai tânăr decât ea. Ea își amintește prima lor întâlnire, ce bine arăta ( și asta o va bântui mult timp după plecarea lui) și certurile dintre ei. Dar cele mai intense și dureroase amintiri sunt cele de după sfârșitul poveștii, când, incapabilă să accepte că se terminase, îl pândea la locul lui de muncă, îl urmărea și punea la cale întâlniri la care el nu venea. Nu-și face iluzii în legătură cu el: era imatur, lua bani cu împrumut și nu-i înapoia, își dezamăgea prietenii. Dar toate astea, pentru o femeie obsedată de iubitul ei, sunt irelevante.” — KIRKUS REVIWS

La această carte m-a atras în primul rând coperta, care mi-a inspirat durere depășită, pozitivitate și optimism, dorința de a savura tot ce are viața de oferit. Apoi, a urmat descrierea. Incitantă, care te pune pe gânduri și-n același timp îți trezește curiozitatea de a afla ce se întâmplă…

Ce înseamnă cu adevărat sfârșitul? Nu m-am gândit niciodată serios la această întrebare. Dar, un sfârșit reprezintă de cele mai multe ori, un nou început.

Un roman cu tente psihologice, bine scris și captivant. Un roman jurnal. Autoarea a reușit să transmită o poveste intensă într-un număr foarte mic de pagini. Cu delicatețe, a scos în evidență calitățile și slăbiciunile ființei umane, păstrând o linie fină între cele două.

“Sfârșitul poveștii” este o lectură grea și ușoară în același timp. Care te face să gândești. Să te pui pe tine însăți în diferite ipostaze și să te întrebi tu ce ai face. O carte care te solicită, te învață câte ceva despre viață și experiențele ei.

“Ultima oară când l-am văzut, deși nu știam că aceea avea să fie ultima oară, stăteam pe terasă cu o prietenă, …..

Un an mai târziu, când credeam că mă uitase de tot, mi-a trimis o poezie în franceză…”

Un jurnal de viață, debordând de sinceritate și scris într-un stil lejer, cu bune și cu rele, aceasta ne prezintă o femeie matură îndrăgostită de un bărbat tânăr, mult prea tânăr. Ori, mai bine spus, sfârșitul relației cu acesta…

Pornind de aici, autoarea Lydia Davis ne poartă prin amintirile personajului feminin, care ne sunt prezentate de la sfârșitul relației și până la începutul acesteia — ceea ce mi se pare ingenios.

“Am sunat, și-am sunat încă o dată, și încă o dată, dar nici un răspuns. Am rămas afară, în stradă, suficient cât să simt că ajunsesem, în sfârșit, în punctul final al unei călătorii necesare.”

O călătorie spre acceptare: a trecutului, a părăsirii și a abandonului. O alergare după iluzia unei iubiri destrămate de trecerea timpului. Realitatea, acceptarea acestei realități, sunt mai greu de acceptat.

“Nu voisem să fiu nepoliticoasă cu omul de la tejghea, pur și simplu nu puteam deschide gura să vorbesc. M-ar fi secat de puteri să împing aerul din plămâni și să scot astfel un sunet, și m-ar fi durut sau m-ar fi văduvit de ceva de care nu mă puteam lipsi în acea clipă.”

O carte care servește o lecție de viață pentru orice cititoare. “Sfârșitul poveștii” este cartea sfârșitului și nu doar atât. Este cartea începutului, a deschiderii unui nou drum, a cunoașterii unei femei care s-a schimbat datorită unei experiențe, care a devenit mai puternică.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman, a fost faptul că personajul feminin nu are un nume… Acest fapt, lasă cititorului posibilitatea de a-și închipui în locul acesteia orice femeie: pot fi eu, poți fi chiar tu!

La o ceașcă de ceai, într-o librărie, încercând să-și regăsească suflul, femeia realizează că urmărea o himeră.

Să fie această ceașcă de ceai un sfârșit sau un nou început? Acest răspuns îl poate da fiecare, după ce citește cartea.

“Nu-mi pot aminti despre ce am vorbit, dar nu-mi aminteam pe atunci aproape nimic din ce vorbeam cu cineva abia cunoscut, fiindcă mă preocupau multe alte lucruri. Îmi făceam griji nu numai legate de felul cum îmi stăteau hainele sau părul, dar și de cum stăteam eu, cum mergeam sau cum îmi țineam capul și gâtul, și pe unde călcam. Iar dacă nu mergeam, ci încercam să mănânc și să beau în timp ce vorbeam, îmi făceam griji legate de cum să înghit mâncarea și băutura în așa fel încât să nu mă înec, iar uneori chiar mă înecam. Toate astea mă țineau așa de ocupată încât, deși rețineam o propoziție suficient de mult timp încât să pot răspunde, nu mă gândeam la ea suficient de mult încât să mi-o amintesc mai târziu.”

Cu calități și defecte, asemeni oricărei ființe umane, eroina noastră străbate calea grea a suferinței, trece prin negura durerii și se luptă cu soarta, parcurge etapele negării, îl urmărește pe cel care a părăsit-o, dar, după îndelungi bătălii purtate cu sine însăși, aceasta reușește să accepte deznodământul. Odată cu această acceptare vine și eliberarea, asemeni unui vânt ușor care răcorește, care șterge urmele și te lasă plin de energie pentru a o lua de la capăt…

O poveste unică în felul ei: sfârșitul și începutul sunt împletite cu măiestrie, redând cititorului un tablou complex, cu lumini și umbre. Vezi, observi pașii pe care îi fac cei doi, dar chiar și așa, nu poți împiedica sfârșitul care se întrevede.

Odată cu acest final de capitol din viață, femeia efectiv întoarce foaia și scrie mai departe povestea vieții ei, de parcă simte nevoia să își ușureze sufletul. Dar, cum simte că nu este totul spus, pășește lin dar sigur,  pe cărarea amintirilor, împărtășind cu noi toate etapele acestei relații. Ne invită să experimentăm alături de ea această etapă. Să retrăim amintiri frumoase sau dureroase… într-o oarecare măsură, acest personaj ne face mai puternici la final, mai pregătiți să înfruntăm soarta.

De ce?

Deoarece reușește să ne ofere o alternativă sau o soluție, dacă vreodată ne vom găsi în această situație, similară cu a ei.

“Apoi, după ce m-a părăsit, începutul n-a mai fost doar prima, fericita ocazie deschizându-se într-un număr infinit de ocazii fericite, ci cuprindea și sfârșitul, ca și cum chiar aerul din acea încăpere unde stăteam noi împreună, în acel spațiu public, unde el se aplecase, abia cunoscându-mă, și-mi șoptise, era deja îmbibat cu sfârșitul, de parcă pereții acelei încăperi erau deja alcătuiți din sfârșit.”

Un alt aspect interesant al romanului “Sfârșitul poveștii” este faptul că, din când în când pe parcursul cărții, vocea autoarei se face simțită, asemeni unui personaj distinct. Cumva, această intervenție dă o notă de personalizare romanului, te apropie parcă și mai mult de poveste, te implică chiar.

Etapele suferinței după despărțire ne sunt relatate de autoare într-un mod simplu, de impact, fără a cosmetiza faptele sau întâmplările; intercalate cu amintiri din perioada în care au fost împreună. Am parcurs astfel, începutul, pașii spre sfârșit și pe cei mult mai timizi, făcuți spre un nou început.

“La început, când l-am cunoscut, nu știam că putea să mintă, așa încât credeam tot ce spunea. Mai târziu, când mă gândeam la ce spusese, știind că putea să mintă, trebuia să mă întreb ce era adevărat și ce nu. Și fiecare lucru pe care-l puneam la îndoială mă făcea să schimb ceea ce credeam că știu despre el.”

Acest bărbat a reprezentat pentru femeie o etapă importantă, chiar dacă experiența a lăsat un gust amar. I-a demonstrat că, în ciuda suferinței, are puterea de a-și reveni, de a se maturiza și de a privi lucrurile mult mai în profunzime decât a făcut-o până acum.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, am savurat fiecare pagină care mi-a oferit modele de aplicat în viața de zi cu zi sau de evitat. Acum știu că există oameni care apar în viața cuiva doar cu un singur scop: acela de a fi doar o lecție benefică pentru viitor.

“Sfârșitul poveștii” este un roman de tip puzzle, cu frânturi de amintiri și scene de actualitate, care dau senzația creării unui tablou în interiorul altui tablou.

Dacă doriți să aflați ce se întâmplă mai departe cu viața acestei femei și să urmăriți pașii pe care-i face spre depășirea acestui episod din viața ei, vă recomand să citiți romanul.

“Cred că un motiv pentru care ceașca de ceai din librărie pare să fie sfârșitul poveștii, chiar dacă povestea a continuat și apoi, este acela că de atunci am încetat să-l mai caut.”

Cartea Sfârșitul poveștii de Lydia Davis a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers

Cărțile autoarei Lydia Davis pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers